Proverbele

Capitolul 20

[ AUDIO ]

1. Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase;oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. –
2. Frica pe care o însuflă împăratul este ca răcnetul unui leu,cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuş. –
3. Este o cinste pentru om să se ferească de certuri;dar orice nebun se lasă stăpînit de aprindere. –
4. Toamna, leneşul nu ară;la secerat, ar vea să strîngă roade,dar nu este nimic! –
5. Sfaturile în inima omului sînt ca nişte ape adînci,dar omul priceput ştie să scoată din ele. –
6. Mulţi oameni îşi trîmbiţează bunătatea;dar cine poate găsi un om credincios? –
7. Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui;ferice de copiii lui după el! –
8. Împăratul, care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii,risipeşte orice rău cu privirea lui. –
9. Cine poate zice: „Mi-am curăţit inima,sînt curat de păcatul meu?“ –
10. Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri,sînt o scîrbă înaintea Domnului. –
11. Copilul lasă să se vadă încă din faptele luidacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. –
12. Urechea care aude, şi ochiul care vede,şi pe una şi pe celalt, Domnul le-a făcut. –
13. Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac;deschide ochii, şi te vei sătura de pîne. –
14. „Rău! Rău!“ zice cumpărătorul,şi plecînd, se fericeşte. –
15. Este aur şi sînt multe mărgăritare;dar buzele înţelepte sînt un lucru scump. –
16. Ia-i haina, căci s’a pus chezaş pentru altul;şi ţine-l zălog pentru alţii. –
17. Pînea minciunii este dulce omului,dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. –
18. Planurile se pun la cale prin sfat!Fă războiul cu chibzuinţă. –
19. Cine umblă cu bîrfeli dă pe faţă lucrurile ascunse;şi cu cel ce nu-şi poate ţinea gura să nu te amesteci. –
20. Dacă cineva blăstămă pe tatăl său şi pe mamă-sa,i se va stinge lumina în mijlocul întunerecului. –
21. O moştenire repede cîştigată dela început,nu va fi binecuvîntată la sfîrşit. –
22. Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!“Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta. –
23. Domnul urăşte două feluri de greutăţi,şi cîntarul mincinos nu este un lucru bun. –
24. Domnu îndreaptă paşii omului,dar ce înţelege omul din calea sa? –
25. Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfîntă,şi abea după ce a făcut juruinţa să se gîndească. –
26. Un împărat înţelept vîntură pe cei răi,şi trece cu roata peste ei. –
27. Suflarea omului este o lumină a Domnului,care pătrunde pînă în fundul măruntaielor. –
28. Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat,şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate. –
29. Slava tinerilor este tăria,dar podoaba bătrînilor sînt perii albi. –
30. Mijloacele de vindecare pentru cel rău sînt bătăileşi vînătăile pînă la rană. –