Întâlnirea unor tineri cu Ellen White -- despre mântuire
Ellen White face ca temele mântuirii și iubirii lui Hristos, care a murit pentru mine, să fie și simplu de înțeles și personale. Când deschid Hristos, Lumina lumii, El este prezent. E atât de real și are atâta putere să mântuiască.
Când citesc ce spune Ellen White despre subiectul mântuirii, nu seamănă cu scrierile nici unui alt autor. Ceea ce scrie ea are de-a face cu mine personal. Vorbește chiar despre viața mea, despre simțămintele și experiența mea. Le recunosc. Aceasta este o mântuire pe care a experimentat-o și ea, pe care o pot atinge, pentru că este legată de Isus. Știu că ea L-a cunoscut personal pe Isus. Orice ar fi știut alții, nu se compară cu scrierile ei.
Se poate ca alți scriitori să aibă ceva important de spus, se poate ca ei să încerce să împărtășească idei adevărate, dar în paginile cărții Hristos, Lumina lumii Ellen White încearcă să împărtășească mântuirea prin Isus. Iar partea cea mai bună este că mă face și pe mine să doresc această mântuire! O doresc din toată inima.
În scrierile ei, Ellen White vorbește despre mântuirea care este posibilă în lumea reală -- lumea mea. Nu sunt numai idei, teorie. Nu este nici un amalgam de retorică. Partea intelectuală își are rolul său, însă când mă trezesc dimineața pentru a-mi începe ziua într-un mod spiritual, ceea ce doresc trebuie să fie clar, viu și personal. Tocmai aceasta găsesc în scrierile ei. Puterea mea de a mă mântui singur e ca o „funie de nisip”, cum spune ea. Știu că are dreptate, pentru că am simțit funia scurgându-mi-se printre degete. Eu pot atinge ceea ce descrie ea, pentru că este o teologie a cărnii și a sângelui. Este vorba de Însuși Isus! Ellen White desenează portretul unui Hristos real, care mă poate salva de mine însămi.
Cel mai important lucru este că știu că ea a scris pentru că dorea ca eu să fiu salvată, iar nu pentru că ar fi dorit să-i cred ideile. Și vreau într-adevăr, din toată inima, să fiu mântuită. Vreau să-L cunosc pe Hristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, devenind asemenea Lui în moartea Sa și, astfel, într-un fel sau altul, să ajung la învierea din morți.
Laura, 24 de ani -- Întâlnirea unor tineri cu Ellen White -- despre mântuire
„Hristos, negustorul venit din cer pentru a căuta perle prețioase, a văzut mărgăritarul cel de mare preț în omenirea pierdută. In bărbații și femeile pătați și distruși de păcat, El a văzut posibilitatea răscumpărării.”1
Când eram copil, îmi plăceau mult perlele. Le admiram conturul și sclipirea blândă, de un alb strălucitor. Îmi spuneam că sunt mai frumoase decât ar putea fi vreodată orice diamant sau rubin. Așa că nu m-a surprins că Ellen White îl compara pe iubitul nostru Mântuitor cu bijuteria mea preferată. Lucrul la care nu mă așteptam era faptul că ea a scris despre Hristos că, în omenirea pierdută, El a văzut „mărgăritarul de mare preț”. Cum poate El să găsească ceva atât de frumos tocmai în mine? Dar, când am citit mai departe ilustrațiile ei elocvente am înțeles ceea ce este, pentru mine, adevărata esență a mântuirii. Hristos nu mă caută fiindcă sunt pierdută. Nici nu dorește fierbinte să mă salveze fiindcă Se simte obligat s-o facă. El îmi dăruiește mântuirea fiindcă mă iubește.
Ellen White a scris cu înțelepciune despre Hristos. Ceea ce citesc din scrierile ei mă face să mă bucur în fiecare zi pentru omenire, pentru că pe bătrânul și degradatul nostru pământ El găsește acele perle prețioase pe care le caută -- și pentru că vede mărgăritarul și în mine.
Jennifer -- 22 de ani, Începuturi
Matei 1, 18-25: Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif bărbatul ei, era un om neprihănit și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii; de aceea și-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului și i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu și-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; și a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Și el i-a pus numele Isus.
Luca 2, 8-20: În ținutul acela erau niște păstori, care stăteau afară în câmp și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată că un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoșat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veți cunoaște: veți găsi un Prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle”. Și, deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.” După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alții: „Haidem să mergem până la Betleem și să vedem ce ni s-a spus și ce ne-a făcut cunoscut Domnul.” S-au dus în grabă și au găsii pe Maria, pe Iosif și Pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit peste tot ce li se spusese despre Prunc. Toți cei care-i auzeau se mirau de cele ce spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea și se gândea la ele în inima ei. Și păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră și văzuseră și care erau întocmai cum li se spusese.
Făgăduința că Isus avea să vină ca Mântuitor al nostru a fost făcută încă în Grădina Edenului. Când au auzit-o prima dată, Adam și Eva s-au așteptat ca ea să se împlinească foarte curând. Așadar, când l-au ținut în brațe pe primul lor născut, amândoi au sperat că el avea să fie Răscumpărătorul. Dar nu așa trebuia să se întâmple. La mii de ani după aceea, atunci când a sosit clipa hotărâtă de Dumnezeu, Isus a părăsit cerul pentru a Se naște în Betleem.2
Prin faptul că a devenit om, Isus a dovedit o umilință deplină. Tot ceea ce îl înconjura pe pământ era primitiv. El își ascundea slava de cei care îl vedeau și evita orice etalare exterioară. Îngerii se minunau de un asemenea plan de răscumpărare și priveau să vadă cum îl va primi poporul lui Dumnezeu pe Fiul Său.3
Decretul roman ce hotăra recensământul tuturor celor din vastul imperiu a ajuns până la oamenii umili care trăiau pe colinele Galileii, îngerii au vegheat asupra lui Iosif și a Mariei în timpul călătoriei lor de acasă, de la Nazaret, către sud, la Betleem. Când au ajuns în Betleem, obosiți și fără adăpost, cei doi au străbătut calea principală, ce ducea de la poarta cetății până la capătul de răsărit al acesteia, căutând un loc unde să-și petreacă noaptea. Dar nu era nici un loc pentru ei! În cele din urmă, într-un adăpost primitiv pentru animale, au găsit și ei un loc în care să se odihnească, iar Maria L-a născut pe Fiul ei, Răscumpărătorul lumii.4
O mare mulțime de îngeri se adunase deasupra colinelor Betleemului special pentru momentul acesta, iar la nașterea Lui au început să cânte, ducând lumii vestea cea bună. Din nefericire, conducătorii religioși din Israel, ignorându-și destinul, nu s-au alăturat acestei celebrări.5
Păstorii își păzeau oile pe aceleași câmpuri pe care îngrijise și David odinioară turmele de oi ale tatălui său. Ei discutaseră despre Mântuitorul făgăduit și se rugaseră pentru venirea Lui. Atunci, deodată, un înger le-a spus: „Nu vă temeți. Vă aduc vești bune, o mare bucurie care va fi pentru toți oamenii. Astăzi vi S-a născut un Mântuitor, în cetatea lui David; El este Hristos, Domnul” (Luca 2, 10.11, după New Internațional Version.) Strălucirea îngerilor a luminat întreg ținutul.6
Când îngerii au plecat, lumina a pălit, iar dealurile din jurul Betleemului au fost învăluite din nou în întuneric. Însă tabloul cel mai luminos văzut vreodată de ochi omenești a rămas în memoria păstorilor. Când și-au recăpătat stăpânirea de sine, ei au rostit: „«Hai să mergem la Betleem și să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat, despre care ne-a vorbit Domnul.» S-au grăbit, așadar, și i-au găsit pe Maria și Iosif și pe Pruncul care se afla în iesle.” (Luca 2, 15.16, după New internațional version.)7
Cerul și pământul nu sunt nici astăzi mai departe unul de altul ca atunci când păstorii au auzit cântarea îngerilor. Și fiecare dintre noi este, acum, subiectul dragostei celei mai fierbinți și al interesului celui mai profund ale lui Dumnezeu, la fel ca și păstorii de atunci.8
Istoria Betleemului este o temă extraordinară. Ar trebui să privim ca pe o minune faptul că Isus a schimbat tronul cerului și închinarea îngerilor pentru un așternut într-o iesle și pentru tovărășia oilor și a caprelor. Și totuși, acesta nu era decât începutul dovezilor despre marea Sa dragoste. Pentru Isus ar fi fost cea mai grozavă umilință să îmbrace natura lui Adam chiar și când acesta se afla încă, nevinovat, în Eden. Dar Isus a acceptat să devină om când rasa umană fusese deja slăbită de 4 000 de ani de păcat. La fel ca oricare alt copil, El a acceptat consecințele legilor eredității, pentru a putea să împărtășească și să înțeleagă dezamăgirile și ispitele noastre și pentru a ne da un exemplu cu privire la ceea ce înseamnă a trăi o viață întreagă fără pată.9