Melbourne, Australia, 23 decembrie 1892.
Iubiți frați de la Conferința Generală
Mărturisesc fraților și surorilor mele, că Biserica lui Hristos slabă și cu defecte cum ar putea fi, este singurul obiect de pe pământ căruia îi acordă grija Sa supremă. În timp ce adresează întregii lumi invitația de a veni la El și a fi mântuită, El trimite îngerii Săi să ofere ajutor divin fiecărui suflet care vine la El în pocăință și cu inimă zdrobită. El vine personal prin Spiritul Sfânt în mijlocul Bisericii Sale. „Dacă ai păstra Doamne aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut. Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduiește și aștept făgăduința Lui. Sufletul meu așteaptă pe Domnul mai mult decât așteaptă străjerii dimineața.... Israele pune-ți nădejdea în Domnul, sufletul meu nădăjduiește și aștept făgăduința Lui. Sufletul meu așteaptă pe Domnul mai mult decât așteaptă străjerii dimineața.... Israele pune-ți nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea și la El este belșug de răscumpărare! El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile Lui”. (Psalmii 103.)
Predicatori și toată Biserica, aceasta să fie vorbirea voastră pornită din inimi care răspund marii bunătăți și iubiri a lui Dumnezeu pentru noi ca popor, cât și individual. „Israele, pune-ți nădejdea în Domnul de acum și până în veac: «Voi care stați în Casa Domnului, în curțile Casei Dumnezeului nostru! Lăudați pe Domnul căci este bun; cântați Numele Lui căci este binevoitor. Căci Domnul și-a ales pe Iacov și pe Israel ca să fie al Lui. Știu că Domnul este mare și că Domnul nostru este mai presus decât toți dumnezeii»”. (Psalmii 135, 2-5.) Frații mei și surorile mele, luați seama că Dumnezeu are un popor, un popor ales, Biserica Lui, proprietatea Lui, cetatea Lui, pe care El o susține într-o lume revoltată și lovită de păcat; de aceea El intenționează ca nici o altă autoritate să nu fie recunoscută în ea decât Legea Sa.
Satana are o mare confederație, biserica sa. Hristos o numește sinagoga Satanei deoarece membrii ei sunt copii ai păcatului. Membrii bisericii Satanei lucrează constant pentru îndepărtarea Legii divine și pentru a aduce confuzie în deosebirea dintre bine și rău. Satana lucrează cu mare putere în și prin copiii neascultării pentru a — înălța trădarea și apostazia la rang de adevăr și loialitate. În acest timp puterea inspirației sale satanice ațâță uneltele sale omenești ca să aducă la îndeplinire marea răscoală împotriva lui Dumnezeu începută în cer.
Deosebiri clare și lămurite
În acest timp Biserica trebuie să îmbrace haina frumoasa numită „Hristos Neprihănirea noastră”. Există deosebiri clare și distincte ce trebuie restaurate și arătate lumii pentru ținerea la înălțime a poruncilor lui Dumnezeu și a credinței lui Isus. Frumusețea sfințeniei trebuie să apară în strălucirea ei originală în contrast cu diformitatea și întunecimea celor necredincioși care s-au răzvrătit împotriva Legii lui Dumnezeu. În felul acesta noi dăm mărturie despre Dumnezeu și recunoaștem Legea Sa ca temelie a guvernării Sale în ceruri și pe pământ. Autoritatea Sa trebuie să fie prezentată distinct și clar înaintea lumii și nici o altă lege să nu fie recunoscută dacă vine în contradicție cu legile lui Iehova. Dacă disprețuim rânduielile lui Dumnezeu și permitem lumii să influențeze deciziile și acțiunile noastre, scopul lui Dumnezeu este anulat. Oricât de important ar fi pretextul, dacă Biserica șovăiește în acest punct, în dreptul ei în cărțile din ceruri va fi scris: A nesocotit cele mai sfinte datorii și a trădat împărăția lui Hristos. Dar dacă Biserica este hotărâtă să susțină principiile, ei înaintea întregului Univers și a împărățiilor lumii; dacă păstrează cu credincioșie statornică onoarea și sfințenia Legii lui Dumnezeu, va atrage chiar atenția și admirația lumii. Și mulți, văzând faptele bune ale credincioșilor, vor fi conduși să preamărească pe Tatăl nostru din ceruri. Cel sincer și credincios are acreditarea cerului, nu a mai marilor lumii. Toată lumea va cunoaște pe cei ce sunt ucenicii lui Isus aleși și credincioși și îi va cunoaște când vor fi încoronați și glorificați ca pe unii care au onorat pe Dumnezeu și pe care Dumnezeu i-a onorat aducându-i în stăpânirea lucrurilor veșnice de slavă.
Domnul a înzestrat Biserica cu capacități și binecuvântări ca ea să poată prezenta lumii o imagine completă despre Sine, și, în același timp, Biserica să poată fi desăvârșită în EI, ca o reprezentare continuă a lumilor de sus și a legilor care sunt mai presus de legile pământești. Biserica trebuie să fie un templu construit după asemănarea divină, de aceea Arhitectul ceresc a adus din cer măsura de aur pentru ca fiecare piatră să fie cioplită și fasonată după modelul divin, apoi șlefuită să lumineze ca o emblemă a cerului, radiind în toate „direcțiile — razele clare ale Soarelui Neprihănirii. Biserica trebuie să fie hrănită cu mană din cer și să fie păstrată sub ocrotirea harului Său. Îmbrăcată în armura completă de lumină și neprihănire ea intră în conflictul final. Zgura și materialul fără valoare va fi înlăturat, iar influența adevărului va da mărturie lumii despre caracterul ei sfințitor și înnobilator....
Experimente divine
Domnul Isus probează inimile omenești prin manifestarea din abundență a milei și harului Său. El produce transformări atât de uimitoare, încât Satana cu toată lăudăroșenia lui triumfătoare, cu toată confederația răului unită împotriva Lui Dumnezeu și a legilor guvernării Sale stă în fața lor ca în fața unor cetăți de necucerit pentru sofistăriile și amăgirile lui. Ei sunt pentru el un mister de nepătruns. Îngerii lui Dumnezeu, serafimi și heruvimi, puteri însărcinate să coopereze cu uneltele omenești, privesc cu uimire și bucurie că oameni căzuți, odată copii ai mâniei, dezvoltă prin educația lui Hristos un caracter după asemănare dumnezeiască, spre a fi fii și fiice ale lui Dumnezeu și a avea o parte importantă în lucrările și bucuriile cerului.
Hristos a dat Bisericii Sale posibilități ample pentru ca El să primească după aceea, de la cei răscumpărați, o mai mare bogăție a slavei. Biserica înzestrată cu neprihănirea lui Hristos devine depozitarul Său în care bogățiile harului, ale iubirii și milostivirii Sale se vor arăta în ”plinătatea și frumusețea lor. Declarația din rugăciunea Sa de mijlocire că Tatăl are o iubire tot așa de mare față de noi ca și față de El însuși, Singurul născut, și că și noi vom fi ca El acolo unde este El pentru veci, una cu Tatăl și Hristos, este o minune și o mare bucurie pentru ostile cerești. Darul Spiritului Sfânt în bogăția și plinătatea Sa abundentă trebuie să fie pentru Biserica Sa ca un zid de foc apărător căruia puterile iadului nu-i pot sta împotrivă. În curăția ei neîntinată și în desăvârșirea ei neprihănită, Hristos privește asupra Bisericii Sale ca la o răsplătire pentru toate suferințele, umilirea și dragostea Sa, și ca un adaos la slava Sa, El fiind marele centru de la care radiază toată slava. „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului”. — (General Conference Daily Bulletin, 27 februarie, 1893, 408-409 — Idem Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 15-19.)
Biserica, proprietatea lui Dumnezeu
Biserica este proprietatea lui Dumnezeu și El îi amintește mereu că ea stă în lume ca obiect al ispitelor Satanei. Hristos n-a uitat niciodată zilele umilirii Sale. Lăsând în urmă scenele umilirii Sale, Isus n-a pierdut nimic din umanitatea Sa. El are aceeași, iubire duioasă și plină de grijă față de suferința umană. Își amintește totdeauna că a fost om al durerilor, obișnuit cu suferința. El nu uită poporul care îl reprezintă și care se străduiește să înalțe Legea Sa călcată în picioare de lume. El știe că lumea care l-a urât pe El îi urăște și pe ei. Deși Isus Hristos S-a înălțat la ceruri, există încă un lanț viu care leagă pe cei credincioși de inima Sa plină de iubire infinită. Cei mai slabi și mai neputincioși sunt legați de lanțul simpatiei mai aproape de inima Sa. El nu uită niciodată că este Reprezentantul nostru, căci poartă natura noastră.
Isus privește către Biserica Sa adevărată de pe pământ a cărei mare dorință este să coopereze cu El în lucrarea de salvare de suflete. El ascultă rugăciunile stăruitoare ale credincioșilor și Omnipotența nu poate rezista stăruinței lor pentru mântuirea oricărui membru încercat și ispitit al trupului lui Hristos, „Astfel fiindcă avem un Mare Preot însemnat care a străbătut cerurile — pe Isus Fiul lui Dumnezeu — să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie”. (Evrei 4, 14-16.) Isus trăiește veșnic ca să mijlocească pentru noi. Ce binecuvântări n-ar putea primi adevăratul credincios prin Răscumpărătorul nostru? Biserica ce va intra curând în cel mai greu conflict va fi obiectul cel mai scump lui Dumnezeu de pe pământ. Confederația răului va fi agitată cu o putere de jos și Satana va arunca toată batjocura posibilă asupra celor aleși pe care nu-i poate înșela cu amăgirile și minciunile sale. Înălțat să fie „Prințul și Mântuitorul care dă lui Israel pocăința și iertarea păcatelor”, Hristos, este Reprezentantul și Capul nostru. Oare își va închide El inima, își va retrage mâna sau nu va onora făgăduința Sa? Nu; niciodată, niciodată!
Identificat cu biserica Sa
Dumnezeu are o Biserică, un popor ales; și dacă toți ar putea vedea așa cum am văzut eu cât de mult se identifică Hristos cu poporul Lui, niciodată n-ar fi auzit un mesaj ca acela care denunță Biserica Sa ca fiind Babilon. Dumnezeu are un popor care este lucrător împreună cu El și care merge înainte pentru slava Sa. Ascultați rugăciunea Reprezentantului nostru din ceruri: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie și aceia pe care mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea.”
O, cât de mult dorește Conducătorul divin să aibă Biserica Sa cu El! Ei au fost părtași cu El în suferință și umilire și bucuria Lui cea mai mare este să-i aibă părtași la gloria Sa. Hristos pretinde privilegiul de a avea Biserica cu El: „Vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu.” A-i avea cu El este în armonie cu făgăduința legământului încheiat cu Tatăl Său. El prezintă ca reverență la scaunul harului mântuirea realizată pentru poporul Său. Curcubeul făgăduinței înconjoară pe Garantul nostru în timp ce prezintă, cererea Lui de iubire: „Tată vreau ca ei să vadă slava Mea.” Noi vom vedea Regele în frumusețea Lui și Biserica va fi glorificată.
Ca și David noi trebuie să ne rugăm: „Este timpul să lucrezi Doamne, căci au stricat Legea Ta.” Oamenii au umblat în neascultare față de Legea lui Dumnezeu până ce au atins un punct de nepăsare fără egal. Ei sunt educați în neascultare și se apropie repede de limitele îngăduinței și iubirii divine când Dumnezeu va interveni cu siguranță. EI își va apăra cu siguranță onoarea Sa și va pune capăt nelegiuirilor. Va fi smuls oare și poporul care păzește poruncile lui Dumnezeu de nelegiuirea care ia mereu proporții? Vor fi ei ispitiți din pricina batjocurii universale la adresa Legii lui Dumnezeu, să prețuiască mai puțin acea Lege care este temelia guvernării Sale în cer și pe pământ? Nu. Pentru Biserica Sa Legea devine mai prețioasă, mai sfântă și mai onorată pe măsură ce oamenii aruncă asupra ei batjocură și dispreț. Ca și David ei zic: „Ei calcă Legea Ta. De aceea eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat. De aceea găsesc drepte toate poruncile Tale și urăsc orice cale a minciunii.” (Psalmii 119, 127-128.)
Biserica luptătoare
Biserica luptătoare nu este acum biserică triumfătoare; dar Dumnezeu iubește biserica Sa și este descris prin profet cum se opune și rezistă diavolului care înfățișează pe copiii lui Dumnezeu în cele mai negre și murdare haine, pretinzând dreptul de a-i distruge. Îngerii lui Dumnezeu îi ocrotesc față de atacurile vrăjmașului. Profetul zice: „El (îngerul) mi-a arătat pe marele Preot Iosua stând în picioare înaintea îngerului Domnului, și pe Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei: «Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el Iosua un tăciune scos din foc?» Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare și totuși stătea în picioare înaintea îngerului. Iar îngerul luând cuvântul a zis celor ce erau înaintea lui: «Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el!» Apoi a zis lui Iosua: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac în haine de sărbătoare!» Eu am zis: «Să se pună pe cap o mitră curată». Și i-au pus o mitră curată pe cap și l-au îmbrăcat în haine, în timp ce îngerul Domnului stătea acolo.” Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire: „Așa vorbește Domnul oștirilor: «Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca și Casa Mea și vei priveghea asupra curților Mele și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici»”. (Zaharia 3, 1-7.)
Învățători care trebuie evitați
Când se ridică oameni care pretind că au o solie de la Dumnezeu, dar în loc să lupte „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac”, ei formează un cerc separat și întorc armele de luptă împotriva Bisericii militante, temeți-vă de ei. Ei nu au acreditarea divină. Dumnezeu nu le-a încredințat lor o astfel, de lucrare. Ei vor să dărâme ceea ce Dumnezeu ar vrea să restaureze prin mesajul laodicean. El rănește numai ca să vindece, nu să producă pieirea. Domnul nu dă nici un mesaj care ar descuraja sau ar demoraliza Biserica Sa. El mustră, ceartă și pedepsește, dar aceasta numai pentru ca să restaureze și să aprobe în cele din urmă. Cât de bucuroasă am fost în inima mea când prin raportul de la Conferința Generală am aflat că multe inimi au fost înmuiate și supuse, că mulți au făcut mărturisiri umile și au îndepărtat gunoaiele de la ușa inimii lor care îl opreau pe Mântuitorul să intre. Cât de bucuroasă am fost să aflu că mulți L-au primit pe Isus înăuntru ca pe un oaspete de seamă. Cum este posibil ca aceste pamflete care acuză Biserică Adventistă de Ziua a șaptea ca fiind Babilon să fie răspândite pretutindeni chiar în timpul când Biserica primea revărsarea Spiritului Sfânt. Cum este posibil ca oamenii să fie atât de amăgiți încât să-și imagineze că marea strigare constă în a chema poporul lui Dumnezeu afară din părtășia unei Biserici care se bucură de un timp de reînviorare? O, fie ca aceste suflete amăgite să revină la normal, să primească binecuvântarea și să fie umplute cu putere de sus. — (The Review and Herald, 17 octombrie 1893 — Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 19-23.)
Organizația și dezvoltarea ei
Sunt aproape 40 de ani (1901) de când organizația a fost introdusă printre noi ca popor. Eu am fost una din numărul celor care au avut o experiență în stabilirea ei chiar de la început. Cunosc greutățile pe care a trebuit să le întâmpinăm, relele pe care a trebuit să le îndreptăm și am urmărit influența ei în legătură cu dezvoltarea lucrării. Încă din primul stadiu de dezvoltare al lucrării Dumnezeu — ne-a dat o lumină specială asupra acestui punct și aceasta, împreună cu lecțiile pe care experiența ne-a învățat, că trebuie să fie cu atenție luate în considerație.
De la început lucrarea noastră a fost agresivă. Numărul nostru era mic și cei mai mulți erau din clasele sărace. Convingerile noastre erau aproape necunoscute lumii. Noi nu aveam case de închinare, doar câteva publicații și foarte puține posibilități pentru a promova lucrarea noastră.
Oile erau împrăștiate la drumuri și la garduri, în orașe, sate și alte locuri. Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus erau solia noastră.
Unitate în credință și doctrină
Soțul meu împreună cu predicatorii Joseph Bates, Stephen Pierce, Hiram Edson și alți bărbați inteligenți, nobili și sinceri au fost printre cei care, după trecerea timpului din 1844, au cercetat după adevăr ca după o comoară ascunsă.
Ne adunam cu sufletul împovărat, rugându-ne să fim una în credință și doctrină, căci știam că Hristos nu este împărțit. Doar câte un punct pe rând era subiect de cercetare. Scripturile erau deschise cu un respect sfânt. Adesea noi posteam pentru a fi mai bine pregătiți să înțelegem adevărul. După rugăciune serioasă, dacă vreun punct nu era înțeles, era pus în discuție și fiecare se exprima asupra lui în mod liber: apoi ne plecam din nou în rugăciuni și cereri stăruitoare care erau îndreptate spre cer pentru ca Dumnezeu să ne ajute să fim de acord unul cu altul și să fim una, după cum Hristos și Tatăl sunt una. Multe lacrimi erau vărsate.
Am petrecut multe ore în acest fel. Uneori toată noaptea o petreceam în cercetarea solemnă a Scripturilor ca să înțelegem adevărul pentru timpul nostru. În unele ocazii Spiritul lui Dumnezeu venea asupra mea, și părți dificile erau clarificate în acest mod rânduit de Dumnezeu, apoi era armonie perfectă. Toți erau un spirit și un gând.
Căutam cu cea mai mare seriozitate ca Scripturile să nu fie deformate pentru a corespunde opiniilor omenești. Încercam să facem diferențele dintre noi cât mai mici posibile, prin a nu zăbovi asupra punctelor care erau de importanță minoră, puncte asupra cărora existau diferite opinii. Povara fiecărui suflet era de a crea o așa atmosferă între frați, care să împlinească rugăciunea lui Hristos ca ucenicii Săi să fie una, după cum El și Tatăl sunt una.
Uneori unul sau doi dintre frați se așezau cu încăpățânare împotriva vederii prezentate și acționau în spiritul inimii firești, dar când apărea această atitudine, întrerupeam cercetările, suspendam adunarea ca fiecare să aibă ocazia de a merge la Dumnezeu în rugăciune și, fără să converseze cu alții, să studieze punctul controversat, cerând lumină din cer. Ne despărțeam cu simțăminte de prietenie, pentru a ne întâlni din nou, cât de curând posibil, în vederea continuării cercetărilor. Uneori puterea lui Dumnezeu venea asupra noastră într-un mod deosebit și când lumina clară descoperea punctele adevărului, plângeam și ne bucuram împreună. Îl iubeam pe Isus și ne iubeam unul pe altul.
Introducerea ordinii în biserică
Numărul nostru a crescut treptat. Sămânța semănată, a fost udată de Dumnezeu și El a făcut-o să crească. La început ne adunam pentru închinare și prezentam adevărul celor care veneau să-l audă în case particulare, în bucătării spațioase, în magazii și săli de clasă; dar n-a durat mult până am fost în stare să construim case umile de rugăciune.
Pe măsură ce numărul nostru creștea devenea evident faptul că fără o formă de organizare ar fi urmat o mare confuzie și lucrarea n-ar fi putut fi continuată cu succes. Organizația era indispensabilă pentru a sprijini financiar lucrătorii, pentru pătrunderea în câmpuri noi, pentru deținerea de proprietăți, pentru răspândirea adevărului prin presa scrisă și pentru protejarea Bisericii și a lucrătorilor de membri nevrednici, etc.
Existau totuși simțăminte puternice împotriva organizației în poporul nostru. Adventiștii de ziua a întâia erau contra organizației și mulți din Adventiștii de Ziua a șaptea susțineau aceleași idei. Am căutat pe Domnul cu rugăciune serioasă ca să putem înțelege voia Sa și, prin Spiritul Sfânt, El ne-a dat lumina că trebuie să existe ordine și disciplină desăvârșită în Biserică și că organizația era esențială. Sistem și ordine se manifestă în toate lucrările lui Dumnezeu, pretutindeni în Univers. Ordinea este legea cerului și aceasta trebuie să fie și legea poporului lui Dumnezeu pe pământ.
Noi acțiuni
Am avut de dus o luptă grea la stabilirea organizației. Deși Domnul mi-a dat mărturii repetate cu privire la acest subiect, opoziția era puternică și trebuia înfruntată mereu și mereu. Însă noi știam că Domnul Dumnezeul lui Israel ne conducea și ne îndruma. În providența Sa. Ne-am angajat în lucrarea de organizare și o prosperitate vizibilă însoțea înaintarea mișcării.
Pe măsură ce dezvoltarea lucrării ne cerea să ne angajăm în acțiuni noi, eram pregătiți să intrăm în ele. Domnul ne-a îndreptat mințile asupra importanței lucrării de educație.
Am văzut că era nevoie de școli în care copiii noștri să primească învățătură fără erori și filozofii false, pentru ca formarea lor să fie în armonie cu principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Nevoia înființării unei instituții de sănătate a constituit un imbold puternic pentru noi, cu scopul de a ajutași de a instrui poporul nostru și ca mijloc de binecuvântare și iluminare a altora. Această acțiune a fost, de asemeni, realizată. Toate acestea erau lucrare misionară în cel mai înalt sens al cuvântului.
Rezultate ale efortului unit
Lucrarea noastră n-a fost susținută prin daruri mari sau moșteniri, căci aveam puțini oameni bogați printre noi. Care era secretul prosperității noastre? Am înaintat la porunca Căpeteniei mântuirii noastre. Dumnezeu a binecuvântat eforturile noastre unite. Adevărul s-a răspândit și a avut succes. Instituțiile s-au înmulțit. Sămânța de muștar a crescut și a devenit un copac mare. Sistemul de organizare s-a dovedit a fi un mare succes. De asemeni, a fost introdusă dăruirea sistematică potrivit planului biblic. Corpul a fost întărit „strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură”. Pe măsură ce avansam, sistemul nostru de organizare și-a dovedit eficacitatea.
Să evităm pericolele dezordinii
Nici unul să nu nutrească gândul că ne-am putea dispensa de organizație. Ea ne-a costat mult studiu și multe rugăciuni pentru înțelepciune cu scopul formării acestei structuri, rugăciuni pe care Dumnezeu le-a ascultat. Organizația a fost construită prin îndrumarea Sa, prin multe sacrificii și lupte. Niciunul din frații noștri să nu fie amăgit să încerce să o dărâme, căci în felul acesta se va aduce o stare de lucruri la care nici nu visați. În Numele Domnului vă declar că organizația trebuie să stea întărită, stabilită și neclintită. La porunca lui Dumnezeu: „Mergeți înainte”, noi am înaintat chiar atunci când dificultățile păreau de netrecut. Noi știm cât de mult a costat aducerea la îndeplinire a planurilor lui Dumnezeu în trecut care ne-au făcut să fim un popor așa cum suntem astăzi. Să fim cu foarte mare băgare de seamă pentru a nu zdruncina în mintea altora acele lucruri pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru prosperitatea noastră și înaintarea, cu succes a cauzei Sale.
Îngerii lucrează armonios. Ordine desăvârșită caracterizează toate mișcările lor. Cu cât imităm mai mult armonia și ordinea oștilor cerești, cu atât mai pline de succes vor fi eforturile acestor soli cerești în favoarea noastră. Dacă nu vedem necesitatea unor acțiuni armonioase și suntem dezorganizați în acțiunile noastre, îngerii, care sunt în mod desăvârșit organizați și acționează în ordine perfectă, nu pot lucra pentru noi cu succes. Ei se îndepărtează cu durere deoarece nu sunt autorizați să binecuvinteze confuzia, tulburarea și lipsa de organizare. Toți cei care doresc să coopereze ca mesagerii cerești trebuie să lucreze la unison cu ei. Cei care au ungerea de sus vor încuraja ordinea, disciplina și unitatea de acțiune în toate eforturile lor și atunci îngerii lui Dumnezeu vor putea coopera cu ei. Dar niciodată, niciodată acești soli cerești nu vor pune aprobarea lor asupra neregulilor, lipsei de organizare și dezordinii. Toate aceste rele sunt rezultatul eforturilor lui Satana de a slabi forțele noastre, a ne descuraja și a împiedica succesul acțiunilor noastre.
Satana cunoaște bine că succesul depinde numai de ordine și conlucrare armonioasă. El știe ca orice lucru în legătură cu cerul este în ordine perfectă și că supunerea și disciplina caracterizează mișcările oștirii cerești. El face eforturi studiate ca să conducă pe așa-zișii creștini cât mai departe de asemănarea cu cerul; de aceea el înșeală chiar și pretinsul popor al lui Dumnezeu, făcându-l să creadă că ordinea și disciplina sunt vrăjmași ai spiritualității, că unica lor siguranță ar fi să lase pe fiecare să umble de capul lui și să rămână deosebit de ceilalți creștini care sunt uniți și care lucrează la stabilirea disciplinei și armoniei în acțiune. Toate eforturile făcute pentru a stabili ordinea sunt considerate periculoase ca o îngrădire a libertății de drept și de aceea, de temut ca și papismul. Aceste suflete înșelate consideră drept o virtute să se mândrească cu libertatea de a gândi și acționa în mod independent. Ei nu vor să primească nici un „așa zice Domnul”. Ei nu sunt răspunzători față de nici un om. Mi-a fost arătat că este lucrarea specială a diavolului să-i facă pe oameni să creadă că ar fi planul lui Dumnezeu să se părăsească rândurile și să aleagă propria lor cale, independentă de frații lor.
Dumnezeu conduce un popor afară din lume, pe platforma înaltă a adevărului veșnic: poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El va face din ei un popor disciplinat și destoinic. Ei nu vor fi împărțiți unul crezând una și altul altceva, având o credință și vederi total opuse, fiecare acționând independent de corp. Prin diversitatea darurilor și cârmuirea pe care El a pus-o în Biserică, toți vor ajunge la unitatea credinței. Dacă unul își însușește vederile sale despre adevărul Bibliei fără a lua în considerație opinia fraților săi și își îndreptățește purtarea susținând că are dreptul să aibă vederile sale proprii și apoi le impune și altora, cum poate el să împlinească rugăciunea lui Hristos? Dacă unul și apoi altul se ridică pretinzând dreptul de a crede și a vorbi ceea ce-i place fără să țină cont de credința corpului Bisericii, unde va fi acea armonie care există între Hristos și Tatăl Său și despre care Hristos s-a rugat să existe între frații Săi?
Responsabilitate individuală și unitate creștină
Cu toate că avem o lucrare și o responsabilitate individuală înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să urmăm judecata noastră independentă indiferent de opiniile și simțămintele fraților noștri, căci această lucrare ar conduce la dezordine în Biserică. Este datoria predicatorilor să respecte judecata fraților lor, dar relațiile lor unul cu altul, precum și doctrinele pe care le predică să fie puse la probă cu Legea și mărturia. Dacă inimile sunt dispuse să primească învățătură, nu vor exista disensiuni între no. Unii sunt înclinați spre neorânduială și se abat de la stâlpii adevărului, însă Dumnezeu sfătuiește pe slujitorii Săi să fie una în spirit și învățătură.
Astăzi este necesar ca unitatea noastră să fie de un caracter ce va putea suporta proba încercării. Noi avem multe lecții de învățat, precum și multe de dezvățat. Numai Dumnezeu este infailibil. Cei care gândesc că nu trebuie să renunțe niciodată la o vedere îndrăgita sau să-și schimbe vreo opinie, vor fi dezamăgiți. Atâta timp cât noi ținem la părerile noastre proprii cu îndărătnicie, nu vom putea avea unitatea pentru care S-a rugat Hristos.
Când un frate primește o nouă lumină asupra Scripturilor, el trebuie să-și explice poziția în mod deschis și fiecare slujitor să cerceteze Biblia cu umilință pentru a vedea dacă punctele prezentate în discuție pot fi susținute de Cuvântul inspirat. „Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăință, ca să ajungă la cunoștința adevărului”. (2 Timotei 2, 24-25.)
Ce a făcut Dumnezeu
Revizuind istoria trecutului nostru, recapitulând pas eu pas înaintarea noastră, până în prezent, pot spune: „lăudat să fie Dumnezeu!” Când văd ce a săvârșit Dumnezeu sunt plină de uimire și încredere în Hristos ca Conducător. Noi nu avem nimic a ne teme de viitor, afară numai dacă vom uita calea pe care ne-a condus Dumnezeu.
Dacă ne vom pune încrederea în Domnul, vom rămâne un popor puternic, căci noi mânuim adevărurile mari ale Cuvântului lui Dumnezeu. Avem toate motivele să fim mulțumitori lui Dumnezeu. Dacă umblăm în lumina care strălucește asupra noastră din Cuvântul lui Dumnezeu, vom avea și mari responsabilități, potrivit cu lumina primită. Noi avem multe datorii de împlinit, deoarece am fost făcuți depozitarii adevărurile sacre ce trebuie să fie vestite lumii în toată frumusețea și slava. Suntem datori față de Dumnezeu să folosim orice avantaj pe care El ni l-a încredințat să înfrumusețăm adevărul, prin sfințirea caracterului și să transmitem solii de avertizare și mângâiere, de speranță și dragoste celor care sunt în întunericul rătăcirii și al păcatului.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru posibilitățile deja obținute în ce privește educarea religioasă și intelectuală a tinerilor. Mulți au fost educați pentru diferite ramuri ale lucrării, nu numai în America, ci și în alte câmpuri. Tipografia a furnizat literatură prin care a fost răspândită în lung și în lat cunoștința adevărului. Toate darurile care, — asemenea unor pârâiașe au făcut să crească râul binefacerilor constituie un motiv de laudă la adresa lui Dumnezeu.
Avem astăzi o armată de tineri care pot face mult dacă sunt îndrumați și încurajați corespunzător. Noi dorim copiilor noștri să creadă adevărul și să fie binecuvântați de Dumnezeu. Vrem ca ei sa acționeze conform unui plan bine organizat, pentru a ajuta și pe alți tineri. Toți să fie bine instruiți pentru ca să poată, prezenta „drept adevărul”, oferind și altora „speranța care este în ei” și să onoreze pe Dumnezeu în orice ramură a lucrării în care sunt calificați.
Este de datoria noastră ca ucenici ai lui Hristos să transmitem lumina pe care o cunoaștem și celor care n-o cunosc. Poporul lui Dumnezeu „să fie bogat în fapte bune, să fie darnic, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață”. — (1 Timotei 6, 18-19; Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 24-32.)