O asigurare deseori repetată
Tatăl iubește poporul Său de astăzi precum iubește pe Fiul Său. Într-o zi vom avea privilegiul să-L vedem față către față. — (Manuscript 15, 1903; Scris: 15 septembrie 1902). Trebuie să ne reamintim că Biserica așa slabă și cu defecte, este singurul obiect de pe pământ căruia Hristos îi acordă atenția și grija Sa supremă. El veghează constant și cu interes asupra ei, întărind-o prin Duhul Sfânt. — (Manuscript 155, 1902, 22 noiembrie, 1902).
Încredeți-vă în ocrotirea lui Dumnezeu. Biserica Lui trebuie să fie învățată. Slabă și cu defecte, așa cum ar părea, ea este obiectul atenției Sale supreme. — (Letter 279, 1 august, 1904.)
Creștere continuă
Biserica trebuie să crească în activitate și să-și lărgească hotarele. Eforturile noastre misionare trebuie să fie expansive, noi trebuie să ne extindem hotarele. Deși a existat o asigurare a iubirii lui Dumnezeu pentru Biserica Sa, prezentata atât de clar în 1893, a fost repetata în anii următori mereu și mereu. Către sfârșitul vieții sorei E. G. White, Domnul a reasigurat poporul Sau de triumful Bisericii Adventiste de Ziua a șaptea. O compilare a acestor declarații repetate scoase în cea mai mare parte din arhiva manuscriselor sorei Ellen G. White și din articolele ei publicate în revistele denominațiunii; compune aceasta parte de încheiere, luptă aprigă pentru a menține caracterul nostru distinctiv, totuși, ca popor al Bibliei, noi am avansat totdeauna. Amintindu-ne că frica de Domnul este începutul înțelepciunii, trebuie să lucrăm cu seriozitate, rugându-ne mereu ca harul mântuitor al lui Dumnezeu să ne conducă la fiecare pas. Trebuie să căutăm să discernem voia lui Dumnezeu și să umblăm în armonie cu ea. Să continuăm să cunoaștem pe Domnul, căci aceasta este viață veșnică. — (Letter 170, 6 mai, 1907.)
Dovada prezenței Duhului Sfânt cu noi ca popor, pe care-am avut-o în ultimii cincizeci de ani, va rezista încercării acelora care trec de partea vrăjmașului și se împotrivesc soliei lui Dumnezeu. — (Letter 356, 24 octombrie, 1907.)
Vă scriu aceste lucruri fraților, cu toate că nu toți dintre voi le vor înțelege pe deplin. Dacă n-aș fi crezut că ochiul lui Dumnezeu este asupra poporului Său, n-aș fi avut curajul să scriu aceleași lucruri mereu și mereu.... Dumnezeu are un popor pe care-l conduce și îl instruiește. — (Letter 378, 11 noiembrie, 1907.)
Sunt instruită să spun Adventiștilor de Ziua a șaptea din toată lumea că Dumnezeu ne-a chemat ca popor pentru a fi comoara Sa deosebită. El a rânduit ca Biserica Sa de pe pământ să stea în mod desăvârșit unită în spiritul și sfatul Domnului oștirilor până la sfârșitul timpului. — (Letter 54, 21 ianuarie, 1908.)
Adventiștii de Ziua a șaptea au fost așezați în lume în mod special ca străjerii și purtători de lumină. Lor le-a fost încredințată ultima avertizare pentru o lume care piere. Asupra lor strălucește minunata lumină din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor le-a fost dată o lucrare de cea mai mare importanță — proclamarea întreitei solii îngerești. Nu există o altă lucrare de așa mare importanță. Nimic altceva nu trebuie să le absoarbă atenția. Cele mai solemne adevăruri încredințate vreodată muritorilor ne-au fost date nouă pentru a fi vestite lumii. Vestirea acestor adevăruri trebuie să fie lucrare noastră. — (Testimonies for the Church 9:19 (1909).)
Nimic în această lume nu-i este mai scump lui Dumnezeu ca Biserica Sa. Cu deosebită grijă El păzește pe cei ce-L caută. Nimic nu-L ofensează pe Dumnezeu mai mult decât strădania slujitorilor lui Satana de a jefui poporul Său de drepturile lui. Domnul n-a părăsit poporul Său. Satana arată către greșelile pe care ei le fac și încearcă să-i facă să creadă că, în acest fel, ei s-au despărțit de Dumnezeu. Îngerii răi caută să-i descurajeze pe orice cale pe cei ce se străduiesc să obțină biruința asupra păcatului. Ei înfățișează înaintea credincioșilor nevrednicia din trecut și prezintă cazul lor ca fiind fără speranță. — (Letter 136, 26 noiembrie, 1910.)
Numele nostru denominațional
Am fost instruită în legătură cu adoptarea unui nume de către poporul rămășiței lui Dumnezeu. Două clase au fost prezentate înaintea mea. O clasă cuprindea marile grupări de așa-ziși creștini. Ei călcau în picioare Legea lui Dumnezeu și se plecau înaintea unei instituții papale. Ei țineau prima zi a săptămânii ca Sabat al Domnului. Cealaltă clasă, compusă din puțini la număr, se pleca în fața marelui Legiuitor. Ei țineau porunca a patra. Caracteristicile deosebite ale credinței lor erau: păzirea zilei a șaptea și așteptarea revenirii Domnului nostru din ceruri.... Nici un nume pe care l-am fi luat n-ar fi fost mai potrivit decât acela care corespunde cu mărturisirea noastră de credință și ne definește ca pe un popor deosebit. Numele Adventist de Ziua a șaptea este o mustrare permanentă pentru lumea protestantă. Acest nume face distincție între închinătorii lui Dumnezeu și cei care se închină fiarei și primesc semnul ei. Marele conflict va fi dat între poruncile lui Dumnezeu și pretențiile fiarei. Diavolul face război sfinților pentru că țin toate cele zece porunci. Dacă ei ar coborî standardul și ar renunța la particularitățile credinței lor, balaurul ar fi liniștit, dar ei îi provoacă furia pentru că au îndrăznit să ridice standardul și să desfășoare drapelul lor în opoziție cu lumea protestantă care se închină instituției papalității.
Numele de Adventist de Ziua a șaptea prezintă adevăratele caracteristici ale credinței noastre și va convinge mintea cercetătoare. Ca o săgeată din tolba Domnului el va răni călcătorii Legii lui Dumnezeu și va conduce în aceiași timp pe unii la pocăință și credință în Dumnezeu și Domnul nostru Isus Hristos.
Mi s-a arătat că aproape fiecare fanatic care s-a ridicat și care dorește să ascundă convingerile sale pentru a conduce pe alții în rătăcire, pretinde că aparține Bisericii lui Dumnezeu. Un asemenea nume ar provoca imediat suspiciune, căci el este adoptat ca să ascundă cele mai mari rătăciri. Acest nume ar fi fost prea nedefinit pentru rămășița poporului lui Dumnezeu. El ar fi condus la presupunerea că avem o credință pe care dorim s-o acoperim. — (Testimonies for the Church 1:223-224, (1861).)
Noi suntem Adventiști de Ziua a șaptea. Să ne rușinăm de numele nostru? Nu, nicidecum! Acesta este numele pe care Dumnezeu ni l-a dat. El scoate în evidență adevărul care va fi un test pentru toate bisericile. — (Letter 110, 7 iulie, 1902.)
Noi suntem Adventiști de Ziua a șaptea și nu ne rușinăm niciodată de acest nume. Ca popor trebuie să stăm ferm pentru adevăr și neprihănire. În felul acesta vom glorifica pe Dumnezeu. Trebuie să fim eliberați de pericole, nu să fim prinși sau corupți de ele. Pentru ca să se realizeze aceasta, trebuie să privim totdeauna la Isus. Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. — (Letter 106, 20 mai, 1903.)
Conferința Generală
Mi-a fost arătat că judecata nici unui om nu trebuie supusă judecății altui om. Dar când judecata Conferinței Generale, care este autoritatea cea mai înaltă pe care Dumnezeu o are pe pământ este exercitată, independența și judecata personală nu mai trebuie menținute, ci supuse. — (Testimonies for the Church 3:492, 187.)
N-am avut nici o rază de lumină că El (Domnul) ar fi vrut să vin în această țară (Australia). Am venit în ascultare de vocea Conferinței Generale pe care întotdeauna am considerat-o autoritate. (Letter 124, 9 august, 1896.)
Niciodată n-ar trebui ca mintea unui om sau mințile câtorva oameni să fie considerate suficiente în înțelepciune și putere pentru ca să controleze lucrarea și să spună ce planuri să fie urmate. Dar când în Conferința Generală, judecata fraților adunați din toate părțile pământului este exercitată, judecata și independența personală să fie supusă și să nu fie menținută cu încăpățânare. Un lucrător să nu privească niciodată ca o virtute menținerea persistentă a poziției de independență, contrară hotărârii corpului general.
Uneori, când un grup mic de oameni însărcinați cu administrarea generală a lucrării au căutat să aducă la îndeplinire planuri nechibzuite și să limiteze lucrarea lui Dumnezeu în numele Conferinței Generale, atunci am spus că nu mai pot considera, vocea Conferinței Generale reprezentată prin acești câțiva oameni ca fiind vocea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă că hotărârile Conferinței Generale, compusă dintr-o adunare legal constituită cu reprezentanți din toate părțile câmpului, nu trebuie să fie respectate. Dumnezeu a rânduit ca reprezentanții Bisericii Sale din toate părțile lumii, când sunt adunați într-o Conferință Generală să aibă autoritatea. Greșeala pe care unii sunt în primejdie s-o facă, este de a încredința minții și judecății unui om sau unui mic grup de oameni, întreaga autoritate și influență cu care Dumnezeu a investit Biserica Sa prin vocea Conferinței Generale, adunată să plănuiască pentru prosperitatea și înaintarea lucrării Sale.
Când această putere pe care Dumnezeu a așezat-o în Biserică este încredințată în întregime unui singur om, și el este investit cu autoritate ca să fie judecată și pentru alte minți, atunci adevărata rânduială a Bibliei este schimbată.
Eforturile diavolului asupra minții unui astfel de om vor fi din cele mai subtile și uneori aproape copleșitoare, căci vrăjmașul speră ca prin mintea lui să poată influența pe mulți alții. Ceea ce suntem înclinați să dăm unui om sau unui grup de oameni, să dăm celei mai înalte autorități organizate din Biserică. — (Testimonies for the Church 9:260 (1909).)
Nu o nouă organizație
Domnul a declarat că istoria trecutului se va repeta pe măsură ce ne apropiem de încheierea lucrării. Fiecare adevăr pe care El ni l-a încredințat pentru aceste zile din urmă trebuie să fie vestit lumii. Fiecare pilon al adevărului pe care El l-a stabilit trebuie să fie întărit. Noi nu putem acum să pășim în afară de pe temelia pe care Dumnezeu a stabilit-o. Noi nu putem acum să intrăm în nici o altă nouă organizație, aceasta ar însemna apostazie de la adevăr. — (Notebook Leaflets, The Church Nr. 1, 24 decembrie 1905).
Dumnezeu este la cârmă
Nu trebuie să ne îndoim sau să ne temem că lucrarea nu va avea succes. Dumnezeu este în fruntea lucrării și va pune totul în ordine. Dacă anumite probleme trebuie ajustate la conducerea lucrării. Dumnezeu va participa la aceasta și va lucra la îndreptarea oricărei greșeli. Să credem că Dumnezeu va conduce acest vas nobil care poartă poporul Său, în deplină siguranță, în port. — (The Review and Herald, 20 septembrie, 1892.)
Un mesaj adresat în 1913
Conferinței Generale în Sesiune [„Citit la Conferință în primul sabat după masă de fr. W. C. White.”] „Elmshaven”, Sanitarium, California, 4 mai 1913.
Către cei adunați la Conferința Generală, Salut Frățesc! Dragii Mei Frați:
Har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea; care ne mângâie în toate încercările noastre pentru ca noi să fim în stare să mângâiem pe cei ce sunt în încercare prin mângâierea prin care noi înșine am fost mângâiați de Dumnezeu”
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna face să triumfăm în Hristos, și face să se manifeste aroma cunoștinței Sale prin noi în orice loc. Căci noi suntem o aromă plăcută a lui Hristos pentru cei ce sunt mântuiți, ca și pentru cei ce pier.
Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Isus, Domnul. Căci Dumnezeu care a zis să lumineze lumina în întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi.
De aceea noi nu cădem de oboseală. Căci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru din lăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.
Speranță și curaj
Este privilegiul celor care participă la Conferința Generală să nutrească un spirit de speranță și curaj. Fraților, Mântuitorul vi S-a descoperit în multe feluri. El a umplut inimile voastre cu soarele prezenței Sale, în timp ce ați lucrat în țările îndepărtate și în țara voastră. El v-a păzit de primejdii văzute și nevăzute. Și acum, când vă întâlniți din nou cu frații voștri în această adunare, aveți privilegiul să fiți fericiți în Domnul și să vă bucurați în cunoașterea harului Său susținător. Lăsați ca iubirea Lui să vă ia în stăpânire mintea și inima. Păziți-vă să nu deveniți prea îngrijorați și deprimați. Dați o mărturie înălțătoare. Întoarceți-vă privirea de la ceea ce este întunecos și descurajator și priviți la Isus, Marele nostru Conducător, sub a cărui supraveghere plină de grijă, cauza adevărului prezent, pentru care suntem în stare să ne dăm viața și tot ce avem, este destinată unui triumf glorios.
Atitudinea pe care reprezentanții noștri o mențin în timpul conferinței va avea o influență grăitoare asupra celor din câmpuri, precum și asupra delegaților. O, fraților, lăsați să se vadă că Isus locuiește în inimă susținând, întărind și mângâind. Este privilegiul vostru să fiți înzestrați zi după zi cu o măsură bogată din Duhul Său și să aveți vederi lărgite în ce privește importanța și scopul soliei pe care o predicăm lumii. Domnul dorește să vă descopere lucrurile minunate ale Legii Sale. Stați înaintea Lui cu inimi umilite. Rugați-vă cu seriozitate pentru înțelegerea timpurilor în care trăim, pentru o deplină înțelegere a planului Său și pentru un succes sporit în salvarea sufletelor.
Deseori în timpul nopții mi se poruncește să-i îndemn pe frații noștri din poziții de răspundere să facă eforturi serioase pentru a continua să cunoască pe Domnul mai bine. Când lucrătorii noștri își vor da seama de importanța timpului pe care-l trăim, se va vedea o hotărâre fermă de a sta de partea Domnului și vor deveni cu adevărat lucrători împreună cu El. Când ei își consacră inima și sufletul în serviciul lui Dumnezeu își vor da seama că o experiență mai adâncă decât cea pe care au avut-o este esențială dacă vor să câștige biruință asupra păcatului.
Va fi bine pentru noi să luam în considerație ceea ce va veni în curând asupra pământului. Acesta nu este un timp pentru lucruri neînsemnate și egoiste. Dacă timpurile pe care le trăim impresionează în mod serios mințile noastre, ce ne mai poate scoate din această stare? Nu ne cheamă Scripturile la o lucrare mai sfântă și mai curată decât am văzut până acum?
Chemare la consacrare
Avem nevoie acum de oameni cu o înțelegere clară, Dumnezeu cheamă pe cei care doresc să fie controlați de Duhul Sfânt pentru a-i conduce într-o lucrare de totală reformă înaintea noastră văd o criză și Domnul cheamă pe lucrătorii Săi să intre în rânduri. Fiecare suflet trebuie să stea acum într-o poziție de mai adâncă consacrare față de Dumnezeu decât în anii care au trecut.
În timpul Conferinței Generale din 1909 n-a fost făcută lucrarea care s-ar fi putut face asupra inimilor celor ce au participat. Ar fi fost nevoie de ore consacrate cercetării de inimă, care ar fi condus la desțelenirea ogorului părăginit al inimilor celor care au participat la întâlnire. Aceasta le-ar fi dat o înțelegere clară a lucrării atât de importante pe care trebuiau s-o facă în pocăință și mărturisire. Deși au fost date ocazii, pentru mărturisirea păcatului, pentru pocăință profundă și pentru o reformă hotărâtă, lucrarea n-a fost complet făcută. Unii au simțit influența Duhului Sfânt și au răspuns, dar nu toți s-au supus acestei influențe. Mințile unora au alunecat pe căi interzise. Dacă ar fi fost o umilire a inimii din partea tuturor celor din adunare, s-ar fi manifestat o minunată binecuvântare.
Timp de câteva luni după încheierea acestei întâlniri am avut o povară grea și am atras atenția fraților cu răspunderi asupra lucrurilor pe care Dumnezeu m-a instruit să le prezint înaintea lor în mod clar. În final, unii din cei cu poziții de încredere în legătură cu lucrarea generală, după multă, rugăciune și studiu atent al diferitelor solii date, s-au avântat să primească prin credință lucrarea încredințată, o lucrare pe care n-o puteau înțelege pe deplin, dar pe măsură ce au pornit înainte în temere de Domnul, ei au primit binecuvântări bogate.
Rezultatul umblării în lumină
A fost o mare bucurie pentru inima mea să văd transformările minunate făcute în viața acelor ce au ales să înainteze prin credință pe calea Domnului, mai curând decât să urmeze propria lor cale. Dacă acei frați cu răspundere ar fi continuat să privească lucrurile într-o lumină falsă, ar fi creat condiții care, în mod întristător, ar fi vătămat lucrarea dar când ei au luat în seamă instrucțiunile care au fost date și au căutat pe Domnul, Dumnezeu i-a condus la o lumină deplină și i-a făcut în stare să slujească într-un mod acceptabil și să conducă la reforme spirituale.
Când Domnul își întinde mâna să pregătească calea înaintea slujitorilor, este de datoria lor să urmeze directivele Sale. El nu va părăsi niciodată, nici nu va lăsa în nesiguranță pe cei care acceptă să urmeze conducerea Sa cu toată inima.
O dovadă de încredere
Fraților, „mă bucur că am încredere în voi în toate lucrurile”. Cu toate că sunt încă neliniștită cu privire la atitudinea pe care unii au luat-o cu privire la unele măsuri importante ce privesc dezvoltarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, totuși am o încredere puternică în lucrătorii câmpului și cred că atunci când ei se întâlnesc se umilesc înaintea Domnului și se consacră din nou în serviciul Lui, El îi va întări să împlinească voia Sa. Există unii care nici acum nu văd lucrurile într-o lumină corectă, dar ar putea să învețe și, în armonie cu colaboratorii lor, ar putea evita greșeli serioase dacă ar căuta pe Domnul cu seriozitate și dacă, și-ar supune întreaga voință voii lui Dumnezeu.
Am fost adânc impresionată de scenele care au trecut recent prin fața mea în timpul nopții. Părea să fie o mare mișcare — o lucrare de înviorare — care se extindea în multe locuri. Poporul nostru intra în rânduri, răspunzând chemării lui Dumnezeu. Fraților, Domnul ne vorbește. Să nu luăm oare seama la vocea Lui? Să nu îngrijim lămpile noastre și să nu acționăm ca niște oameni care așteaptă pe Domnul lor să vină? Acest timp ne cheamă la acțiune și să fim purtători de lumină.
„Vă sfătuiesc dar eu cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste și căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii”. — (General Conference Bulletin, 19 mai 1913, 33-34.)
Curaj în Domnul
Recent, în timpul nopții, mintea mea a fost impresionată de Duhul Sfânt cu gândul că, dacă Domnul vine așa de curând cum credem noi, trebuie să fim mult mai activi în vestirea adevărului către popor decât în anii trecuți.
În legătură cu aceasta, mintea mi-a fost purtată la activitatea credincioșilor adventiști din 1843 și 1844. În timpul acela se făceau multe vizite din casă în casă și prin eforturi unite poporul era avertizat despre lucrurile pe care Dumnezeu le-a spus în Cuvântul Său. Noi trebuie să facem un efort mai mare decât cel pe care l-au făcut cei care au vestit prima solie îngerească cu atâta credincioșie. Ne apropiem cu rapiditate de sfârșitul istoriei acestui pământ și, în timp ce ne dăm seama că, într-adevăr, Isus vine curând, noi trebuie să lucrăm ca niciodată mai înainte. Ni se cere să sunăm alarmă printre oameni. Iar în viețile noastre trebuie să arătăm puterea adevărului și a neprihănirii. Curând lumea trebuie să-L întâlnească pe marele Legiuitor pentru că a călcat Legea Sa. Numai cei care se întorc de la călcarea Legii la ascultare pot spera să primească iertare și pace,
Noi trebuie să ridicăm stindardul pe care stă scris: „Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Ascultarea de Legea lui Dumnezeu constituie marea problemă. Să nu scoatem aceasta din atenția noastră. Trebuie să ne străduim să trezim membrii Bisericii și pe aceia care nu mărturisesc a crede, să vadă și să asculte cerințele Legii cerului. Noi trebuie să înălțăm Legea și s-o facem să fie onorată. Dumnezeu ne-a dat mandatul să semănăm semințele adevărului și să imprimăm în inima poporului importanța lucrării pe care trebuie s-o facă cei ce trăiesc în mijlocul scenelor de încheiere ale acestui pământ. Pe măsură ce adevărul este proclamat la drumuri și la garduri, trebuie să fie descoperită lucrarea Duhului Sfânt asupra inimilor omenești.
Ah, cât de mult s-ar putea realiza dacă toți cei care au adevărul din Cuvântul vieții ar lucra pentru iluminarea celor [Acesta a fost ultimul mesaj trimis de Ellen G. White la sesiunea Conferinței Generale în anul 1913 și a fost citit de președintele A. G. Daniells, marți dimineața, 27 mai.] care nu-l au. Când samaritenii au venit la Hristos anunțați de femeia din Samaria, Hristos a vorbit despre ei ucenicilor Săi ca despre un lan de grâu gata pentru seceriș. „Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: «Ridicați-vă ochii și priviți holdele care sunt albe, acum, gata pentru seceriș». Hristos a stat cu ei două zile, căci erau flămânzi să audă adevărul. Și cât de aglomerate au fost zilele acelea! Însă, ca rezultat al acelor zile de lucru «mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui». Mărturia lor era aceasta: «L-am auzit noi înșine, și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.
Cine din poporul Lui va lua asupra lui această lucrare sfântă și va lucra pentru sufletele ce pier din lipsă de cunoștință. Lumea trebuie să fie avertizată. Mi-au fost arătate multe locuri în care este nevoie de eforturi neobosite, pline de consacrare și credincioșie. Hristos deschide inimile și mințile multor locuitori ai orașelor mari. Ei au nevoie de adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă vom merge într-o strânsă legătură cu Hristos și vom căuta să ne apropiem de acești oameni, ei vor fi câștigați pentru bine. Trebuie să ne trezim și să intrăm într-o strânsă legătură cu Hristos și cu semenii noștri. În orașele mari și mici, în locuri apropiate sau depărtate trebuie să se lucreze și să se lucreze în mod inteligent. Niciodată să nu dați înapoi. Domnul va lucra asupra inimilor dacă noi vom lucra în armonie cu Duhul Său.
Am cuvinte de încurajare pentru voi, fraților. Noi trebuie să mergem înainte cu credință și speranță, așteptând lucruri mari de la Dumnezeu. Vrăjmașul va căuta pe toate căile să împiedice eforturile făcute pentru înaintarea adevărului, dar în puterea Domnului veți avea succes. Nici un cuvânt, de descurajare să nu fie rostit, ci numai cuvinte care tind să întărească și să susțină pe locuitorii noștri.
Un cuvânt personal
Doresc să fiu angajată personal în lucrarea serioasă din câmp și m-aș implica cu siguranță în lucrarea publică dacă n-aș gândi că, la vârsta mea nu este înțelept să fac mai mult decât îmi permite puterea fizică. Lucrarea mea este de a transmite Bisericii și lumii lumina care mi-a fost încredințată din timp în timp, de-a lungul anilor în care a fost proclamată întreita solie îngerească. Inima mea este plină cu cea mai serioasă dorință de a aduce adevărul înaintea tuturor celor care pot fi atinși. Eu încă ajut la pregătirea materialelor pentru publicare, dar trebuie să lucrez cu mare grijă, ca nu cumva să ajung în situația de a nu putea scrie deloc. Nu știm cât voi mai trăi, dar în ce privește sănătatea, nu sufăr atât de mult cât m-aș fi așteptat.
După Conferința Generală din 1909 am petrecut câteva săptămâni participând la întâlnirile din corturi și alte întâlniri de evanghelizare, vizitând diferite instituții în New England, The Central States, The Middle West.
După reîntoarcerea acasă în California, am început din nou lucrarea de pregătire a materialelor pentru tipografie. În timpul ultimilor patru ani am scris, comparativ, puține scrisori. Puterea care mi-a fost dată am folosit-o în cea mai mare parte pentru completarea lucrării importante de scriere a cărților.
Ocazional am participat la adunări, am vizitat instituții în California, dar cea mai mare parte a timpului de la ultima Conferință Generală, am petrecut-o cu scrierea cărților în locuința mea „Elmshaven”, la țară, aproape de St. Helena.
Sunt recunoscătoare că Dumnezeu mi-a cruțat viața să mai lucrez puțin la cărțile mele. Ah, dacă aș avea puterea să fac tot ceea ce știu că trebuie făcut! Mă rog ca El să-mi dea înțelepciunea ca adevărurile așa de necesare poporului nostru să fie prezentate într-un mod clar și acceptabil. Sunt încurajată să cred că Dumnezeu mă va întări să fac aceasta.
Interesul meu în lucrarea generală este tot atât de adânc ca și altădată și am o mare dorință ca lucrarea adevărului prezent să pătrundă în toate părțile lumii. Găsesc, însă, că este potrivit să nu fac prea mult în lucrarea publică, în timp ce cărțile mele cer o supraveghere atentă din partea mea. Am unii din cei mai buni lucrători, pe aceia care prin providența lui Dumnezeu au fost în legătură cu mine în Australia, și alții care s-au unit cu mine la întoarcerea în America. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste ajutoare. Suntem foarte ocupați să facem o cât mai bună pregătire a materialelor pentru publicare. Doresc ca lumina adevărului să pătrundă în fiecare loc și să lumineze cu adevărurile credinței noastre pe toți cei care acum sunt neștiutori. În unele zile am necazuri cu ochii și mă dor destul de tare, Dar laud pe Dumnezeu că-mi păstrează vederea. N-ar fi neobișnuit dacă, la vârsta mea n-aș mai vedea deloc. Sunt mai recunoscătoare decât pot să spun pentru înălțarea sufletească dată de Duhul Domnului, pentru mângâierea și harul pe care El continuă să mi-l dea și pentru faptul că mă face în stare și-mi dă ocazii să încurajez și să ajut poporul Lui. Atâta timp cât Domnul îmi va da viață voi fi credincioasă și sinceră, căutând să împlinesc voia Sa și, să slăvesc Numele Său. Să mă ajute Domnul să cresc în credință, în cunoașterea Lui și să împlinesc în mod desăvârșit voia Lui. Bun este Domnul și foarte vrednic de laudă.
Influența lucrătorilor în vârstă
Doresc foarte mult ca încercații ostași ai crucii, aceia care au albit în slujba Maestrului divin să continue să poarte mărturia lor dreaptă, pentru ca cei mai tineri în credință să înțeleagă că soliile pe care Domnul ni le-a dat în trecut sunt foarte importante în această perioadă a istoriei pământului. Experiența noastră din trecut n-a pierdut nici o iotă din puterea sa. Să fim atenți să nu descurajăm pionierii lucrării sau să-i facem să simtă că ei nu mai pot face decât foarte puțin. Influența lor încă poate fi exercitată cu putere în lucrarea Domnului. Mărturia slujitorilor în vârstă va fi totdeauna un ajutor și o binecuvântare pentru biserică. Dumnezeu veghează permanent asupra purtătorilor de steag încercați și credincioși până când vine timpul ca ei să depună armura lor. Să-i asigurăm că sunt sub protecția Celui care niciodată nu doarme și sunt păziți de santinele neobosite. Cunoscând aceasta și având asigurarea locuirii în Hristos să se odihnească încrezători în făgăduințele lui Dumnezeu.
„Până la sfârșit”
Mă rog cu seriozitate ca lucrarea pe care o facem în acest timp să impresioneze profund inima, mintea și sufletul. Încurcăturile vor crește dar noi, cei credincioși lui Dumnezeu să ne încurajăm unul pe altul. Să nu coborâm stindardul, ci să-l înălțăm tot mai sus, privind la Cel ce este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Când în timpul nopții nu pot dormi, îmi înalț inima în rugăciune către Dumnezeu și El mă întărește și-mi dă asigurarea că este alături de servii Săi acasă, în câmpuri și țările îndepărtate. Sunt încurajată și binecuvântată când îmi dau seama că Dumnezeul lui Israel călăuzește încă poporul Său și că va continua să fie cu ei până la sfârșitul veacului.
Înaintare cu eficiență sporită
Sunt instruită să spun fraților noștri slujitori: faceți ca soliile care vin de pe buzele voastre să fie pline de puterea Duhului Sfânt. Dacă a fost vreodată. un timp când am avut nevoie de călăuzirea specială a Duhului Sfânt, acesta este acum. Avem nevoie de o deplină consacrare. A sosit timpul să arătăm lumii o demonstrație a puterii lui Dumnezeu în viețile și lucrarea noastră.
Domnul dorește ca proclamarea întreitei solii îngerești să fie dusă cu eficiență sporită. După cum El a lucrat în veacurile trecute să dea poporului Său biruințe, tot așa, în acest veac, dorește să ducă la o împlinire triumfală planurile pentru Biserica Sa. El îndeamnă pe sfinții credincioși să înainteze uniți din tărie în tărie, cu credință și încredere în adevărul și dreptatea cauzei Sale.
Trebuie să stăm statornici ca o stâncă la principiile Cuvântului lui Dumnezeu, amintindu-ne că El este cu noi pentru a ne întări să întâmpinăm fiecare nouă experiență. Să susținem în viețile noastre principiile neprihănirii, pentru ca să putem merge înainte, din putere în putere, în Numele Domnului. Trebuie să susținem ca pe un lucru sfânt credința care a fost dovedită prin instruirea și aprobarea Duhului Sfânt de la experiența noastră cea mai timpurie și până în prezent. Trebuie să considerăm lucrarea pe care Domnul a dezvoltat-o prin poporul care ține poruncile Sale ca foarte prețioasă, iar prin puterea și harul Său ea va deveni mai puternică și mai eficientă pe măsură ce timpul trece. Vrăjmașul caută să întunece discernământul poporului lui Dumnezeu și să-i slăbească eficiența, dar dacă el va lucra după îndrumarea Duhului Sfânt, El îi va crea ocazii să lucreze pentru zidirea vechilor dărâmături. Experiența lui va fi una de creștere constantă până când Domnul va coborî din ceruri cu putere și mare slavă să sigileze pe credincioșii săi pentru triumful final.
Lucrarea care stă înaintea noastră va solicita fiecare putere a ființei noastre. Ea va chema la exercitarea unei credințe puternice și unei vegheri permanente. Uneori dificultățile pe care le vom întâlni vor fi din cele mai descurajatoare. Chiar mărimea uriașă a mandatului încredințat uneori ne va înspăimânta. Și totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu servii Lui vor triumfa în final. De aceea, fraților, doresc să nu slăbiți din pricina încercărilor care stau în fața voastră. Isus va fi cu voi. El va merge înaintea voastră prin Duhul Sfânt ca, să pregătească calea. El va fi ajutorul vostru în orice împrejurare neașteptată. „Iată de ce zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie în ceruri și pe pământ, și-L rog ca potrivit cu bogăția slavei sale să vă facă să va întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru că având rădăcina și temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce prin puterea ce lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică și în Isus Hristos, din neam în neam, în vecii vecilor, Amin!” — (General Conference Bulletin, 28 mai 1913, 164-165.)
Încrederea exprimată în 1915
Nu mă aștept să mai trăiesc mult.... Lucrarea mea este aproape terminată. Nu cred că mai am alte mărturii pentru poporul nostru. Oamenii noștri cu minți puternice știu ce este bine pentru înălțarea și consolidarea lucrării. Cu iubirea lui Dumnezeu în inimi, ei au nevoie să pătrundă din ce în ce mai adânc în studiul lucrărilor Lui. — (The Review and Herald, 15 aprilie, 1915.)