Mântuitorul nostru pretinde tot ce este al nostru. El dorește cele dintâi și cele mai sfinte gânduri ale noastre, precum și dragostea noastră cea mai curată și cea mai intensă. Dacă suntem cu adevărat părtași de natură divină, lauda Lui va fi continuu în inimile noastre și pe buzele noastre. Unica noastră siguranță constă în a ne consacra cu totul Lui pentru a crește continuu în harul și cunoștința adevărului.12. Sfințirea prezentată în Scripturile sacre are de-a face cu trupul. Aici este ideea consacrării totale. Pavel se ruga ca biserica din Tesalonic să se poată bucura de această mare binecuvântare. „Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, până la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5, 23).
În lumea religioasă, există o teorie a sfințirii, care este falsă și periculoasă prin influența ei. În multe cazuri, cei care susțin că sunt sfințiți nu posedă acest articol autentic. Sfințirea lor constă în vorbire și în voința de a se închina.
Ei lasă deoparte rațiunea și judecata și se bizuie cu totul numai pe simțămintele lor, întemeindu-și pretențiile de sfințire pe emoțiile pe care le-au trăit din când în când. Ei sunt încăpățânați și perverși în a-și afirma pretențiile tenace de sfințire, rostesc multe cuvinte, însă nu aduc nici o roadă ca dovadă. Aceste așa-zise persoane sfințite nu doar că își amăgesc propriile lor suflete, prin pretențiile lor, dar exercita și o influență de îndepărtare a multora care doresc cu seriozitate să se conformeze voinței lui Dumnezeu. Ei pot fi auziți repetând mereu, mereu: „Dumnezeu mă conduce! Dumnezeu mă învață! Eu trăiesc fără păcat!” Mulți dintre cei ce vin în contact cu un astfel de spirit se ciocnesc de ceva întunecos, misterios, pe care nu îl pot înțelege. Însă tocmai acesta este ceea ce nu este asemenea lui Hristos, adevăratul Model.13
Sfințirea este o lucrare progresivă. Pașii succesivi ne sunt prezentați în cuvintele lui Petru: „De aceea, dați-vă și voi toată silința, ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta cunoștința; cu cunoștința înfrânarea; cu înfrânarea răbdarea; cu răbdarea evlavia; cu evlavia dragostea de frați și cu dragostea de frați iubirea de oameni. Căci dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 1, 5-8), „De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta, vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.” (Ver 11 și 12).
Iată o cale prin care suntem asigurați că nu vom cădea niciodată. Cei care lucrează astfel, sporind în dobândirea darurilor creștine, au asigurarea că Dumnezeu va lucra înmulțindu-le atunci când le oferă darurile Duhului Său.14
Sfințirea nu este o lucrare de o clipă, de o oră sau de o zi. Este o creștere continuă în har. Noi nu știm în nici o zi cât de puternică va fi lupta noastră a doua zi. Satana trăiește și este activ și în fiecare zi noi trebuie să strigăm serios la Dumnezeu pentru ajutor și tăria de a ne împotrivi Iui. Atâta timp cât domnește Satana, trebuie să ne supunem eul, trebuie să biruim ispitele care ne asediază și nu există un punct în care să spunem că ne putem opri, nu există un punct în care să putem veni și să spunem că l-am atins în mod deplin.
Viața creștină este un marș continuu în sus! Domnul Isus își curățește și purifică poporul Său; iar când chipul Lui este reflectat pe deplin în ei, atunci sunt desăvârșiți și sfinți, și pregătiți pentru mutare în împărăția Sa. De la creștin se cere o mare lucrare. Noi suntem îndemnați să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne desăvârșim sfințirea în temere de El. Pentru creștin, există o lucrare continuă. Fiecare mlădiță din butucul viei trebuie să-și extragă viața și tăria de la viță, ca să poată aduce roadă.15
Nimeni să nu se amăgească cu gândul că Dumnezeu îl va ierta și binecuvânta în timp ce calcă în picioare vreuna dintre poruncile Sale. îngăduința voită a unui păcat cunoscut aduce la tăcere vocea mărturiei Duhului și separă sufletul de Dumnezeu. Oricare ar fi extazul simțământului religios, Domnul Isus nu poate locui în inima care nesocotește Legea divină. Dumnezeu îi va onora doar pe cei care îl onorează pe El.16
Când Pavel a scris: „Dumnezeul păcii să vă sfințească pe deplin” (1 Tesaloniceni 5, 23), El nu i-a îndemnat pe frații săi să țintească spre un standard imposibil de atins; el nu s-a rugat ca ei să poată beneficia de binecuvântări care nu erau după voia lui Dumnezeu. El știa că toți cei care aveau să-L întâlnească pe Domnul Hristos în pace trebuia să posede un caracter curat și sfânt, (citește 1 Corinteni 9, 25-27; 1 Corinteni 6, 19.20).
Principiul creștin autentic nu se oprește în a cântări consecințele. El nu întreabă: Ce vor zice oamenii despre mine, dacă eu voi face asta sau asta? Sau în ce fel îmi va afecta acest lucru perspectivele mele vremelnice? Copiii lui Dumnezeu tânjesc să știe ce dorește Dumnezeu ca ei să facă, pentru ca faptele lor să-L poată proslăvi pe El. Domnul a luat măsuri îndestulătoare pentru ca inimile și viețile urmașilor Săi să fie stăpânite de harul divin, astfel ca ei să fie niște lumini strălucitoare în lume.17
Dovezile autentice ale sfințirii
Mântuitorul nostru a fost Lumina lumii, însă oamenii nu L-au cunoscut. El a fost continuu preocupat de fapte de binefacere, răsădind lumină pe cărarea tuturor; și totuși, El nu a cerut celor printre care Se amesteca să privească virtuțile Lui fără seamăn, lepădarea Sa de Sine, sacrificiul de Sine și bunăvoința Lui. Iudeii nu au prețuit o astfel de viață. Ei considerau religia Lui nedemnă, pentru că nu era în acord cu standardul lor în privința evlaviei. Ei au hotărât că Hristos nu era religios în spirit și caracter; căci religia lor consta în etalarea în afară, în rugăciuni înălțate în public și în fapte de binefacere văzute de toți. Cel mai prețios rod al sfințirii este darul blândeții. Când acest dar domnește în suflet, caracterul este modelat prin influența lui. Voința este continuu supusă lui Dumnezeu.
Lepădarea de sine, sacrificiul de sine, bunăvoința, bunătatea, dragostea, răbdarea, tăria și încrederea creștină sunt roade zilnice, născute în cei care sunt cu adevărat în legătură cu Dumnezeu. Poate că faptele lor nu sunt cunoscute în mod public în lume, însă ei se luptă zilnic împotriva răului și câștigă biruințe prețioase asupra ispitei și a păcatului. Legămintele solemne sunt reînnoite și păstrate prin tăria câștigată prin rugăciune sinceră și veghere continuă în vederea rugăciuni. Cel entuziast nu poate pricepe luptele prin care trec acești luptători tăcuți; însă ochiul Aceluia care cunoaște tainele inimii, observă și apreciază orice efort făcut cu smerenie și blândețe. Este nevoie de proba timpului pentru a se scoate la iveală aurul cel curat al credinței și dragostei în caracter. Zelul statornic și dragostea plină de căldură ale adevăraților urmași ai lui Hristos încep să se manifeste atunci când vin necazuri și greutăți asupra bisericii.
Toți cei care ajung în sfera lui de influență [a adevăratului om religios] vor observa frumusețea și mireasma vieții lui creștine, în timp ce el este inconștient de acest lucru, căci acest lucru se întâmplă în mod natural, în armonie cu obiceiurile și înclinațiile Iui. El se roagă pentru lumină divină și îi place să umble în acea lumină. Mâncarea și băutura lui sunt să facă voia Tatălui său ceresc. Viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu; totuși, el nu se laudă cu acest lucru, nici măcar nu pare conștient de el. Dumnezeu privește cu plăcere asupra celor umili și smeriți, care calcă îndeaproape pe urmele Mântuitorului. Îngerii sunt atrași de ei și le place să zăbovească pe cărarea lor. Poate că trec neobservați, ca fiind nevrednici de luat în seamă de cei care pretind realizări mari și care se desfată în a face caz de faptele lor bune, însă îngerii cerești se apleacă cu dragoste asupra lor și sunt ca un zid de foc împrejurul lor.18
Daniel -- un exemplu de viață sfințită
Viața lui Daniel constituie o ilustrație inspirată a ceea ce înseamnă un caracter sfințit. Ea prezintă o lecție pentru toți, și în special pentru tineri. O conformare strictă față de cerințele lui Dumnezeu este benefică pentru sănătatea trupului și a minții. Pentru a putea atinge cel mai înalt standard al realizărilor morale și intelectuale, este necesar să căutăm înțelepciune și putere la Dumnezeu și să dovedim o cumpătare strictă în toate obiceiurile vieții.19. Cu cât mai fără vină a fost comportamentul lui Daniel, cu atât mai mare a fost ura nutrită împotriva lui de către vrăjmașii săi. Ei erau plini de furie, pentru că nu puteau găsi nimic în caracterul lui moral sau în îndeplinirea datoriilor lui, pe baza căruia să-și poată întemeia o plângere împotriva lui. „Atunci oamenii aceștia au zis: «Nu vom găsi nici un cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului Lui!»” (Ver 16).
Ce lecție este prezentată aici pentru creștini! Ochii aprigi ai invidiei erau ațintiți zi de zi asupra lui Daniel; privirile lor erau pline de ură; cu toate acestea, ei nu puteau spune că vreun cuvânt sau vreo faptă a vieții lui era greșită. Totuși, el nu avea nici o pretenție de sfințire, ci a făcut ceea ce era infinit mai bine -- a trăit o viață de credincioșie și consacrare.
Regele emite decretul. Daniel știe de scopul vrăjmașilor săi de a-l distruge. Însă el nu își schimbă modul de viață nici măcar într-o privință. Cu calm, el își îndeplinește datoriile obișnuite, iar la ceasul rugăciunii se duce în camera lui și, cu ferestrele deschise către Ierusalim, își înalță cererile către Dumnezeul cerurilor. Prin felul cum procedează, el declară fără teamă că nici o putere pământească nu are dreptul să se interpună între el și Dumnezeu și să-i spună cui trebuie sau nu să se închine. Ce bărbat nobil și al principiului! El stă înaintea lumii de astăzi ca un exemplu vrednic de urmat, ca un creștin statornic și credincios. El se îndreaptă către Dumnezeu cu toată inima lui, deși e conștient că moartea va fi pedeapsa pentru devoțiunea lui.
„Atunci împăratul a poruncit să-l aducă pe Daniel și să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul și i-a zis lui Daniel: «Dumnezeul tău, căruia necurmat îi slujești, să te scape!»” (Ver 16).
În zorii dimineții, monarhul s-a grăbit spre groapa cu lei și a strigat: „Daniele, robul Dumnezeului Celui viu, a putut Dumnezeul căruia îi slujești necurmat să te scape de lei?” (Ver 20). Vocea profetului s-a auzit cu răspunsul: „Veșnic, să trăiești împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gurile leilor, care nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău.”
„Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult și a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.” (Ver 22-23). Astfel a fost eliberat slujitorul lui Dumnezeu. Iar cursa pe care i-o întinseseră vrăjmașii lui spre nimicire s-a dovedit a fi spre propria lor ruină. La porunca împăratului, ei au fost aruncați în groapa cu lei și au fost devorați într-o clipă de animalele acelea sălbatice.
Pe măsură ce se apropia încheierea celor șaptezeci de ani de captivitate, mintea lui Daniel a început să fie tot mai mult preocupată de profețiile lui Ieremia.
Daniel nu vine cu pretenții de credincioșie înaintea Domnului. În loc de a pretinde că este curat și sfânt, acest profet onorat se identifică el însuși cu păcătoșenia reală a lui Israel. înțelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu a fost pe departe superioară înțelepciunii marilor oameni ai lumii, tot așa după cum lumina care strălucește pe cer la amiază este mai strălucitoare decât cea mai slabă dintre toate. Așadar, considerați rugăciunea ieșită de pe buzele acestui bărbat ca fiind mult prețuită de cer. Cu adâncă umilință, cu lacrimi și sfâșiere de inima, el se roagă pentru el însuși și pentru poporul lui Dumnezeu, mărturisindu-și propria nevrednicie și recunoscând măreția și slava Domnului.
În timp ce Daniel își înalță rugăciunea, îngerul Gabriel vine în zbor de la curțile cerești pentru a-i spune că cererile lui au fost auzite și ascultate. Acestui înger puternic i-a fost dată însărcinarea de a-i da pricepere și înțelepciune și să deschidă înaintea lui tainele veacurilor viitoare. Astfel, în timp ce căuta cu seriozitate să cunoască și să înțeleagă adevărul, Daniel a fost adus în legătură cu solul delegat al cerului.
Ca răspuns la rugăciunea lui, Daniel nu a primit numai lumina și adevărul de care el și poporul lui aveau cea mai mare nevoie, ci o viziune a marilor evenimente ale viitorului, chiar până la venirea Mântuitorului lumii. Cei care pretind că sunt sfințiți în timp ce nu au dorința de a cerceta Scripturile sau să se lupte cu Dumnezeu în rugăciune pentru o mai clară înțelegere a adevărului biblic, nu știu ce este adevărata sfințire.
Daniel a vorbit cu Dumnezeu. Cerul s-a deschis înaintea lui. Însă marile onoruri care i-au fost acordate au fost rezultatul umilinței sale și al unor căutări stăruitoare. Toți cei care cred din inimă Cuvântul lui Dumnezeu vor flămânzi și vor înseta după cunoașterea voii Sale. Dumnezeu este autorul adevărului. El iluminează înțelegerea întunecată și da minții omenești puterea de a observa și pricepe adevărurile pe care El le-a descoperit.
Marile adevăruri descoperite de Mântuitorul lumii sunt pentru aceia care caută după adevăr ca după o comoară ascunsă. Daniel era un bărbat în vârstă. Și-a petrecut viața în mijlocul agitației pline de fascinație de la o curte păgână, mintea lui ducând povara treburilor unui mare imperiu. Cu toate acestea, el a lăsat deoparte toate aceste lucruri și și-a smerit sufletul înaintea lui Dumnezeu, căutând să cunoască planurile Celui Prea înalt. Iar ca răspuns la cererile lui fierbinți, din curțile cerești a fost transmisă lumină pentru cei care vor trăi în timpul din urmă. Cu câtă stăruința ar trebui atunci să-L căutăm pe Dumnezeu, pentru ca El să ne dea pricepere să înțelegem adevărurile aduse nouă din ceruri!
Daniel a fost un slujitor devotat al Celui Prea Înalt. Lunga lui viață a fost plină de fapte nobile de slujire pentru Domnul Său. Curăția caracterului lui și credincioșia lui neșovăielnică sunt egalate doar de umilința inimii și pocăința lui înaintea lui Dumnezeu. Repetăm, viața lui Daniel constituie o ilustrare inspirată a ceea ce înseamnă adevărata sfințire.20
Dumnezeu îi încearcă pe cei pe care îi prețuiește
Faptul că suntem chemați să suportăm încercări dovedește că Domnul Isus vede în noi ceva foarte prețios, pe care El dorește să-l dezvolte. Dacă n-ar vedea în noi ceva prin care să poată fi slăvit Numele Său, El nu și-ar petrece timpul ca să ne rafineze. Noi nu ne pierdem timpul ca să curățim mărăcini. Domnul Hristos nu aruncă pietre neprețioase în cuptorul Său. El încearcă doar minereurile prețioase.21
Oamenilor pentru care are rânduite poziții de răspundere, în îndurarea Sa, El le descoperă defectele ascunse, ca să poată privi înăuntru lor și să examineze în mod critic complicatele sentimente și să-și cerceteze propriile inimi, ca să detecteze ceea ce este rău; astfel, ei își pot transforma caracterele și rafina manierele. Domnul, în providența Sa, îi aduce pe oameni în acele situații în care le poate testa puterile morale și descoperi motivele faptelor lor, pentru ca ei să poată dezvolta ceea ce este bun în ei și să dea la o parte ceea ce este rău. Dumnezeu dorește ca slujitorii Săi să-și cunoască mașinăria morală a propriilor lor inimi. Pentru a se realiza acest lucru, El îngăduie adesea ca focul încercărilor să-i asalteze, ca să fie curățiți. „Cine va putea însă să sufere ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului. El va ședea, va topi și va curăți argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul și vor aduce Domnului daruri neprihănite.” (Maleahi 3, 2.3)22. Dumnezeu îl conduce pe poporul Său pas cu pas. El îl aduce în anumite situații rânduite pentru a se arăta ceea ce este în inimă. Unii trec cu bine într-un anumit punct, însă cad în următorul. Cu fiecare pas înainte, inima este încercată și testată. Dacă cei ce susțin că sunt poporul lui Dumnezeu constată că inimile lor se opun acestei lucrări de îndreptare, atunci ei ar trebui să se convingă că au de obținut o biruință, dacă nu vor să fie vărsați din gura Domnului.23
De îndată ce ne dăm seama de incapacitatea noastră de a face lucrarea lui Dumnezeu și a ne supune spre a fi călăuziți de înțelepciunea Lui, Domnul poate lucra împreună cu noi. Dacă ne vom goli sufletul de eu, El ne va împlini toate nevoile noastre.24
Sfat pentru cei care caută asigurarea acceptării lui Dumnezeu
Cum poți ști că ești acceptat de Dumnezeu? Studiază Cuvântul Său cu rugăciune. Nu-l lăsa la o parte pentru nici o altă carte. Această Carte convinge de păcat. Ea descoperă în mod clar calea mântuirii și aduce în atenție o strălucitoare și glorioasă răsplată. Îți descoperă un Mântuitor deplin și te învață că doar prin îndurarea Lui nemărginită poți primi mântuirea. Nu neglija rugăciunea tainică, personală, căci aceasta este sufletul religiei. Roagă-te atât de fierbinte, atât de stăruitor, ca și când viața aceasta vremelnică ar fi în joc. Rămâi înaintea lui Dumnezeu până când acele dorințe pe care nu le poți spune nimănui sunt împlinite pentru mântuirea ta și dobândești acea dovadă scumpă a păcatului iertat.25
Domnul Isus nu te-a lăsat să te împotmolești în necazurile și greutățile pe care le ai de întâmpinat. El ți-a spus totul despre ele și, de asemenea, ți-a spus să nu te descurajezi și să nu fii doborât atunci când vin încercări. Privește la Isus, Mântuitorul tău, fii vesel și bucură-te. încercările cele mai greu de îndurat sunt cele care vin de la frații tăi, de la prietenii tăi; însă chiar și aceste încercări pot fi îndurate cu răbdare. Domnul Isus nu mai zace în mormântul cel nou al lui Iosif. El a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru a mijloci acolo în favoarea ta. Noi avem un Mântuitor care ne-a iubit atât de mult, încât a murit pentru noi, pentru ca prin El să putem avea nădejde, tărie, curaj și un loc cu El pe tronul Său. El este în stare și voiește a te ajuta ori de câte ori îi ceri aceasta.
Te simți nevrednic pentru încrederea pe care ți-o acordă? Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru aceasta. Cu cât îți vei simți mai mult slăbiciunea, cu atât vei căuta mai mult după ajutor. „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.” (Iacov 4, 8). Domnul Isus dorește ca tu să fii fericit, să fii vesel. El dorește ca tu să faci tot ce poți, potrivit cu priceperea pe care ți-a dat-o, apoi să-ți pui încrederea în Domnul, ca să te ajute și să-i susțină și pe cei care te vor ajuta pe tine să-ți duci poverile.
Cuvintele lipsite de bunătate ale oamenilor să nu te rănească. Oare nu au rostit oamenii cuvinte rele despre Domnul Isus? Tu greșești și uneori poți să dai ocazia pentru observații nedrepte, însă Domnul Isus nu a făcut niciodată acest lucru. El a fost curat, iară pată, neîntinat. Nu te aștepta la o soartă mai ușoară în această viață decât a avut Prințul slavei. Când vrăjmașii tăi vor vedea că ei te pot face să te simți rănit, ei se vor bucura; de asemenea, și Satana se va bucura. Privește la Isus și lucrează doar pentru slava Lui. Inima ta să fie plină de dragostea lui Dumnezeu.26
Sentimentele nu sunt un indiciu al sfințirii
Sentimentele de fericire sau absența bucuriei nu constituie dovada că o persoană este sau nu sfințită. Sfințire care să se producă instantaneu nu există. Adevărata sfințire este o lucrare de zi cu zi, care durează cât durează însăși viața. Cei care se luptă cu ispite zilnice, biruindu-și propriile tendințe spre păcat, și care caută sfințirea inimii și a vieții, nu pretind că sunt sfinți. Ei flămânzesc și însetează după neprihănire. Păcatul este pentru ei din cale afară de păcătos.27
Dumnezeu nu renunță la noi datorită păcatelor noastre. Noi putem face greșeli și întrista pe Duhul Său; însă, dacă ne pocăim și venim la El cu inimi pocăite, El nu ne va alunga. Există piedici care trebuie îndepărtate. Au fost nutrite sentimente greșite, au fost mândrie, înfumurare, nerăbdare și nemulțumire. Toate aceste lucruri ne separă de Dumnezeu. Păcatul trebuie să fie mărturisit, trebuie să ne producă o lucrare mai profundă a harului în inimă. Cei care se simt slabi și descurajați pot deveni oameni puternici ai lui Dumnezeu, care să facă o lucrare măreață pentru Mântuitorul. Însă motivația lucrării lor trebuie să fie nobilă; ei nu trebuie să fie influențați de motive egoiste.
Unii par a avea simțământul că sunt puși la probă și că trebuie să dovedească Domnului că ei sunt schimbați înainte de a putea cere binecuvântarea Lui. Însă aceste suflete scumpe pot cere binecuvântarea Lui chiar acum. Ei trebuie să beneficieze de harul Său, de Spiritul lui Hristos pentru a-i ajuta în neputințele lor. Altfel nu-și pot forma un caracter creștin. Domnului Isus îi face plăcere ca noi să venim la El, exact așa cum suntem -- păcătoși, neajutorați, dependenți.
Pocăința, ca și iertarea, este darul lui Dumnezeu prin Hristos. Noi suntem convinși de păcat și simțim nevoia de iertare prin influența Duhului Sfânt. Doar cei care se pocăiesc sunt iertați; însă harul lui Dumnezeu este cel care face inima să se pocăiască. El ne cunoaște toate slăbiciunile și neputințele noastre și ne va ajuta28. Întunericul și descurajarea vor veni uneori asupra sufletului, amenințându-ne că ne vor copleși, însă noi nu trebuie să ne ținem ochii ațintiți la Isus, fie că este vorba de sentimente, fie că nu. Noi trebuie să căutăm să ne îndeplinim cu credincioșie fiecare datorie cunoscută, și apoi să așteptăm cu răbdare împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu.
Din când în când, simțământul nevredniciei ne va trece ca un fior de groază prin suflet, însă acesta nu constituie dovada că Dumnezeu S-a schimbat față de noi sau noi față de Dumnezeu. Nu trebuie făcute sforțări pentru a menține mintea la o anumită intensitate a sentimentului. Poate că astăzi nu vom mai simți pacea și bucuria pe care le-am simțit ieri; însă, prin credință, noi trebuie să prindem mâna lui Hristos și să ne încredem în El tot atât de mult și atunci când suntem în momente întunecoase ca și atunci când trăim clipe luminoase.
Priviți prin credință la coroanele pregătite pentru cei ce vor birui; ascultați cântecele de biruință ale celor mântuiți: Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat și ne-a mântuit pentru Dumnezeu! Străduiți-vă să vedeți aceste scene, ca și când ar fi reale.
Dacă noi am îngădui minții noastre să zăbovească mai mult asupra lui Hristos și a lumii cerești, am avea un stimul și un suport puternic în a purta bătăliile Domnului. Mândria și dragostea pentru lume își vor pierde puterea atunci când vom contempla slava acelei țări mai bune, care va deveni în curând căminul nostru. Pe lângă farmecul lui Hristos, toate atracțiile pământului vor părea de mică valoare.
Deși Pavel a fost în cele din urmă închis într-o închisoare romană -- departe de lumină și de aerul cerului, rupt de lucrarea lui activa pentru Evangheliei, și așteptându-se să fie condamnat la moarte în orice moment -- totuși, el nu a cedat în fața îndoielii sau a deznădejdii. Din acea carceră subterană și întunecoasă a venit mărturia Iui, înainte de moarte, plină de o credință sublimă și de un curaj care au inspirat inimile sfinților și ale martirilor în toate veacurile care au urmat. Cuvintele lui descriu atât de bine rezultatele sfințirii, pe care le avem în aceste pagini și pe care el s-a străduit să ni le lase: „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfa de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”. (2 Timotei 4, 6-8).29