În ziua așezării tuturor lucrurilor finale se va vedea că Dumnezeu a cunoscut pe fiecare pe nume. Există un martor nevăzut pentru fiecare faptă din viață. „Știu faptele tale”, spune Cel care „umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur”. (Apocalipsa 2, 1). Se știe ce ocazii au fost pierdute, cât de neobosite au fost eforturile Păstorului cel Bun în căutarea acelora care rătăceau pe cai lăturalnice în a-i aduce înapoi pe calea păcii și a siguranței. Dumnezeu îi cheamă iar și iar pe căutătorii de plăceri; mereu și mereu, El a desfășurat lumina Cuvântului Său pe calea lor, pentru ca ei să vadă pericolul și să scape. însă ci își văd mai departe de drum, glumind și luând acest lucru în joacă, în timp ce merg pe calea cea largă până când, în cele din urmă, se va sfârși timpul de har pentru ci. Căile lui Dumnezeu sunt drepte și nepărtinitoare; iar atunci când se va pronunța sentința împotriva celor ce vor fi găsiți necorespunzători, orice gură va amuți.82
Puterea cea mare, care lucrează prin întreaga natură și susține toate lucrurile, nu este, așa cum susțin unii oameni de știință, doar un principiu atotcuprinzător, o energie stimulatoare. Dumnezeu este duh; cu toate acestea, Ei este o ființă personală, căci omul a fost făcut după chipul Său.
Lucrarea mâinilor lui Dumnezeu în natură nu este Dumnezeu însuși în natură. Lucrurile din natură sunt o expresie a caracterului lui Dumnezeu; prin acestea, noi putem înțelege dragostea, puterea și slava Sa; însă nu trebuie să privim natura ca fiind Dumnezeu. Iscusința artistică a ființelor omenești produce lucrări de artă foarte frumoase, lucrări care delectează ochiul și acestea ne dau o anumită idee despre autorul lor; însă lucrul făcut nu este omul. Nu lucrarea, ci lucrătorul este socotit vrednic de onoare. Astfel, în timp ce natura este o expresie a gândului lui Dumnezeu, nu natura, ci Dumnezeul naturii este Cel care trebuie înălțat.
În crearea omului, a fost vădită lucrarea unui Dumnezeu personal. Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, chipul omenesc a fost desăvârșit în toate privințele, însă era fără viață. Apoi, un Dumnezeu personal, care există prin Sine însuși, a suflat în acel chip suflare de viață și omul a devenit un suflet viu, care avea suflare, o ființă inteligentă. Toate părțile organismului omenesc au intrat în acțiune. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, simțurile, percepțiile minții -- toate și-au început lucrarea și s-au supus legii. Omul a devenit un suflet viu. Prin Isus Hristos, un Dumnezeu personal l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere.
Plămada noastră nu-i era ascunsă când am fost făcuți din țărână. Ochii Lui ne-au văzut acolo, în locul tainic, așa nedesăvârșiți cum eram: și în cartea Sa erau înscrise toate mădularele noastre, atunci când nu exista încă nici unul dintre ele.
Dumnezeu a rânduit ca omul să fie deasupra tuturor celorlalte ființe mai de jos -- el, coroana creațiunii Sale, care să exprime gândul Său și să descopere slava Sa. însă omul nu trebuie să se înalțe drept Dumnezeu.
Dumnezeu Tatăl descoperit în Hristos
Ca ființă personală, Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său. Domnul Isus, oglindirea slavei Sale și „întipărirea Ființei Sale” (Evrei 1, 3), a fost pe pământ în chip de om. EI a venit în lume ca un Mântuitor personal. S-a înălțat la ceruri ca un Mântuitor personal și mijlocește în curțile cerești ca un Mântuitor personal. în fața tronului lui Dumnezeu, slujește în favoarea noastră „Cineva asemenea Fiului omului”. (Apocalipsa 1, 13).
Domnul Hristos, Lumina lumii, Și-a acoperit splendoarea strălucitoare a divinității Sale și a venit să trăiască ca om printre oameni, pentru că ei să poată, fără a fi nimiciți, să se apropie de Creatorul lor. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu afară de cazul când El i S-a descoperit prin Hristos.
Domnul Hristos a venit să învețe ființele omenești ceea ce dorește Dumnezeu ca ele să știe. În cerurile de sus, în pământ, în apele cele fără de sfârșit ale oceanului, noi vedem lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. Toate lucrurile create dau mărturie despre puterea, înțelepciunea și dragostea Lui. Însă nu de la stele, de la ocean sau de la cascadă putem noi învăța despre personalitatea lui Dumnezeu, așa cum este El descoperit în Hristos.
Dumnezeu a văzut că era nevoie de o revelație mai clară decât cea a naturii pentru a ilustra atât personalitatea Sa, cât și caracterul Său. El L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să descopere, atât cât putea suporta ochiul omenesc, atât natura, cât și însușirile Dumnezeului Celui nevăzut.
Dacă Dumnezeu ar fi dorit să fie reprezentat ca avându-Și sălașul în mod personal în lucrurile din natură -- în floare, în copac, în firul de iarbă -- oare n-ar fi vorbit despre aceasta Domnul Hristos ucenicilor Săi atunci când a fost pe pământ? însă nicăieri în învățăturile Domnului Hristos, nu se vorbește despre Dumnezeu în acest fel. Domnul Hristos și apostolii au rostit cu claritate adevărul existenței unui Dumnezeu personal.
Domnul Hristos a descoperit despre Dumnezeu tot ceea ce ființele omenești au putut suporta fără a fi distruse. El este învățătorul divin, Luminătorul. Dacă Dumnezeu ar fi socotit că avem nevoie și de alte descoperiri, în afară de cele tăcute prin Domnul Hristos și Cuvântul Său scris, El ni le-ar fi dat.
Dumnezeu dă oamenilor puterea de a deveni fii ai Săi
Să studiem cuvintele pe care le-a rostit Domnul Hristos în camera de sus, în seara dinaintea răstignirii Sale. Se apropia ceasul încercării și El căuta să-Și mângâie ucenicii, care aveau să fie atât de greu încercați și ispitiți.
Ucenicii încă nu înțelegeau cuvintele Domnului Hristos cu privire la legătura Lui cu Dumnezeu. Multe dintre învățăturile Lui erau încă întunecate pentru ei. Aceștia I-au pus multe întrebări care descopereau ignoranța lor în ce privește legătura lui Dumnezeu cu ei și cu problemele lor, prezente și viitoare. Domnul Hristos a dorit ca ei să aibă o mai clară, și mai distinctă cunoaștere de Dumnezeu.
În ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt a fost revărsat asupra ucenicilor, ei au înțeles adevărurile pe care Domnul Hristos le rostise în pilde. învățăturile care fuseseră taine pentru ei au fost făcute clare. Înțelegerea pe care o primiseră prin revărsarea Duhului Sfânt i-a făcut să se rușineze de teoriile lor închipuite. Presupunerile și tălmăcirile lor erau nebunie în comparație cu cunoașterea lucrurilor cerești pe care o primiseră acum. Ei au fost conduși de Duhul; și asupra minții lor, odinioară întunecate, a strălucit lumina.
Însă ucenicii nu primiseră încă împlinirea deplină a făgăduinței Iui Dumnezeu. Ei au primit toată cunoștința lui Dumnezeu, pe care au putut să o suporte, însă completa împlinire a făgăduinței că Domnul Hristos avea să li-L descopere pe deplin pe Tatăl era încă în viitor. Așa este și azi. Cunoștința noastră cu privire la Dumnezeu este parțială și nedesăvârșită. Când lupta se va sfârși, iar Omul Isus Hristos va recunoaște în fața Tatălui Său pe lucrătorii Săi cei credincioși, care, într-o lume a păcatului, au adus o mărturie credincioasă despre El, ei vor înțelege clar ceea ce este pentru ei acum o taină.
Domnul Hristos a dus cu Sine, în curțile cerești, natura Sa umană proslăvită. Tuturor celor ce îl primesc, El le dă putere să devină fii ai lui Dumnezeu, pentru ca în cele din urmă Dumnezeu să-i poată primi ca fiind ai Săi, să locuiască împreună cu ei de-a lungul veșniciei. Dacă în timpul acestei vieți sunt credincioși lui Dumnezeu, ei vor vedea în cele din urmă „fața Sa și Numele Lui va fi pe frunțile lor”. (Apocalipsa 22, 4). Și ce altceva este oare fericirea cerului, în afară de a-L vedea pe Dumnezeu? Ce bucurie mai mare ar putea avea păcătosul mântuit prin har decât să privească fața lui Dumnezeu și să-L cunoască ca Tată?
Interesul personal al lui Dumnezeu față de copiii Săi
Scripturile arată clar relația dintre Dumnezeu și Domnul Hristos și ele înfățișează cu claritate personalitatea și individualitatea fiecăruia.
Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Domnului Hristos I-a fost dată o poziție înaltă. El a fost făcut egal cu Tatăl. Toate planurile lui Dumnezeu sunt cunoscute Fiului Său.
Această unitate este exprimată, de asemenea, în capitolul 17 din Ioan în rugăciunea Domnului Hristos pentru ucenicii Săi:
„Și Mă rog nu numai pentru ei, ci pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-a dat-o, pentru ca ei să fie una cum și noi suntem una, Eu în ei și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu Mi-ai trimis; și că i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17, 20-23).
Ce declarație minunată! Unitatea care există între Domnul Hristos și ucenicii Săi nu distruge personalitatea nici unuia dintre ei. Aceștia sunt una în scop, în minte, în caracter, însă nu în persoană. În acest fel, Dumnezeu și Domnul Hristos sunt una....
Dumnezeul nostru are cerul și pământul în stăpânirea Sa și El știe exact de ce avem noi nevoie. Noi nu putem vedea decât o mică parte din calea care se află în fața noastră; „însă totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”. (Evrei 4, 13). El stă mai presus de toate plăcerile pământului, pe tronul Său; toate lucrurile sunt descoperite vederii Sale; și din marea și liniștita Lui veșnicie, El ordonă ceea ce providența Sa vede a fi mai bine.
Nici chiar o vrabie nu cade la pământ fără știrea Tatălui. Ura împotriva lui Dumnezeu îl mână pe Satana să-și găsească plăcerea în a nimici chiar și ființele necuvântătoare. Numai datorită grijii ocrotitoare a lui Dumnezeu sunt păstrate păsările, ca să ne înveselească prin cântecele lor de bucurie. El nu uită nici chiar vrăbiile. „Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.” (Matei 10, 31).83