Planul lui Dumnezeu este acela de a descoperi, prin poporul Său, principiile împărăției Sale.
Pentru ca ei să poată reprezenta în viață și în caracter aceste principii, El dorește să-i separe de obiceiurile și practicile lumii. El caută să-i atragă mai aproape de Sine, pentru a le face cunoscută voia Sa. Scopul pe care Dumnezeu caută să-l împlinească prin poporul Său de azi este același cu cel pe care El a dorit să-l îndeplinească prin Israel atunci când i-a scos din Egipt. Privind bunătatea, îndurarea, dreptatea și dragostea Iui Dumnezeu, descoperite în biserică, lumea trebuie să aibă o reprezentare a caracterului Său. Iar când Legea lui Dumnezeu este astfel exemplificată în viață, chiar și lumea va recunoaște superioritatea acelora care Îl iubesc, se tem și îl slujesc pe Dumnezeu mai presus de oricine pe pământ.
Domnul își are ochiul deschis asupra fiecăruia din poporul Său. El are întocmite planuri pentru fiecare. Scopul Său este ca cei care pun în practică învățăturile Sale sfinte să fie un popor deosebit. Poporului lui Dumnezeu de astăzi, ca și Israelului din vechime, îi aparțin cuvintele scrise de Moise sub Spiritul Inspirației: „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeu te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului”. (Deuteronom 7:6).84
Formarea unui caracter asemenea lui Hristos
Religia lui Hristos nu îl degradează niciodată pe primitor; nu îl face niciodată aspru și dur, lipsit de amabilitate sau plin de sine, stăpânit de patimi sau încăpățânat. Dimpotrivă, aceasta rafinează gustul, sfințește judecata, curăță și înnobilează gândurile, aducându-le în stăpânirea lui Hristos. Idealul Iui Dumnezeu pentru copii Săi este mai înalt decât cel mai înalt ideal pe care gândul omenesc îl poate atinge. El a dat în sfânta Lege o transcriere a caracterului Său.
Idealul caracterului creștin este asemănător cu Hristos. Aici este deschisă înaintea noastră o cale de înaintare creștină. Noi avem o țintă de ajuns, un standard de atins, care cuprinde orice este bun, curat, nobil și înălțător. Trebuie să existe o luptă continuă și un progres constant înainte și în sus spre desăvârșirea caracterului.85
Noi vom fi, fiecare în parte, atât pentru aici, cât și pentru veșnicie, ceea ce obiceiurile noastre fac din noi. Viețile acelora care își formează obiceiuri corecte și sunt credincioși în îndeplinirea fiecărei datorii vor fi ca niște lumini strălucitoare, care revarsă raze de lumină pe calea semenilor lor; însă, dacă se îngăduie obiceiuri de necredincioșie, dacă se tolerează obiceiuri de nepăsare, neglijență care se înrădăcinează, un nor mai întunecat decât miezul nopții va cuprinde perspectivele pentru această viața și-l vor lipsi pe om pentru totdeauna de viața viitoare.86
Binecuvântat este cel care dă atenție cuvintelor vieții veșnice. Călăuzit de „Duhul adevărului”, el va fi condus în tot adevărul. El nu va fi iubit, onorat și lăudat de lume; însă va fi de preț în ochii cerului. „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3, 1).87
Trăiți cu curaj astăzi
Adevărul lui Dumnezeu primit în inimă vă poate face înțelepți spre mântuire. Crezând și ascultând de acesta, veți primi suficient har pentru datoriile și încercările de astăzi. Nu este nevoie de har pentru ziua de mâine. Veți simți că doar cu ziua de azi aveți de-a face. Biruiți astăzi; lepădați-vă de sine astăzi; vegheați în vederea rugăciuni astăzi; obțineți biruințe cu ajutorul lui Dumnezeu astăzi. Împrejurările și ocaziile pe care le avem, schimbările care se petrec zi de zi în jurul nostru și Cuvântul scris al lui Dumnezeu, care disecă și încearcă toate lucrurile -- toate acestea sunt suficiente pentru a ne învăța care ne este datoria și ce trebuie să facem exact zi de zi. În loc să îngăduiți minții să zăbovească într-o direcție din care nu aveți nici un folos, voi trebuie să cercetați Scripturile zi de zi și să vă achitați de aceste datorii zilnice, care, deși pot fi plictisitoare pentru voi, trebuie însă făcute de cineva.88
Mulți își ațintesc privirile asupra teribilei nelegiuiri care există în jurul lor -- apostazie și slăbiciune la fiecare pas -- și vorbesc despre acest lucru până când inimile lor sunt pline de tristețe și îndoială. Ei au în minte, mai presus de orice, lucrarea iscusită a arhi-amăgitorului și insistă asupra părților descurajatoare ale experienței lor, în timp ce par a pierde din vedere puterea Tatălui ceresc și iubirea Lui fără seamăn. Exact așa dorește Satana să se întâmple. Este o greșeală a vorbi despre vrăjmașul neprihănirii, ca fiind îmbrăcat cu mare putere, și în același timp să zăbovim atât de puțin asupra dragostei Iui Dumnezeu și a puterii Sale. Noi trebuie să vorbim despre puterea lui Hristos. Suntem cu totul lipsiți de putere pentru a ne salva pe noi înșine din gheara lui Satana; însă Dumnezeu a rânduit o cale de scăpare. Fiul Celui Prea Înalt are putere să ducă lupta în dreptul fiecăruia dintre noi, și, „prin Acela care ne-a iubit”, noi putem ieși „mai mult decât biruitori”.
Nu vom dobândi putere spirituală, dacă vom cugeta mereu la slăbiciunile și decăderile noastre și vom deplânge puterea lui Satana. Acest mare adevăr trebuie fixat ca un principiu viu în mintea și inima noastră -- eficiența jertfei aduse pentru noi; Dumnezeu îi poate salva pe deplin pe toți cei care vin la El, conformându-se condițiilor specificate în Cuvântul Său. Lucrarea noastră constă în a așeza voința noastră de partea voinței lui Dumnezeu, apoi, prin sângele ispășirii, devenim părtași de natură divină; prin Hristos, noi suntem copii ai lui Dumnezeu și avem asigurarea că Dumnezeu ne iubește așa cum îl iubește pe Fiul Său. Noi suntem una cu Isus. Mergem acolo unde ne conduce Domnul Hristos pe cale; El are puterea de a împrăștia umbrele întunericului pe care Satana le aruncă de-a lungul cărării noastre și, în loc de întuneric și descurajare, lumina slavei Sale strălucește în inimile noastre.
Frați și surori, privind, noi suntem schimbați. Zăbovind asupra dragostei lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru, contemplând desăvârșirea caracterului Său divin și cerând prin credință neprihănirea lui Hristos în dreptul nostru, suntem schimbați în același chip. Să nu adunăm laolaltă toate tablourile neplăcute -- nedreptățile, stricăciunile și dezamăgirile, dovezile puterii lui Satana -- spre a le agăța în cuiele memoriei noastre, vorbind și murmurând despre ele până când sufletele noastre se umplu de descurajare. Un suflet descurajat este un corp de întuneric, care nu doar că nu pornește el însuși lumina lui Dumnezeu, dar o îndepărtează și de la alții. Lui Satana îi place să vadă efectul tablourilor biruințelor sale, făcând ființele omenești să fie fără credință și descurajate.89
Reprezentați-L pe Dumnezeu printr-o dragoste neegoistă
Păcatul care este îngăduit în cea mai mare măsură și care ne desparte de Dumnezeu, producând atât de multe boli spirituale contagioase, este egoismul. Nu poate exista întoarcere la Dumnezeu decât prin lepădarea de sine. Noi înșine nu putem face nimic; însă, prin Dumnezeu care ne întărește, noi putem trăi pentru a face bine altora, și în acest fel, vom evita păcatul egoismului. Noi nu trebuie să mergem în țări păgâne pentru a ne manifesta dorința de a consacra totul lui Dumnezeu într-o viață utilă, neegoistă. Trebuie să facem acest lucru în cercul familiei, în biserică, printre cei cu care avem de-a face. Pe căile comune ale vieții, bine este acolo unde eul este tăgăduit și ținut în stăpânire. Pavel a putut să spună: „Eu mor în fiecare zi”. Moartea zilnică a eului în micile lucruri ale vieții este cea care face din noi niște biruitori. Trebuie să uităm de eu din dorința de a face bine altora. La mulți oameni există o evidentă lipsă de dragoste pentru semeni. în loc de a-și îndeplini cu credincioșie datoria, ei caută mai degrabă să-și facă plăcerea.
În ceruri, nimeni nu se va gândi la sine, nici nu-și va căuta propria lui plăcere, ci toți, dintr-o dragoste curată, autentică, vor căuta fericirea ființelor cerești din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească pe pământul înnoit, trebuie să fim guvernați încă de aici de principii divine.90
Mi-a fost arătat că ne-am comparat prea mult cu noi înșine, luându-i ca model pe oamenii muritori, decăzuți, când noi avem un Model sigur, infailibil. N-ar trebui să ne măsurăm după lume, nici după părerile oamenilor, nici după ceea ce eram înainte de a îmbrățișa adevărul. Dar credința și poziția noastră în lume, așa cum sunt acum, trebuie să fie comparate cu ceea ce ar fi fost, dacă viața noastră ar fi mers înainte și în sus, din momentul când am declarat că suntem urmași ai lui Hristos. Aceasta este singura comparație sigură, ce poate fi făcută. În oricare alta, ne vom înșela. Dacă starea spirituală și caracterul moral al poporului lui Dumnezeu nu sunt măsura binecuvântărilor, privilegiilor și luminii care le-au fost date, ei sunt cântăriți în balanță, iar îngerii raportează: NECOREPUNZĂTOR.91
Păcatul de neiertat
Ce este păcatul împotriva Duhului Sfânt? Este atribuirea în mod intenționat lui Satana a lucrării Duhului Sfânt. De exemplu, să presupunem că cineva este martor al lucrării speciale a Duhului lui Dumnezeu. El are dovada convingătoare că lucrarea este în armonie cu Scripturile, iar Duhul mărturisește cu duhul său că este de la Dumnezeu. După aceea, totuși, el cade sub ispite; mândria, egoismul sau alte trăsături rele de caracter îl iau în stăpânire și, respingând orice dovadă a caracterului său divin, el declară că ceea ce recunoscuse el înainte a fi puterea Duhului Sfânt a fost puterea lui Satana. Dumnezeu lucrează asupra inimii omenești prin intermediul Duhului Său; dar când oamenii resping cu bună-știință Duhul și declară că este de la Satana, ei întrerup canalul prin care Dumnezeu poate comunica cu ei. Tăgăduind dovada pe care Dumnezeu a avut plăcere să le-o dea, ei alungă lumina care a strălucit asupra inimilor lor, iar ca urmare sunt lăsați în întuneric. În acest fel, sunt împlinite cuvintele lui Hristos: „Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6, 23). Pentru o vreme, persoanele care au comis acest păcat pot părea ca fiind copii ai lui Dumnezeu; însă când se ivesc ocazii pentru dezvoltarea caracterului și să arate de ce fel de spirit sunt stăpâniți, sunt descoperiți că se află pe tărâmul vrăjmașului, stând sub stindardul său cel negru.92
A-L mărturisi sau a-L tăgădui pe Hristos
În societate, în familii sau în orice situații ne-am afla în viață, mai restrânse sau mai extinse, sunt multe căi prin care îl putem mărturisi pe Domnul nostru și multe căi prin care îl putem tăgădui. Noi îl putem tăgădui prin cuvintele noastre, vorbind de rău pe aproapele, prin vorbire nechibzuită, glumă sau joacă, prin cuvinte nefolositoare sau lipsite de amabilitate sau prin ocolirea sau vorbirea împotriva adevărului. Prin cuvintele noastre, putem mărturisi că Hristos nu este în noi. Prin caracterul nostru, îl putem tăgădui pe El, iubind ceea ce este spre confortul nostru, evitând datoriile și poverile vieții, pe care cineva trebuie să le poarte, dacă noi nu vrem să le purtăm, și iubind plăcerile păcătoase. De asemenea, noi Îl putem tăgădui pe Hristos prin mândrie în îmbrăcăminte și conformare cu lumea sau printr-un comportament lipsit de amabilitate. Noi îl putem tăgădui ținând la propriile noastre păreri și căutând să ne susținem și să ne îndreptățim eul. De asemenea, îl putem tăgădui pe El, îngăduind minții să rătăcească pe canalul sentimentalismului bolnăvicios și să ne tot deplângem așa-zisa soartă grea și necazurile.
Nimeni nu-L poate mărturisi cu adevărat pe Hristos înaintea lumii, dacă gândul și spiritul lui Hristos nu locuiesc în El. Este imposibil de transmis ceea ce noi nu avem. Vorbirea noastră și comportamentul nostru trebuie să fie o expresie reală și vizibilă a harului din interior. Dacă inima este sfințită, supusă și umilă, roadele vor fi văzute în afară, iar mărturisirea lui Hristos va fi una din cele mai eficiente.93