Privilegiul fiecărui creștin nu este doar să aștepte, ci să și grăbească revenirea Domnului nostru Isus Hristos. Dacă toți cei care poartă Numele Său ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar fi semănată în lume sămânța Evangheliei! Grabnic, ultimul seceriș ar fi cules, iar Domnul Hristos ar veni spre a-Și aduna roadele Lui prețioase.
Frați și surori, rugați-vă pentru Duhul Sfânt. Dumnezeu este gata să împlinească fiecare făgăduință pe care a făcut-o. Cu Biblia în mâini spuneți: „Am făcut cum ai spus Tu. îți prezint făgăduința Ta: «Cereți, și veți primi; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide»”. Domnul Hristos declară: „De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit și-l veți avea”. „Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” (Matei 7, 7; Marcu 11, 24; Ioan 14, 13)
Domnul Hristos îi trimite pe mesagerii Săi în toate părțile împărăției Sale pentru a-Și face cunoscută voia slujitorilor Săi. El umblă în mijlocul bisericilor Sale și dorește să-i sfințească, să-i înalțe și să-i înnobileze pe urmașii Săi. Influența celor care cred în El va fi în lume o mireasmă de viață spre viață. Domnul Hristos ține stelele în mâna Lui dreaptă, iar planul Său este ca să facă lumina Sa să strălucească prin acestea în lume. În acest fel, El dorește să-Și pregătească poporul pentru o slujire mai înaltă, în biserica de sus. El ne-a încredințat o mare lucrare de făcut. Să o facem cu credincioșie. Să arătăm în viețile noastre ce poate face harul divin pentru omenire.127
Unitatea trebuie să preceadă revărsarea Duhului Sfânt
Observați că Duhul Sfânt a fost revărsat după ce ucenicii au ajuns în unitate desăvârșită, când nu mai luptau după locurile cele mai înalte. Erau toți un singur cuget. Toate deosebirile au fost date la o parte. Iar mărturia care a fost adusă după ce Duhul a fost dat este aceeași. Observați cuvântul: „Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet.” (Faptele Apostolilor 4, 32). Spiritul Celui care a murit, pentru ca păcătoșii să poată trăi, a însuflețit întreaga adunare a credincioșilor.
Ucenicii nu au cerut o binecuvântare pentru ei înșiși. Ei aveau asupra lor povara pentru suflete. Evanghelia trebuia dusă până la marginile pământului și ci cereau să fie înzestrați cu puterea pe care le-a promis-o Domnul Hristos. Atunci a fost revărsat Duhul Sfânt, și mii de suflete au fost convertite într-o singură zi.
La fel poate fi și astăzi. Creștinii să lase la o parte orice disensiuni care există între ei și să se predea lui Dumnezeu pentru salvarea celor pierduți. Sa ceară prin credință binecuvântarea promisă și aceasta va veni. Revărsarea Duhului Sfânt în zilele apostolilor a fost „ploaia timpurie” și cât de glorios a fost rezultatul! Însă ploaia târzie va fi mai îmbelșugată. Care este făgăduința celor care trăiesc în aceste zile? „Întoarceți-vă la cetățuie, prinși de război plini de nădejde! O spun și astăzi că îți voi întoarce îndoit”. „Cereți de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele și vă trimite o ploaie îmbelșugată, pentru toată verdeața de pe câmp.” (Zaharia 9, 12; Zaharia 10, 1)128
Utilitatea unei persoane depinde de consacrarea față de Duhul Sfânt
Dumnezeu nu dorește ca noi să facem prin puterea noastră lucrarea care ne stă în față. El ne-a oferit ajutor divin pentru toate situațiile în care resursele omenești sunt limitate. El ne dă Duhul Sfânt care să ne ajute în orice strâmtorare, să ne întărească în nădejde, să ne lumineze mintea și să ne curețe inima.
Domnul Hristos S-a îngrijit ca biserica Sa să fie un corp transformat, luminat de lumina cerului, având slava lui Emanuel. Scopul Său este ca fiecare creștin să fie înconjurat cu o atmosferă spirituală de lumină și pace. Nu există limită în ce privește utilitatea aceluia care, lăsând eul la o parte, face loc pentru lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii sale și trăiește o viață pe deplin consacrată lui Dumnezeu.
Care a fost urmarea revărsării Duhului în Ziua Cincizecimii? Vestea cea bună a învierii Mântuitorului a fost dusă până la marginile lumii locuite. Inimile ucenicilor au fost supraîncărcate de o bunăvoință atât de mare, atât de adâncă, care i-a constrâns să meargă până la marginile pământului și să dea mărturie: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” (Galateni 6, 14). Pe când proclamau adevărul, așa cum este în Hristos Isus, inimile cedau în fața puterii soliei. Biserica vedea cum primea convertiți din toate părțile. Cei decăzuți se converteau din nou. Păcătoșii s-au unit cu creștinii în căutarea mărgăritarului de mare preț. Cei care fuseseră cei mai înverșunați împotrivitori ai Evanghelici au devenit campionii ei. S-a împlinit profeția: Cel slab avea să fie „ca David”, iar casa lui David ca „îngerul Domnului”. Fiecare creștin a văzut în fratele său asemănarea divină a iubirii și bunăvoinței. Un singur interes era predominant. Un singur subiect le înghițea pe toate celelalte. Singura ambiție a credincioșilor era de a scoate la iveală asemănarea în caracter cu Hristos și de a lucra pentru mărirea împărăției Sale.
Și nouă, celor de azi, ne aparține, la fel de adevărat ca și primilor ucenici, făgăduința Duhului. Dumnezeu îi va înzestra pe bărbații și femeile de azi cu putere de sus, așa cum i-a înzestrat pe cei care în Ziua Cincizecimii au auzit cuvântul mântuitor. Chiar în acest ceas, Duhul Său și harul Său sunt pentru cei ce au nevoie de ele și care se vor bizui pe cuvântul Lui.129
Duhul Sfânt va fi cu noi până la sfârșit
Domnul Hristos a declarat că influența divină a Spiritului avea să fie cu urmașii Săi până la sfârșit. Însă această făgăduință nu este prețuită așa cum ar trebui. Făgăduința Duhului este un lucru căruia i se acordă puțină importanță; iar urmarea este doar ceea ce s-ar putea aștepta -- secetă spirituală, întuneric spiritual, declin spiritual și moarte. Lucruri de mică însemnătate ocupă atenția, iar puterea divină, care este necesară pentru creșterea și prosperitatea bisericii și care ar atrage după sine toate celelalte binecuvântări, lipsește, deși este oferită în infinita sa plinătate.
Tocmai lipsa Duhului face ca lucrarea de propovăduire a Evangheliei să fie atât de lipsită de putere. Poate că se posedă învățătură, talent, elocvență și orice alt dar natural sau dobândit; însă fără prezența Duhului lui Dumnezeu nici o inimă nu poate fi mișcată și nici un păcătos nu poate fi câștigat pentru Hristos. Pe de altă parte, dacă aceștia ar fi legați de Hristos, dacă au darurile Duhului, cei mai neînzestrați și cei mai ignoranți dintre ucenicii Lui vor avea o putere care va putea vorbi inimilor oamenilor. Dumnezeu face din ei canale pentru revărsarea celei mai mari puteri din Univers.
Zelul pentru Dumnezeu i-a însuflețit pe ucenici să aducă mărturie de partea adevărului cu mare putere. Oare nu ar trebui ca acest zel să ne aprindă în inimi hotărârea de a spune povestea iubirii mântuitoare, a lui Hristos, a lui Hristos Cel răstignit? Oare nu Duhul lui Dumnezeu trebuie să vină astăzi ca răspuns la cea mai serioasă și arzătoare rugăciune și să-i umple pe oameni cu putere în vederea slujirii? De ce, atunci, este biserica atât de slabă și lipsită de Duh?130
Când Duhul Sfânt va lua în stăpânire mintea membrilor bisericii noastre, se va vedea în comunitățile noastre un standard mult mai înalt în vorbire, slujire, și spiritualitate, decât se vede acum. Membrii bisericii vor fi înviorați de apa vieții, iar lucrătorii care lucrează sub un singur conducător, care este chiar Hristos, îl vor descoperi pe Mântuitorul în spirit, în cuvânt, în faptă și se vor încuraja unul pe altul să înainteze cu grăbire în măreața lucrare care este la încheierea ei, în care s-au angajat. Se va vedea o creștere sănătoasă a unității și dragostei, care vor aduce mărturie lumii că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să moară pentru a-i mântui pe păcătoși. Adevărul divin va fi înălțat; și, pe măsură ce acesta strălucește ca o lampă care arde, noi îl vom înțelege tot mai clar.131
Mi-a fost arătat că, dacă poporul lui Dumnezeu nu face ci însuși eforturi, ci așteaptă ca înviorarea să vină asupra lor, ca să le îndepărteze și să le îndrepte greșelile, dacă se bizuie pe aceasta spre a fi curățiți de întinăciunea cărnii și a spiritului, ca să se poată angaja în marea strigare a celui de-al treilea înger, ei vor fi găsiți necorespunzători. Înviorarea sau puterea lui Dumnezeu vine doar asupra acelora care s-au pregătit pentru aceasta, făcând lucrarea pe care Dumnezeu le-a poruncit să o facă, și anume, să se curețe de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșindu-și sfințirea în temere de Dumnezeu.132