Există în lumea creștină o indiferență surprinzătoare, alarmantă, față de învățătura din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la căsătoria dintre credincioși și necredincioși. Mulți care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu și se tem de El, aleg să urmeze propriile lor înclinații, în loc să ia aminte la sfatul înțelepciunii Nemărginite. într-o problemă ce afectează în mod vital fericirea și bunăstarea ambelor părți, atât pentru lumea aceasta, cât și pentru cea viitoare, rațiunea, judecata și teama de Dumnezeu sunt lăsate la o parte; iar stăpânirea o au impulsul orb și hotărârea încăpățânată.
Bărbați și femei, care de altfel sunt sensibili și conștiincioși, nu iau în seamă sfatul; ei sunt surzi la apelurile și rugămințile prietenilor, rudelor și slujitorilor lui Dumnezeu. Un cuvânt de avertizare este socotit ca amestec impertinent, iar prietenul care este suficient de credincios, rostind această obiecție, este tratat ca dușman. Aceasta este ceea ce urmărește Satana. El ademenește sufletul care este vrăjit, îndrăgostit nebunește. Rațiunea Iasă să cadă hățurile stăpânirii de sine pe grumazul poftei pătimașe; patima nesfințită pune stăpânire până ce, prea târziu, victima se trezește într-o viață de mizerie și sclavie. Acesta nu este un tablou plăsmuit de imaginație, ci o realitate. Dumnezeu nu sfințește acele uniri prin căsătorie pe care le-a interzis în mod expres.
Domnul a poruncit Israelului din vechime să nu se unească prin căsătorii cu națiunile idolatre din jurul lor. „Să nu te unești prin căsătorie cu ele; să nu-ți dai fiicele după fiii lor”. Este dat și motivul. Înțelepciunea Infinită, văzând dinainte urmarea acestor uniri, declară: „Căci ele vor îndepărta pe fiul tău de a Mă urma și va sluji altor dumnezei; astfel mânia Domnului se va revărsa asupra ta și te va nimici dintr-o dată”. „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; căci Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor deosebit, al Lui, mai presus de oricare popor de pe fața pământului”. Și în Noul Testament există interziceri asemănătoare în ce privește căsătoria creștinilor cu păgânii. Apostolul Pavel, în prima sa epistolă către Corinteni, spune: „Soția este legată prin lege câtă vreme trăiește bărbatul ei; însă dacă bărbatul ei moare, este liberă să se căsătorească cu cine vrea; numai în Domnul”. Apoi, în cea de-a doua epistolă, el scrie: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși; căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel. necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Domnul: «Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu». De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeți de ceea ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic”.
Niciodată poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se aventureze pe terenul interzis. Căsătoria între credincioși și necredincioși este interzisă de Dumnezeu. însă prea adesea inima neconvertită urmează dorințele ci firești și sunt întemeiate astfel căsătorii nesfințite. Datorită acestui lucru, mulți bărbați și femei sunt fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. Aspirațiile lor nobile s-au năruit; printr-un lanț de circumstanțe, ei sunt prinși în cursa lui Satana. Aceia care sunt conduși de pasiune și impuls vor avea de cules o recoltă amară în această viață, iar calea lor poate sfârși prin pierderea sufletului lor.
Aceia care susțin că sunt de partea adevărului calcă în picioare voința lui Dumnezeu atunci când se căsătoresc cu necredincioși; ei pierd darul harului Său și depun eforturi amare în vederea pocăinței. Cel necredincios s-ar putea să aibă un caracter moral excelent, însă faptul că el sau ea nu a răspuns cerințelor lui Dumnezeu și a neglijat o mântuire atât de mare, constituie un motiv suficient de întemeiat pentru ca să nu se realizeze această unire. Caracterul celui necredincios s-ar putea să fie asemenea acelui tânăr căruia Domnul i-a adresat cuvintele: „Îți mai lipsește un singur lucru”; pentru că, într-adevăr, un singur lucru îi mai lipsea.
Pot oare merge doi oameni împreună fără a se învoi?
Se aduce uneori scuza că cel necredincios simpatizează cu religia și că este tot ce poate fi de dorit într-o companie, cu excepția unui singur lucru: nu este creștin. Deși cea mai bună judecată a credinciosului poate sugera că nu este potrivită unirea pe viață a credinciosului cu necredinciosul, totuși, în nouă cazuri din zece, înclinațiile firești triumfa. Decăderea spirituală începe în momentul în care se face legământul la altar; zelul pentru religie este descurajat și o fortăreață după alta este dărâmată, până ce amândoi stau unul lângă celălalt sub drapelul cel negru al lui Satana. Chiar în cadrul sărbătorii de nuntă, spiritul lumesc triumfa asupra conștiinței, credinței și adevărului. În noul cămin, momentul dedicat rugăciunii nu este respectat. Mirele și mireasa s-au ales unul pe celălalt, îndepărtându-L pe Isus.
La început, cel necredincios s-ar putea să nu arate opoziție în noua relație; însă când se aduce în centrul atenției subiectul adevărului Bibliei, deodată se dă pe față această atitudine: „Te-ai căsătorit cu mine, știind că sunt ceea ce sunt; nu vreau să fiu tulburat. De acum înainte, să fiu înțeles că este interzisă orice discuție privitoare la vederile tale proprii”. Dacă cel credincios va manifesta în vreun fel seriozitate în ce privește credința sa, aceasta este luată drept lipsă de bunăvoință față de cel care nu prezintă interes pentru experiența creștină.
Cel credincios consideră că, în noua relație, el trebuie să cedeze întrucâtva față de cel pe care l-a ales ca tovarăș de viață. Se susțin distracțiile sociale, lumești. La început se manifestă o mare opoziție față de acestea, însă pe măsură ce interesul pentru adevăr scade, îndoiala și necredința iau locul credinței. Nimeni nu s-ar aștepta ca cel care altădată era un credincios hotărât, conștiincios și un devotat urmaș al lui Hristos, să devină deodată îndoielnic și șovăitor. O, ce schimbare a produs această căsătorie neînțeleaptă!
Este un lucru primejdios să te unești cu cineva lumesc. Satana știe foarte bine că ceasul legământului căsătoriei poate însemna pentru mulți tineri și tinere încheierea experienței lor religioase și a utilității lor. Ei sunt pierduți pentru Hristos. O perioadă de timp, printr-un efort susținut, ar putea să trăiască o viață de creștin, însă toate strădaniile lor întâmpină influența puternică din direcția opusă. Odinioară, era un privilegiu și totodată o bucurie pentru ei să vorbească despre credința și speranța lor; însă acum, ei nu doresc să menționeze acest subiect, pentru că știu că pe acela de care și-au legat destinul nu-l interesează. Drept urmare, credința în adevărul cel prețios se stinge în inima lor, iar Satana țese în mod ascuns, în jurul lor, plasa scepticismului.
„Pot merge oare doi oameni împreună fără a se învoi?” „Dacă doi dintre voi se învoiesc să ceară ceva Tatălui Meu din ceruri, le va da.” Ce ciudat! În timp ce unul dintre cei atât de strâns uniți este implicat, devotat, celălalt este indiferent și nepăsător; unul caută calea spre viața veșnică iar celălalt se află pe calea cea largă, ce duce spre moarte.
Sute de tineri L-au sacrificat pe Domnul Hristos și cerul, ca urmare a căsătoriei cu persoane neconvertite. Oare dragostea și părtășia cu Isus au pentru ei o valoare atât de neînsemnată, încât preferă compania bieților muritori? Este oare cerul atât de neînsemnat, încât riscă bucuriile acestuia de dragul unuia care nu are dragoste pentru prețiosul Mântuitor?
Răspunsul creștinului față de cel necredincios
Ce ar trebui să facă orice creștin atunci când ajunge în situația dificilă în care se pune la încercare soliditatea principiului religios? Cu o hotărâre demnă de imitat, el ar trebui să spună deschis: „Eu sunt un creștin conștiincios. Eu cred că ziua a șaptea a săptămânii este Sabatul biblic. Credința și principiile noastre merg în direcții opuse. Nu putem fi fericiți împreună, deoarece, dacă eu continuu să doresc mai departe cunoașterea voinței lui Dumnezeu, mă voi deosebi tot mai mult de lume și mă voi asemăna din ce în ce mai mult cu Hristos. Dacă tu continui să nu vezi frumusețea lui Hristos și să nu te simți atras de adevăr, vei iubi mai departe lumea, pe care eu nu o pot iubi, în timp ce eu voi iubi lucrurile lui Dumnezeu, pe care tu nu le poți iubi. Lucrurile spirituale trebuie judecate spiritual. Fără discernământ spiritual, tu nu vei putea înțelege ceea ce cere Dumnezeu de la mine sau să-ți dai seama de obligațiile pe care le am față de Stăpânul pe care-L slujesc; din această cauză, tu vei avea impresia că te voi neglija datorită îndatoririlor religioase. Nu vei fi fericit, ci gelos pe seama sentimentelor pe care le am față de Dumnezeu, iar cu voi fi singură în privința convingerilor mele religioase. Când îți vei schimba felul în care vezi lucrurile, când inima ta va răspunde cerințelor lui Dumnezeu, când vei învăța să-L iubești pe Mântuitorul meu, atunci relația noastră ar putea fi reluată.”
Credinciosul face astfel un sacrificiu pentru Hristos, pe care conștiința sa îl aprobă și care arată că pentru el viața veșnică prețuiește atât de mult, încât nu-și poate permite riscul de a o pierde. El consideră că este mai bine să rămână necăsătorit decât să se lege pe viață cu unul care alege mai degrabă lumea decât pe Domnul Isus și care l-ar îndepărta de crucea lui Hristos.
Mai bine să se rupă o logodnă neînțeleaptă
O căsătorie poate fi întemeiată în siguranță numai în Hristos. Dragostea omenească poate fi manifestată prin legături foarte strânse doar în măsura în care este alimentată de dragostea divină. Doar acolo unde domnește Hristos poate exista dragoste profundă, adevărată, neegoistă.
Chiar dacă ați făcut un angajament, fără a avea însă o cunoaștere deplină a caracterului celui cu care există intenția de a vă uni, nu gândiți că angajamentul acesta înseamnă neapărat să vă legați pe viață cu unul pe care să nu-l puteți iubi și respecta. Aveți mare grijă ce angajamente faceți; este însă mai bine, mult mai bine, să rupeți logodna înainte de căsătorie, decât să vă despărțiți după căsătorie, așa cum fac mulți.
S-ar putea să spuneți: „Am făcut o promisiune, acum să o retrag?” Eu vă răspund: Dacă ați făcut o promisiune potrivnică Scripturii, retrage-ți-o neapărat, fără întârziere, și, în umilință, căiți-vă înaintea lui Dumnezeu pentru dragostea fără minte care v-a condus să faceți un asemenea angajament pripit. E mult mai bine să retrageți o astfel de promisiune, în temere de Dumnezeu, decât să o țineți, și prin aceasta să-L dezonorați pe Dumnezeu.
Fiecare pas în vederea legământului căsătoriei să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate și ținte serioase, care să-I fie pe plac și să-L onoreze pe Dumnezeu. Căsătoria afectează atât viața aceasta, cât și pe cea viitoare. Un creștin sincer nu face planuri pe care Dumnezeu nu le poate aproba.
Inima tânjește după dragoste omenească și această iubire nu este suficient de puternică, suficient de curată sau suficient de prețioasă pentru a lua locul iubirii lui Isus. Doar în Mântuitorul ei soția poate găsi înțelepciunea, tăria și harul de a trece prin grijile, răspunderile și necazurile vieții. Ea trebuie să facă din Isus tăria și călăuza vieții ei. Femeia trebuie să se predea lui Hristos înainte de a se dărui vreunui prieten pământesc și a începe vreo relație care să fie în conflict cu acesta. Aceia care doresc să afle adevărata fericire trebuie să aibă binecuvântarea cerului asupra a tot ce le aparține și asupra a tot ceea ce fac. Din cauza neascultării de Dumnezeu există atât de multe inimi și cămine în suferință. Sora mea, dacă dorești să ai o casă deasupra căreia să nu se ridice niciodată umbre, nu-ți lega viața de unul care este un vrăjmaș al Iui Dumnezeu.
Sfat către cel care se convertește după căsătorie
Acela care s-a căsătorit când era neconvertit, are, datorită convertirii sale, într-o măsură mai mare, obligația de a fi credincios tovarășului său de viață, oricât de mari ar fi diferențele de ordin religios; totuși, cerințele lui Dumnezeu trebuie avute în vedere înaintea oricărei relații omenești chiar dacă urmarea va fi necazul și persecuția. Printr-un spirit iubitor și blând, această credincioșie duce la câștigarea celui necredincios.175