Creștinii trebuie să fie atenți în privința cuvintelor pe care le rostesc. Ei nu trebuie să ducă niciodată rapoarte nefavorabile de la unii din prietenii lor la alții, în special dacă sunt conștienți că între aceștia nu există unitate. Este un lucru crud a face aluzii și a insinua, ca și când tu ai ști multe despre cutare prieten sau cunoștință, lucruri pe care alții nu le știu. Astfel de insinuări merg mai departe și creează impresii și mai nefavorabile, nu doar că faptele sunt relatate în mod exagerat. Câtă vătămare a suferit biserica lui Hristos datorită acestor lucruri! Lipsa de stăpânire de sine și nepăsarea membrilor ei a făcut-o să fie slabă ca apa. Încrederea a fost trădată de membri ai aceleiași biserici și totuși cei vinovați nu au intenționat să facă rău. Lipsa de înțelepciune în alegerea subiectelor de conversație a făcut mult rău.
Conversația trebuie să fie despre lucrurile spirituale și divine; însă a fost altfel. Dacă întovărășirea cu prietenii creștini are ca scop în primul rând îmbunătățirea minții și a inimii, nu vor fi regrete și ei vor putea privi înapoi, asupra întrevederii, cu plăcere și satisfacție. însă dacă orele sunt petrecute fără rost și în discuții ușuratice, iar timpul prețios este folosit spre a diseca viața și caracterele altora, relațiile prietenești se vor dovedi o sursă a răului, iar influența voastră va fi o mireasmă de moarte spre moarte.250
Gândiți pozitiv despre toți oamenii
Când ascultăm o ocară adusă fratelui nostru, ne încărcăm cu acea ocară. La întrebarea: „Doamne, cine va locui în cortul Tău, cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?”, psalmistul răspunde: „Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă. Acela nu clevetește cu limba lui, nu face rău semenului său și nu aruncă ocara asupra aproapelui său”. (Psalmii 15, 1-3).
Câtă bârfă ar putea fi evitată, dacă fiecare om ar fi conștient că cei
care îi spun lui greșelile altora vor spune tot așa de repede și greșelile lui altora cu prima ocazie favorabilă pe care o vor avea. Noi trebuie să facem eforturi să gândim pozitiv despre toți oamenii, în special despre frații noștri până în momentul când suntem forțați să gândim altfel. Noi nu trebuie să ne grăbim a da crezare zvonurilor rele. Acestea sunt adesea urmarea invidiei sau a neînțelegerii sau pot proveni din exagerare sau prezentarea doar parțială a faptelor. Gelozia și suspiciunea, o dată îngăduite, își vor răspândi pretutindeni sămânța, asemenea pufului de scai. Dacă cunoști un frate care este pe punctul de a se abate de la calea cea dreaptă, atunci este timpul să-i arăți că ești cu adevărat interesat de ceea ce face el. Du-te la el cu amabilitate, roagă-te împreună cu el și pentru el, aducându-i aminte prețul infinit pe care l-a plătit Domnul Hristos pentru mântuirea lui. În acest fel, poți salva un suflet de la moarte și acoperi o mulțime de păcate.
O privire, un cuvânt, chiar și numai tonul vocii pot constitui minciuni care se înfig ca niște săgeți ascuțite în inima cuiva, producând o rană de nevindecat. În acest fel, îndoiala și ocara pot fi aruncate asupra unei persoane prin care Dumnezeu poate face o lucrare bună și astfel influența acestei persoane este distrusă, iar capacitatea ei de a fi de folos nimicită. La unele specii de animale, dacă unul dintre indivizi este rănit și doborât, acesta este de îndată atacat și sfâșiat în bucăți de celelalte animale din aceeași specie. Același spirit atât de plin de cruzime este îngăduit și de bărbați și femei care poartă numele de creștini. Ei dovedesc un zel fariseic, aruncând cu pietre în alții care sunt mai puțin vinovați decât ei. Există unii care îndreaptă atenția spre greșelile și eșecurile altora pentru a distrage atenția celorlalți de la propriile lor greșeli sau pot face acest lucru spre a dobândi credit și a arăta cât sunt de zeloși pentru Dumnezeu și pentru biserică.251
Timpul petrecut criticând motivele și lucrarea slujitorilor lui Hristos ar putea fi mai bine petrecut în rugăciune. Adesea, dacă cei care caută greșeli ar cunoaște adevărul despre cei cărora le caută greșeli, ar avea o părere cu totul diferită despre ei. Ar fi cu atât mai bine dacă, în loc de a-i critica și condamna pe alții, fiecare ar spune: „Eu trebuie să lucrez pentru propria mea mântuire. Dacă cu conlucrez cu El, care dorește să-mi mântuiască sufletul, trebuie să veghez asupra mea însumi cu multă stăruință. Eu trebuie să îndepărtez orice rău din viața mea. Trebuie să devin o creatură nouă în Hristos. Trebuie să biruiesc orice greșeală. Apoi, în loc de a-i slăbi pe cei care se luptă împotriva răului, eu îi pot întări prin cuvinte încurajatoare”252.
Omul invidios nu vede nici un bine la alții
Noi nu trebuie să îngăduim ca îngrijorările și dezamăgirile noastre să ne roadă sufletele și să ne facă agitați și nerăbdători. Să nu existe lupte, să nu gândim rău despre alții, să nu-i vorbim de rău pe alții, ca să nu îl întristăm pe Dumnezeu. Fratele meu, dacă îți vei deschide inima invidiei și presupunerilor rele, Duhul Sfânt nu va putea locui în tine. Caută plinătatea care este numai în Hristos. Înrolează-te în rândurile Lui. Fă ca fiecare gând, cuvânt și faptă să-L descopere numai pe El. Ai nevoie în fiecare zi de acel botez al iubirii, care a făcut în zilele apostolilor ca toți să fie una. Această iubire va aduce sănătate trupului, minții și sufletului. Înconjoară-ți sufletul cu acea atmosferă care să fortifice viața spirituală. Cultivă credința, nădejdea, curajul și dragostea. Fă ca pacea lui Dumnezeu să domnească în inima ta.253
Invidia nu înseamnă doar un caracter pervertit, ci ea este și o boală care tulbură toate facultățile. Ea își are începutul în Satana. El a dorit să fie primul în ceruri și, deoarece nu a putut să aibă toată puterea și slava pe care a căutat-o, el s-a răzvrătit împotriva guvernării lui Dumnezeu. El i-a invidiat pe primii noștri părinți și i-a ispitit să păcătuiască, ruinându-i astfel atât pe ei, cât și întregul neam omenesc.
Omul invidios își închide ochii la calitățile și faptele nobile ale semenilor săi. El este întotdeauna gata să vorbească de rău, să discrediteze, să compromită și să reprezinte greșit ceea ce este de fapt foarte bun. În general, oamenii își mărturisesc greșelile și iartă greșelile altora, însă este puțină speranță ca omul invidios să facă așa ceva. Din moment ce a invidia o persoană înseamnă a admite că ea îți este superioară, mândria nu va permite nici o concesie. Dacă se face încercarea de a convinge persoana invidioasă despre păcatul său, aceasta va deveni și mai înverșunată împotriva obiectului patimii sale și atât de adesea este de nevindecat.
Omul invidios răspândește otravă pretutindeni pe unde merge, înstrăinând pe prieteni și stârnind ură și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și a omului. El caută să fie bine văzut și socotit ca cel mai grozav, nu depunând el însuși eforturi eroice, pline de lepădare de sine spre a atinge ținta de a fi desăvârșit, ci rămânând așa cum este și micșorând meritul cuvenit eforturilor altora.
Limba care are plăcerea de a face zâzanie, limba care tot bolborosește spunând : spune, și eu voi spune mai departe, este socotită de apostolul Iacov ca fiind aprinsă de focul gheenei. Ea răspândește scântei pretutindeni. Ce îi pasă vânzătorului de bârfe că îl defăimează pe cel nevinovat? El își va face și mai departe lucrarea lui cea rea, chiar dacă distruge nădejdea și curajul acelora care deja sunt copleșiți de poverile lor. Singura lui preocupare este să-și îngăduie dorința de a face scandal. Chiar cei ce susțin că sunt creștini își închid ochii la tot cea ce este curat, cinstit, nobil și bun și prețuiesc ceea ce este îndoielnic și dezagreabil, transmițându-le lumii.254
Gelozia și căutarea de greșeli
Mă doare să văd limbi nestăpânite printre membrii bisericii. Sunt limbi mincinoase, care se hrănesc cu discordia. Acestea sunt limbi viclene, care șușotesc tot timpul. Există flecăreală, amestec impertinent în treburile altora, batjocură dibace. Printre iubitorii bârfei, sunt unii care acționează din curiozitate, alții din gelozie și mulți din ură împotriva acelora prin care Dumnezeu i-a mustrat. Toate aceste elemente discordante sunt la lucru. Unii își ascund sentimentele lor adevărate, în timp ce alții sunt gata să facă cunoscut tot ceea ce știu sau bănuiesc rău împotriva altora.
Am văzut că tocmai acest spirit de mărturie falsă, care întoarce adevărul în minciună, binele în rău și nevinovăția în nelegiuire, este acum la lucru. Satana tresaltă când vede starea poporului care se pretinde a fi al lui Dumnezeu. În timp ce mulți își neglijează propriile lor suflete, ei caută cu nerăbdare orice ocazie de a-i critica și condamna pe alții. Toți avem defecte de caracter și nu este greu a găsi la alții ceva pe care gelozia să-l poată interpreta în dauna acestora. „Acum”, spun aceștia, care s-au făcut ei înșiși judecători, „avem dovezi. Îi vom încleșta cu o acuzație de care nu se vor putea apăra”. Ei așteaptă o ocazie potrivita și apoi își desfac maldărul cu bârfe picante.
În efortul de a ajunge o anumită țintă, persoanele care prin natura lor au o imaginație puternică sunt în primejdia de a se înșela pe ele însele și de a-i înșela și pe alții. Ele adună cuvinte nechibzuite de la alții, fără a ține seama că vorbele pot fi rostite în pripă și de aceea ele nu pot reflecta sentimentele reale ale celui ce le rostește. însă acele remarci, adesea atât de ușuratice, încât nu sunt demne de a fi luate în seamă, sunt privite prin ochelarii lui Satana, care măresc mult de tot, sunt cumpănite și repetate până când mușuroaiele de cârtiță ajung munți. Este oare iubire creștină aceea de a strânge orice zvon, de a dezgropa tot ceea ce ar arunca suspiciune asupra caracterului altcuiva și apoi să-ți găsești plăcere în a le folosi spre a-i face rău? Satana tresaltă atunci când îl poate defăima sau răni pe cel care îl urmează pe Hristos. El este „pârâșul fraților”. Să-l ajute oare creștinii în această lucrare?
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu vede defectele tuturor și patimile care-i stăpânesc și, cu toate acestea, El rabdă greșelile noastre și are milă față de slăbiciunile noastre. El cere poporului Său să nutrească același spirit de blândețe și îngăduință. Adevărații creștini nu vor tresaltă, expunând greșelile și defectele altora. Ei se vor îndepărta de tot ceea ce este viclenie și josnicie, ațintindu-și mintea asupra a ceea ce este atrăgător și plăcut. Pentru creștin, fiecare faptă de căutare de greșeli, fiecare cuvânt de critică sau condamnare este dureros.255
Efectele criticării bisericii și a conducătorilor de instituții
Spiritul de bârfa și clevetire constituie unul din mijloacele speciale ale lui Satana de a semăna discordie și ceartă, de a despărți prieteni și de a submina credința multora în credincioșia celor din funcții de răspundere. Frații și surorile sunt prea mult dispuși să facă cunoscute greșelile despre care ei gândesc că ar exista la alții și în special la aceia care le-au transmis în mod neabătut solii de mustrare și avertizare date lor de Dumnezeu.
Copiii acestor acuzatori ascultă cu urechile mari și primesc otrava nemulțumirii. Părinții, orbiți, închid astfel căile prin care s-ar putea ajunge la inimile copiilor. Prin aceasta, Dumnezeu este dezonorat. Domnul Isus a spus: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25, 40). De aceea Domnul Hristos este batjocorit și disprețuit de către cei care vorbesc de rău pe slujitorii Săi.
Numele slujitorilor aleși ai lui Dumnezeu au fost rostite fără respect și în unele cazuri cu dispreț total de către persoane a căror datorie era să-i susțină pe aceștia. Copiii au fost martori la remarcile lipsite de respect ale părinților lor, în legătură cu mustrările și avertizările solemne ale slujitorilor lui Dumnezeu. Ei au înțeles glumele disprețuitoare și cuvintele batjocoritoare, care le-au ajuns la urechi din când în când, urmarea fiind că, în mintea lor, interesele sfinte și veșnice au fost puse la același nivel cu lucrurile obișnuite ale lumii. Ce lucrare înfricoșătoare fac acești părinți, făcând din copiii lor niște necredincioși, chiar din copilărie! În acest fel, copiii sunt învățați să fie lipsiți de respect și să se răzvrătească împotriva mustrărilor trimise de cer împotriva păcatului.
Declinul spiritual nu poate decât să predomine acolo unde există astfel de rele. Tocmai acești tați și mame, orbiți de către vrăjmașul, se minunează când copiii lor sunt atât de mult înclinați spre necredință și pun la îndoială adevărul Bibliei. Ei se minunează că este atât de greu a fi influențați de cele morale și religioase. Dacă ar putea privi lucrurile cu ochi spirituali, ci ar descoperi de îndată că această stare deplorabilă a lucrurilor este urmarea influenței lor din cămin, rodul geloziei lor și a lipsei lor de încredere, în acest fel, mulți necredincioși se formează chiar în cercul așa-zișilor creștini.
Sunt mulți care au o plăcere deosebită de a vorbi și zăbovi asupra defectelor, fie că sunt reale sau imaginare, ale acelora care poartă răspunderi grele în instituțiile legate de cauza lui Dumnezeu. Ei nu țin cont de binele care s-a făcut, de beneficiile care au urmat eforturilor asidue și devotamentului neclintit față de cauză, ațintindu-și atenția asupra unei greșeli aparente, asupra vreunui lucru care, după ce a fost făcut și a avut anumite urmări, ei își închipuie că ar fi putut fi făcut mai bine și cu rezultate mai bune; când adevărul este, de fapt, că, dacă ar fi fost lăsați să facă ei acel lucru, fie că ar fi refuzat să îl facă în acele condiții descurajatoare, fie că l-ar fi făcut mai rău decât cei care l-au făcut urmând providența lui Dumnezeu.
Însă acești vorbăreți nestăpâniți se leagă de cele mai neplăcute aspecte ale lucrării, întocmai așa cum lichenul se agață de asprimea stâncii. Aceste persoane sunt pipernicite din punct de vedere spiritual, deoarece zăbovesc în mod continuu asupra eșecurilor și greșelilor altora. Din punct de vedere moral, ele sunt incapabile de a discerne faptele bune și nobile, străduințele neafectate de egoism, eroismul adevărat și sacrificiul de sine. Ei nu pot face progrese, devenind mai nobili în viața lor, în nădejdile lor, mai generoși și deschiși în ideile și planurile lor. Nu cultivă acea dragoste care trebuie să caracterizeze viața creștinului. Ei degenerează cu fiecare zi care trece și devin tot mai înguști datorită prejudecăților și vederilor lor. Meschinăria este elementul lor, iar atmosfera care îi înconjoară este otrăvitoare pentru pace și fericire.256
Fiecare instituție va trebui să se confrunte cu dificultăți. Încercările sunt îngăduite pentru a pune la încercare inima poporului lui Dumnezeu. Când se abate nenorocirea asupra vreunuia din mijloacele folosite de Domnul, atunci se va vedea cât de multă credință avem în Dumnezeu și în lucrarea Sa. În astfel de vremuri, nimeni nu ar trebui să vadă lucrurile într-o lumină pesimistă și să dea expresie îndoielii și necredinței. Nu-i criticați pe cei care poartă poveri și răspunderi. Nu îngăduiți ca discuțiile din casa voastră să fie otrăvite de criticarea lucrătorilor Domnului. Părinții care îngăduie acest spirit de critică nu aduc înaintea copiilor lor ceea ce îi poate face înțelepți spre mântuire. Cuvintele lor nu fac altceva decât să tulbure credința și încrederea nu numai a copiilor, dar și a celor mai în vârstă.257
Administratorii instituțiilor noastre au una din cele mai dificile sarcini și anume aceea de a menține ordinea și de a-i disciplina cu înțelepciune pe tinerii pe care-i au în grijă. Membrii bisericii pot face mult pentru a le susține mâinile acestora. Când tinerii nu doresc să se supună disciplinei instituției sau ori de câte ori se ivesc divergențe între ei și cei ce se ocupă de ei, părinții să nu fie atât de orbiți, încât să fie de partea copiilor lor.
Mai bine, cu mult mai bine ar fi pentru copiii voștri să sufere, mai bine chiar să ajungă în mormânt, decât să fie învățați să trateze cu ușurătate principiile care stau la temelia credincioșiei față de adevăr, față de semenii lor și față de Dumnezeu.258
Doar criticarea eului are valoare
Dacă toți cei care susțin că sunt creștini și-ar folosi puterea de cercetare pentru a vedea relele care au nevoie de a fi îndreptate în ei înșiși, în loc de a vorbi despre greșelile altora, starea bisericii de astăzi ar fi mult mai sănătoasă. Când Domnul își va pune deoparte giuvaierele Sale, cei credincioși, cei sinceri, cei deschiși vor fi priviți cu plăcere. Îngerii sunt folosiți pentru a le confecționa coroane acestora, iar asupra acestor coroane împodobite cu stele va fi reflectată, cu splendoare, lumina care radiază de la tronul lui Dumnezeu.
Domnul îl încearcă și-l pune la probă pe poporul Său. Poți fi cât de aspru și critic dorești cu propriul tău caracter, care are atâtea lipsuri; dar fii bun, milos și amabil față de alții. Întreabă-te în fiecare zi: Am eu o inimă curată sau nu? Imploră-L pe Domnul să te ferească de orice amăgire în această privință. Aici sunt implicate interese veșnice. În timp ce atât de mulți gâfâie după onoare și se lăcomesc după câștig, vreți voi, scumpii mei frați, să doriți cu ardoare asigurarea dragostei lui Dumnezeu și să strigați: Cine îmi va arăta cum să fac astfel ca alegerea și chemarea mea să fie sigure?
Satana studiază cu grijă păcatele de bază ale oamenilor, iar apoi își începe lucrarea de ademenire a lor și de prindere în cursă. Suntem atât de atacați de ispite însă vom avea biruință, dacă vom purta cu vitejie luptele Domnului. Toți suntem în primejdie. Însă dacă umblăm în umilință și cu rugăciune, vom ieși din acest proces de punere la probă mai prețioși decât aurul curat, chiar decât aurul din Ofir. Dacă suntem nepăsători și nu ne rugăm, vom fi ca arama sunătoare și ca chimvalul zăngănitor.248