Curentul care predomină în lume este acela de a le îngădui tinerilor să urmeze înclinațiile naturale ale minții lor. Iar dacă sunt foarte sălbatici când sunt mici, părinții spun că se vor îndrepta după un timp și, când vor avea 16 sau 18 ani, vor judeca ei înșiși și își vor părăsi obiceiurile rele, devenind în cele din urmă oameni folositori. Ce greșeală! Timp de ani de zile, ei îngăduie vrăjmașului să semene în grădina inimii; ei îngăduie unor principii greșite să se dezvolte și, în multe cazuri, toată truda depusă după aceea pentru acel pământ nu va folosi la nimic.
Satana este un lucrător iscusit, neobosit, un dușman de moarte. Ori de câte opri se rostește un cuvânt neatent, care este dăunător pentru cei tineri, fie că este vorba de lingușire, fie că sunt cuvinte care îi fac pe aceștia să privească păcatul cu mai puțină oroare, Satana trage foloase de pe urma acelei situații și alimentează sămânța cea rea, astfel ca aceasta să prindă rădăcină și să aducă un seceriș bogat. Unii părinți le-au îngăduit copiilor lor să-și formeze obiceiuri rele, ale căror semne se văd pretutindeni pe parcursul vieții. Acest păcat zace asupra părinților. Acești copii pot susține că sunt creștini, însă, fără o lucrare specială a harului asupra inimii lor și o reformă totală a vieții, obiceiurile din trecut vor fi văzute pe tot parcursul vieții, iar ci vor da pe față acel caracter pe care părinții lor le-au îngăduit să și-l formeze.280
Părinții trebuie să-și îndrume copiii, să le îndrepte poftele, să le supună, căci, de nu, Dumnezeu îi va nimici cu siguranță pe copii în ziua mâniei Sale aprinse, iar părinții care nu și-au ținut în frâu copiii nu vor fi socotiți iară vină. Mai ales aceia care sunt slujitori ai lui Dumnezeu trebuie să-și conducă familiile și să le țină în supunere. Am văzut că ei nu sunt pregătiți să judece sau să hotărască în probleme ale bisericii decât dacă își pot conduce propria lor casă. Ei trebuie să facă ordine în primul rând în casa lor, iar apoi judecata și influența lor pot fi folosite în biserică.281
Fiecare fiu sau fiică trebuie să dea socoteală, dacă lipsește de acasă noaptea. Părinții trebuie să știe în compania cui și în casele cui își petrec copiii lor nopțile.282
Filozofia omenească nu a descoperit mai mult decât știe Dumnezeu și nici nu a născocit un plan mai înțelept de educare a copiilor decât cel dat de Domnul nostru. Cine poate înțelege mai bine toate nevoile copiilor decât Creatorul lor? Cine ar putea avea un interes mai profund pentru bunăstarea lor decât El, care i-a răscumpărat cu propriul Său sânge? Dacă s-ar studia cu mai multă atenție Cuvântul lui Dumnezeu și ar exista mai multă supunere, cu credincioșie, față de cele scrise în el, ar exista mai puțină durere sufletească datorită comportamentului potrivnic al copiilor răi.
Copiii au cerințe pe care părinții lor trebuie să le recunoască și să le respecte. Ei au dreptul la acea educație și instruire care să-i facă membri utili, respectați și iubiți în societatea de aici și prin care să fie răspunzători pentru societatea curată și sfântă ce va urma. Tinerii trebuie învățați că bunăstarea lor, atât prezentă, cât și viitoare, depinde într-o mare măsură de obiceiurile pe care și le formează în copilărie și în tinerețe.283
Bărbații și femeile care susțin că respectă Biblia și îi urmează învățăturile în multe privințe nu îi împlinesc cerințele. În educarea copiilor, ei urmează mai degrabă impulsurile firii lor pervertite decât voia descoperită a lui Dumnezeu. Această neglijare a datoriei are ca urmare pierderea a mii de suflete. Biblia conține reguli pentru disciplinarea corectă a copiilor. Dacă părinții ar da atenție acestor cerințe ale lui Dumnezeu, astăzi am avea altfel de tineri. Însă părinții care susțin că studiază Biblia și îi urmează sfaturile lucrează exact împotriva învățăturilor ci. Auzim strigătul de durere și suferință al taților și mamelor care deplâng purtarea copiilor lor, dar prea puțin își dau seama că ei atrag această durere și suferință asupra lor înșiși, ruinându-și copiii, printr-o dragoste greșită. Ei nu sunt conștienți de responsabilitățile încredințate lor de Dumnezeu, de a-și crește copiii, învățându-i obiceiuri corecte încă din pruncie.284
Copiii creștini vor prefera dragostea și aprobarea părinților lor temători de Dumnezeu mai presus de orice binecuvântare vremelnică. Ei își vor iubiși onora părinții. Una dintre preocupările principale ale vieții lor va fi aceea de a-și face părinții fericiți. În acest veac răzvrătit, copiii care nu au fost bine educați și disciplinați simt doar în mică măsură care le sunt obligațiile față de părinți. Adesea se întâmplă ca, cu cât părinții fac mai mult pentru ei, cu atât ei sunt mai nerecunoscători și mai lipsiți de respect.
Într-o mare măsură, părinții țin în propriile lor mâini fericirea viitoare a copiilor lor. Ei au asupra lor lucrarea importantă de formare a caracterului acestor copii. Învățămintele pe care le primesc în copilărie îi vor urmări toată viața. Părinții seamănă sămânța care va răsări și va aduce roadă spre bine sau spre rău. Ei își pot face copiii fie fericiți, fie nefericiți.285
Părinții trebuie să fie de acord
Copiii au firi sensibile, iubitoare. Lor li se face ușor pe plac și totodată sunt ușor de făcut nefericiți. Printr-o disciplină blândă, exprimată prin cuvinte și fapte iubitoare, mamele își pot lega copiii de inimile lor. A manifesta severitate și a fi prea aspru cu copiii constituie o mare greșeală. Este nevoie de hotărâre și stăpânire de sine, lipsită de patimă, în disciplina oricărei familii. Spuneți ceea ce aveți de spus în mod calm, acționați cu tact și îndepliniți ceea ce ați spus fără abatere.286
Părinții trebuie să nu-și uite anii copilăriei lor, cât de mult tânjeau după simpatie și iubire și cât de nefericiți se simțeau când erau criticați și ocărâți. Ei ar trebui să fie copii din nou în privința sentimentelor lor, iar mintea lor trebuie făcută să înțeleagă nevoile copiilor lor. Cu toate acestea, cu hotărâre îmbinată cu iubire, ci trebuie să ceară ascultare din partea copiilor lor. Cuvântul părintelui trebuie ascultat pe deplin.287
Lipsa de consecvență în conducerea familiei este foarte vătămătoare, de fapt este la fel de rea ca și neexistența conducerii. Se pune adesea întrebarea: De ce copiii din părinți religioși sunt adeseori încăpățânați, sfidători și răzvrătiți? Motivul trebuie căutat în educația din familie.
Dacă părinții nu sunt de acord într-o anumită privință, un timp să nu stea în prezența copiilor, până ce vor ajunge la o înțelegere.
Dacă părinții ar fi uniți în această lucrare de disciplinare, copilul ar înțelege ce i se cere. Însă dacă tatăl, prin cuvânt sau priviri, arată că nu aprobă disciplina pe care o folosește mama, dacă el simte că ea este prea strictă și socotește că el trebuie să compenseze prin răsfăț și indulgență, copilul va fi distrus. El va învăța curând că poate face ce îi place. Părinții care comit acest păcat față de copiii lor vor da socoteală pentru ruina sufletelor lor.288
Părinții trebuie să învețe mai întâi să se stăpânească pe ei înșiși și după aceea vor putea să-și țină mai bine în frâu copiii. De fiecare dată când își pierd controlul de sine și vorbesc sau acționează cu nerăbdare, păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Ei trebuie să judece mai întâi lucrurile împreună cu copiii lor, să le arate în mod clar greșelile, să le arate când au păcătuit și să-i facă să înțeleagă că nu au păcătuit numai împotriva părinților lor, ci și împotriva lui Dumnezeu. Având înainte de toate voi înșivă o inimă supusă, plină de milă și întristată datorită greșelilor copiilor voștri, rugați-vă împreună cu ei înainte de a-i pedepsi. Atunci, atitudinea voastră nu-i va face să vă urască. Ei vă vor iubi. Vor vedea că nu îi pedepsiți pentru că v-au produs necazuri sau pentru că vreți să vă descărcați nervii pe ei; ci faceți acest lucru dintr-un simț al datoriei, spre binele lor, ca să nu fie lăsați să crească în păcat.289
Pericolul educației prea severe
Sunt multe familii în care copiii par bine educați în timp ce se află sub supraveghere; însă când copiii nu se mai află sub controlul acestui sistem ie reguli, ci par incapabili de a gândi, acționa și decide pentru ei înșiși.
Disciplinarea prea severă a copiilor, fără o îndrumare corespunzătoare, care să-i facă să gândească și să acționeze ei înșiși după cât le permite capacitatea lor mintală, astfel ca prin aceste mijloace ei să se dezvolte în privința gândirii și a sentimentelor de prețuire de sine și să aibă încredere în propriile lor puteri, va produce totdeauna o categorie de tineri care sunt slabi din punct de vedere al puterii mintale și morale. Iar atunci când va trebui să decidă singuri și să stea pe picioarele lor în lume, va ieși la iveală faptul că au fost crescuți ca niște animale, nu au fost educați. Voința lor, în loc să fie îndrumată, a fost forțată să se supună prin disciplina aspră a părinților și profesorilor lor.
Acei părinți și profesori care se fălesc că au stăpânire deplină asupra minții și voinței copiilor lor nu s-ar mai lăuda, dacă ar cunoaște viitorul vieților copiilor care sunt astfel supuși cu forța sau înfricoșați. Acești copii sunt aproape cu totul nepregătiți să facă față răspunderilor aspre ale vieții. Această clasă de profesori care sunt mulțumiți că au stăpânire aproape deplină asupra voinței elevilor lor nu sunt profesori care să aibă succes, deși aparențele, pentru moment, pot da de înțeles așa ceva.
Adesea, aceștia sunt prea reținuți, exercitându-și autoritatea într-o manieră rece, lipsită de simpatie, care nu poate câștiga inimile copiilor și elevilor lor. Dacă i-ar apropia pe copii și le-ar arăta că îi iubesc, dovedind interes față de tot ce fac ei, chiar și pentru jocurile lor, uneori purtându-se ca niște copii cu ei, părinții i-ar face pe copii foarte fericiți, le-ar câștiga dragostea și încrederea. Iar copiii ar respecta și iubi autoritatea părinților și a profesorilor.
Pe de altă parte, copiii nu trebuie lăsați să gândească și să acționeze complet independent de judecata părinților și a profesorilor lor. Copiii trebuie învățați să respecte judecata mai cu experiență a acestora și să se lase îndrumați de părinți și profesori. Ei trebuie astfel educați, încât mintea lor să fie unită cu cea a părinților și a profesorilor lor și să fie astfel învățați, încât să fie conștienți că este bine să le asculte sfatul. Iar atunci când vor ieși din mâna părinților și a profesorilor lor, ei nu vor mai fi ca niște trestii care se leagănă în vânt.290
Păcatul îngăduirii ignoranței
Unii părinți au greșit în ce privește educația religioasă a copiilor lor și au neglijat, de asemenea, chiar educația lor școlară. Nici una nu trebuie neglijată. Mintea copiilor este activă, iar dacă nu sunt ocupați cu o muncă fizică sau cu școala, ei vor fi expuși unor influențe rele. Este un păcat pentru părinți să le îngăduie copiilor lor să crească în ignoranță. Ei trebuie să-i aprovizioneze cu cărți folositoare și interesante și să-i învețe să muncească, să aibă ore speciale pentru muncă fizică și ore consacrate studiului și rugăciunii. Părinții trebuie să caute să înnobileze mintea copiilor lor și să le cultive facultățile mintale. Mintea nesupravegheată, necultivată, este în general josnică, senzuală și întinată. Satana folosește toate ocaziile și învăță mintea să fie leneșă.291
Lucrul mamei începe în pruncie. Ea trebuie să supună voința și temperamentul copilului ei și să-l învețe să asculte. Pe măsură ce copilul crește, nu lăsați mâna să se odihnească. Fiecare mamă trebuie să-și ia timp să gândească împreună cu copiii ci, să le corecteze greșelile și să-i învețe cu răbdare calea cea dreaptă. Părinții creștini trebuie să știe că ei își educă și își formează copiii spre a deveni copii ai lui Dumnezeu. întreaga experiență religioasă a copiilor este influențată de instrucțiunile date și de caracterul format în copilărie. Dacă voința nu este atunci supusă și nu este făcută să cedeze voinței părinților, a învăța această lecție în anii de mai târziu va fi o sarcină foarte dificilă. Ce luptă grea, ce conflict să supui acea voință care nu a fost niciodată supusă cerințelor lui Dumnezeu! Părinții care neglijează această lucrare importantă comit o mare greșeală și un păcat împotriva bieților lor copii și împotriva lui Dumnezeu.292
Părinți, dacă nu vă veți educa copiii așa cum v-a arătat Dumnezeu, va trebui să-I dați socoteală pentru urmări. Urmările nu se vor limita doar la copiii voștri. întocmai ca ciulinul din câmp, care, dacă este lăsat să crească, va produce o recoltă din soiul lui, la fel păcatele, care sunt urmarea neglijenței voastre, vor ruina pe toți care vor ajunge în sfera lor de influență.293
Blestemul lui Dumnezeu va cădea cu siguranță asupra părinților necredincioși. Ei nu doar că plantează spini în care se vor înțepa aici, dar, când va veni judecata, va trebui să stea față în față cu necredincioșia lor. Mulți copii se vor scula la judecată și își vor condamna părinții, pentru că nu i-au ținut în frâu și îi vor învinovăți de ruina lor. Falsa iubire și iubirea oarbă îi determină pe părinți să treacă cu vederea greșelile copiilor lor și să nu le corecteze și, în consecință, copiii lor sunt pierduți, iar sângele lor se va cere din mâna părinților necredincioși.294
Păcatul leneviei
Mi-a fost arătat că multe păcate sunt urmarea leneviei. Mâinile și mințile active, harnice, nu au timp să dea atenție ispitelor sugerate de vrăjmaș; însă mâinile și mințile leneșe sunt cu totul gata pentru stăpânirea lor de către Satana. Mintea, când nu este ocupată cu lucruri potrivite, zăbovește asupra unor lucruri necorespunzătoare. Părinții trebuie să-și învețe copiii că lenea este păcat.295
Nu există nimic altceva care să conducă în mod atât de sigur la păcat ca îndepărtarea tuturor poverilor de la copii, lăsându-i să ducă o viață trândavă, fără nici un rost, să nu facă nimic sau să-și caute ocupații după bunul lor plac. Mintea copiilor este dinamică și, dacă nu este ocupată cu ceea ce este bun și util, ei se vor întoarce în mod inevitabil spre ceea ce este rău. Desigur, este dreptul lor și este necesar ca ei să se recreeze, dar trebuie învățați să muncească și să aibă ore regulate de muncă fizică și, de asemenea, ore pentru citit și studiu. Vegheați ca ocupația lor să se potrivească cu vârsta și să le procurați cărți utile și interesante.296
Copiii, de regulă, se apucă de o anumită treabă cu entuziasm; însă, deoarece li se pare prea complicată și obositoare, ei vor să o schimbe, să facă altceva nou. Astfel, se apucă de mai multe lucruri, se descurajează și apoi renunță; în acest fel, trec de la un lucru la altul, iară să ducă la bun sfârșit nimic. Părinții nu trebuie să îngăduie ca plăcerea de a face mereu altceva să-i ia în stăpânire pe copiii lor. Ei nu trebuie să fie atât de mult preocupați cu alte lucruri, încât să nu aibă timp să disciplineze cu răbdare mintea lor în dezvoltare. Câteva cuvinte de încurajare sau un mic ajutor la timpul potrivit îi pot scoate din încurcătură și descurajare; iar satisfacția care urmează îndeplinirii sarcinii lor va constitui un stimulent pentru ei.297
Copiii care au fost răsfățați și alintați, totdeauna așteaptă acest lucru; iar dacă așteptările lor nu sunt împlinite, ei sunt dezamăgiți și se descurajează. Aceeași dispoziție se va vedea pe tot parcursul vieții lor; ei vor fi neajutorați și se vor bizui întotdeauna pe sprijinul altora, așteptând onoruri de la alții, iar dacă li se arată împotrivire, chiar după ce au ajuns la vârsta maturității, ci socotesc că sunt maltratați; și astfel duc o viață agitată, cu greu purtându-și sarcinile, murmurând adesea și fiind nemulțumiți că nu toate lucrurile le sunt pe plac.298
O femeie își face mult rău, ci și familiei sale, când face ca singură toată munca -- când ca cară lemnele și aduce apă, când pune chiar mâna pe topor să taie lemne -- în timp ce soțul și fiii ei stau în jurul focului de vorbă, în tihnă. Dumnezeu nu a avut niciodată în plan ca soțiile și mamele să fie niște sclave în familiile lor. Multe mame sunt supraîmpovărate de griji, în timp ce copiii lor nu sunt învățați să participe la treburile casei. Ca urmare, ea îmbătrânește repede și moare prematur, părăsindu-și copiii exact atunci când aceștia au nevoie cel mai mult de ca. Cine e vinovat?
Soții trebuie să facă tot ce pot pentru a ușura munca soțiilor lor și a le menține un spirit optimist. Niciodată nu trebuie să se îngăduie lenevia la copii, căci mai curând sau mai târziu aceasta va deveni un obicei.299
Părinți, îndrumați-vă copiii spre Domnul Hristos
Copiii s-ar putea să dorească să facă ceea ce este bine, s-ar putea să-și propună în inimile lor să fie ascultători și buni față de părinții lor sau față de persoanele care îi cresc; însă ei au nevoie de ajutor și încurajare din partea acestora. S-ar putea să ia hotărâri bune; însă, dacă principiile lor nu sunt întemeiate pe legătura lor cu Dumnezeu, iar viețile lor nu sunt influențate de harul înnoitor al lui Dumnezeu, nu vor putea ajunge la țintă.
Părinții ar trebui să-și dubleze eforturile în vederea mântuirii copiilor lor. Ei trebuie să-i învețe cu credincioșie, nu să lase educația pe seama lor. Celor mai mici nu trebuie să li se îngăduie să învețe și binele, și răul, la întâmplare, la gândul că, în viitor, cândva, binele va predomina, iar răul nu va mai avea o influență atât de mare. Răul se va dezvolta mult mai repede decât binele.
Părinților, voi trebuie să începeți să disciplinați mintea copiilor voștri încă de când sunt foarte mici, pentru ca, în cele din urmă, să poată deveni creștini. Toate eforturile voastre să fie spre mântuirea lor. Lucrați ca și când ei v-au fost dați în grijă pentru a deveni nestemate prețioase, care să strălucească în împărăția lui Dumnezeu. Aveți grijă cum îi legănați să doarmă în groapa pieirii, având mentalitatea greșită că nu sunt destul de mari ca să dea socoteală, nu sunt suficient de mari ca să se pocăiască de păcatele lor și să-L mărturisească pe Domnul Hristos.
Părinții trebuie să explice și să simplifice planul de mântuire pentru copiii lor, astfel ca mintea lor fragedă să-l poată înțelege. Copiii de opt, zece sau doisprezece ani sunt destul de mari pentru a discuta împreună cu ei subiectul religiei personale. Nu-i învățați pe copiii voștri având în vedere vreun timp în viitor când ei vor fi suficient de mari, ca să se pocăiască și să creadă adevărul. Dacă sunt învățați în mod corespunzător, chiar copiii cei mai mici pot avea vederi corecte cu privire la starea lor păcătoasă și la planul de mântuire prin Isus Hristos.» Pastorii sunt în general prea indiferenți față de mântuirea copiilor și ei nu sunt suficient de devotați acestui subiect, cum ar trebui să fie. Adesea trec nefolosite ocazii de aur, când mintea copiilor poate fi impresionată.300
Tați și mame, vă dați voi seama de răspunderea pe care o aveți? Vă dați voi seama de nevoia de a vă păzi copiii de obiceiuri de nepăsare, obiceiuri demoralizatoare? Îngăduiți copiilor voștri să-și facă doar acele prietenii care să exercite o influență bună asupra caracterelor lor. Nu le permiteți să plece noaptea de acasă fără să știți unde sunt și ce fac. Învățați-i principiile curăției morale. Dacă ați neglijat să-i învățați, cuvânt cu cuvânt, precept după precept, azi un pic, mâine un pic, începeți de îndată să vă faceți datoria. Luați-vă responsabilitatea în serios și lucrați pentru această viață, cât și pentru veșnicie. Nu mai lăsați să treacă nici măcar o zi, neglijându-vă datoria față de copiii voștri. Mărturisiți-le acest lucru, spunându-le că vreți să faceți ceea ce Dumnezeu v-a cerut. Cereți-le să vă susțină și ei. Faceți eforturi stăruitoare pentru a răscumpăra vremea. Nu mai rămâneți în starea bisericii laodiceene. Fac apel la fiecare familie, în Numele Domnului, să se trezească la realitate. Faceți o reformă în biserica din propria voastră casă.301
Nu neglijați cerințele minții
Am văzut că, în timp ce părinții care se tem de Domnul își țin în frâu copiii, ei ar trebui să le examineze comportamentul și temperamentul și să caute să le împlinească nevoile. Unii părinți se ocupă cu toată grija de nevoile vremelnice ale copiilor lor; ei îi îngrijesc cu bunătate și duioșie când sunt bolnavi și socotesc că și-au făcut datoria. Aici ci fac o greșeală. Lucrarea lor de-abia a început. Trebuie împlinite și nevoile sufletești. Este nevoie de multă iscusință pentru a administra remediile potrivite pentru vindecarea unui suflet rănit.
Copiii au necazuri tot atât de greu de suportat și tot atât de dureroase ca și adulții. Chiar și părinții nu au mereu aceleași simțăminte. Mintea lor este adesea neliniștită. Ei pot avea vederi sau sentimente greșite. Satana îi lovește, iar ei cedează în fața ispitelor lui. Vorbesc nervos, într-un mod în care stârnesc mânie în copiii lor, și sunt uneori severi și iritați. Bieții copii se molipsesc de același spirit, iar părinții nu sunt pregătiți să-i ajute, pentru că ei înșiși au cauzat necazul. Uneori, totul pare că merge rău. Pretutindeni în jur e agitație și toți se simt mizerabil, nefericiți. Părinții aruncă vina asupra bieților lor copii, socotindu-i foarte neascultători și nesupuși, cei mai răi copii din lume, când, de fapt, cauza tulburării se găsește în ei înșiși.
Mulți părinți stârnesc furtuni prin lipsa lor de stăpânire de sine. În loc să le ceară frumos copiilor un anumit lucru, ei le poruncesc pe un ton cicălitor și în același timp pe buzele lor sunt cuvinte de critică și de ocară, pe care copiii nu le merită. Părinților, o astfel de purtare față de copiii voștri le distruge optimismul și ambiția. Ei fac ceea ce le porunciți voi, nu din dragoste, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Nu fac din inimă acel lucru. Pentru ei este sclavie, și nu plăcere, și aceasta îi conduce adesea să nu vă asculte în totalitate, ceea ce vă sporește și mai mult iritabilitatea, iar pentru copii, situația devine și mai rea. Din nou se caută greșeli și purtarea lor le este înveșmântată în culori vii.
Nu-i lăsați pe copii să vă vadă cu fața posomorâtă. Dacă ei cedează ispitei și după aceea își dau seama și se căiesc de greșeala lor, iertați-i tot așa de repede și de liber cum doriți să fiți și voi iertați de Tatăl vostru din ceruri. Învățați-i cu bunătate și legați-le inimile de ale voastre. Ei trec printr-o perioadă critică. Tot felul de influențe vor încerca să-i rupă de voi, pe care trebuie să le contracarați. Învățați-i să aibă încredere în voi. Lăsați-i să vă spună toate necazurile și bucuriile lor. încurajându-i în acest fel, îi veți scăpa din multe curse pe care Satana le-a pregătit pentru picioarele lor lipsite de experiență. Nu-i tratați pe copiii voștri numai cu asprime, uitând că și voi ați fost copii și că ei sunt doar niște copii. Nu așteptați de la ei să fie perfecți și nu încercați să-i faceți să se poarte ca niște oameni mari, așa dintr-o dată. Procedând astfel, vă veți închide ușa de acces spre ei și le veți deschide o ușă cu tot felul de influențe vătămătoare, prin care alții le vor otrăvi mintea lor tânără înainte ca voi să vă dați scama în ce primejdie se află.302
Nu disciplinați niciodată copilul când sunteți furioși
Dacă sunt neascultători, copiii voștri trebuie îndreptați. Înainte de a-i corecta, duceți-vă voi înșivă și cereți Domnului să înmoaie și să ia în stăpânire inimile copiilor voștri și să vă dea înțelepciunea de a vă purta cu ei. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca această metodă să dea greș. Nu veți putea face niciodată pe un copil să înțeleagă adevărurile spirituale, atâta timp cât inima [părintelui] este plină de patimă.
Trebuie să-i corectați pe copii cu dragoste. Nu-i lăsați de capul lor până vă înfuriați și apoi îi pedepsiți. O astfel de corectare a lor accentuează răul în loc de a-l îndrepta.
A dovedi patimă față de un copil greșit înseamnă a spori și mai mult răul. Aceasta stârnește cele mai rele patimi în copil și îl face sa simtă că nu vă pasă de el. El judecă în sinea lui că voi îl tratați ca și când nu v-ar păsa de el.
Și credeți voi că Dumnezeu nu are cunoștință de felul cum sunt disciplinați acești copii? El știe și care pot fi urmările binecuvântate, dacă lucrarea de îndreptare ar fi fost făcută într-un mod în care mai degrabă ar fi câștigați decât respinși.303
Importanța cinstei față de copil
Părinții trebuie să fie modele în privința cinstei și sincerității, căci aceasta este lecția care se întipărește zi după zi în inima copilului.
Neabaterea de la principiu trebuie să-i călăuzească pe părinți în toate treburile vieții, în special în educarea și creșterea copiilor lor. „Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană”. O mamă fără discernământ, care nu urmează sfaturile Domnului, poate să-și învețe copiii să înșele și să fie ipocriți. Trăsăturile de caracter astfel formate pot deveni atât de persistente, încât a minți va fi un lucru tot atât de natural cum este a respira. Iar ei vor pretinde că sunt sinceri și spun adevărul.
Părinți, nu ocoliți niciodată adevărul; nu spuneți niciodată un neadevăr prin cuvânt sau prin exemplul vostru. Dacă vreți ca cinstea să-l caracterizeze pe copilul vostru, fiți și voi cinstiți. Spuneți adevărul direct, iară ocolișuri. Nu vă îngăduiți nici cea mai mică ocolire a lui. Dacă mamele sunt obișnuite să ocolească adevărul și să nu fie cinstite, copiii le vor urma exemplul.
Este esențial ca cinstea să fie pusă în practică în toate detaliile vieții mamei și este important ca în educarea copiilor, atât fetele, cât și băieții, să fie învățați să nu ocolească adevărul niciodată și să nu înșele câtuși de puțin.304
Importanța formării caracterului
Dumnezeu a încredințat părinților lucrarea de formare a caracterului copiilor lor după Modelul divin. Ei pot îndeplini această sarcină prin harul Său; însă este nevoie de răbdare, efort susținut, cât și de hotărâre pentru a îndruma voința și a ține în frâu patimile. Un câmp lăsat necultivat produce doar spini și mărăcini. Cel care vrea să-și asigure un seceriș bogat trebuie mai întâi să pregătească terenul și să semene sămânța, apoi să sape în jurul mlădițelor tinere, să îndepărteze buruienile și să mărunțească pământul și astfel plantele cele prețioase vor crește și vor răsplăti cu prisosință grija și truda lui. Formarea caracterului este cea mai importantă lucrare care a fost încredințată vreodată ființelor omenești și niciodată preocuparea pentru aceasta nu a fost atât de importantă ca acum. Nici o altă generație nu a fost chemată să facă față unor probleme atât de importante; niciodată nu au fost confruntați tinerii și tinerele cu pericole atât de mari ca cele cu care se confruntă acum.305
Tăria de caracter constă din două lucruri -- puterea voinței și puterea de stăpânire de sine. Mulți tineri greșesc foarte mult, socotind patima nestăpânită tărie de caracter; însă adevărul este că cel care este stăpânit de patimile lui este un om slab. Adevărata măreție și noblețe a unui om este măsurată prin puterea sentimentelor pe care el le stăpânește, nu după puterea sentimentelor care îl stăpânesc. Cel mai puternic om este acela care, în timp ce este supus abuzului, își ține în frâu patima și își iartă vrăjmașii. Astfel de oameni sunt cu adevărat eroi.
Mulți nu au nici cea mai slabă idee de ceea ce vor deveni dacă rămân la fel de înguști și limitați, când, dacă și-ar folosi puterile date lor de Dumnezeu, ci ar putea să-și formeze un caracter nobil și să exercite o influență prin care să se câștige suflete pentru Hristos. Cunoștința este putere; însă abilitatea intelectuală, fără bunătatea inimii, este o putere spre rău.
Dumnezeu ne-a dat puteri intelectuale și morale, însă într-o mare măsură, fiecare persoană este arhitectul propriului său caracter. Cu fiecare zi ce trece, clădirea se ridică. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să luăm seama cum zidim, să vedem dacă clădirea noastră își are temelia pe Stânca cea veșnică. Vine timpul când lucrarea noastră va ieși la iveală exact așa cum este ea. Acum este timpul ca toți să-și cultive puterile încredințate lor de Dumnezeu, să-și formeze caractere frumoase pentru viața de aici, cât și pentru viața viitoare.
Fiecare faptă din viață, oricât de lipsită de importanță ar fi, își are influența în formarea caracterului. Un caracter bun este mai de preț decât bunurile lumești, iar lucrarea de formare a acestuia este cea mai nobilă lucrare în care se pot angaja oamenii.
Caracterele care se formează după împrejurare sunt schimbătoare și neechilibrate -- o sumă de contradicții. Cei care le posedă nu au un țel sau un scop înalt în viață. Ei nu au o influență înnobilatoare asupra caracterelor celor din jurul lor. Ei sunt fără țintă și fără putere.
Perioada de timp ce ne-a fost hărăzită în această viață trebuie folosită bine. Dumnezeu dorește ca biserica Sa să fie o biserică vie, devotată, lucrătoare. Însă poporul nostru este departe de aceasta acum. Dumnezeu cheamă suflete puternice, curajoase, creștini activi, însuflețiți, care să urmeze Modelul divin și care să exercite o influență hotărâtă de partea lui Dumnezeu și a binelui. Domnul ne-a încredințat, ca o comoară sacră, cele mai importante și solemne adevăruri, iar noi trebuie să arătăm influența acestora asupra vieților și caracterelor noastre.306
O experiență personală în sfătuirea copiilor
Unele mame nu sunt consecvente în felul cum își tratează copiii. Uneori sunt prea îngăduitoare, făcându-le rău în acest fel, iar alteori refuză să-și exprime mulțumirea față de anumite fapte ale copiilor lor, ceea ce ar face inimile copiilor foarte fericite. Procedând astfel, ele nu îl imită pe Hristos; El i-a iubit pe copii; El le-a înțeles simțămintele și a simțit împreună cu ei în plăcerile și necazurile lor.307
Când copiii vă roagă să-i lăsați să meargă împreună cu cineva sau să participe la o petrecere unde să se distreze, să le spuneți: „Nu vă pot lăsa să mergeți, copii; stați aici jos lângă mine și vă voi spune de ce. Eu am de făcut o lucrare pentru veșnicie și pentru Dumnezeu. Voi mi-ați fost încredințați în grijă. Eu stau în locul lui Dumnezeu pentru voi, copiii mei, de aceea eu trebuie să veghez asupra voastră ca una care într-o zi trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu. Vreți voi ca numele mamei voastre să fie scris în cărțile din ceruri ca una care nu și-a făcut datoria față de copiii ci, ca una care i-a dat voie vrăjmașului să intre și să ocupe locul pe care Dumnezeu trebuia să-l ocupe? Copii, vă voi spune ce este bine să faceți și apoi, dacă voi întoarceți spatele mamei și porniți pe căi nelegiuite, mama voastră va fi fără vină, dar voi va trebui să suferiți pentru propriile voastre păcate.”
Acesta este modul în care eu am procedat cu copiii mei și înainte ca voi să ajungeți să terminați ce aveți de spus, ei vor începe să plângă și să spună: „Nu vrei să te rogi pentru noi?” Desigur, niciodată n-am refuzat să mă rog pentru ei. Am îngenuncheat alături de ei și m-am rugat pentru ei. Apoi, plecam și îl imploram pe Dumnezeu în rugăciune până se ivea soarele pe cer, toată noaptea, pentru ca fascinația vrăjmașului să poată fi sfărâmată și aveam biruință. Deși mă costa o noapte de trudă, mă simțeam totuși răsplătită atunci când copiii se agățau de gâtul meu și îmi spuneau: „O, mamă, suntem așa de bucuroși că nu ne-ai lăsat să mergem atunci când am vrut. Acum ne dăm seama că ar fi fost rău.”
Părinți, acesta este modul în care trebuie să lucrați, ceea ce spuneți, așa să și simțiți. Acest lucru trebuie să ajungă o preocupare pentru voi, dacă vă așteptați să aveți copii mântuiți în împărăția lui Dumnezeu.308
Niciodată nu se va putea da tinerilor o educație corespunzătoare în această țară sau în orice altă țară, dacă nu sunt ținuți departe de orașe. Obiceiurile și practicile din orașe fac ca mințile tinerilor să nu fie pregătite pentru primirea adevărului.309
Marea nevoie de călăuzire divină a părinților
Nu puteți neglija educarea corespunzătoare a copiilor voștri fără să suferiți pedeapsa. Caracterele lor deficitare vor da la iveală necredincioșia voastră. Relele pe care le îngăduiți să treacă neîndreptate, manierele aspre, ne cizelate, lipsa de respect și ascultare, obiceiurile de indolență și neatenție vor aduce dezonoare numelui vostru și amărăciune vieții voastre. Soarta copiilor voștri stă într-o mare măsură în mâinile voastre. Dacă nu vă faceți datoria, îi așezați în rândurile vrăjmașului și vor ajunge să ruineze și pe alții; pe de altă parte, dacă îi învățați cu credincioșie, dacă le puneți în față un exemplu bun, îi puteți conduce la Hristos, și ei, la rândul lor, îi vor influența și pe alții, și astfel multe suflete vor fi salvate.310
Dumnezeu dorește ca să ne purtăm cu simplitate cu copiii noștri. Noi uităm, de regulă, că ei nu au avantajul mulților ani de experiență ai persoanelor mai în vârstă. Dacă cei mici nu acționează în conformitate nu ideile noastre în toate privințele, noi gândim uneori că ei merită să fie dojeniți. Însă lucrurile nu se îndreaptă astfel. Prezentați-i Mântuitorului și spuneți-i Lui totul; apoi, să credeți că binecuvântarea Lui va veni asupra lor.311
Copiii trebuie învățați să respecte și să trateze cu reverență ceasul rugăciunii. Înainte de a pleca de acasă la lucru, întreaga familie trebuie adunată împreună, iar tatăl sau mama, în absența tatălui, trebuie să se roage cu stăruință ca Dumnezeu să fie cu ei pe parcursul zilei. Veniți în umilință, cu o inimă plină de duioșie și cu acea conștientă a pericolelor și ispitelor care sunt în fața voastră și a copiilor voștri; prin credință, legați-i de altar, implorând grija Domnului pentru ei. Îngerii păzitori îi vor ocroti pe copiii care sunt astfel consacrați lui Dumnezeu. Este datoria părinților creștini ca dimineața și seara, prin rugăciune arzătoare și credință neclintită, să ridice un gard în jurul copiilor lor. Ei trebuie să-i educe cu răbdare, să-i învețe cu bunătate și în mod neobosit cum să trăiască pentru a fi pe plac lui Dumnezeu.312
Învățați-i pe copiii voștri că este privilegiul lor să primească zilnic botezul Duhului Sfânt. Oferiți-vă lui Hristos ca ajutoare în vederea atingerii planurilor Sale. Prin rugăciune, veți câștiga acea experiență care va face ca lucrarea voastră pentru copii să fie un succes.313
Puterea rugăciunilor mamei nu poate fi estimată. Ea, care îngenunchează lângă fiul și fiica ci în perioada plină de greutăți a copilăriei, în tinerețe, când sunt atâtea primejdii, nu va cunoaște niciodată, până în ziua judecății, influența pe care au avut-o rugăciunile sale în viața copiilor ei. Dacă este legată prin credință de Fiul lui Dumnezeu, mâna duioasă a mamei îl poate trage înapoi pe fiu din calea ispitei, iar pe fiică de a nu îngădui păcatul. Când pasiunea și pofta se războiesc, cerând supremație, puterea iubirii, a influenței restrângătoare, serioase și hotărâte a mamei poate echilibra sufletul șovăielnic, punându-l de partea cea dreaptă.314
După ce v-ați făcut datoria cu credincioșie față de copiii voștri, prezentați-i lui Dumnezeu și cereți-I lui să vă ajute. Spuneți-I că voi v-ați făcut partea și apoi cereți-I, prin credință, ca El să-Și facă partea, parte pe care voi n-o puteți face. Cereți-I să le tempereze pornirile, să-i înmoaie și să-i îmblânzească prin Duhul Său Cel Sfânt. El vă va asculta rugăciunea, îi va face plăcere să vă răspundă la rugăciuni. Prin Cuvântul Sau El ne-a poruncit să ne disciplinăm copiii, „să-i pedepsim, căci tot mai este nădejde”, iar Cuvântului Său trebuie să-i dăm atenție în toate lucrurile.315
Să-i învățăm respectul și curtoazia
Dumnezeu ne-a poruncit să-i respectăm în special pe cei în vârstă. El spune: „Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găsește pe calea neprihănirii”. (Proverbe 16, 31). Acest lucru vorbește despre lupte purtate și de biruințe câștigate; de poveri duse și ispite cărora li s-a rezistat. Vorbește despre picioare obosite, apropiindu-se de locul de odihnă și de locuri care curând vor rămâne goale. Ajutați-i pe copii să gândească în acest fel și ei vor netezi cărarea celor în vârstă prin curtoazia și respectul lor, vor aduce har și frumusețe în viețile lor tinere, în timp ce iau seama la porunca de „a se scula înaintea perilor albi și a cinsti pe bătrâni”. (Leviticul 19, 32)316
Curtoazia, de asemenea, este unul din darurile Duhului, și ar trebui cultivată de toți. Ea are puterea de a înmuia firile care fără de aceasta ar fi dure și aspre. Cei care susțin că sunt urmași ai lui Hristos, dar care sunt în același timp aspri, lipsiți de amabilitate și necurtenitori, nu au învățat de la Isus. Sinceritatea lor și corectitudinea lor s-ar putea să nu fie puse la îndoială. Însă sinceritatea și corectitudinea nu vor ispăși lipsa bunătății și curtoaziei.317