Domnul Hristos a venit ca să aducă mântuirea pentru toți. El a plătit pe crucea de pe Calvar prețul infinit pentru răscumpărarea unei lumi pierdute. Lepădarea de Sine, sacrificiul Lui de Sine, lucrarea Lui pentru binele celorlalți, umilința Sa, și, mai presus de orice, jertfa vieții Sale dă mărturie despre adâncimea iubirii Sale pentru omul căzut. El a venit pe acest pământ ca să caute și să salveze ceea ce era pierdut. Misiunea Lui era îndreptată către cei păcătoși, păcătoși de toate gradele, din toate limbile și toate neamurile. El a plătit prețul pentru toți, pentru a-i răscumpăra și a-i aduce în strânsă legătură cu El. Cei mai greșiți, cei mai păcătoși, „nu erau trecuți cu vederea; eforturile Sale erau în mod special pentru aceia care aveau cea mai mare nevoie de mântuirea pe care venise să o aducă. Cu cât aveau mai mare nevoie de schimbare, cu atât era mai profund interesul Lui pentru ei, cu atât era mai mare simpatia Lui și cu atât erau mai serioase eforturile Lui. Dragostea Lui s-a revărsat din străfunduri pentru cei a căror stare era dintre cele mai neajutorate și care aveau cea mai mare nevoie de harul transformator.
Însă noi, ca popor, am dus lipsă de acea împreună simțire profundă, sinceră, care atinge sufletul, și de dragoste pentru cei ispitiți și greșiți. Mulți au arătat o mare răceală și neglijență păcătoasă, lucru pe care Domnul Hristos l-a reprezentat în parabolă prin trecerea de partea cealaltă a drumului, păstrându-ne cât de departe cu putință de cei care au cea mai mare nevoie de ajutor. Sufletul nou convertit are adesea de făcut față unor conflicte înverșunate, cu obiceiurile înrădăcinate în el sau cu cine știe ce ispită și, fiind biruit de vreo patimă sau înclinație puternică, se face vinovat de nechibzuință sau chiar de fapte greșite. În astfel de momente, este nevoie de energia, tactul și înțelepciunea fraților săi, ca să fie readus la starea de sănătate spirituală bună. În asemenea cazuri, se aplică sfaturile din Cuvântul lui Dumnezeu: „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții; și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.” (Galateni 6, 1). „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.” (Romani 15, 1).460
Măsurile blânde, răspunsurile pline de răbdare și cuvintele amabile sunt mult mai potrivite pentru a reforma și mântui decât severitatea și asprimea. Doar puțin, dacă se depășește limita lipsei de amabilitate, poate duce la îndepărtarea unei persoane la care nu vom mai putea ajunge, în timp ce un spirit împăciuitor va constitui mijlocul prin care putem lega de noi astfel de persoane și astfel să le îndrumăm pe calea cea bună. Trebuie, de asemenea, să fiți stăpâniți de un spirit de iertare și să acordați credit oricărui plan bun sau oricărei acțiuni bune a celor din jurul vostru.461
„Iubiți-vă unii pe alții cum v-am iubit Eu”
Dumnezeu Și-a făcut partea în ceea ce privește mântuirea oamenilor, iar acum El face apel la cooperarea bisericii. Pe de o parte, este sângele lui Hristos, Cuvântul adevărului, Duhul Sfânt, iar de cealaltă parte, sunt sufletele care pier. Fiecare urmaș al Iui Hristos își are partea sa de făcut în a-i determina pe oameni să accepte binecuvântările pe care le oferă cerul. Să ne cercetăm cu atenție și să vedem dacă am făcut această lucrare. Să ne cercetăm, de asemenea, motivele și faptele vieții.
Sunt prea multe tablouri neplăcute care atârnă pe peretele memoriei? Ați avut adesea nevoie de iertarea lui Hristos. Ați depins continuu de mila și iubirea Lui. Și totuși, ați dovedit voi față de alții spiritul pe care l-a manifestat Hristos față de voi? Ați simțit voi o povară pe suflet față de cel care se aventura pe cărări oprite? L-ați sfătuit cu bunătate? Ați plâns pentru el și v-ați rugat cu și pentru el? Ați arătat voi, prin cuvinte duioase și fapte amabile, că îl iubiți și îi doriți mântuirea?
Când v-ați aflat în preajma celor care se clătinau și amețeau sub povara propriilor lor neputințe ale caracterului lor și a obiceiurilor greșite, i-ați lăsat să lupte singuri când le-ați fi putut da o mână de ajutor? Ați trecut de partea cealaltă a drumului când i-ați întâlnit pe acești oameni greu încercați, când lumea era gata să le arate simpatie și să-i arunce în plasa lui Satana? Sau ați fost gata, ca și Cain, să spuneți: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Geneza 4, 9).
Cum privește marele Cap al bisericii lucrarea vieții voastre? Cum privește Acela pentru care fiecare suflet este prețios, fiind răscumpărat cu propriul Său sânge, la indiferența arătată față de aceia care se abat de la calea cea dreaptă? Nu vă e teamă că și El vă va lăsa, așa cum i-ați lăsat și voi pe aceștia? Fiți siguri că Cel care este adevăratul străjer asupra casei Domnului a notat fiecare neglijență.
Încă nu este prea târziu de a răscumpăra neglijențele din trecut. Să se producă o redeșteptare a dragostei dintâi, a acelui foc arzător. Căutați-i pe cei care s-au îndepărtat, legați-le, prin mărturisirea voastră, rănile pe care li le-ați făcut. Veniți aproape de inima cea mare a dragostei pline de milă și lăsați ca acel torent al iubirii divine să curgă în inima voastră, și de acolo spre inimile celor din jurul vostru. Să lăsăm ca duioșia și îndurarea pe care Domnul Isus le-a dat pe față în propria Lui viață să fie un exemplu pentru noi, pentru felul cum să-i tratăm pe semenii noștri, în special pe cei care sunt frații noștri în Hristos.
Mulți au căzut și s-au descurajat în marea luptă a vieții, când un cuvânt de îmbărbătare sau încurajare i-ar fi întărit ca să biruiască. Niciodată, niciodată să nu fiți fără inimă, reci, lipsiți de simpatie și cu un spirit de critică. Nu pierdeți niciodată ocazia de a spune un cuvânt de încurajare sau care să inspire nădejde. Nu putem spune ce efecte îndepărtate pot avea cuvintele noastre amabile, eforturile noastre creștinești de a ușura povara cuiva. Cei greșiți nu pot fi refăcuți în nici un alt mod decât cu spiritul blândeții, bunătății și al iubirii.462
Metodele lui Hristos în disciplinarea bisericii
În tratarea membrilor greșiți ai bisericii, poporul lui Dumnezeu trebuie să urmeze cu atenție sfatul dat de Mântuitorul în capitolul 18 din Matei.
Ființele omenești sunt proprietatea lui Hristos, răscumpărate de El cu un preț infinit, legate de El prin dragostea pe care El și Tatăl Său au arătat-o față de ele. Cât de atenți ar trebui să fim noi atunci în relațiile noastre unii cu alții! Oamenii nu au dreptul să facă presupuneri rele în legătură cu semenii lor. Membrii bisericii nu au dreptul de a-și urma propriile impulsuri și înclinații când au de-a face cu membrii care au greșit. Ei nu trebuie nici măcar să-și exprime prejudecățile lor cu privire la cei greșiți, căci făcând astfel ar așeza în mintea altora aluatul răutății, Zvonuri defavorabile despre frați și surori sunt transmise de la un membru al bisericii la altul. Se fac greșeli și nedreptăți datorită lipsei de bunăvoință din partea cuiva de a urma sfaturile date de Domnul Isus.
„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta” a spus Domnul Hristos, „du-te și mustră-l, între tine și el singur.” (Matei 18, 15). Nu vorbi altcuiva despre greșeala lui. La început, află o persoană, apoi alta și alta; iar zvonurile se măresc și răul sporește, până când întreaga biserică suferă. Rezolvă problema „între tine și el singur”. Acesta este planul lui Dumnezeu. „Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva, la urmă, să nu știi ce să faci când te va lua la ocări fratele tău. Apără-ți pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe față taina altuia”. (Proverbele 25, 8.9). Nu îngădui păcatul la aproapele tău, dar nu îl expune, căci astfel sporești răul și faci ca mustrarea să pară răzbunare. Îndreaptă-l în modul arătat în Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu lăsa ca resentimentele să crească și să se transforme în răutate. Nu lăsa rana să se infecteze și apoi să se spargă prin cuvinte otrăvitoare, care întinează mintea celor care ascultă. Nu îngădui ca gândurile înverșunate să continue să-ți umple mintea și inima. Du-te la fratele tău și, în umilință și sinceritate, vorbește cu el despre problema respectivă.
Oricare ar fi ofensa adusă, aceasta nu schimbă planul pe care Dumnezeu l-a făcut pentru aplanarea neînțelegerilor și vătămărilor personale. A vorbi singur și în spiritul lui Hristos cu cel care a greșit va îndepărta adesea dificultatea. Du-te la cel greșit, cu o inimă plină de dragostea și mila lui Hristos, și caută să rezolvi problema. Vorbește cu el calm și în liniște. Nu lăsa să-ți scape de pe buze cuvinte mânioase. Vorbește în așa fel, încât să poți face apel la judecata lui sănătoasă. Nu uita cuvintele: „Cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o sumedenie de păcate.” (Iacov 5, 20).
Du la fratele tău remediul care va vindeca boala lipsei de dragoste. Fă-ți partea în a-l ajuta. De dragul păcii și al unității în biserică, consideră atât un privilegiu, cât și o datoria de a face acest lucru. Dacă te va asculta, ai câștigat un prieten.
Tot cerul este interesat de discuția care are loc între unul căruia i s-a făcut rău și unul care a greșit. Când cel greșit acceptă mustrarea care i se aduce cu dragostea lui Hristos și își recunoaște greșeala, cerând iertare de la Dumnezeu și de la fratele lui, strălucirea cerului va umple inima lui. Cearta ia sfârșit; prietenia și încrederea sunt restabilite. Uleiul dragostei îndepărtează suferința produsă de răul făcut. Spiritul lui Dumnezeu leagă inimă cu inimă, iar în ceruri răsună cântări de bucurie datorită unirii care s-a legat.
Când cei care se unesc astfel în părtășie creștină se roagă lui Dumnezeu și se angajează să facă ceea ce este drept, să iubească mila și să umble smerit cu Dumnezeu, o mare binecuvântare va veni asupra lor. Dacă au greșit altora, vor continua lucrarea de pocăință, mărturisire, restituire până ce binele se restabilește complet. Aceasta este împlinirea Legii lui Hristos.
„Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori”. (Matei 18, 16). Ia cu tine pe cei care sunt înțelepți în cele spirituale și vorbiți cu cel greșit despre fapta respectivă. S-ar putea ca el să cedeze în fața apelurilor unite ale fraților săi. Când vede că se cade de acord, mintea lui se înseninează.
„Și dacă nu-i ascultă” ce trebuie să se facă? Trebuie oare ca doar câteva persoane din comitetul adunării să-și ia asupra lor răspunderea de a lua calitatea de membru a celui greșit? „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii.” (versetul 17). Biserica va hotărî cu privire la membrii ei.
„Și dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș.” (versetul 17). Dacă nu ascultă de glasul bisericii, dacă refuză toate eforturile făcute pentru îndreptarea lui, biserica are asupra ei responsabilitatea de a-l separa de membri. Numele lui trebuie atunci șters din registre.463
Datoria bisericii față de cei care refuză sfaturile ei
Nici un slujbaș al bisericii nu trebuie să sfătuiască, nici un comitet nu trebuie să recomande și nici biserica nu trebuie să voteze ca numele unui făcător de rele să fie îndepărtat din registrele bisericii până când sfaturile date de Domnul Hristos nu au fost urmate cu credincioșie. Când aceste sfaturi au fost urmate, biserica este curată înaintea lui Dumnezeu. Răul trebuie făcut cunoscut atunci așa cum este și trebuie îndepărtat, ca să nu se răspândească. Trebuie păstrată sănătatea și curăția bisericii, pentru ca ea să poată sta înaintea lui Dumnezeu nepătată, îmbrăcată în haina neprihănirii lui Hristos.
Dacă cel greșit se pocăiește și se supune disciplinei lui Hristos, trebuie să i se mai dea o șansă. Și chiar dacă nu se pocăiește, și chiar dacă stă în afara bisericii, slujbașii bisericii tot au de făcut o lucrare față de el. Ei trebuie să caute cu stăruință să-l câștige la pocăință. Și oricât de gravă ar fi fapta lui, dacă cedează luptei Duhului Sfânt și, mărturisind și părăsindu-și păcatul, dă dovadă de pocăință, el trebuie iertat și binevenit în turmă iarăși. Frații lui trebuie să-l încurajeze pe calea cea dreaptă, tratându-l așa cum le-ar plăcea lor să fie tratați, dacă s-ar afla în locul lui, dacă ar fi ispitiți.
„Adevărat vă spun”, a continuat Domnul Hristos, „că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer”, (versetul 18).
Această declarație își menține forța de-a lungul veacurilor. Bisericii i-a fost dată puterea de a acționa în locul lui Hristos. Ea este instrumentul lui Dumnezeu pentru păstrarea ordinii și disciplinei în poporul Său. Dumnezeu i-a delegat bisericii puterea de a rezolva toate problemele legate de prosperitatea, curăția și ordinea din rândurile ci. Asupra acesteia stă răspunderea de a exclude dintre membri pe cei care sunt nevrednici, care prin comportamentul lor necreștinesc aduc dezonoare adevărului. Tot ce face biserica în concordanță cu îndrumările date în Cuvântul lui Dumnezeu va fi ratificat în ceruri.
Probleme de mare însemnătate apar în biserică. Slujitorii lui Dumnezeu, rânduiți de El pentru a-l călăuzi pe poporul Său, după ce și-au făcut partea, trebuie să prezinte cazul înaintea bisericii, pentru ca să existe unitate în cadrul hotărârii luate.
Domnul dorește ca urmașii Lui să aibă mare grijă în felul cum se poartă unii cu alții. Ei trebuie să ridice, să refacă, să vindece. Însă în biserică nu trebuie să fie neglijată disciplina adevărată. Membrii trebuie să se considere ca niște copii la școală, care învață să-și formeze caractere demne de înalta lor chemare. În biserica de aici de jos, copiii lui Dumnezeu trebuie să se pregătească pentru marea reunire a bisericii de sus. Cei care aici trăiesc în armonie cu Hristos pot avea nădejdea unei vieți fără de sfârșit în familia celor răscumpărați.464
Cui trebuie să se facă mărturisiri?
Toți cei care se străduiesc să se scuze și să-și acopere păcatele și să îngăduie ca acestea să rămână în cărțile din ceruri, nemărturisite și neiertate, vor fi biruiți de Satana. Cu cât este mai înaltă mărturisirea lor de credință, cu cât este mai onorabilă poziția pe care o dețin, cu atât este mai întristătoare în ochii lui Dumnezeu calea pe care au apucat și cu atât este mai sigur triumful vrăjmașului. Cei care amână pregătirea pentru ziua Domnului nu o vor putea dobândi în timpul de strâmtorare și nicicând după aceea. Cazul unora ca aceștia este fără nădejde.465
Nu se cere ca voi să faceți mărturisiri acelora care nu vă cunosc greșelile și păcatele. Nu este datoria voastră să faceți publică o mărturisire care îi va conduce pe necredincioși să triumfe; ci față de aceia care nu vor profita de greșeala voastră, să faceți mărturisiri conform Cuvântului lui Dumnezeu, aceștia să se roage pentru voi, iar Dumnezeu va accepta lucrarea voastră și vă va vindeca. De dragul sufletului vostru, vă implor să faceți o lucrare deplină, pentru veșnicie. Lăsați deoparte mândria, vanitatea și lucrați cum se cuvine, întoarceți-vă la turmă. Păstorul așteaptă să vă primească. Pocăiți-vă, întoarceți-vă la faptele cele dintâi și veți avea din nou pace cu Dumnezeu.466
Domnul Hristos este Răscumpărătorul vostru; El nu va profita de mărturisirile voastre umilitoare. Dacă păcatul vostru are un caracter deosebit, mărturisiți-l lui Hristos, care este singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, Isus Hristos, Cel neprihănit”. (1 Ioan 2, 1). Dacă ați păcătuit, reținând de la Dumnezeu ceea ce este al Lui, zecimile și darurile, mărturisiți-vă vina înaintea Lui și a bisericii și dați atenție sfatului pe care vi l-a dat: „Aduceți dar toate zeciuielile la casa vistieriei”. (Maleahi 3, 10).467
Poporul lui Dumnezeu trebuie să acționeze în mod înțelept. Ei nu trebuie să fie mulțumiți până când fiecare păcat cunoscut nu este mărturisit; apoi, este privilegiul și datoria lor de a crede că Isus îi acceptă. Ei nu trebuie să aștepte ca alții să-i grăbească prin întuneric și să obțină biruința în dreptul lor și să se bucure de ca. O astfel de bucurie durează doar până la încheierea adunării. Pe Dumnezeu trebuie să-L slujim din principiu, nu din sentiment. Zi și noapte dobândiți biruința în dreptul vostru în propria voastră familie. Nu lăsați ca munca de zi cu zi să vă împiedice să faceți acest lucru. Luați-vă timp să vă rugați și, în timp ce vă rugați, credeți că Dumnezeu vă ascultă. Să aveți și credință alături de rugăciune. S-ar putea să nu primiți totdeauna un răspuns de îndată; atunci credința vă este pusă la încercare.468
Numai Hristos îl poate judeca pe om
Domnul Hristos S-a umilit pentru a sta în fruntea omenirii, pentru a întâmpina ispitele și a suporta încercările pe care omenirea le avea de întâmpinat și de suportat. El trebuia să știe ce avea de întâmplat omenirea din partea dușmanului căzut, ca să poată ști cum să-i ajute pe cei care sunt ispitiți.
Hristos a fost făcut Judecătorul nostru. Tatăl nu este Judecătorul, îngerii nu sunt. Cel care a luat natura umană asupra Lui și, în această lume, a trăit o viață perfectă, este cel care ne judecă pe noi. Numai El poate fi Judecătorul nostru. Veți ține minte acest lucru fraților? Vă veți aminti acest lucru, pastorilor? Veți ține minte acestea, tați și mame? Domnul Hristos a îmbrăcat natura umană pentru a putea fi Judecătorul nostru. Nici unul dintre voi nu a fost desemnat ca să fie judecătorul altora. Tot ce puteți să faceți este să vă disciplinați pe voi înșivă. Vă rog fierbinte, în Numele lui Hristos, să dați atenție sfatului pe care îl dă El, ca niciodată să nu vă așezați pe scaunul de judecător. Zi de zi a răsunat această solie în urechile mele: „Dă-te jos de pe scaunul de judecător. Alege umilința”.469
Dumnezeu nu socotește toate păcatele ca fiind de aceeași mărime; sunt diferite grade de vinovăție în aprecierea Sa, ca și a omului mărginit. Însă oricât de neînsemnat ar părea cutare sau cutare greșeală în ochii oamenilor, nici un păcat nu este mic în ochii lui Dumnezeu. Păcatele pe care omul este dispus să le considere a fi mici pot fi chiar acelea pe care Dumnezeu le socotește mari nelegiuiri. Bețivul este disprețuit și i se spune că păcatul lui îl exclude din ceruri, în timp ce mândria, egoismul și lăcomia rămân nemustrate. Însă tocmai acestea sunt păcatele care Îl supără cel mai mult pe Dumnezeu. El „nu suferă mândria”, iar Pavel ne spune că lăcomia este idolatrie. Cei care cunosc felul cum este denunțată idolatria în Cuvântul lui Dumnezeu își vor da seama de îndată cât de grav este aceste păcat.470