Spiritul dărniciei este spiritul cerului. Dragostea plină de sacrificiu de sine a lui Hristos a fost descoperită la cruce. Pentru ca omul să poată fi salvat, El a dat tot ce a avut și apoi S-a dat pe Sine însuși. Crucea lui Hristos face apel la bunăvoința fiecărui urmaș al Mântuitorului binecuvântat. Principiul care este ilustrat aici este acela de a da, și iarăși de a da. Acest lucru, îndeplinit în binefacere și fapte bune constituie roadă vieții creștine. Principiul celor lumești este acela de a primi, de a căpăta, și în acest fel ci se așteaptă să-și asigure fericirea; însă urmarea nu este decât suferința și moartea.
Lumina Evanghelici care strălucește de la crucea lui Hristos mustră egoismul și încurajează dărnicia și generozitatea. Nu trebuie să ne plângem că există tot mai multe apeluri pentru a da. În providența Lui, Dumnezeu îl cheamă pe poporul Său din sfera lui limitată de acțiune pentru a se angaja în întreprinderi mai mari. În acest timp, când întunericul moral cuprinde lumea, se cer eforturi nelimitate. Mulți din cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu sunt în primejdia de a fi prinși în cursă de cele lumești și de lăcomie. Ei trebuie să înțeleagă că harul Lui este cel care înmulțește cererile pentru mijloacele lor. Trebuie să le fie așezate în față obiective care să facă apel la bunăvoința lor, altfel ei nu vor putea copia caracterul marelui Model.
În însărcinarea ucenicilor de a „merge în toată lumea și a predica Evanghelia la orice făptură”, Domnul Hristos a rânduit oamenilor lucrarea de a face cunoscută cunoștința harului Său. Însă în timp ce unii pornesc spre a predica, El face apel la alții, ca să răspundă la apelurile Sale pentru daruri, prin care să susțină cauza Lui de pe pământ. El a așezat mijloace materiale în mâinile oamenilor, pentru ca darurile divine să se poată scurge prin canalele omenești în a face lucrarea desemnată pentru noi, de salvare a semenilor noștri. Aceasta constituie una din căile prin care Dumnezeu îl înalță pe om. Este întocmai lucrarea de care omul are nevoie, căci aceasta trezește cele mai adânci simpatii ale inimii și cheamă la lucru cele mai înalte capacități ale minții.494
Dărnicia îndreptată în direcția cea bună pune la lucru energiile mintale și morale ale oamenilor și îi conduce ia fapte sănătoase, de binecuvântare a celor în nevoie și pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu.495
Fiecare ocazie de a ajuta un frate în nevoie sau a susține cauza lui Dumnezeu în răspândirea adevărului, constituie o nestemată pe care o poți trimite dinainte și depozita în banca cerului, unde va fi păstrată în siguranță.496
„De la orice om care-l va da cu tragere de inimă”
Singurele mijloace pe care le-a rânduit Dumnezeu pentru înaintarea cauzei Sale au fost acelea de a-i binecuvânta pe oameni cu bogății. El le dă soare și ploaie; el face vegetația să înflorească; El ne dă sănătate și capacitatea de a câștiga bani. Toate binecuvântările ne vin din mâna Lui darnică. La rândul Lui, El vrea ca oameni să-și arate recunoștința înapoindu-i o parte prin zecimi și daruri -- daruri de mulțumire, daruri de bunăvoie, jertfe pentru păcat.497
Dărnicia iudeilor la construcția cortului întâlnirii și ridicarea templului ilustrează un spirit de bunăvoință, care nu a mai fost egalat de creștini niciodată după aceea. Tocmai fuseseră eliberați după lunga robie din Egipt și pribegeau prin pustie; de-abia scăpaseră de armatele egiptenilor care îi urmăriseră în fuga lor grabnică, când cuvintele Domnului au venit prin Moise, spunând: „Vorbește copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.” (Exod 25, 2).
Poporul Său avea mici avuții și nici o perspectivă optimistă de a și le mări; însă înaintea lor aveau o țintă -- aceea de a construi un sanctuar pentru Domnul. Dumnezeu a vorbit, iar ei trebuia să asculte de glasul Lui. Ei nu au reținut nimic pentru ei. Toți au dat cu tragere de inimă, nu o anumită cantitate din ceea ce aveau, ci o mare parte din ce era al lor. Ei le-au dat cu bucurie și cu toată inima Domnului și l-au făcut astfel pe plac. Nu-I aparținea Lui totul? Nu El le dăduse tot ce aveau? Dacă El le-a cerut, nu era de datoria lor de a da înapoi Celui care le împrumutase ceea ce îi aparținea Lui?
Nu a mai fost nevoie de nici un apel. Poporul a adus chiar mai mult decât era necesar și li s-a spus să se oprească, căci era strâns deja mai mult decât era necesar. Și la zidirea templului, apelul pentru daruri a fost întâmpinat cu un răspuns din toată inima. Poporul nu a dat cu părere de rău. Ei s-au bucurat că avea să fie ridicată o clădire pentru închinare lui Dumnezeu și au donat mai mult decât suficient în acest scop.
Pot creștinii, care se laudă cu mai multă lumină decât evreii, să dea mai puțin decât au dat ei? Pot creștinii care trăiesc aproape de încheierea timpului să fie mulțumiți cu darurile lor când acestea nu sunt nici pe jumătate cât ale evreilor?497
Domnul a făcut ca răspândirea luminii și a adevărului pe pământ să fie dependentă de eforturile voluntare și de darurile acelora care au fost părtași ai darurilor cerești. Doar puțini sunt chemați să călătorească lucrând ca pastori și misionari, însă mulți sunt chemați să coopereze în răspândirea adevărului cu mijloacele lor.
Ei bine, poate spune cineva, se tot fac apeluri pentru a da pentru lucrare; însă am obosit să tot dau pentru lucrare. Și tu ai obosit? Dă-mi voie să te întreb: Ai obosit să primești din mâna darnică a lui Dumnezeu? Atât timp cât El nu încetează să te binecuvânteze, tu ai datoria de a-i da înapoi partea pe care El o cere. El te binecuvântează, ca tu să poți avea putere spre a-i binecuvânta pe alții. Când vei obosi să primești, atunci poți să spui: Atâtea apeluri pentru dăruire m-au obosit. Dumnezeu își rezervă pentru El o parte din ceea ce primim. Când aceasta i se înapoiază, partea care rămâne este binecuvântată; însă când aceasta este reținută, tot ceea ce rămâne, mai curând sau mai târziu, este blestemat. Ceea ce este a lui Dumnezeu trebuie să fie pe primul plan; orice altceva, pe planul doi.499
Zecimea este rânduită de Dumnezeu
Darurile de bunăvoie și zecimea constituie venitul Evangheliei. Din toate mijloacele pe care le-a încredințat omului, Dumnezeu cere o anumită parte -- a zecea parte.500
Toți trebuie să fim conștienți că cerințele lui Dumnezeu sunt mai presus de orice alte cerințe. El ne dă cu mână largă, iar contractul pe care el l-a făcut cu omul este ca a zecea parte din avuțiile lui să-i fie înapoiate lui Dumnezeu. Domnul încredințează cu generozitate ispravnicilor Săi comorile Sale, însă despre a zecea parte El spune : Aceasta îmi aparține. În funcție de ce i-a dat Dumnezeu omului, acesta trebuie să-I dea o zecime credincioasă din tot ceea ce are. Această rânduială precisă a fost făcută de însuși Isus Hristos.501
Adevărul pentru acest timp trebuie dus în colțurile întunecate ale pământului și această lucrare trebuie începută acasă. Urmașii lui Hristos nu trebuie să ducă o viață egoistă; ci, călăuziți de Duhul lui Hristos, ei trebuie să lucreze în armonie cu El.502
Marea lucrare pe care Domnul Hristos a anunțat că a venit să o facă a fost încredințată urmașilor Săi de pe pământ. El a dat poporului Său un plan pentru strângerea de sume de bani, suficiente pentru a face ca această întreprindere să se poată susține singură. Planul lui Dumnezeu în sistemul zecimilor este frumos prin simplitatea și justețea sa. Toți pot participa cu credință și curaj căci este de origine divină. În el sunt combinate simplitatea și utilitatea și nu este nevoie de multă învățătură, ca să-l poți înțelege și aduce la îndeplinire. Toți se pot bucura de simțământul că pot avea o parte în ducerea mai departe a prețioasei lucrări a mântuirii. Fiecare bărbat, femeie sau tânăr poate deveni un depozitar pentru Domnul și poate deveni un mijloc de a face față cerințelor vistieriei. Apostolul spune: „Fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui.” (1 Corinteni 16, 2).
Prin acest sistem sunt atinse ținte mari. Dacă unul și toți laolaltă îl vor accepta, fiecare va deveni ispravnic credincios pentru Dumnezeu și nu va mai fi lipsă de mijloace pentru a duce mai departe marea lucrare de proclamare a ultimei solii de avertizare către lume. Vistieria va fi plină, dacă toți vor accepta sistemul, iar contribuabilii nu vor sărăci. Cu fiecare investiție pe care o fac, ci devin tot mai strâns legați de cauza adevărului prezent. Ei își vor strânge „drept comoară pentru vremea viitoare o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viață”. (1 Timotei 6, 19).
Pe măsură ce lucrătorii perseverenți, ordonați, văd că eforturile lor hrănesc dragostea pentru Dumnezeu și semenii lor, și că eforturile lor personale sporesc sfera utilității lor, își dau scama că este o mare binecuvântare să fii conlucrător cu Hristos. Biserica creștină, în general, refuză să recunoască cerințele pe care le are Dumnezeu de a aduce daruri din lucrurile pe care le au pentru a fi de folos în lupta cu întunericul moral, care cuprinde lumea. Niciodată lucrarea lui Dumnezeu nu va înainta așa cum trebuie, dacă urmașii lui Hristos nu devin lucrători activi, zeloși.503
Privilegiul de a fi conlucrător cu Hristos
Dumnezeu nu este dependent de om pentru susținerea cauzei Sale. El ar fi putut trimite mijloace direct din cer pentru vistieria Sa, dacă în providența Lui ar fi văzut că așa ar fi fost mai bine pentru om. Ar fi putut pune la cale mijloace prin care îngerii ar fi fost trimiși pentru transmiterea adevărului către lume, fără a fi nevoie de oameni. Ar fi putut scrie adevărul pe cer și să facă ca acesta să proclame lumii cerințele Sale cu litere vii. Dumnezeu nu depinde de aurul și argintul omului. El spune: „Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munților cu miile lor”. „Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci a Mea este lumea și tot ce cuprinde ea.” (Psalmii 50, 10.12). El a rânduit spre binele nostru tot ce este necesar din partea noastră pentru înaintarea cauzei Sale. El ne-a onorat făcându-ne conlucrători cu El. El a rânduit că este nevoie de colaborarea omului, pentru ca acesta să-și poată pune la lucru dărnicia.
Legea morală cerea păzirea Sabatului, care nu a constituit o povară, cu excepția cazurilor când Legea era călcată și ei trebuia să suporte consecințele călcării ci. Sistemul zecimii nu a fost o povară pentru cei care nu s-au îndepărtat de plan. Sistemul prescris evreilor nu a fost anulat și nici slăbit de Cel care l-a instituit. Nu numai că nu a fost desființat, ci acum trebuie mai mult pus în aplicare și mai mult extins, după cum mântuirea doar prin Hristos trebuie făcută mai mult cunoscută în epoca creștină.
Evanghelia, propovăduită pe scară mai largă, necesită mai mult suport în acest război care a urmat după moartea lui Hristos, și acest lucru a făcut ca legea darurilor să constituie o necesitate mai urgentă decât sub guvernarea ebraică. Dumnezeu cerc acum nu mai puține, ci mai multe daruri decât în orice altă perioadă a lumii. Principiul expus de Domnul Hristos este acela că darurile trebuie să fie în proporție cu lumina și binecuvântările primite. El a spus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult”. (Luca 12, 48).504
Un fluviu de lumină răzbate din Cuvântul lui Dumnezeu și trebuie să se producă o trezire la ocaziile neglijate. Când toți sunt credincioși în a da înapoi lui Dumnezeu ceea ce este al Lui, prin zecimi și daruri, se va deschide calea pentru ca lumea să audă solia pentru acest timp. Dacă inimile celor ce alcătuiesc poporul Iui Dumnezeu ar fi umplute cu dragoste pentru Hristos, dacă fiecare membru al bisericii ar fi plin de spiritul sacrificiului de sine, dacă toți ar dovedi seriozitate, nu ar mai exista lipsă de fonduri pentru lucrarea misionară de acasă și din câmpurile străine. Resursele noastre ar fi înmulțite; s-ar deschide o mie de uși de utilitate, iar noi am fi invitați să intrăm. Dacă scopul lui Dumnezeu de a duce lumii solia harului ar fi fost adus la îndeplinire de poporul Său, Domnul Hristos ar fi venit pe pământ, iar sfinții ar fi fost bineveniți în cetatea lui Dumnezeu.505
Dumnezeu cere a zecea partea din venitul pe care El îl dă
Sistemul zecimii ajunge departe, până în zilele lui Moise. Oamenilor li se ceruse să aducă lui Dumnezeu daruri cu destinație religioasă înainte ca acest sistem bine definit să fie dat lui Moise, și acest lucru s-a petrecut cu mult timp în urmă, chiar în zilele lui Adam. Supunându-se cerințelor lui Dumnezeu, prin daruri ci aveau să-și exprime prețuirea pentru îndurările și binecuvântările Lui față de ei. Acest lucru a fost continuat timp de generații la rând și a fost adus la îndeplinire de Avraam, care a dat zecime lui Melhisedec, preotul Dumnezeului Cel Prea înalt. Același principiu a existat în zilele lui Iov. Iacov, pe când se afla la Betel, fiind un pribeag exilat și fără nici un ban, s-a întins noaptea, singur, cu o piatră drept pernă sub cap și acolo a promis Domnului: „Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da”. (Geneza 28, 22). Dumnezeu nu-i constrânge pe oameni să dea. Tot ce dăruiesc ei trebuie să fie de bună voie. El nu dorește ca vistieria Sa să se umple cu daruri care nu sunt date de bunăvoie.
Drept cantitate Dumnezeu a specificat: a zecea parte din venit. Acest lucru este lăsat pe seama conștiinței și bunăvoinței oamenilor, a căror judecată în privința sistemului zecimii trebuie să fie liberă. Și deși este lăsată pe seama conștiinței, s-a făcut totuși un plan clar pentru toți. Nimeni nu trebuie însă constrâns.
Dumnezeu a cerut oamenilor din dispensațiunea iudaică să dea a zecea parte din tot venitul lor. El le-a încredințat lucrurile ce aveau în vedere această viață, talanții care trebuia dați la schimbător și înapoiați Lui. El a cerut a zecea parte și socotește aceasta un minimum pe care omul poate să i-l dea înapoi. El îi spune: Ție îți dau nouă părți, în timp ce pentru Mine cer o parte; aceasta îmi aparține. Când oamenii rețin a zecea parte, ei îl jefuiesc pe Dumnezeu. Pe lângă zecime, au fost cerute, de asemenea, jertfe pentru păcat, jertfe pentru ispășire și daruri de mulțumire.
Tot ceea ce se reține din ceea ce pretinde Dumnezeu, a zecea parte din venit, este raportat în cărțile din ceruri în dreptul celor ce jefuiesc, ca fiind furt. Astfel, ei Îl înșală pe Creator; și când acest păcat al neglijenței este adus în fața lor, nu este suficient ca ci să-și schimbe viața și să înceapă să lucreze din acel moment conform principiului drept. Aceasta nu va îndrepta cifrele înregistrate în cărțile din ceruri ca delapidare a bunurilor încredințate lor, care nu au fost înapoiate Celui care le-a împrumutat. Este nevoie de pocăință pentru necredincioșie față de Dumnezeu, pentru nerecunoștință josnică.
Ori de câte ori poporul lui Dumnezeu, în orice perioadă a lumii, a adus la îndeplinire cu voioșie și bunăvoință planul Său și s-a supus cerințelor Sale, onorându-L cu avuțiile lor, hambarele lor au fost pline. Însă atunci când L-au jefuit pe Dumnezeu în daruri și zecimi, ci au fost făcuți să-și dea seama că nu pe El îl jefuiau, ci pe ei înșiși, căci El mărginea binecuvântările față de ei exact în măsura în care ci își restrângeau darurile față de El.506
Omul care se află într-o nenorocire și arc datorii, nu trebuie să ia din partea Domnului ca să-și plătească datoriile față de semenii Săi. El trebuie să considere că a fost încercat prin aceste lucruri și că, dacă oprește partea cuvenită Domnului pentru propriul lui folos, el îl jefuiește pe Dătător. El îi este dator lui Dumnezeu pentru tot ceea ce are, însă devine de două ori dator atunci când folosește banii Domnului plătindu-și datoriile față de ființele omenești. „Necredincioșie față de Dumnezeu” este scris în dreptul numelui său în cărțile din ceruri. El are de pus la punct o socoteală cu Dumnezeu pentru că a folosit banii Domnului în folosul său. Și lipsa principiului în felul cum a folosit banii Domnului se va vedea în felul cum va administra alte lucruri. Se va vedea în toate lucrurile care au de-a face cu treburile lui. Omul care îl jefuiește pe Dumnezeu cultivă trăsături de caracter care îl vor lipsi de posibilitatea de a fi admis în familia lui Dumnezeu de sus.507
Dumnezeu evaluează darurile după dragostea care îndeamnă la sacrificiu
În balanța sanctuarului, darurile săracilor, aduse din dragoste pentru Hristos, nu sunt prețuite în funcție de cantitate, ci în funcție de dragostea care a condus la sacrificiu. Făgăduințele lui Isus vor fi îndeplinite cu tot atâta siguranță față de săracul generos, care nu are decât puțin de dat, dar care dă acel puțin din toată inima, ca și față de bogatul care dă din ceea ce are de prisos. Cel sărac își jertfește puținul, iar acest sacrificiu este din plin resimțit. El se lipsește cu adevărat de unele lucruri de care are nevoie pentru confortul său, în timp ce omul bogat dă din ceea ce are de prisos și nu duce lipsă de nimic din ceea ce are nevoie cu adevărat. Providența lui Dumnezeu a rânduit întregul plan al dăruirii sistematice spre binele omului. Providența Lui este mereu la lucru. Dacă slujitorii lui Dumnezeu vor folosi ocaziile favorabile, create prin providența Sa, toți vor fi lucrători activi.508
Darurile aduse de copiii mici sunt primite și îi fac plăcere lui Dumnezeu. Valoarea darului este în funcție de spiritul care l-a îndemnat. Cei săraci, urmând regula apostolului și punând deoparte o sumă mică în fiecare săptămână, ajută vistieria, iar darurile lor sunt cu totul acceptate de Dumnezeu; căci sacrificiile lor sunt mari, mai mari chiar decât ale fraților lor bogați. Sistemul dăruirii sistematice se va dovedi un scut pentru fiecare familie împotriva ispitei de a folosi banii pentru lucruri inutile și în special se va dovedi o binecuvântare pentru cei bogați, păzindu-i de extravaganță.509
Răsplata dărniciei din tot sufletul este aceea de a conduce mintea și sufletul la o părtășie mai apropiată a Duhului.510
Pavel expune o regulă în ce privește dăruirea pentru cauza lui Dumnezeu și ne spune că urmările ne privesc atât pe noi, cât și pe Dumnezeu. „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui; nu cu părere de rău sau de silă; căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu”. „Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera”. „Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având întotdeauna din toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună: (...Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre); în chipul acesta, veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 9, 6-11).511
Cum procedăm cel mai bine cu proprietatea
Lucrând cu judecată sănătoasă, părinții ar trebui, după ce se roagă și apelează la consilieri corespunzători, care au experiență în adevăr și cunoașterea voinței divine, să procedeze cum este cel mai bine cu proprietatea pe care o dețin.
Dacă au copii care sunt necăjiți sau care se luptă cu sărăcia și care ar ști să folosească în mod judicios mijloacele, ar trebui să se gândească la ei. Însă dacă au copii necredincioși, care au din belșug din bunurile acestei lumi și care slujesc lumii, ei comit un păcat împotriva Domnului, care i-a făcut ispravnicii Lui, dacă ei așază mijloacele lor în mâinile acestora, doar din motivul că sunt copiii lor. Cerințele lui Dumnezeu nu trebuie privite cu ușurință.
Părinții trebuie să înțeleagă clar că faptul că au făcut un testament nu-i împiedică să dea mijloace materiale pentru cauza lui Dumnezeu cât timp trăiesc. Ei trebuie să facă acest lucru. Trebuie să aibă mulțumire aici și răsplata în viața viitoare, pentru că dau din surplusul lor în timpul vieții. Trebuie să-și facă partea pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu și să-și folosească mijloacele împrumutate lor de Domnul pentru a îndeplini lucrarea care trebuie făcută în via Sa.512
Cei care rețin din vistieria lui Dumnezeu și-și păstrează bunurile pentru copiii lor, pun în primejdie interesele spirituale ale copiilor lor. Ei își așază avuția, care este o piatră de poticnire pentru ci înșiși, în calea copiilor lor, care se vor poticni de aceasta și vor merge spre pieire. Mulți fac o mare greșeală cu privire la lucrurile acestei vieți. Ei fac economii, reținând de la ei și de la alții bunurile pe care le-ar fi putut primi, dacă ar fi folosite cum trebuie mijloacele materiale pe care Dumnezeu le-a împrumutat lor, și ajung egoiști și avari. Își neglijează interesele spirituale și stau pe loc în ceea ce privește creșterea spirituală, totul de dragul acumulării bogăției pe care nu o pot folosi. Își lasă avuția copiilor lor, și, în nouă cazuri din zece, aceasta se dovedește pentru moștenitori un blestem chiar mai mare decât a fost pentru ei înșiși. Copiii, bizuindu-se pe avuția părinților lor, adesea nu au succes în această viață și în general își riscă viața veșnică.
Cea mai bună moștenire pe care copiii o pot lăsa copiilor lor este cunoașterea lucrului util și exemplul unei vieți caracterizate prin bunăvoință dezinteresată. Printr-o astfel de viață, ei arată adevărata valoare a banilor, care trebuie apreciată numai după binele pe care îl va îndeplini în alinarea nevoilor lor și a necesităților altora, și în înaintarea cauzei lui Dumnezeu.513
„Dacă cresc bogățiile, nu vă lipiți inima de ele”
Sistemul special al zecimii a fost întemeiat pe un principiu care este tot atât de solid ca și Legea lui Dumnezeu. Sistemul zecimii a fost o binecuvântare pentru iudei, altfel Dumnezeu nu li l-ar fi dat. Acesta va fi o binecuvântare și pentru cei de la sfârșitul timpului, care îl vor pune în aplicare.
Acele biserici care sunt cele mai organizate și generoase în susținerea cauzei lui Dumnezeu sunt cele mai prospere din punct de vedere spiritual. Generozitatea celui ce-L urmează pe Hristos îi identifică interesele cu cele ale Domnului său. Dacă cei ce dețin mijloace și-ar da seama că ei vor da socoteală lui Dumnezeu pentru fiecare dolar pe care îl cheltuiesc, așa-zisele lor nevoi ar fi mult mai mici. Dacă ar fi trează conștiința lor, ar fi o mărturie că sunt inutile satisfacerea poftei, a mândriei, a vanității și dragostea pentru distracții și ar avertiza cu privire cheltuirea banilor Domnului, care ar fi trebuit dăruiți cauzei Sale. Cei care risipesc bunurile Domnului va trebui să-I dea socoteală, cu timpul, de ceea ce fac.
Dacă cei ce susțin că sunt creștini ar folosi mai puțin din avuția lor pentru a-și împodobi corpul și a-și înfrumuseța casele și ar consuma mai puțin pe delicatese extravagante, pe care le pun pe mesele lor, care le distrug sănătatea, ei ar putea depune sume mai mari în vistieria lui Dumnezeu. În acest fel, ci L-ar putea imita pe Mântuitorul lor, care a părăsit cerul, bogățiile Sale, slava Sa și a devenit sărac pentru noi, pentru ca noi să putem beneficia de bogățiile veșnice.
Însă mulți, când încep să-și adune bogății pământești, încep să calculeze cât va fi până vor ajunge în posesia unei anumite sume. Dărnicia lor nu ține pasul cu ceea ce strâng ei. Pe măsură ce pasiunea lor pentru bogății crește, inima lor este la comoara lor. Creșterea avuției întărește dorința pentru mai mult până ce unii ajung să considere că o zecime pentru Domnul este o taxă prea mare și nedreaptă.
Inspirația a spus: „Când cresc avuțiile, nu vă lipiți inima de ele”. (Psalmii 62, 10). Mulți au spus: „Dacă aș fi bogat ca și cutare, darurile mele pentru Domnul ar fi mult mai mari. Nu mi-aș folosi pentru nimic altceva bogăția decât pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu”. Dumnezeu i-a pus la încercarea pe unii ca aceștia și le-a dat bogății; însă o dată cu bogățiile, ispitele au fost mai mari, iar dărnicia lor a fost cu mult mai mică decât atunci când au fost săraci. Dorința de a acapara tot mai multe bogății le-a pus stăpânire pe minte și pe inimă și s-au dedat la idolatrie.514
Un angajament făcut față de Dumnezeu este obligatoriu și sacru
Fiecare trebuie să decidă singur și să dea cum a hotărât în inima sa. Însă sunt unii care sunt vinovați de același păcat ca și Anania și Safira, gândind că, dacă ei rețin o parte din ceea ce Dumnezeu cere ca zecime, frații nu vor ști niciodată. Așa a gândit și acel cuplu vinovat, al cărui exemplu ne este dat ca avertizare. Prin acest caz, Dumnezeu arată că El cercetează inima. Motivele și scopurile unui om nu pot fi ascunse de El. Prin aceasta, El a lăsat o avertizare care sa rămână pentru creștinii din toate timpurile, ca să se ferească de acest păcat spre care inimile oamenilor sunt continuu înclinate.
Când se face un angajament verbal sau scris în prezența fraților noștri pentru a da o anumită sumă, ei sunt martori văzuți ai unui contract care se face între noi și Dumnezeu. Angajamentul nu se face față de om, ci față de Dumnezeu și este ca o însemnare scrisă, care se dă unui semen. Nici un angajament legal nu este mai obligatoriu pentru creștin pentru plata banilor decât un angajament făcut față de Dumnezeu.
Persoanele care se angajează în acest fel față de semenii lor în general nu se gândesc să le ceară acestora să fie scutiți de angajamentele făcute. Un legământ făcut față de Dumnezeu, Dătătorul tuturor lucrurilor, este de o importanță cu mult mai mare; atunci de ce am căuta să ne eliberăm de angajamentele făcute față de Dumnezeu? Va considera omul că promisiunea lui este mai puțin obligatorie, deoarece a fost făcută față de Dumnezeu? Pentru că nu va fi prezentat în tribunalul justiției omenești, angajamentul său este mai puțin valabil? Îl „va jefui” pe Dumnezeu un om care susține că este salvat prin sângele infinitului sacrificiu al Domnului Isus Hristos? Oare nu sunt angajamentele și faptele sale cântărite în balanța dreptății din curțile cerești?
Biserica este răspunzătoare față de angajamentele pe care le fac membrii ei. Dacă ei văd că este un frate care neglijează să-și aducă la îndeplinire angajamentele, trebuie să lucreze cu el cu amabilitate, dar cu hotărâre. Dacă se află în asemenea împrejurări, încât nu poate plăti ceea ce s-a angajat și el este un membru demn de încredere și are o inimă binevoitoare, atunci biserica să simtă împreună cu el și să-l ajute. Astfel ei pot trece peste greutatea respectivă și pot primi ei înșiși o binecuvântare.515
Daruri de mulțumire să fie puse deoparte pentru cei săraci
În fiecare comunitate ar trebui să existe un fond special pentru săraci. O dată pe săptămână, sau o dată pe lună, cum este mai convenabil, fiecare membru să prezinte un dar de mulțumire. Acest dar va exprima mulțumirea noastră, pentru că am avut sănătate, hrană și îmbrăcăminte. Și potrivit cu ceea ce Dumnezeu ne-a binecuvântat pe noi cu aceste daruri, vom pune și noi deoparte pentru cei săraci, cei în suferință și cei necăjiți. Vreau să atrag atenția fraților în special asupra acestui punct. Nu-i uitați pe săraci. Renunțați la unele din articolele voastre de lux, și chiar la cele ce vă sunt de trebuință și ajutați-i pe cei care nu au decât hrană și îmbrăcăminte sărăcăcioasă. Ajutându-i pe ei, voi faceți acest lucru pentru Domnul Isus în persoană sfinților Săi. El Se identifică cu omenirea care suferă. Nu așteptați până când toate dorințele voastre imaginare sunt satisfăcute. Nu vă încredeți în simțămintele voastre, ca să dați atunci când simțiți voi că trebuie să dați și să nu dați atunci când simțiți că nu trebuie să dați. Dați în mod regulat ... și veți avea răsplată în ziua lui Dumnezeu.516
Avuția voastră și susținerea cauzei lui Dumnezeu
Acelora care îl iubesc sincer pe Dumnezeu și au mijloace, am fost îndemnată să le spun: Acum este timpul să vă investiți mijloacele în susținerea lucrării Domnului. Acum este timpul să susțineți mâinile pastorilor în eforturile lor, făcute cu lepădare de sine pentru a salva sufletele care pier. Când vă veți întâlni în curțile cerești cu sufletele la care v-ați adus contribuția de a le salva, nu va fi aceasta o răsplată glorioasă pentru voi?
Nimeni să nu rețină nici un bănuț și fie ca cei care au mult să se bucure că își pot face o comoară în ceruri care nu se trece. Banii pe care refuzăm să-i investim în lucrarea Domnului vor pieri. Nici o dobândă nu se va acumula în dreptul acestora în banca cerului.
Domnul îi cheamă acum pe adventiștii de ziua a șaptea din toate localitățile să se consacre Lui și să facă tot ceea ce pot mai bine, potrivit cu situația lor, pentru a sprijini lucrarea Sa. El dorește ca ei să-și arate prețuirea pentru binecuvântările Sale și recunoștința pentru îndurarea Sa, prin generozitatea lor în daruri.517
Domnul mi-a arătat de repetate ori că este împotriva Bibliei a face vreo provizie pentru nevoile noastre vremelnice din timpul de strâmtorare. Am văzut că, dacă sfinții ar avea hrană pusă deoparte de ei sau cele necesare pentru mâncare, în câmp, în timpul strâmtorării, atunci când sabia, foametea și molimele vor fi în țară, acestea le vor fi luate de către mâini violente și oameni străini le vor culege câmpurile. Atunci va fi un timp când va trebui să ne încredem pe deplin în Dumnezeu, iar El ne va susține. Am văzut că pâinea și apa ne vor fi asigurate pentru acel timp și nu vom duce lipsă și nu vom suferi de foame; căci Dumnezeu este în stare să întindă pentru noi o masă și în pustie. Dacă va fi necesar, va trimite corbi să ne hrănească, așa cum a făcut pentru a-l hrăni pe Ilie, ori va ploua cu mană din ceruri, cum a făcut pentru israeliți.
Casele și pământurile nu vor fi de nici un folos pentru sfinți în timpul strâmtorării, căci atunci va trebui să fugă dinaintea mulțimilor înfuriate și nu-și vor putea folosi avuțiile pentru înaintarea cauzei adevărului prezent. Mi-a fost arătat că este voia lui Dumnezeu ca sfinții să se debaraseze de orice piedici înainte să vină timpul de strâmtorare și să facă un legământ cu Dumnezeu, prin sacrificiu. Dacă se prezintă înaintea lui Dumnezeu cu ceea ce au și cer cu stăruință ca El să le arate care le este datoria în legătură cu avuția lor, Domnul îi va învăța când este timpul să renunțe la aceste lucruri. Atunci ei vor fi liberi în timpul de strâmtorare și nu vor avea nici o povară care să-i tragă în jos.518
Spiritul de lepădare de sine și sacrificiu
Planul de mântuire a fost împlinit prin sacrificiul infinit al Fiului lui Dumnezeu. Lumina Evangheliei, care strălucește de la crucea lui Hristos, mustră egoismul și încurajează dărnicia și binefacerea. Nu trebuie să fie un lucru de care să ne lamentăm că se fac tot mai multe apeluri pentru dăruire. Dumnezeu, în providența Lui îl cheamă pe poporul Său să iasă din sfera lui limitată de acțiune spre întreprinderi mai mari. Sunt necesare eforturi nelimitate în acest timp când întunericul moral acoperă lumea Spiritul lumesc și lăcomia consumă vitalitatea poporului lui Dumnezeu. Ei trebuie să înțeleagă că, prin harul Său, El face să fie înmulțite apelurile pentru daruri. Îngerul lui Dumnezeu așază actele de binefacere aproape de rugăciune. El i-a spus lui Corneliu: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele”. (Faptele Apostolilor 10, 4).519
Practicați economia în familiile voastre. Sunt mulți aceia care nutresc cu drag idoli și se închină la ci. înlăturați idolii voștri. Debarasați-vă de plăcerile voastre egoiste. Vă rog, nu vă cheltuiți banii pentru înfrumusețarea caselor voastre; căci ei sunt banii lui Dumnezeu și vor fi ceruți de la voi. Părinților, pentru Numele lui Hristos, nu folosiți banii Domnului pentru a satisface gusturilor copiilor voștri. Nu-i deprindeți să urmeze moda și să facă paradă din aceasta, pentru ca să aibă influență în lume. Îi va determina aceasta oare să lucreze la salvarea sufletelor pentru care a murit Hristos? Nu; ca va crea invidie, gelozie și bănuieli rele. Copiii voștri vor fi împinși să concureze cu fala și extravaganța lumii și să cheltuiască banii Domnului pentru ceea ce nu este absolut necesar pentru sănătate și fericire.
Nu-i învățați pe copiii voștri să creadă că iubirea voastră pentru ei trebuie să fie exprimată prin îngăduirea mândriei, extravaganței și plăcerii lor de a face impresie, mândrindu-se. Nu e timpul acum pentru a inventa căi pentru cheltuirea banilor. Folosiți-vă puterea inventivă, căutând cum să economisiți. În loc să vă satisfaceți înclinațiile egoiste, să cheltuiți banii pentru acele lucruri care distrug puterea de a judeca, cercetați mai bine cum să vă lepădați de eu, pentru a avea ceva spre a investi în înălțarea standardului adevărului în câmpuri noi. Inteligența este un talant; folosiți-o pentru a studia cum să vă folosiți mai bine banii în lucrarea de salvare a sufletelor.520
Cei care se leapădă de sine pentru a face bine altora și care se consacră pe ei înșiși și tot ce au în serviciul lui Hristos vor găsi fericirea pe care omul egoist o caută în zadar. Mântuitorul nostru a spus: „Oricine dintre voi nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu”. Dragostea „nu caută folosul său”. Aceasta este roadă acelei iubiri și generozități dezinteresate care au caracterizat viața lui Hristos. Legea lui Hristos în inimile noastre va aduce propriile noastre interese în supunere față de considerentele înalte, veșnice.521