Astăzi, Dumnezeu dă oamenilor posibilitatea să arate dacă își iubesc aproapele. Cel care iubește cu adevărat pe Dumnezeu și pe semenii săi arată milă față de cei lipsiți, suferinzi, zdrobiți și care sunt gata să piară. Dumnezeu cere fiecărui om să facă lucrarea pe care a neglijat-o, să caute să refacă în omenire chipul moral al Creatorului.522
Lucrul pentru semeni cere efort, lepădare de sine și sacrificiu de sine. Dar ce este puținul sacrificiu pe care îl putem face noi în comparație cu sacrificiul pe care Dumnezeu l-a făcut pentru noi prin darul unicului Său Fiu?523
Condițiile moștenirii vieții veșnice sunt clar prezentate de către Mântuitorul nostru în modul cel mai simplu. Omul care a fost rănit și jefuit (Luca 10, 30-37) îi reprezintă pe cei care pot beneficia de interesul, simpatia și mila noastră. Dacă îi neglijăm pe cei în nevoie, pe cei nenorociți, de care avem cunoștință, oricine ar fi ei, nu putem avea asigurată viața veșnică; căci nu facem față cerințelor pe care Dumnezeu le are de la noi. Noi nu simțim împreună cu oamenii și nu arătăm milă față de ei, pentru că s-ar putea ca ei să nu fie din același neam cu noi. Ați fost găsiți călcători ai celei de-a doua mari porunci, de care depind ultimele șase porunci. Oricine greșește într-o singură poruncă se face vinovat de toate. Cei care nu își deschid inimile față de nevoile și suferințele oamenilor nu-și vor deschide inimile față de cerințele lui Dumnezeu, așa cum sunt prezentate ele în primele patru precepte ale Decalogului. Idolii pretind inima și sentimentele, iar Dumnezeu nu este onorat și nu este considerat Domn.524
Ar trebui scris în conștiință, ca și cu un priboi de fier pe o stâncă, faptul că cel care nesocotește mila, compasiunea și neprihănirea, cel care îi neglijează pe cei săraci, care ignoră nevoile oamenilor în suferință care nu este bun și amabil, se poartă în așa fel, încât Dumnezeu nu poate coopera cu el în dezvoltarea caracterului său. Cultura minții și a inimii se poate realiza mai ușor atunci când simțim o astfel de simpatie pentru semenii noștri, încât le acordăm din bunurile și privilegiile noastre pentru a le ușura nevoile. Faptul de a acapara și a ține totul doar pentru noi înșine sărăcește sufletul. Însă toate însușirile Domnului Hristos așteaptă să fie preluate de către cei ce vor să facă lucrarea pe care Dumnezeu le-a rânduit-o, lucrând pentru El.525
Mântuitorul nu ține seama nici de rang, nici de castă, de onoarea lumească sau de bogății. Pentru El, de mare valoare sunt caracterul și devoțiunea. El nu ține partea celor puternici și favorizați de către lume. El, Fiul viului Dumnezeu, S-a coborât pentru a-i ridica pe cei căzuți. El ne dă asigurarea, garanția că dorește să caute să câștige pentru Sine sufletele pierdute, care pier. Îngerii lui Dumnezeu veghează ca să vadă care dintre urmașii Săi vor dovedi milă și simpatie. Ei urmăresc să vadă care dintre cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu vor dovedi iubirea lui Isus.526
Dumnezeu dorește nu numai dărnicia noastră, ci și o atitudine voioasă, cuvinte de încurajare și o atingere duioasă. Când îi vizitați pe cei suferinzi ai Domnului, veți găsi pe unii de la care speranța s-a dus; aduceți-le iar soarele în viață. Sunt unii care au nevoie de pâinea vieții; citiți-le din Cuvântul lui Dumnezeu. Alții au boli sufletești, pe care nici un balsam pământesc și nici un medic nu le poate vindeca; rugați-vă pentru aceștia și aduceți-i la Isus.527
Datoria noastră față de săracii din biserică
Sunt două clase de săraci cu care avem totdeauna de-a face -- cei care se ruinează ei înșiși prin felul lor independent de viețuire și care continuă în nelegiuirea lor, și cei care, de dragul adevărului, au ajuns în împrejurări strâmtorate. Noi trebuie să ne iubim aproapele ca pe noi înșine și apoi, sub călăuzirea sfatului și a înțelepciunii sănătoase, vom putea face ceea ce se cuvine față de ambele categorii.
Nu se pune în discuție problema săracilor Domnului. Ei trebuie ajutați totdeauna când este spre folosul lor. Dumnezeu dorește ca poporul Său să arate unei lumi păcătoase că El nu i-a lăsat să piară. Trebuie făcute eforturi speciale pentru a-i ajuta pe aceia care, de dragul adevărului, sunt aruncați din casele lor și obligați să sufere. Va fi tot mai mare nevoia de inimi mari, deschise, generoase, de persoane care să fie gata de sacrificiu și să se ocupe de cazurile acelora pe care Domnul îi iubește. Săracii din poporul Domnului nu trebuie lăsați fără a li se împlini nevoile. Trebuie găsită o cale prin care acești oameni să-și câștige traiul. Unii va trebui să fie învățați să muncească. Alții, care muncesc prea din greu, care se epuizează ca să-și întrețină familiile, au nevoie de ajutor special. Trebuie să manifestăm interes față de aceste cazuri și să-i ajutăm, găsindu-le de lucru. Trebuie să existe un fond prin care să se ajute săracii vrednici să fie ajutați, care îl iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui.
Unii care îl iubesc pe Dumnezeu și îl ascultă, ajung săraci în anumite împrejurări. Alții nu sunt chibzuiți; nu știu cum să se administreze. Alții sunt săraci datorită bolii sau unei nenorociri. Oricare ar fi cauza, ei sunt în nevoie și ajutorarea acestora constituie un domeniu important al lucrării misionare.
Oriunde se întemeiază o biserică, membrii acesteia trebuie să facă o lucrare plină de credincioșie față de credincioșii în nevoie. Însă ei nu trebuie să se oprească aici. Trebuie să-i ajute și pe alții, chiar dacă nu sunt de aceeași credință cu ei. Ca urmare a acestor eforturi, unii dintre aceștia vor primi adevărul pentru acest timp.528
Cum să-i ajutăm pe cei în nevoie
Metodele cele mai bune de ajutorare a celor în nevoie trebuie gândite cu rugăciune și cu atenție. Noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu pentru înțelepciune, căci El știe mai bine decât muritorii mărginiți cum să poarte de grijă creaturilor Sale. Sunt unii care dau tuturor celor care le cer ajutorul, fără să țină seama de nimic. Ei fac o greșeală prin aceasta. În încercarea de a-i ajuta pe cei săraci, noi trebuie să fim atenți să le acordăm ajutorul cel mai potrivit pentru ei. Există unii care, atunci când sunt ajutați, continuă să facă din ei înșiși un obiectiv special de ajutorare. Ei vor fi dependenți de alții atât timp cât vor vedea că pot fi dependenți de alții. Acordând unora ca aceștia timp și atenție nepotrivite, noi putem încuraja lenevia, neputința de a se ajuta singuri, extravaganța și necumpătarea.
Atunci când dăm pentru cei săraci, noi ar trebuie să avem în vedere următoarele: „Încurajez eu risipa? Oare îi ajut sau le fac rău?” Nici un om care poate să-și câștige traiul nu are dreptul de a depinde de alții. Ar trebui rânduiți oameni ai lui Dumnezeu, bărbați și femei, persoane care au discernământ și înțelepciune, pentru a-i căuta pe cei săraci și în nevoie, pe cei din casa lui Dumnezeu mai întâi. Aceștia trebuie să raporteze bisericii și să dea sfaturi cu privire la ceea ce trebuie să se facă.529
Dumnezeu nu cere fraților noștri să îngrijească de toate familiile care vor îmbrățișa solia. Dacă s-ar face acest lucru, pastorii nu ar mai putea merge în câmpuri noi, căci s-ar epuiza fondurile. Mulți sunt săraci datorită lipsei lor de hărnicie și economic; ei nu știu cum să folosească bine banii. Dacă ar fi ajutați, li s-ar face rău, nu bine. Unii vor fi totdeauna săraci. Dacă li se pune totul la dispoziție, nu sunt ajutați. Ei nu știu să se chibzuiască și ar risipi tot ce dobândesc, fie că este mult, fie că este puțin.
Când unii ca aceștia îmbrățișează solia noastră, ei simt că sunt îndreptățiți să aibă parte de ajutor din partea fraților lor mai bogați; și dacă nu le sunt împlinite așteptările, ci se plâng de biserică și îi acuză că nu își trăiesc credința. Cine sunt cei care trebuie să aibă răspunderea în acest caz? Trebuie oare subminată cauza lui Dumnezeu și vistieria din diferite locuri epuizată, pentru a se avea grijă de familiile numeroase ale celor săraci? Nu. Părinții trebuie să fie cei care să poarte de grijă. În general, aceștia nu suferă lipsuri mai mari după ce primesc Sabatul ca înainte de aceasta.530
Dumnezeu îngăduie să existe săraci în fiecare biserică. Ei vor fi totdeauna printre noi, iar Domnul așază asupra membrilor fiecărei biserici răspunderea personală de a le purta de grijă. Noi nu trebuie să punem răspunderea noastră asupra altora. Față de cei pe care îi avem printre noi, trebuie să manifestăm aceeași iubire și simpatie pe care ar fi manifestat-o Domnul Hristos, dacă ar fi fost în locul nostru. în acest fel, suntem formați, ca să putem fi pregătiți spre a lucra pentru Hristos.531
Grija pentru orfani
Printre cei care au nevoie de interesul nostru, văduvele și cei fără părinți trebuie să beneficieze cel mai mult de simpatia noastră duioasă. Ei constituie obiectul special al atenției Domnului. Ei sunt dați în grijă creștinilor pentru Dumnezeu. „Religiunea curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să-i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păstrăm neîntinați de lume.” (Iacov 1, 27).
Mulți tați, care au murit în credință și se odihnesc așteptând împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu, au lăsat pe cei iubiți ai lor având convingerea deplină că Domnul Se va îngriji de ei. Și cum Se va îngriji Domnul de aceștia care sunt în nevoie? El nu va face minuni, trimițând mană din cer; el nu va trimite corbi ca să le ducă de mâncare; ci va face minuni asupra inimilor omenești, dând afară egoismul din suflet și desigilând izvoarele bunăvoinței. El pune la încercare dragostea celor care susțin că sunt urmași ai Săi, încredințându-i milei lor pe cei în necazuri și pe cei lipsiți.
Fie ca cei care au dragostea lui Dumnezeu în inimile lor să-și deschidă inimile și căminele pentru a-i lua pe acești copii. Cel mai bun plan nu este acela de a avea grijă de orfani în instituții mari. Dacă aceștia nu au rude care să aibă grijă de ei, membrii bisericii ar trebui, fie să-i adopte în familiile lor, fie să le găsească cămine potrivite pentru ci în alte familii.
Acești copii sunt, într-un sens special, cei asupra cărora privește Domnul Hristos și neglijarea lor constituie o ofensă față de El. Fiecare faptă de bunătate făcută față de aceștia este privită de El ca și cum l-ar fi fost făcută Lui însuși.532