Întâlnirile pentru rugăciune ar trebui să fie cele mai interesante adunări care se țin, însă acestea sunt adesea slab organizate. La predică, participă mulți, însă ora de rugăciune este neglijată. Și aici este nevoie de înțelepciune. Înțelepciunea trebuie căutată la Dumnezeu și trebuie făcute planuri pentru conducerea întâlnirilor, astfel încât ele să fie interesante și atractive. Omenii flămânzesc după pâinea vieții. Dacă o pot găsi la întâlnirea pentru rugăciune, se vor duce acolo ca să o primească.
Vorbirile și rugăciunile lungi, monotone, plictisitoare nu își găsesc locul nicăieri, dar mai ales în adunările publice. Celor care sunt mereu și întotdeauna gata să vorbească, li se îngăduie să împiedice rostirea mărturiei de către cei timizi și retrași. De regulă, cei care sunt cei mai superficiali au cel mai mult de spus. Rugăciunile lor sunt lungi și mecanice. Ei îi obosesc atât pe îngeri, cât și pe oamenii care îi ascultă. Rugăciunile noastre trebuie să fie scurte și la subiect. Dacă cineva arc cereri lungi, obositoare, să le lase pentru cămăruță, acasă. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să pătrundă în inimile voastre și să măture afară orice formalitate rece.539
Rugăciunile publice nu trebuie să fie lungi
Domnul Hristos a întipărit în mintea ucenicilor Săi ideea că rugăciunile trebuie să fie scurte, să exprime doar ceea ce doresc și nu mai mult. El le-a arătat care ar trebui să fie lungimea și conținutul rugăciunilor lor, care să exprime dorințele lor pentru binecuvântări vremelnice și spirituale, cât și recunoștința lor pentru aceste lucruri. Cât de cuprinzătoare este această rugăciune simplă! Ea acoperă toate nevoile curente ale tuturor. Un minut sau două sunt suficiente pentru orice rugăciune obișnuită. Pot fi cazuri când rugăciunea este, într-un mod cu totul special, compusă de Duhul lui Dumnezeu, când se fac cereri stăruitoare în Duhul. Sufletul doritor tânjește și geme în agonie după Dumnezeu. Spiritul se luptă ca și Iacov și nu are odihnă fără manifestarea specială a puterii lui Dumnezeu. În acest caz, așa dorește Dumnezeu să fie.
Însă mulți își rostesc rugăciunile rece, ca pe un fel de predică. Acești oameni se roagă oamenilor, nu lui Dumnezeu. Dacă ei s-ar ruga lui Dumnezeu și ar înțelege cu adevărat ce fac, s-ar speria de încumetarea lor; căci rostesc un discurs în fața Domnului, în felul cum se roagă, ca și când Creatorul Universului ar avea nevoie de informații generale despre problemele generale referitoare la lucrurile care se întâmplă în lume. Toate aceste rugăciuni sunt ca o aramă sunătoare și ca un chimval zăngănitor. Nu se ține seama de ele în ceruri. Îngerii lui Dumnezeu s-au săturat de ele ca și oamenii de pe pământ, care sunt siliți să le asculte.
Domnul Isus era găsit adesea în rugăciune. El Se ducea în crângurile singuratice sau în munți spre a-Și face cunoscute cererile Tatălui. Când se sfârșeau treburile și grijile zilei și când cei obosiți căutau odihnă, Domnul Isus consacra timp pentru rugăciune. Noi nu descurajăm rugăciunea, căci există mult prea puțină rugăciune și veghere în vederea rugăciunii. Și există, de asemenea, și mai puțină rugăciune și înțelegere în Duhul. Rugăciunea arzătoare și eficientă își are totdeauna locul ei și nu va fi niciodată obositoare. O astfel de rugăciune îi va interesa și înviora pe toți cei cărora le place devoțiunea.
Rugăciunea tainică este neglijată și acesta este motivul pentru care mulți rostesc rugăciuni lungi, plictisitoare, în care repetă mereu aceleași lucruri atunci când se adună spre a se închina lui Dumnezeu. În rugăciunile lor vorbesc întruna despre datoriile pe care le-au neglijat în timpul săptămânii, se învârtesc mereu în jurul acelorași lucruri, sperând prin aceasta să-și compenseze neglijența și să-și liniștească conștiințele lor, care îi condamnă, care îi chinuie. Ei speră să capete trecere înaintea lui Dumnezeu, prin rugăciune. Însă adesea, aceste rugăciuni au ca rezultat aducerea și a altor minți la nivelul lor scăzut, de întuneric spiritual. Dacă creștinii ar ține cont acasă la ei de învățăturile Domnului Hristos cu privire la veghere și rugăciune, ei ar fi mai înțelepți în ce privește închinarea lor față de Dumnezeu.540
Mai multă laudă în rugăciune
„Tot ce are suflare să laude pe Domnul”. Ne-am gândit noi oare pentru câte lucruri trebuie să fim recunoscători? Ne amintim noi că bunătățile Domnului se înnoiesc în fiecare dimineață și credincioșia Lui este atât de mare? Recunoaștem noi dependența de El și ne exprimăm noi mulțumirea pentru toate darurile Sale? Dimpotrivă, prea adeseori uităm că „fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor”.
Cât de adesea cei care sunt sănătoși uită îndurările minunate de care continuă să beneficieze zi de zi, an de an! Ei nu-I sunt recunoscători lui Dumnezeu cu laude pentru toate aceste daruri. Însă când vine boala, își aduc aminte de Dumnezeu. Dorința puternică pentru însănătoșire îi conduce la rugăciune stăruitoare, și aceasta este bine. Dumnezeu este adăpostul nostru și când suntem bolnavi și când suntem sănătoși. Însă mulți nu-și încredințează soarta în mâinile Lui; ei fac loc bolii și slăbiciunii, îngrijorându-se. Dacă ei ar înceta să se plângă și s-ar ridica deasupra depresiei și negurii, vindecarea lor ar fi mai sigură. Ei ar trebui să-și aducă aminte cu mulțumire cât de mult timp s-au bucurat de binecuvântarea sănătății; și dacă acest dar prețios le-ar fi dat înapoi, ei nu ar trebui să uite că au obligații noi față de Creatorul lor. Când au fost vindecați cei zece leproși, doar unul s-a întors spre a-L găsi pe Isus și a-I aduce slavă. Să nu fim ca cei nouă nechibzuiți, ale căror inimi au rămas neatinse de îndurarea Iui Dumnezeu.541
Obiceiul de a zăbovi asupra unor rele închipuite, anticipându-le, este și neînțelept și necreștinesc. Făcând astfel, noi nu ne putem bucura de binecuvântări și nu putem folosi ocaziile prezente. Domnul ne cere să ne îndeplinim datoriile zilei de astăzi și să facem față încercărilor ei. Astăzi trebuie să-L lăudăm și să-L onorăm pe Dumnezeu. Prin exercitarea unei credințe vii, astăzi îl vom birui pe vrăjmașul. Astăzi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, să fim hotărâți și să nu fim mulțumiți până când nu avem parte de prezența Sa. Trebuie să veghem, să lucrăm și să ne rugăm ca și când ar fi ultima zi care ne-a fost acordată. Cât de serioasă, cât de intens trăită ar fi atunci viața noastră! Cât de îndeaproape L-am urma atunci pe Isus în toate cuvintele și faptele noastre!
Interesul lui Dumnezeu față de lucrurile mici
Sunt puțini care apreciază cum se cuvine și folosesc privilegiul prețios al rugăciunii. Noi ar trebui să mergem la Isus și să-I spunem toate nevoile noastre. Putem să aducem înaintea Lui atât micile noastre griji și frământări, cât și necazurile noastre cele mari. Orice se ivește ca să ne tulbure și să se descurajeze trebuie să-I prezentăm Domnului în rugăciune. Când simțim că avem nevoie de prezența lui Hristos la fiecare pas, Satana va avea puține șanse de a se strecura cu ispitele lui. El face tot efortul cu putință pentru a ne ține departe de cel mai bun Prieten al nostru, de Cel care simte cel mai mult împreună cu noi. În nimeni nu trebuie să ne punem încrederea, în afară de Isus. Putem să-i spunem cu toată siguranța tot ce avem pe inimă. Frați și surori, când vă adunați pentru închinare publică, să credeți că Domnul Isus Se întâlnește cu voi; să credeți că El dorește să vă binecuvânteze. Întoarceți-vă privirea de la eu; priviți la Isus, vorbiți despre dragostea Lui fără seamăn. Privind la El, veți fi schimbați după asemănarea Lui. Când vă rugați, fiți conciși, treceți direct la subiect. Nu-I țineți Domnului o predică în rugăciuni lungi. Cereți pâinea vieții, așa cum un copil înfometat cere pâine de la tatăl lui pământesc. Dumnezeu ne va da toate binecuvântările de care avem nevoie, dacă îi cerem cu simplitate și prin credință.
Rugăciunea este cel mai sfânt exercițiu al sufletului. Aceasta trebuie să fie sinceră, umilă, serioasă -- dorințele unei inimi reînnoite prezentate unui Dumnezeu Sfânt. Când cel care cere simte că este în fața prezenței divine, eul va fi uitat. El nu va avea dorința de a-și etala talentul omenesc; el nu va căuta plăcerea de a face pe plac urechilor oamenilor, ci de a obține binecuvântarea după care tânjește sufletul său.542
Atât în închinarea publică, cât și în cea particulară, avem privilegiul de a ne pleca pe genunchi înaintea Domnului atunci când îi adresăm cererile noastre. Domnul Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat și S-a rugat”. (Luca 22, 41). Despre ucenicii Lui, este scris, de asemenea, că ei „au îngenuncheat și s-au rugat”. (Faptele Apostolilor 9, 40; 20, 36; 21, 5). Pavel declara: „Îmi plec genunchiul înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. (Efeseni 3, 14). Ezra a îngenuncheat atunci când mărturisea înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel. (Vezi Ezra 9, 5). Daniel se pleca pe genunchi de trei ori pe zi și se ruga, aducând mulțumiri Dumnezeului Său. (Daniel 6, 10).543