Sfaturi pentru biserică

Capitolul 56

Relațiile eu cei ce nu împărtășesc convingerile noastre

[AUDIO]

Se pune întrebarea: Să nu avem nici un fel de legătură cu lumea? Cuvântul Domnului trebuie să fie călăuza noastră. Orice legătură cu cei necredincioși, care ar duce la identificarea noastră cu ei, este interzisă de Cuvânt. Noi trebuie să ieșim din mijlocul lor, să ne separăm de ei. În nici un caz nu trebuie să ne unim cu ei în planurile lor de lucru. Dar nici nu trebuie să trăim o viață de pustnic. Trebuie să facem celor din lume tot binele cu putință.

Domnul Hristos ne-a dat un exemplu în această privință. Când a fost invitat să mănânce împreună cu vameșii și păcătoșii, El nu a refuzat; căci nu exista o altă cale prin care ar fi putut ajunge și la această clasă de oameni. Însă cu fiecare ocazie, El aducea în discuție subiecte de interes veșnic pentru mintea lor. Și ne îndeamnă și pe noi: „Tot așa să strălucească și lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ci, văzând faptele voastre bune, să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. (Matei 5, 16).557

Societatea celor necredincioși nu ne va face nici un rău, dacă noi ne amestecăm cu ei cu scopul de a-i pune în legătură cu Dumnezeu și suntem puternici din punct de vedere spiritual pentru a ne împotrivi influenței lor.

Domnul Hristos a venit în lume pentru a o mântui, pentru a-l lega pe omul căzut cu Dumnezeul Cel infinit. Urmașii Domnului Hristos trebuie să fie canale de lumină. Fiind în legătură cu Dumnezeu, ei trebuie să transmită celor aflați în întuneric și rătăcire binecuvântările pe care le primesc din ceruri. Enoh nu s-a mânjit de nelegiuirile care existau în zilele sale. De ce-am mânji noi? Însă putem, ca și Mântuitorul nostru, să arătăm milă față de omenirea în suferință, pentru cei nenorociți și să luăm seama la nevoile celor sărmani, în necazuri și deznădejde.558

Mă rog ca frații mei să-și poată da seama că solia îngerului al treilea înseamnă mult pentru noi și că păzirea adevăratului Sabat trebuie să fie semnul care să facă distincție între cei care îi slujesc Iui Dumnezeu și cei care nu Îi slujesc. Fie ca cei care au ajuns somnolenți și indiferenți să se trezească.

Suntem chemați să fim sfinți și trebuie să evităm cu atenție să nu dăm impresia că este de puțină importanță dacă noi reprezentăm trăsăturile specifice ale credinței noastre sau nu le reprezentăm. Asupra noastră zace solemna obligație de a lua o poziție mai hotărâtă de partea adevărului și a dreptății decât am luat în trecut. Linia de demarcație dintre cei care țin poruncile Iui Dumnezeu și cei care nu le țin trebuie să se vadă cu toată claritatea. Noi trebuie să dăm cinste lui Dumnezeu în mod conștient, folosind cu sârguință toate mijloacele posibile pentru a menține legământul pe care l-am făcut cu El, ca să putem primi binecuvântările Sale, binecuvântări atât de importante pentru oamenii care sunt atât de crunt încercați.

A da impresia că religia și credința noastră nu constituie o putere dominantă în viețile noastre înseamnă o mare dezonoare la adresa lui Dumnezeu. În acest fel noi, ne îndepărtăm de poruncile Sale, care sunt viața noastră, și tăgăduim că El este Dumnezeul nostru și că noi suntem poporul Său.559

Când vorbim cu pastori și cu grupe de oameni din alte denominațiuni

S-ar putea să aveți ocazia să vorbiți în alte biserici. Când folosiți aceste ocazii, amintiți-vă de cuvintele Mântuitorului: „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii”. Nu stârniți răutatea vrăjmașului ținând prezentări acuzatoare. In acest fel, veți închide ușa prin care adevărul ar putea intra. Trebuie prezentate solii clare, drepte. Însă, evitați să treziți împotrivire. Sunt multe suflete care trebuie mântuite. Nu rostiți nici un fel de cuvinte aspre. Atât în cuvinte, cât și în fapte, fiți înțelepți în vederea mântuirii, reprezentându-L pe Hristos în fața tuturor cu care veniți în contact. Faceți ca toți să vadă că picioarele vă sunt încălțate cu râvna Evangheliei păcii și a bunei învoiri între oameni. Minunate vor fi rezultatele pe care le vom vedea, dacă vom porni în această lucrare stăpâniți de Duhul lui Hristos. Ajutorul va fi de partea noastră, dacă ducem lucrarea mai departe în neprihănire, cu îndurare și iubire. Adevărul va triumfa și va aduce biruința.560

Avem de făcut o lucrare pentru pastorii din alte biserici. Dumnezeu dorește ca ei să fie mântuiți. Și ei, ca și noi, vor avea nemurirea doar prin credință. Dumnezeu dorește ca și ei să ia parte la lucrarea Lui specială pentru acest timp. El dorește ca și ei să se numere printre cei care dau hrană casei Sale la vreme potrivită. De ce nu s-ar angaja și ci în această lucrare? Pastorii noștri ar trebui să caute să se apropie de pastorii altor denominațiuni. Rugați-vă pentru și împreună cu acești oameni, pentru care mijlocește Domnul Hristos. Ei au o solemnă responsabilitate. Ca soli ai lui Hristos, noi trebuie să manifestăm un interes profund, serios pentru acești păstori ai turmei.561

Pastorii noștri ar trebuie să se dedice în mod special pentru a lucra pentru pastori. Ei nu trebuie să intre în controverse cu ei, ci, cu Biblia în mână, să-i îndemne să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă se va face acest lucru, mulți dintre pastorii care acum predică rătăcirea vor predica adevărul pentru acest timp.562