Apostolul îi îndeamnă pe frați, zicând: „Încolo, fraților, fiți tari în Domnul și în puterea tăriei Lui ... ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea”. O, ce zi este în fața noastră! Ce cernere va avea loc printre cei care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu! Cei nedrepți sunt printre cei drepți. Cei care au avut o mare lumină și nu au umblat în această lumină vor avea întuneric pe măsura luminii pe care au disprețuit-o. Trebuie să dăm atenție lecției conținute în cuvintele lui Pavel: „Ci mă port aspru cu trupul meu, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. Vrăjmașul caută cu stăruință să vadă pe cine mai poate adăuga în rândurile celor apostaziați; însă Domnul vine curând și fiecare caz va fi hotărât pentru veșnicie. Cei ale căror fapte corespund cu lumina care le-a fost dată cu îmbelșugare se vor număra printre cei ce vor sta la dreapta Domnului.602
Însă zilele curățirii bisericii se apropie cu grăbire. Dumnezeu dorește să aibă un popor curat și credincios. În cernerea puternică ce va avea loc în curând, vom putea să vedem mai bine tăria lui Israel. Semnele arată că este aproape timpul când Domnul va dovedi că vânturarea este în mâna Sa și că El își va curați în mod desăvârșit aria.603
Biruință pentru cei ce caută eliberare
Mi-a fost arătat poporul lui Dumnezeu și am văzut că unii au fost puternic zguduiți. Ei Îl implorau pe Dumnezeu cu credință puternică și cu strigăte în agonie.
Alții, am văzut, nu se rugau și nu se găseau în această stare de agonie. Ei păreau indiferenți și nepăsători. Ei nu se împotriveau întunericului din jurul lor și acesta îi închidea în ceva asemenea unui nor des. Îngerii lui Dumnezeu i-au părăsit pe aceștia și s-au dus cu grabă în ajutorul celor care se luptau cu toate puterile lor pentru a se împotrivi îngerilor răi și încercau să se ajute pe ei înșiși, chemându-L continuu pe Dumnezeu. Însă îngerii i-au lăsat pe cei care nu făceau nici un efort pentru a se ajuta pe ei înșiși și nu i-am mai văzut. Pe când cei care se rugau își continuau strigătele stăruitoare, o rază de lumină de la Isus venea din când în când la ei, spre a le încuraja inimile și a le lumina fețele.
Am întrebat care este însemnătatea zguduirii pe care am văzut-o și mi-a fost arătat că aceasta avea să fie provocată de mărturia dreaptă, adusă de sfatul Martorului Credincios către Laodicea. Aceasta va avea efect asupra inimii primitorului și îl va conduce să înalțe standardul și să prezinte drept adevărul. Unii nu vor aduce această mărturie așa cum trebuie. Ei se vor ridica împotriva ei și acest lucru va produce o zguduire în poporul lui Dumnezeu. Nu i s-a dat nici măcar pe jumătate atenție soliei Martorului Credincios. Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii a fost puțin prețuită, dacă nu chiar cu totul nesocotită. Această mărturie trebuie să producă o profundă pocăință și toți cei care o primesc cu adevărat i se vor supune și vor fi curățiți.
Îngerul a spus; „Ascultă!” Curând am auzit un sunet care părea al mai multor instrumente muzicale, toate în acord perfect, dulce și armonios. Aceasta întrecea orice muzică pe care am auzit-o vreodată. Părea a fi atât de plină de milă, compasiune și bucurie sfântă, înălțătoare. Îngerul a spus: „Privește!” Atenția mi-a fost îndreptată spre mulțimea pe care o văzusem, care a fost zguduită cu putere. I-am văzut pe aceia care mai înainte plângeau și se rugau, agonizând. Grupul de îngeri păzitori din jurul lor s-a dublat și ci erau îmbrăcați în armură din cap până-n picioare. Se deplasau în ordine desăvârșită, hotărâți, ca o companie de soldați. Fețele lor arătau că trecuseră printr-o luptă cumplită, printr-o agonie. Cu toate acestea, chipurile lor, deși marcate de chinul lăuntric teribil, străluceau acum de lumina și slava cerului. Ei obținuseră biruința și aceasta a dat naștere în inimile lor la o mulțumire profundă și o bucurie sfântă, sacră.
Numărul acestui grup s-a micșorat. Unii au fost cernuți și lăsați pe cale [Vezi Apocalipsa 3, 15-17] Cei nepăsători și indiferenți, care nu s-au alăturat acelora care prețuiau biruința și mântuirea suficient pentru a se ruga cu stăruință și în agonie pentru ea, au fost lăsați în întuneric. Însă numărul lor a fost imediat completat de alții, care au primit (adevărul) și au intrat în rânduri. Îngerii cei răi încă le dădeau târcoale, însă ei nu aveau putere asupra lor. [Vezi Efeseni 6, 12-18].
I-am auzit pe cei care erau îmbrăcați cu armura rostind adevărul cu mare putere. Acesta a avut efect. I-am văzut pe cei ce fuseseră împiedicați de alții; unele soții fuseseră ținute de soții lor, iar unii copii de către părinții lor. Cel sincer, care a fost reținut sau împiedicat să primească adevărul, acum l-a primit cu nerăbdare. Teama de rude s-a spulberat. Pentru ei conta numai adevărul. Acesta le era mai scump și mai prețios decât viața. Ei fuseseră flămânzi și însetați după adevăr. Am întrebat ce a produs această schimbare. Un înger a răspuns: „Ploaia târzie, înviorarea de la fața Domnului și strigătul cel tare al celui de-al treilea înger.”
O mare putere îi însoțea pe cei ce fuseseră aleși. Îngerul a spus: „Privește!” Atenția mi-a fost îndreptată spre cei necredincioși. Aceștia erau tulburați, agitați. Zelul și puterea lui Dumnezeu îi stârniseră și înfuriaseră. Peste tot era confuzie. Am văzut luându-se măsuri împotriva acelui grup care avea puterea și lumina lui Dumnezeu. Întunericul se îndesea în jurul lor și, cu toate acestea, erau neclintiți, pentru că erau acceptați de Dumnezeu și se încredeau în El. I-am văzut în încurcătură. Apoi i-am văzut strigând cu stăruință către Dumnezeu. Zi și noapte, strigătul lor nu înceta. [Vezi Luca 18, 7.8.; Apocalipsa 14, 14.15].
Am auzit aceste cuvinte: „Voia Ta, o, Dumnezeule, să se facă! Dacă prin aceasta se poate aduce slavă Numelui Tău, găsește Tu o calc de scăpare pentru poporul Tău. Izbăvește-ne de necredincioșii din jurul nostru! Ei vor să ne omoare; însă brațul Tău poate aduce mântuire”. Acestea sunt toate cuvintele pe care mi le pot aduce aminte. Toți păreau să aibă un simțământ adânc al nevredniciei lor și dădeau pe față o totală supunere față de voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ca și Iacov, fără nici o excepție, ei se rugau cu stăruință pentru izbăvire.
Imediat după ce ei au început să strige, îngerii, din milă pentru ei, ar fi pornit să-i elibereze. însă un înger înalt, comandant, nu le-a îngăduit. El a spus: „Voia lui Dumnezeu nu s-a împlinit încă. Ei trebuie să bea paharul. Ei trebuie să fie botezați cu botezul”.
Apoi, am auzit vocea lui Dumnezeu care a cutremurat cerurile și pământul. [Vezi Ioel 3, 16; Evrei 12, 26 și Apocalipsa 16, 17], A avut loc un puternic cutremur de pământ. Clădirile erau zguduite și se prăbușeau la fiecare pas. Am auzit apoi un strigăt triumfător de biruință, puternic, armonios și clar. Am privit asupra acestui grup, care cu puțin timp înainte fusese într-o asemenea suferință și chin. Robia lor a luat sfârșit! O lumină plină de slavă a strălucit asupra lor. Cât de frumoși erau! Orice urmă de oboseală și grijă a dispărut; pe fețele lor se vedea sănătate și frumusețe. Vrăjmașii lor, necredincioșii din jurul lor, au căzut ca niște oameni morți. Ei nu puteau suporta lumina care strălucea asupra celor izbăviți, a celor sfinți. Această lumină și slavă a rămas asupra lor până ce Isus a apărut pe norii cerului, iar cei credincioși, încercați, au fost schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi, din slavă în slavă. Mormintele s-au deschis și sfinții au ieșit afară, îmbrăcați în nemurire, strigând: „Biruință asupra morții și a mormântului!” și, împreună cu sfinții în viață, au fost ridicați pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh, în timp ce orice limbă de muritor rostea strigăte de slavă și biruință.604
Cele două oștiri
Am văzut în viziune două oștiri într-un conflict teribil. O oștire avea în frunte steaguri care purtau semnul lumii; cealaltă avea în frunte steagul scăldat în sânge al Prințului Emanuel. Steag după steag era lăsat să se târască prin țărână când, companie după companie din oștirea Domnului se unea cu vrăjmașul și seminție după seminție din rândurile vrăjmașului se unea cu poporul păstrător al poruncilor lui Dumnezeu. Un înger care zbura în mijlocul cerului punea stindardul lui Emanuel în multe mâini, în timp ce un general puternic striga cu voce tare: „Intrați în rânduri. Cei care sunt credincioși poruncilor lui Dumnezeu și mărturiei lui Hristos să ocupe acum pozițiile. Ieșiți din mijlocul lor și fiți deosebiți și nu vă atingeți de ce este necurat; și Eu vă voi primi, și vă voi fi Tată, iar voi îmi veți fi fii și fiice. Toți cei care vor să vină și să ajute Domnului, să dea ajutor Domnului împotriva celui tare!”
Acum, biserica este luptătoare. Acum, suntem în luptă cu o lume adâncită în întuneric de miez de noapte și dedată aproape cu totul la idolatrie. Dar vine ziua când lupta va fi terminată și victoria câștigată. Voia lui Dumnezeu trebuie să se facă pe pământ, așa cum se face în ceruri. Națiunile nu vor mai avea altă lege în afară de Legea cerului. Toți vor fi o familie fericită, unită și îmbrăcată cu veșmintele laudei și mulțumirii -- haina neprihănirii Domnului Hristos. Întreaga natură, în frumusețea ei desăvârșită, îi va oferi lui Dumnezeu un tribut continuu de laudă și adorare. Lumea va fi scăldată în lumină cerească. Anii se vor petrece în bucurie. Lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai mare ca acum. La priveliștea aceasta, stelele dimineții vor cânta împreună, iar copiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu și Hristos se vor uni pentru a proclama: „Nu va mai fi păcat și moarte nu va mai fi”.
Aceasta este priveliștea ce mi-a fost înfățișată. Dar biserica trebuie să lupte și va avea de luptat cu dușmani văzuți și nevăzuți. Agenții lui Satana, în chip omenesc, sunt pe teren. Oamenii s-au coalizat pentru a se opune Domnului oștirilor. Alianțele acestea vor dăinui până ce Hristos va părăsi locul Său de mijlocire dinaintea tronului harului și va îmbrăca veșmintele răzbunării. Agenții satanici sunt prin toate orașele, organizându-i sârguincios în grupe pe cei care se opun Legii lui Dumnezeu. Persoane ce se declară că sunt sfinți, precum și necredincioșii declarați, se alătură acestor grupe. Acesta nu este un timp când poporul lui Dumnezeu să fie slab. Nu ne putem îngădui nici măcar o clipă să nu veghem.605