Cei care îl au pe Hristos în inimă vor avea dragoste pentru sufletele pentru care El a murit. Cei care au adevărata dragoste pentru El vor avea dorința sinceră de a face ca iubirea Lui să fie înțeleasă și de ceilalți.
Sunt întristată să văd că sunt atât de puțini cei care simt o adevărată povară pentru semenii lor care sunt în întuneric. Fie ca nici un suflet dintre cei convertiți să nu lenevească în via Stăpânului. Lui Hristos I-a fost dată toată puterea, atât în ceruri, cât și pe pământ, și El va da din puterea Sa urmașilor Săi pentru marea lucrare de atragere a sufletelor către El. El îndeamnă continuu instrumentele Sale omenești să meargă pe căile rânduite de către Cer, în toată lumea, făgăduindu-le că va fi totdeauna cu ei. Inteligențele cerești -- „zece mii de ori zece mii și mii de mii” (Apocalipsa 5, 11) -- sunt trimise ca soli în lume, spre a se uni cu uneltele omenești pentru mântuirea sufletelor. Oare de ce credința noastră în marile adevăruri pe care le avem nu aprinde un foc pe altarul inimilor noastre? Având în vedere măreția acestor adevăruri, întreb de ce nu sunt însuflețiți de un zel misionar cei ce mărturisesc a le socoti inspirate, zel care trebuie să ajungă la toți cei care sunt împreună lucrători cu Dumnezeu?
Cine va spune: „Trimite-mă”?
Lucrarea lui Hristos trebuie făcută. Fie ca cei care cred adevărul să se consacre lui Hristos. Acolo unde acum sunt doar câțiva angajați în lucrare misionară, ar trebui să fie sute. Cine va simți importanța, măreția divină a chemării? Cine se va lepăda de sine? Când Mântuitorul va chema lucrători, cine va răspunde: „Iată-mă, trimite-mă”?
Este nevoie de misionari atât acasă, cât și în străinătate. Chiar în preajma noastră lucrarea este în mod ciudat neglijată de către mulți. Toți cei care au gustat „Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor” (Evrei 6, 5) au de făcut o lucrare pentru cei din casele lor și pentru cei din vecinătatea lor. Evanghelia mântuirii trebuie proclamată celor din jur. Fiecare om care a simțit puterea de convertire a lui Dumnezeu devine, într-un anumit sens, misionar. El are prieteni cărora le poate vorbi despre dragostea lui Dumnezeu. El poate spune în biserică ce este Domnul pentru el, un Mântuitor personal, iar mărturia dată cu simplitate poate face mai mult bine decât cel mai elocvent discurs. Este o mare lucrare de făcut, de asemenea, în a fi drepți în toate și a umbla umili cu Dumnezeu. Cei care lucrează în preajma lor dobândesc o experiență care îi face în stare să fie și mai utili. Este nevoie să câștigăm experiență în lucrarea misionară de acasă ca pregătire pentru lucrarea în străinătate.
Îngrijirea bolnavilor
Cum se va face lucrarea Domnului? Cum putem avea acces la sufletele îngropate în mare întuneric? Avem de întâmpinat prejudecăți; este greu să avem de-a face cu religia întinată. Trebuie avute în vedere cele mai bune căi și mijloace de lucru, cu multă rugăciune. Există o cale prin care multe uși vor fi deschise misionarului. Să învețe să îngrijească de cei bolnavi, ca soră medicală, sau să învețe cum să trateze boala, ca medic; și dacă este umplut de Spiritul lui Hristos, ce câmp de utilitate se deschide înaintea lui!
Domnul Hristos este Mântuitorul lumii. În timpul vieții Sale de pe pământ, cei bolnavi și suferinzi au constituit obiectul special al milei Sale. Când Și-a trimis ucenicii în lucrare, El le-a spus să-i vindece pe bolnavi și să predice Evanghelia. Apoi, când i-a trimis pe cei optzeci, le-a poruncit să-i vindece pe bolnavi și să propovăduiască faptul că împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de ei. Ei trebuia să se îngrijească mai întâi de sănătatea fizică, pentru a putea fi pregătită calea de a se ajunge cu adevărul la inima lor.
Metoda de evanghelizare a Domnului Hristos
Domnul Hristos a dedicat mai mult timp și lucru vindecării celor suferinzi decât predicării. Ultima poruncă pe care a dat-o apostolilor, reprezentanților Săi pe pământ, a fost de a-și pune mâinile pe bolnavi pentru a se însănătoși. Când va veni Mântuitorul, El îi va lăuda pe cei care au vizitat pe cei bolnavi și au ușurat nevoile celor în necaz.
Mântuitorul a simțit împreună cu omenirea decăzută și în suferință. Dacă doriți să fiți urmașii Săi, trebuie să cultivați compasiunea și împreuna simțire. Indiferența oamenilor trebuie să facă loc interesului viu față de suferințele semenilor. Văduva, orfanul, bolnavii și muribunzii vor avea totdeauna nevoie de ajutor. Există aici ocazia de a proclama Evanghelia, de a-L înălța pe Isus, nădejdea și mângâierea tuturor oamenilor. Când corpul în suferință este ușurat și când tu ai arătat un interes viu față de cel îndurerat, inima se deschide și poți turna în ea balsamul ceresc. Dacă privești la Isus și iei de la El cunoștință, putere și har, poți să împărtășești și altora mângâierea Sa, deoarece Mângâietorul este cu tine.
Veți avea de întâmpinat multe prejudecăți, mult zel fals și o așa-zisă evlavie; însă, atât în câmpurile de acasă, cât și în cele din străinătate, veți găsi mai multe inimi pregătite de Dumnezeu pentru sămânța adevărului decât vă puteți imagina și ele vor tresaltă de bucurie când solia divină le va fi prezentată.
Însă nu trebuie să existe fățărnicie și nici necinste în viața lucrătorului. în timp ce greșeala, chiar dacă se face lucrând cu sinceritate, este periculoasă pentru oricine, nesinceritatea este fatală.
Lucrați cu entuziasm și ardoare
Noi nu trebuie să fim spectatori leneși ai scenelor teribile care vor pregăti calea pentru venirea în curând a Domnului. Noi trebuie să dobândim entuziasmul și ardoarea soldatului creștin. Oricine nu este pentru Dumnezeu este împotriva Lui. „Cine nu adună cu Mine, risipește” (Matei 12, 30). Inactivitatea este înregistrată în cărțile din ceruri ca fiind în opoziție cu lucrarea lui Hristos, deoarece produce același fel de roade ca și împotrivirea pe față. Dumnezeu vrea să aibă lucrători activi.
Cu cât ochii noștri văd mai clar frumusețea lumii viitoare, cu atât mai profundă va fi grija noastră pentru locuitorii acestei lumi. Nu putem fi egoiști. Noi trăim într-un timp de luptă înverșunată între puterile luminii și cele ale întunericului. Mergeți înainte; faceți ca lumina voastră să strălucească; răspândiți razele ei în toată lumea. Domnul Hristos și solii cerești care colaborează cu uneltele omenești vor desăvârși părțile neterminate ale lucrării. Ei nu ne vor face însă partea noastră dacă nouă ne place tihna, dacă ne.ferim de griji și trudă; cât de teribilă ar fi atunci vinovăția, cât de înfricoșătoare consecințele!
Aici trebuie să fie implicați cei care se pregătesc să devină medici și surori medicale, misionari creștini. Se vor deschide uși atât în familiile din clasele de sus, cât și în cele de jos. Toate puterile pe care le putem consacra trebuie să fie puse la lucru. Din câmpul misionar de acasă trebuie să pornească un lanț de lumină vie, arzătoare, care să înconjoare lumea, orice glas și orice autoritate răspunzând ca un ecou: „Și Domnul și Mireasa zic: «Vino». Și cine aude să zică: «Vino!» Și celui ce îi este sete, să vină; cine vrea să ia apa vieții rară plată!” (Apocalipsa 22, 17). (Medical Missionary, ianuarie 1891)