Caracterul lui Daniel este prezentat lumii ca un exemplu uimitor a ceea ce poate face harul lui Dumnezeu pentru oamenii decăzuți și întinați de păcat. Raportul vieții sale nobile, pline de tăgăduire de sine, constituie o încurajare pentru noi, oamenii de rând. De aici, putem căpăta putere pentru a rezista în mod nobil și ferm ispitei și pentru a sta, prin harul blândeții, de partea dreptății în cele mai grele încercări.
Experiența lui Daniel
Daniel ar fi putut găsi o scuză plauzibilă pentru a se îndepărta de obiceiurile sale de strictă cumpătare; însă aprobarea lui Dumnezeu i-a fost mai scumpă decât favoarea celui mai puternic om de pe pământ, mai scumpă decât însăși viața, Bucurându-se, datorită comportamentului său plăcut, de favoarea lui Melzar, dregătorul care se îngrijea de tinerii evrei, Daniel a cerut să le fie îngăduit să nu mănânce din cărnurile împăratului și să nu bea din vinul său. Melzar s-a temut că, dacă va fi de acord cu această cerere, împăratul s-ar putea supăra și astfel să fie pusă în primejdie propria sa viață. Ca și mulți din zilele noastre, el s-a temut că o dietă cumpătată ar da acestor tineri o înfățișare palidă și bolnăvicioasă și o tărie musculară deficitară, în timp ce hrana îmbelșugată de la masa împăratului i-ar face roșii în obraji și frumoși și capabili de o activitate fizică mai bună.
Daniel a cerut ca problema să se hotărască în urma unei încercări timp de zece zile -- o scurtă perioadă de timp, în care tinerilor evrei să li se îngăduie să mănânce hrană simplă, în timp ce tovarășii lor să se înfrupte din delicatesele împăratului. În cele din urmă, cererea a fost acceptată și atunci Daniel fost sigur că a avut câștig de cauză. Deși nu era decât un tânăr, el era conștient de efectele vătămătoare ale vinului și ale viețuirii destrăbălate asupra sănătății fizice și mintale.
La sfârșitul celor zece zile, rezultatul s-a dovedit a fi contrar așteptărilor lui Melzar. Nu doar în ce privește înfățișarea, dar și în privința activității fizice și a tăriei mintale, cei care au dovedit înfrânare în deprinderile lor au arătat o superioritate evidentă față de tovarășii lor care au fost îngăduitori față de poftă. Ca urmare a acestei încercări, lui Daniel și tovarășilor săi le-a fost îngăduit să-și continue dieta lor simplă pe toată perioada instruirii pentru treburile împărăției.
Domnul a privit cu mulțumire hotărârea și tăgăduirea de sine a tinerilor evrei și binecuvântarea Lui i-a însoțit. El „le-a dat știință și pricepere pentru tot felul de scrieri și înțelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile și în toate visele” (Daniel 1, 17). La sfârșitul acestor trei ani de instruire, când iscusința și realizările lor au fost puse la încercare de către împărat, el „nu a găsit pe nici unul ca Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. De aceea au fost primiți în slujba împăratului. În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele, care erau în toată împărăția lui” (Daniel 1, 19.20).
Aici este o lecție pentru toți, dar în special pentru tineri. O conformare strictă față de cerințele lui Dumnezeu este benefică pentru sănătatea trupului și a minții. Pentru a putea atinge cel mai înalt standard în privința realizărilor morale și intelectuale, este necesar să căutăm înțelepciune și putere de la Dumnezeu și să fim cumpătați în toate obiceiurile vieții. În experiența lut Daniel și a tovarășilor săi, avem un exemplu de biruință a principiului asupra ispitei de a fi îngăduitori cu apetitul. Aceasta ne arată că, prin respectarea principiului religios, tinerii pot avea biruință asupra poftelor firii pământești, rămânând credincioși cerințelor lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta i-ar costa un mare sacrificiu.
Ce-ar fi fost dacă Daniel ar fi făcut compromis cu acei dregători păgâni și ar fi cedat presiunii situației, mâncând și bând așa cum era obiceiul la babilonieni? Acea singură ocazie de îndepărtare de la principiu le-ar fi slăbit simțul dreptății și al oroarei față de păcat. Îngăduirea poftei ar fi atras după sine sacrificarea tăriei fizice, a clarității minții și a puterii spirituale. Un pas greșit ar fi condus cu siguranță spre alți pași greșiți, până ce legătura lor cu Cerul ar fi fost pusă în primejdie, iar ei ar fi fost târâți în ispită...
Viața lui Daniel constituie o exemplificare inspirată a ceea ce înseamnă un caracter sfințit. Sfințirea biblică are de-a face cu întreaga ființă a omului... Este imposibil ca cineva să aibă parte de binecuvântarea sfințirii în timp ce continuă să fie egoist și lacom. Oamenii de felul acesta gem sub povara neputințelor datorită unor obiceiuri greșite în mâncare și băutură, care constituie încălcarea legilor vieții și sănătății. Mulți își slăbesc organele digestive prin îngăduirea apetitului pervertit. Este uimitoare puterea de rezistență a organismului omenesc expus abuzurilor; însă a persista în obiceiuri greșite, mâncând și bând în exces, va duce la slăbirea tuturor funcțiilor corpului. Fie ca aceștia care și-au slăbit puterile să se gândească ce ar fi putut să fie dacă ar fi trăit în mod cumpătat și și-ar fi îngrijit sănătatea, în loc să abuzeze de ea. Prin satisfacerea poftei pervertite și a patimii, chiar cei care pretind că sunt creștini slăbesc lucrarea naturii și puterile fizice, mintale și morale. Unii dintre cei care fac aceste lucruri pretind că sunt sfințiți de Dumnezeu, însă o astfel de pretenție este neîntemeiată...
Sfințirea este un principiu viu
Ar trebui să acordăm atenție cuvintelor apostolului Pavel, prin care face apel la frații săi, ca, prin îndurarea lui Dumnezeu, să-și prezinte trupurile ca „o jertfa vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”... Sfințirea nu este doar o teorie, un sentiment sau niște cuvinte formale, ci un principiu viu, activ, care acționează în viața de zi cu zi. Aceasta înseamnă că obiceiurile noastre în ceea ce privește mâncarea, băutura și îmbrăcămintea ar trebui să fie astfel, încât să asigure păstrarea sănătății fizice, mintale și morale, ca să putem prezenta Domnului trupurile noastre nu ca o jertfa schilodită prin obiceiuri greșite de viețuire, ci ca pe „o jertfa vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12, 1).
Fie ca nici unul dintre cei care susțin că sunt credincioși să nu privească în mod nepăsător sănătatea corpului său și să nu se măgulească cu gândul că necumpătarea nu este păcat și că nu le va afecta spiritualitatea. Intre sănătatea fizică și moralitate există o legătură strânsă. Standardul virtuții este ridicat sau degradat prin obiceiurile fizice. Consumarea în exces chiar a celor mai bune alimente va produce îmbolnăvirea moralității. Iar dacă hrana nu este cea mai sănătoasă, efectele vor fi încă și mai dăunătoare. Orice obicei care nu are o acțiune sănătoasă asupra organismului omenesc va degrada facultățile cele mai înalte și cele mai nobile. Obiceiurile greșite în mâncare și băutură vor conduce la greșeli în gândire și acțiune. îngăduirea poftei întărește tendințele animalice, acestea ajungând să domine asupra puterilor mintale și spirituale.
„Să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul” (1 Petru 2, 11), acesta este limbajul pe care îl folosește apostolul Petru. Mulți socotesc că această avertizare se aplică numai celor imorali; însă ea are o însemnătate mai largă. Ea vrea să ne ferească de orice fel de satisfacere a poftei sau pasiunii. Ea constituie cea mai puternică avertizare împotriva folosirii de stimulenți și narcotice, precum ceaiul, tutunul, alcoolul și morfina. Acest fel de îngăduințe pot fi clasate foarte bine printre poftele care exercită o influență periculoasă asupra caracterului moral. Cu cât se formează mai de timpuriu aceste obiceiuri dăunătoare, cu atât va fi mai puternică înrobirea în patimi a victimelor lor și cu atât va fi mai sigură coborârea standardului moralității lor.
Învățăturile Bibliei vor face doar o slabă impresie asupra acelora ale căror facultăți sunt amorțite prin îngăduirea poftei. Mii de oameni își vor sacrifica nu numai sănătatea și viața, dar și speranța lor pentru cer, înainte de a declara război propriilor patimi pervertite. O doamnă, care timp de ani de zile a pretins că este sfințită, a spus că, dacă ar trebui să aleagă între pipă și cer, ar spune: „Adio, cer; eu nu-mi pot birui plăcerea pe care mi-o provoacă pipa mea”. Acest idol a fost păstrat cu sfințenie în suflet, lăsându-se lui Isus un loc secundar. Totuși, această femeie pretindea că este sfințită Domnului.
Oriunde s-ar afla, cei care sunt cu adevărat sfințiți vor ridica standardul moral, respectând obiceiuri fizice corecte și, ca și Daniel, vor prezenta semenilor lor un exemplu de cumpătare și tăgăduire de sine. Orice poftă stricată devine o poftă care se războiește. Orice lucru care intră în conflict cu legile naturii creează o stare favorabilă îmbolnăvirii sufletului. Îngăduirea poftei face ca stomacul să fie dispeptic, ficatul inactiv, creierul încețoșat și astfel temperamentul și spiritul omului se pervertesc. Și aceste puteri slăbite sunt oferite lui Dumnezeu, care refuza să accepte jertfa, dacă aceasta nu este fără cusur. Este datoria noastră să ne conformăm pofta și obiceiurile de viețuire cu legile naturale. Dacă trupurile aduse pe altarul lui Hristos ar fi examinate cu aceeași minuțiozitate la care erau supuse jertfele iudaice, oare câți dintre cei care au obiceiurile din prezent ar fi acceptați?
Cu câtă grijă ar trebui creștinii să-și pună în ordine obiceiurile, ca să-și poată păstra în întregime tăria fiecărei facultăți pe care o au spre a o pune în serviciul lui Hristos! Dacă dorim să fim sfințiți -- suflet, trup și spirit, -- atunci trebuie să trăim în conformitate cu legea divină. Inima nu poate rămâne consacrată lui Dumnezeu în timp ce poftele și patimile sunt îngăduite pe seama sănătății și a vieții...
Avertizările inspirate ale lui Pavel împotriva îngăduinței de sine răsună de-a lungul vremii până la noi... El prezintă pentru încurajarea noastră libertatea de care se bucură cei cu adevărat sfințiți. „Acum dar nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu mai trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8, 1). El îi îndeamnă pe galateni: „Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului și Duhul împotriva firii pământești” (Galateni 5, 16.17). El numește câteva fapte ale firii pământești -- închinarea la idoli, bețiile și altele asemănătoare. După ce menționează roadele Duhului, printre care și înfrânarea, el adaugă: „Cei care sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei” (Idem 24).
Există mulți astăzi, printre cei care susțin că sunt creștini, care ar socoti că Daniel a fost prea exigent și ar pronunța în dreptul lui că a fost îngust în gândire și fanatic. Ei consideră problema mâncării și băuturii de prea mică importanță pentru a necesita o astfel de poziție hotărâtă -- una care să implice sacrificarea oricărui avantaj pământesc, însă cei care judecă astfel vor descoperi în ziua judecății că ei au întors spatele cerințelor clare ale lui Dumnezeu și au făcut din propriile lor păreri un standard în ce privește binele și răul. Ei vor descoperi că ceea ce le părea că nu este important nu a fost privit în același mod de Dumnezeu. Cerințelor Sale ar trebui să li se dea ascultare cu sfințenie. Cei care acceptă și se supun unuia dintre preceptele Sale, deoarece le este convenabil să facă astfel, în timp ce altele Ie resping, deoarece păzirea acestora ar necesita sacrificii, coboară standardul în ce privește binele și prin exemplul lor conduc și pe alții să privească cu ușurință Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. „Așa zice Domnul” trebuie să fie regula noastră în toate lucrurile. (The Review and Herald, 25 ianuarie, 1881).