Mulți dintre cei care au adoptat reforma sănătății au renunțat la tot ce este dăunător; însă dacă au lăsat deoparte toate aceste lucruri, aceasta înseamnă oare că ei pot mânca oricât de mult doresc? Ei se așază la masă și, în loc de a avea în vedere cât ar trebui să mănânce, se lasă în voia poftei și mănâncă peste orice măsură. Iar stomacul are de lucru atât cât poate duce, sau cât ar trebui să facă în tot restul zilei, ca să scape de povara pusă asupra lui. Toată acea hrană care ajunge în stomac, fără ca organismul să poată beneficia de ea, constituie o povară pentru natură în lucrarea ei. Acesta este un obstacol pentru mașinăria vie. Organismul este îmbâcsit și nu își poate face eficient lucrarea. Organele vitale sunt împovărate în mod inutil, iar puterea nervoasă a creierului este necesară pentru stomac, spre a ajuta organele digestive să-și facă lucrul asupra unei cantități de mâncare care nu face nici un bine corpului.
În acest fel, puterea creierului este micșorată, fiind solicitat atât de greu pentru a ajuta stomacul să se descurce cu povara sa atât de grea. Și după ce și-a adus sarcina la îndeplinire, care este experiența ca urmare a risipirii inutile a forței vitale? Un simțământ de epuizare, de leșin, de parcă tot ai vrea să mai mănânci. Poate acest simțământ vine chiar înainte de timpul pentru masă. Care este cauza? Natura și-a făcut multe griji cu privire la lucrul ei și s-a extenuat, de aceea există această senzație de extenuare. Iar omul crede că stomacul spune: „Mai multă mâncare”, când, în moleșeala sa, el spune clar: „Lasă-mă să mă odihnesc”.
Stomacul are nevoie de perioade de odihnă
Stomacul are nevoie de odihnă pentru a-și aduna puterile epuizate. Însă, în loc de a-i îngădui o perioadă de odihnă, tu crezi că are nevoie de mai multă hrană și astfel copleșești natura cu o altă povară și îi refuzi odihna de care are nevoie. Este ceea ce se întâmplă cu un om care muncește la câmp toată dimineața până când este epuizat; însă tu îi spui să se ducă să muncească mai departe, că o să-și revină. În acest fel îți tratezi tu stomacul. Acesta ajunge complet epuizat. În loc să-l lași să se odihnească, îi dai mai multă hrană și astfel se face apel la vitalitatea altor părți ale organismului spre a ajuta digestia.
Mulți dintre voi ați simțit uneori un fel de ceață în jurul capului. Nu v-ați simțit în stare să vă apucați de vreo altă treabă care ar fi necesitat efort mintal sau fizic până când nu ați acordat organismului odihna de care avea nevoie datorită poverii puse asupra lui. Apoi, apare din nou o stare de extenuare. Însă omul spune că este nevoie de mai multă hrană și așază o sarcină dublă asupra stomacului. Chiar dacă sunteți atenți în ce privește calitatea hranei voastre, oare îl proslăviți voi pe Dumnezeu în trupul și duhul nostru, care sunt ale Lui, printr-o cantitate atât de mare de mâncare? Cei care trimit stomacului o cantitate atât de mare de mâncare nu pot prețui adevărul, chiar dacă ar fi mereu repetat. Ei nu-și pot trezi simțurile amorțite ale creierului pentru a-și da seama de valoarea ispășirii și de marele sacrificiu făcut pentru omul decăzut. Este imposibil ca aceștia să prețuiască răsplata peste măsură de bogată care este pusă deoparte pentru biruitorii credincioși. Partea animalică a naturii noastre nu trebuie lăsată niciodată să conducă moralul și intelectul.
Și ce influență are mâncatul peste măsură asupra stomacului? Acesta ajunge slăbit, organele digestive sunt slăbite, iar boala, cu tot cortegiul ei de rele, își face apariția. Dacă cei în cauză au fost bolnavi dinainte, ei își măresc greutățile și își micșorează vitalitatea în fiecare zi pe care o trăiesc. Ei pun în mișcare în mod inutil puterile vitale spre a se îngriji de hrana pe care o așază în stomacul lor. (Testimonies for the Church 2:362-364 (1869)).