Sistemul de educație care se desfășoară de generații a fost distrugător atât pentru sănătate, cât și pentru viața însăși. Mulți copii mici au petrecut câte cinci ore în flecare zi în săli de clasă neaerisite bine, insuficient de mari pentru a oferi condiții de sănătate potrivite școlarilor. Aerul din aceste încăperi a devenit curând otravă pentru plămânii care îl inhalează.
Copiii mici, ale căror membre și ai căror mușchi nu sunt puternici și al căror creier nu este dezvoltat, sunt ținuți închiși în casă spre răul lor. Mulți își încep viața doar cu o mică rezervă de forță vitală. Statul între patru pereți zi de zi la școală îi face nervoși și se îmbolnăvesc. Corpurile lor se pipernicesc datorită stării de epuizare a sistemului nervos. Iar dacă scânteia de viață se stinge, părinții și profesorii nu consideră că au avut vreo influență în stingerea ei.
Când stau la mormântul copiilor lor, părinții îndurerați socotesc pierderea îndurată de ei ca fiind o încercare deosebită a Providenței, când, de fapt, din cauza ignoranței lor de neiertat, ceea ce au făcut ei a distrus viața copiilor lor. A pune moartea acestora pe seama Providenței este o blasfemie. Dumnezeu a dorit ca micuții să trăiască, să fie educați spre a putea avea caractere frumoase și să-I dea slavă în această lume și să-L laude în lumea viitoare mai bună.
Ignoranța cu privire la cerințele naturii
Părinții și profesorii, când își asumă responsabilitatea de a-i învăța pe acești copii, nu se simt răspunzători înaintea lui Dumnezeu de a avea cunoștințe cu privire la organismul copiilor lor pentru a ști cum să se ocupe de corpurile acestora, ocrotind viața și sănătatea. Mii de copii mor datorită ignoranței părinților și profesorilor. Mamele irosesc ore în șir în muncă inutilă, aplecate asupra rochiilor lor și a hainelor copiilor lor, pregătindu-le pentru etalare, iar apoi se plâng că nu găsesc timp să citească și să dobândească informațiile necesare pentru a se îngriji de sănătatea copiilor lor. Ele gândesc că este mai ușor să încredințeze doctorilor corpurile acestora. Pentru a putea fi în armonie cu moda și obiceiurile, mulți părinți au sacrificat sănătatea și viețile copiilor lor.
Cunoașterea minunatului organism omenesc, a oaselor, mușchilor, stomacului, ficatului, intestinelor, inimii, porilor pielii și înțelegerea interdependenței dintre ele pentru acțiunea sănătoasă a tuturora constituie o preocupare pentru care majoritatea mamelor nu manifestă interes. Ele nu cunosc nimic în legătură cu influența pe care o are corpul asupra minții și mintea asupra corpului. Ei nu înțeleg cum funcționează mintea, cea care face legătura între finit și infinit. Fiecare organ al corpului a fost astfel întocmit, încât să slujească minții. Mintea este centrul de comandă al corpului.
Copiilor li se îngăduie să mănânce mâncăruri cu carne, condimente, unt, brânză, carne de porc, plăcinte grase. De asemenea, li se permite să mănânce neregulat și între mese mâncăruri nesănătoase. Aceste lucruri au un efect vătămător asupra stomacului, excită nervii, producându-le o acțiune nefirească, și slăbesc puterea minții. Părinții nu își dau seama că ei seamănă semințe care vor produce boală și moarte.
Copiii afectați de prea mult studiu
Mulți copii au fost nenorociți pentru tot restul vieții prin solicitarea peste măsură a intelectului și neglijarea puterilor fizice. Mulți au murit în copilărie datorită procedeelor necugetate ale părinților și profesorilor care le-au forțat mintea lor tânără, lingușindu-i sau înfricoșându-i atunci când erau prea mici pentru a putea vedea interiorul unei săli de clasă. Mintea lor a fost împovărată cu lecții când n-ar fi trebuit să fie solicitați astfel, ci ar fi trebuit să aștepte până ce organismul lor ar fi fost suficient de puternic din punct de vedere fizic, spre a putea îndura efortul mintal. Copiii mici ar trebui lăsați să zburde liberi pe afară ca și mielușeii, să fie liberi și voioși, să le fie îngăduite cele mai favorabile ocazii de a pune temelia unui organism sănătos.
Părinții ar trebui să fie singurii profesori ai copiilor lor până la vârsta de opt sau zece ani. Îndată ce mintea lor va putea pricepe, părinții trebuie să deschidă înaintea lor marea carte a naturii lui Dumnezeu. Mama trebuie să se preocupe mai puțin de cele artificiale din casa ei și de hainele sale pentru etalare și să găsească timp pentru a cultiva în ea însăși și în copiii ei dragostea pentru mugurii și florile care se deschid. Atrăgând atenția copiilor ei la culorile diferite ale acestora și la varietatea de forme, ea îi învață să-L cunoască pe Dumnezeu, care a tăcut toate lucrurile frumoase care îi atrag și îi delectează. Ea le poate îndrepta mintea către Creatorul lor și poate trezi în inima lor tânără dragoste pentru Tatăl lor ceresc, care a dovedit o dragoste atât de mare pentru ei. Părinții pot face legături între Dumnezeu și lucrările create de El. Singura sală de clasă pentru copiii între opt și zece ani trebuie să fie în aer liber, afară, în mijlocul florilor care se deschid și al scenelor frumoase din natură. Iar singurul lor manual de studiu trebuie să fie comorile naturii. Aceste lecții imprimate în mintea copiilor mici, în mijlocul scenelor plăcute, atrăgătoare ale naturii, nu vor fi uitate curând.
Pentru a se bucura de sănătate, voioșie, vitalitate și o minte bine dezvoltată, copiii și tinerii trebuie să petreacă mult timp în aer liber, pentru a avea o preocupare și recreare continuă. Cei care sunt ținuți închiși la școală, aplecați peste cărți, nu pot fi sănătoși din punct de vedere fizic. Punerea la lucru a creierului prin studiu, rară exercițiu fizic corespunzător, va atrage sângele spre creier, iar circulația sângelui prin organism ajunge dezechilibrată. Creierul are prea mult sânge, iar extremitățile prea puțin. Ar trebui să existe reguli care să le reglementeze studiu! doar la anumite ore, iar apoi o parte din timpul lor trebuie petrecut în activități fizice. Iar dacă obiceiurile lor cu privire la mâncare, îmbrăcăminte și somn sunt în conformitate cu legile fizice, ei pot dobândi o educație fără a sacrifica sănătatea fizică și mintală. (Testimonies for the Church 3:135-138 (1872)).