Am fost instruită că instituțiile noastre medicale trebuie să stea ca mărturie pentru Dumnezeu. Ele sunt înființate pentru alinarea celor bolnavi și în necazuri, pentru a trezi spiritul de cercetare, de răspândire a luminii și de înaintare a reformei. Aceste instituții, conduse în mod corespunzător, vor constitui mijloacele de cunoaștere a reformei esențiale, în vederea pregătirii unui popor pentru venirea Domnului, de către mulți la care altfel nu am putea ajunge.
Mulți dintre cei care vizitează instituțiile noastre medicale au idei înalte cu privire la prezența lui Dumnezeu ca sălășluind în instituția pe care o vizitează și sunt foarte susceptibili la influentele spirituale care predomină. Dacă toți medicii, surorile medicale și tot personalul medical ar umbla cu atenție înaintea Domnului, ei ar beneficia de mult mai mult decât de simpla putere omenească când au de-a face cu acești bărbați și femei. Fiecare instituție al cărei personal este consacrat este înzestrată cu putere divină, iar cei care vin acolo vor obține alinare nu numai în privința suferințelor trupești, ci vor găsi balsam vindecător și pentru sufletele lor bolnave de păcat.
Conducătorii noștri să accentueze necesitatea menținerii unei influențe religioase puternice în instituțiile noastre medicale. Domnul dorește ca acestea să fie locuri în care El să fie onorat cu cuvântul și cu fapta, locuri în care Legea Sa să fie înălțată, iar adevărurile Bibliei socotite importante. Misionarii medicali trebuie să facă o mare lucrare pentru Dumnezeu. Ei trebuie să fie treji și să vegheze să fie îmbrăcați cu toată armura lui Hristos și să lupte cu bărbăție. Ei trebuie să fie credincioși Conducătorului lor, să asculte de poruncile Sale, inclusiv de cea care descoperă semnul ordinii care domnește în mijlocul lor.
Semnul ordinii care domnește între noi
Păzirea Sabatului este semnul dintre Dumnezeu și poporul Său, Să nu ne fie rușine să purtăm semnul care ne deosebește de urne. Pe când meditam la aceste lucruri în timpul nopții. Cineva cu autoritate ne-a sfătuit să studiem instrucțiunile date israeliților cu privire la Sabat: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele”. le-a spus Dumnezeu, „căci acesta va fi între Mine și voi și urmașii voștri, un semn după caro se va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt... Să lucrezi șase zile; dar a șaptea zi este Sabatul, ziua de odihnă. Închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic” (Exod 31, 13-17).
Sabatul este pentru veșnicie semnul care face deosebire între cel ascultător și cel neascultător. Satana a lucrat cu putere măiastră pentru a desființa și a face fără valoare porunca a patra, pentru ca semnul lui Dumnezeu să fie pierdut din vedere. Lumea creștină a călcat în picioare Sabatul Domnului și păzește un sabat instituit de vrăjmașul. Însă Dumnezeu are un popor care Îi este credincios. Lucrarea Lui trebuie să meargă înainte în mod corespunzător. Poporul care poartă semnul Său trebuie să înființeze comunități și instituții ca monumente în amintirea Lui. Aceste monumente, deși umile ca înfățișare, vor aduce continuu mărturie împotriva sabatului cel fals, instituit de Satana și de partea Sabatului instituit de Domnul în Eden, când stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu săltau de bucurie. În sanatoriile noastre poate pătrunde un spirit de lipsă de respect și de nepăsare în păzirea Sabatului. Asupra bărbaților cu răspundere din cadrul lucrării noastre medicale stă datoria de a da instrucțiuni medicilor, surorilor medicale și întregului personal în privința sfințeniei zilei celei sacre a lui Dumnezeu. În special, fiecare medic ar trebui să se străduiască să dea un exemplu bun. Natura treburilor sale îl face să se simtă îndreptățit să facă în Sabat multe lucruri pe care ar trebui să se abțină să le facă. Pe cât este cu putință, el ar trebui să-și plănuiască astfel lucrul, încât să lase deoparte datoriile sale obișnuite.
Niciodată să nu fie neglijați bolnavii
Adesea, medicii și surorile medicale sunt chemați în timpul Sabatului să slujească celor bolnavi și uneori le este imposibil să-și ia timp pentru odihnă sau pentru a participa la serviciile de închinare. Niciodată nu trebuie neglijați oamenii bolnavi. Mântuitorul ne-a arătat prin propriul Său exemplu că este bine să alinăm suferința în Sabat. Însă lucrările care nu sunt strict necesare, cum ar fi tratamentele obișnuite sau operațiile care pot fi amânate, trebuie lăsate pentru mai târziu. Pacienții trebuie să înțeleagă că atât medicii, cât și întregul personal au nevoie de o zi de odihnă. Să înțeleagă că. lucrătorii se tem de Dumnezeu și doresc să sfințească ziua pe care El a pus-o deoparte, pentru ca urmașii Săi să o respecte ca un semn între El și ei.
Instructorii și cei care au învățat în instituțiile noastre medicale ar trebui să nu uite că a păzi Sabatul așa cum se cuvine înseamnă mult, atât pentru ei, cât și pentru pacienți. Păzind Sabatul, despre care Dumnezeu spune că trebuie sfințit, ei au semnul ordinii care domnește între ei, arătând clar că ei sunt de partea Domnului.
Liberi de grijile lumești
Acum și întotdeauna, noi trebuie să ne menținem pe poziția de popor deosebit, distinct, care nu are de-a face cu metodele lumești, cu cei care nu au înțelepciunea de a discerne cerințele Iui Dumnezeu, atât de clar prezentate în Legea Sa. Toate instituțiile noastre medicale au fost înființate ca instituții adventiste de ziua a șaptea spre a reprezenta caracteristicile lucrării misionare medicale și a pregăti astfel calea pentru venirea Domnului. Noi trebuie să lucrăm în armonic cu cerul. Trebuie să dăm mărturie tuturor națiunilor, semințiilor și tuturor limbilor că suntem un popor care Îl iubește pe Dumnezeu și se teme de El. un popor care sfințește memorialul creațiunii Sale, semnul dintre El și copiii Săi ascultători, pe care îi sfințește. Și trebuie să arătăm clar că noi credem în venirea în curând a Domnului nostru pe norii cerului.
Ca popor, noi am fost mult umiliți de comportamentul câtorva dintre frații noștri din poziții de răspundere, care s-au îndepărtat de vechile noastre pietre de hotar. Este vorba de cei care. pentru propriile lor interese, și-au tăgăduit credința prin cuvinte. Acest lucru ne arată cât de puțin trebuie să ne bizuim pe înțelepciunea și judecata omenească. Acum, ca niciodată înainte, trebuie să fim conștienți de pericolul de a fi necredincioși poruncilor lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim conștienți că Dumnezeu ne-a dat o solie hotărâtă de avertizare a lumii, așa cum i-a dat lui Noe o solie de avertizare pentru antediluvieni. Fie ca poporul nostru să se ferească de a diminua importanța Sabatului, cu scopul de a se apropia de necredincioși, să aibă grijă să nu se îndepărteze de principiile credinței noastre și să nu lase să se înțeleagă că nu este greșit să te conformezi lumii. Fie ca poporul nostru să se teamă a lua în seamă sfatul vreunui om, indiferent de poziția acestuia care, prin ceea ce face, se împotrivește lucrărilor lui Dumnezeu de a-Și menține poporul deosebit de lume.
Domnul își încearcă poporul, pentru a vedea dacă va fi credincios principiilor adevărului Său. Lucrarea noastră este de a proclama lumii prima, a doua și a treia solie îngerească. în îndeplinirea datoriilor noastre, nu trebuie nici să disprețuim, dar nici sa ne temem de vrăjmașii noștri. Nu este planul lui Dumnezeu acela de a ne lega prin legături puternice cu cei care nu sunt de credința noastră. Noi trebuie să ne purtăm cu bunătate și amabilitate față de cei care refuză să fie credincioși lui Dumnezeu, însă nu trebuie să ne unim niciodată cu ei, cerându-le sfat în privința lucrurilor vitale ce privesc lucrarea Sa. Punându-ne încrederea în Dumnezeu, trebuie să mergem cu hotărâre înainte, făcând lucrarea Sa în mod altruist, depinzând de El în umilință, să ne consacrăm providenței Sale pe noi înșine și tot ceea ce privește prezentul și viitorul nostru, să ne păstrăm încrederea neclintită până la sfârșit și să nu uităm că noi primim binecuvântările Cerului nu datorită meritelor noastre, ci datorită meritelor Domnului Hristos și a primirii, prin credința în El, a harului nemărginit al lui Dumnezeu.
Chemați să fim un popor sfânt
Mă rog ca frații mei să-și dea seama de însemnătatea pe care trebuie să o aibă pentru noi a treia solie îngerească și de faptul că păzirea adevăratului Sabat trebuie să fie semnul care să-i deosebească pe cei ce slujesc lui Dumnezeu de cei care nu li slujesc. Fie ca cei care au ajuns adormiți și indiferenți să se trezească. Noi suntem chemați să fim sfinți și trebuie să evitam a da impresia că nu are prea mare importanță dacă ne reprezentăm sau nu credința. Asupra noastră stă solemna obligație de a lua o poziție mai hotărâtă de partea adevărului și a neprihănirii decât cea pe care am luat-o în trecut. Linia de demarcație dintre cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și cei care nu le păzesc trebuie să se vadă cu claritate de netăgăduit. Noi trebuie să-L onorăm pe Dumnezeu în mod conștient, folosind cu stăruință toate mijloacele cu putință de a ne păstra legământul cu El, ca să putem primi binecuvântările Sale -- binecuvântări esențiale pentru oamenii care vor fi atât de aspru încercați. A da impresia că religia noastră nu constituie o putere dominatoare în viețile noastre înseamnă a-L dezonora pe Dumnezeu. În acest fel, noi întoarcem spatele poruncilor Sale. care sunt viața noastră, și astfel tăgăduim că El este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul Lui. (Testimonies for the Church 7:104-109 (1902)).