Lucrătorii din sanatoriile noastre au o chemare înaltă și sfântă. Ei trebuie să se trezească, să fie conștienți de caracterul sacru al lucrării lor. Caracterul acestei lucrări și extinderea influenței ei necesită efort serios și o consacrare fără rezerve.
În sanatoriile noastre, cei bolnavi și cei în suferință trebuie sa fie astfel călăuziți, încât să-și dea seama că au nevoie și de ajutor spiritual pe lângă refacerea fizică. Trebuie să li se creeze toate condițiile pentru refacerea sănătății fizice; de asemenea, trebuie să li se arate ce înseamnă să fii binecuvântat cu lumina și viața Iui Hristos, ce înseamnă să fii legat de El. Ei trebuie să ajungă să vadă că harul lui Hristos în suflet înalță întreaga ființă. Și nu există nici o cale mai bună de a afla cum a fost viața Domnului Hristos decât văzând-o descoperită în viețile urmașilor Săi.
Lucrătorul credincios își păstrează ochii ațintiți la Hristos. Conștient că nădejdea lui de viață veșnică se datorează crucii lui Hristos, el este hotărât să nu-L dezonoreze niciodată pe Cel care Și-a dat viața pentru el. El este preocupat în mod deosebit de oamenii care suferă. El se roagă și lucrează, veghind asupra sufletelor pentru care trebuie să dea socoteală, conștient fiind că sufletele pe care Dumnezeu le aduce în contact cu adevărul și neprihănirea merită mântuirea.
Lucrătorii din sanatoriile noastre sunt angajați într-un război sfânt. Ei trebuie să prezinte adevărul, așa cum este el în Isus Hristos, celor bolnavi și aflați în necaz; ei trebuie să-l prezinte în toată solemnitatea lui și totuși cu o așa simplitate și duioșie, încât sufletele să fie atrase Ia Mântuitorul. Întotdeauna, prin cuvinte și fapte, ei trebuie să-L înalțe pe El ca speranță pentru viața veșnică. Nu trebuie rostit nici un cuvânt aspru, nu trebuie făcută nici o faptă egoistă. Lucrătorii trebuie să-i trateze pe toți cu bunătate. Cuvintele lor trebuie să fie blânde și iubitoare. Cei care dovedesc adevărata modestie și curtoazie creștină vor câștiga suflete pentru Hristos.
O atmosferă plină de pace
Noi trebuie să ne luptăm ca să-i readucem pe cei care vin la sanatoriile noastre la o stare bună de sănătate fizică și spirituală. De aceea, să ne pregătim pentru ca, pentru o perioadă de timp, să-i atragem cât mai departe de acel mediu care îi îndepărtează de Dumnezeu, într-o atmosferă mai curată. Afară, în aer liber, încurajați de lucrurile minunate create de Dumnezeu, respirând aerul proaspăt, dătător de sănătate, celor bolnavi li se poale vorbi cel mai bine despre viața cea nouă în Hristos. Aici poate fi prezentat Cuvântul lui Dumnezeu. Aici, lumina soarelui neprihănirii lui Hristos poate străluci în inimile întunecate de păcat. Cu răbdare și simpatie, călăuziți-i pe cei bolnavi să vadă nevoia lor după Mântuitorul. Spuneți-le că El dă putere celor ce cad în leșin, iar celor slabi le sporește puterea.
Noi trebuie să prețuim mai mult aceste cuvinte: „Cu așa drag stau la umbra lui” (Cântarea Cântărilor 2, 3). Aceste cuvinte nu aduc în mintea noastră tabloul unei treceri grăbite, ci al unei odihne liniștite. Sunt mulți care susțin că sunt creștini, dar care sunt tulburați și deprimați, mulți care sunt atât de ocupați, încât nu găsesc timp să se odihnească în liniște în făgăduințele lui Dumnezeu, și acționează ca și când nu și-ar putea permite să aibă pace și liniște. Pentru toți aceștia, invitația Domnului Hristos este: „Veniți la Mine... și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11, 28).
Să ne întoarcem de la răscrucile vieții prăfuite, înfierbântate, și să ne odihnim la umbra dragostei lui Hristos. Aici vom căpăta putere pentru luptă. Aici învățăm cum putem micșora truda și îngrijorarea și cum să vorbim și să cântăm pentru slava lui Dumnezeu. Fie ca cei trudiți și împovărați să învețe de la Domnul Hristos lecția încrederii liniștite. Ei trebuie să se așeze la umbra Lui dacă doresc să aibă pacea și odihna Lui.
O comoară de experiență
Cei care se angajează în lucrarea de Ia sanatoriu trebuie să aibă o vistierie de experiențe bogate, deoarece adevărul este sădit în inimă și, ca un lucru sfânt, este călăuzit și hrănit prin harul lui Dumnezeu. Înrădăcinați și întemeiați în adevăr, ei trebuie să aibă o credință care să lucreze prin dragoste și să curețe sufletul. Implorând continuu binecuvântarea, ei trebuie să țină ferestrele sufletului închise spre pământ, împotriva atmosferei bolnăvicioase a lumii, și deschise spre ceruri, pentru a primi razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii.
Cine se pregătește să preia cu toată răspunderea lucrarea misionară medicală? Prin această lucrare, mintea celor care vin la sanatoriile noastre pentru tratament trebuie călăuzită la Hristos și ei să fie învățați să-și unească slăbiciunea cu tăria Sa. Fiecare lucrător trebuie să fie priceput, eficient. Apoi el poate prezenta adevărul într-un sens înalt, larg, așa cum este el în Isus.
Lucrătorii din sanatoriile noastre sunt continuu expuși ispitei. Ei sunt aduși în contact cu cei necredincioși, iar cei care nu sunt bine întemeiați în credință vor avea de suferit prin acest contact. Insă cei care rămân în Domnul Hristos îi vor întâmpina pe cei necredincioși așa cum i-a întâmpinat El, refuzând să fie abătuți de pe cale, și gata întotdeauna să rostească un cuvânt la momentul potrivit, gata întotdeauna să semene semințele adevărului. Ei vor veghea cu rugăciune, păstrându-și cu hotărâre integritatea și arătând zi de zi, cu consecvență, religia lor. Influența unor asemenea lucrători este o binecuvântare pentru mulți. Printr-o viață ordonată, bine organizată, ei atrag sufletele la cruce. Creștinul adevărat Îl mărturisește continuu pe Hristos. El este totdeauna optimist, totdeauna gata să rostească cuvinte pline de speranță, care să aducă alinare celor în suferință.
„Frica de Domnul este începutul științei” (Proverbe 1, 7). O singură propoziție din Scriptură are mai multă valoare decât zece mii de idei sau argumente ale oamenilor. Cei care refuză să urmeze calea Domnului vor primi în final sentința: „Depărtați-vă de la Mine”. Însă, când ne supunem căii lui Dumnezeu, Domnul Isus ne călăuzește mintea și ne umple buzele cu asigurarea Sa. Noi putem fi tari în Domnul și în puterea tăriei Sale. Primindu-L pe Hristos, suntem îmbrăcați cu putere. Mântuitorul primit în inimă va face ca puterea Lui să devină proprietatea noastră. Adevărul devine capitalul nostru. Nici o nedreptate nu va fi văzută în viața noastră. Vom fi în stare să rostim la vreme de nevoie cuvinte către cei care nu cunosc adevărul; prezența lui Hristos în inimă este o putere vitalizantă, care întărește întreaga ființa.
Încrederea în sine, un pericol
Sunt instruită să le spun lucrătorilor noștri de la sanatoriu că necredința și încrederea în sine sunt pericole de care trebuie să se ferească continuu. Ei trebuie să ducă mai departe lupta împotriva păcatului cu atâta seriozitate și devoțiune, încât cei bolnavi să simtă influența înălțătoare a eforturilor lor altruiste.
Nici o urmă de egoism nu trebuie să dăuneze slujirii noastre. „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6, 24). Înălțați-L pe El, Omul de pe Calvar. Înălțați-L prin credință vie în Dumnezeu, pentru ca rugăciunile voastre să poată învinge. Ne dăm seama cât de mult Se va apropia Domnul Hristos de noi? El ne vorbește fiecăruia în parte. El Se va descoperi oricui dorește să fie îmbrăcat cu haina îndreptățirii Sale. El declară: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă” (Isaia 41, 13). Să ne așezăm astfel, încât El să ne poată ține de mână și să-L putem auzi spunându-ne cu certitudine și autoritate: „Eu sunt Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu, în vecii vecilor” (Apocalipsa 1, 18). (Testimonies for the Church 7:68-71 (1902)).