„Frica de Domnul este începutul înțelepciunii” (Psalmii 111, 10). Profesioniștii buni, indiferent care este domeniul în care sunt chemați, au nevoie de înțelepciune divină. Însă medicul are nevoie în mod special de această înțelepciune, pentru că are de-a face cu tot felul de boli și cu mintea oamenilor. Răspunderea lui este mai mare chiar decât a pastorului Evangheliei. El este chemat să fie un colaborator al lui Hristos, trebuie să aibă principii religioase hotărâte și o puternică legătură cu Dumnezeul înțelepciunii. Dacă dorește să primească sfat de la Dumnezeu, el îl va avea pe marele Vindecător alături de sine, în eforturile pe care le face, și va acționa cu cea mai mare precauție, pentru ca nu cumva, prin ceea ce ar face în mod greșit, să facă rău vreuneia dintre creaturile lui Dumnezeu. El va fi tare ca stânca în ceea ce privește principiile și totodată bun și amabil față de toți. Ei își va simți responsabilitatea datoriei sale și prin ceea ce face va dovedi că este însuflețit de motive curate, neegoiste și de dorința de a întrețese învățătura lui Hristos în toate lucrurile. Un asemenea medic va poseda o demnitate născută de sus și va fi o unealtă puternică spre bine în lume. Deși s-ar putea să nu fie prețuit de cei care nu au legătură cu Dumnezeu, totuși el va fi onorat de cer. În ochii lui Dumnezeu, el va fi mai prețios decât aurul, mai prețios chiar decât aurul din Ofir.
Un exemplu in cumpătare
Medicul trebuie să fie un om foarte cumpătat. Suferințele fizice ale oamenilor sunt fără număr și el are de-a face cu boala în toate formele ei, atât de diferite. El știe că o mare parte din suferința pe care caută să o aline este rezultatul necumpătării și al altor forme de îngăduințe păcătoase. El este chemat să se ocupe de tineri și tinere la începutul vieții și apoi în perioada de maturitate, de aceia care și-au atras asupra lor boala prin folosirea tutunului, care este un narcotic. Dacă este un medic inteligent, va ști să meargă pe urma bolii, până la descoperirea cauzei ei; însă, dacă el însuși nu este liber de folosirea tutunului, el nu va reuși să pună degetul pe rană și să prezinte cu claritate pacienților cauza bolii lor. El va da greș în a prezenta tinerilor nevoia de a birui obiceiul înainte ca acesta să se înrădăcineze. Dacă el însuși folosește această buruiană, cum ar putea oare să le arate celor lipsiți de experiență efectele ei vătămătoare, nu numai asupra lor înșiși, ci și asupra celor din jurul lor?...
Dintre toți oamenii din lume, medicul și pastorul trebuie să aibă obiceiuri stricte în privința cumpătării. Binele societății necesită o totală abstinență din partea lor, căci influența lor vorbește continuu în favoarea sau împotriva reformei și dezvoltării societății. Din partea lor este păcat cu bună știință dacă sunt necunoscători în privința legilor sănătății sau indiferenți față de ele, deoarece la ei privesc oamenii, socotindu-i mai înțelepți decât ceilalți oameni. Acest lucru este adevărat în special în privința medicului căruia i se încredințează viața omului. De la el se așteaptă să nu-și îngăduie nici un obicei care să-i slăbească forțele vitale...
Întrebarea care se pune nu este ce face lumea, ci ce fac adevărații profesioniști în privința opririi răspândirii tot mai mult a blestemului tutunului. Vor urma judecata sănătoasă oamenii cărora Dumnezeu le-a dat inteligență și care sunt în poziții de răspundere? Vor fi acești oameni cu răspundere, care au în grija lor persoane a căror influență îi va conduce într-o direcție bună sau greșită, exemple pentru cei din jurul lor? Vor învăța ei pe alții, prin fapte și cuvinte, ascultarea de legile care guvernează organismul omenesc? Dacă ei nu pun în practică cunoștința pe care o au cu privire la legile care le guvernează ființa, dacă preferă răsplata de moment în loc de sănătatea minții și a trupului, atunci ei nu corespund spre a li se încredința viețile altora. Ei sunt legați prin datoria pe care o au de a sta în demnitatea bărbăției date lor de Dumnezeu, liberi de orice robie a poftei sau patimii.
Omul care mestecă și fumează tutun își face rău nu numai lui însuși, ci tuturor celor care vin în sfera influenței sale. Dacă este nevoie de un medic, atunci trebuie să nu fie luat în seamă cel care folosește tutunul. Unul de felul acesta nu va fi un sfătuitor sigur. Dacă boala își are originea în folosirea tutunului, atunci el va fi ispitit să evite precizările și să pretindă alte cauze decât cea adevărată, căci cum s-ar putea condamna pe el însuși?
Există multe metode de a pune în practică arta vindecării, însă există o singură cale pe care cerul o aprobă. Remediile lăsate de Dumnezeu sunt remediile simple ale naturii, care nu istovesc și nici nu slăbesc organismul prin proprietățile lor puternice. Aerul curat și apa curată, curățenia, o alimentație corespunzătoare, curăția vieții și o puternică încredere în Dumnezeu constituie remedii în lipsa cărora mii de oameni mor, și cu toate acestea, remediile nu sunt luate în seamă, deoarece folosirea lor cu iscusință necesită o muncă pe care oamenii nu o prețuiesc. Aerul proaspăt, exercițiul fizic, apa curată și o locuință curată, în care să stea cu drag, sunt la îndemâna tuturor doar cu puțină cheltuială, însă medicamentele sunt scumpe, atât în ce privește cheltuiala de bani, cât și efectul produs asupra organismului.
Un vindecător al bolilor spirituale
Lucrarea medicului creștin nu se sfârșește prin vindecarea suferințelor trupului; eforturile sale trebuie să se extindă și asupra sufletului. Poate nu este de datoria lui, dacă nu i se cere acest lucru, să prezinte anumite puncte teoretice în privința adevărului; însă el își poate îndrepta pacienții către Hristos. Lecțiile învățătorului divin sunt totdeauna potrivite. El trebuie să le atragă atenția celor care sunt veșnic nemulțumiți către dovezile întotdeauna proaspete ale iubirii și grijii lui Dumnezeu, către înțelepciunea și bunătatea Sa, așa cum sunt ele manifestate în lucrările creațiunii Sale. Mintea poate fi atunci condusă prin intermediul naturii pentru a înțelege natura lui Dumnezeu și să se concentreze asupra cerurilor pe care El le-a pregătit pentru cei ce Îl iubesc.
Medicul trebuie să știe cum să se roage. În multe cazuri, el trebuie să mărească suferința pentru a salva viața; și fie că pacientul este creștin sau nu, el se va simți mai în siguranță dacă va ști că medicul său se teme de Dumnezeu. Rugăciunea va da bolnavului multă încredere și, în multe cazuri, dacă problemele lor sunt aduse înaintea Marelui Medic, cu încredere umilă, acest lucru va face pentru ei mai mult decât toate medicamentele care pot fi administrate.
Satana este cel care a adus boala, iar medicul pornește război împotriva lucrării și puterii sale. Boala minții omenești este răspândită pretutindeni. Nouă zecimi din bolile de care suferă oamenii își au temelia aici. Poate, în dreptul unora, faptul că trebuie să plece de acasă le roade sufletul ca un cancer și le slăbește forțele vitale. Remușcările pentru păcat subminează uneori organismul și dezechilibrează mintea. Sunt, de asemenea, și învățături eronate, ca cea despre existența unui iad care arde veșnic și despre chinul nesfârșit al celor nelegiuiți care, prin faptul că dau o imagine exagerată și distorsionată despre caracterul lui Dumnezeu, au produs aceleași rezultate asupra minții mai sensibile a unor oameni. Necredincioșii au profitat din plin de pe urma acestor cazuri, punând nebunia pe seama religiei, însă acest lucru este o teribilă calomnie, una pe care în curând nu vor mai avea plăcere să o susțină. Religia Iui Hristos nu este nici pe departe cauza nebuniei, ci este una dintre cele mai eficiente remedii ale sale, căci este alinare, o mângâiere pentru nervi.
Medicul are nevoie de mult mai mult decât înțelepciune și putere omenească pentru a ști cum să facă față multelor cazuri tulburătoare de boală a minții și a inimii pe care este chemat să le trateze. Dacă nu cunoaște puterea harului divin, el nu va putea veni în ajutorul celor în necazuri, ci va agrava dificultatea; însă, dacă el este prins cu tărie de Dumnezeu, va fi în stare să-i ajute pe cei care au mintea bolnavă, tulburată. El va fi în stare să-și îndrepte pacienții spre Hristos și să-i învețe să meargă cu toate grijile și încurcăturile lor la marele Purtător de poveri.
Există o legătură, rânduită de Divinitate, între păcat și boală. Nici un medic nu poate lucra nici măcar o lună fără să-și dea seama de acest lucru. S-ar putea să ignore acest fapt, mintea sa s-ar putea să fie ocupată cu multe alte treburi și atenția să nu-i fie atrasă spre aceasta. Însă, dacă vrea să vadă acest lucru și este cinstit, nu se poate să nu recunoască faptul că relația dintre păcat și boală este una cauză-efect. Medicul trebuie să aibă agerimea de a vedea acest lucru și de a acționa în mod corespunzător. După ce câștigă încrederea celor aflați în necaz, alinându-le suferințele și aducându-i înapoi de pe marginea mormântului, el poate să-i învețe că boala este urmarea păcatului și că vrăjmașul cel căzut este cel care caută să-i ispitească spre practici distrugătoare de sănătate și de suflet. El poate imprima asupra minții lor necesitatea lepădării de sine și de ascultare de legile vieții și ale sănătății. În special în mintea celor tineri poate introduce principiile cele drepte. Dumnezeu își iubește creaturile cu o dragoste duioasă și puternică. El a rânduit legile naturale; însă legile Sale nu sunt niște pretenții arbitrare. Fiecare expresie „să nu...” ori face parte din legea fizică sau morală, ori conține sau implică și o făgăduință. Dacă există ascultare, binecuvântările ne vor însoți pașii; dacă nu există ascultare, pericolul și nefericirea vor urma Legile lui Dumnezeu sunt rânduite spre a aduce pe poporul Său mai aproape de Sine. El îi va salva de rău și îi va conduce spre bine dacă se vor lăsa călăuziți; însă El nu vrea să-i forțeze niciodată...
Medicii care se tem de Dumnezeu și îl iubesc sunt puțini, în comparație cu cei care sunt necredincioși sau nereligioși pe față, și aceștia trebuie preferați, nu cei din urmă. Nu facem rău dacă nu ne încredem în medicul care nu este credincios. Acestuia i se deschide ușa ispitei, diavolul viclean îi va sugera gânduri și fapte josnice și numai puterea harului divin poate domoli patima aprigă și poate fortifica împotriva păcatului. Celor corupți din punct de vedere moral nu le lipsesc ocaziile de a strica mintea curată a celorlalți. însă cum se va înfățișa în ziua lui Dumnezeu medicul imoral? În timp ce a pretins că îi îngrijește pe cei bolnavi, el a trădat o răspundere sacră. El a înjosit atât sufletul, cât și trupul creaturilor lui Dumnezeu și le-a așezat picioarele pe calea care duce la pierzare. Cât de îngrozitor este să încredințăm pe careva dintre cei dragi ai noștri în mâinile unui om necurat, care poate otrăvi moralul și ruina sufletul! Cât de nelalocul lui este un medic necredincios la patul unui om care este pe moarte!
Obișnuința cu suferința
Medicul este adus aproape în fiecare zi față în față moartea. Adică el pășește pe marginea mormântului. În multe cazuri, obișnuința cu scenele de suferință și moarte au ca urmare nepăsarea și indiferența față de necazul omenesc și nechibzuința în tratamentul celor bolnavi. Astfel de medici sunt lipsiți de duioșie, simpatie. Ei sunt aspri și nepoliticoși, iar cei bolnavi se tem când se apropie de ei. Astfel de oameni, oricât de mare ar fi cunoștința și iscusința lor, nu pot face decât puțin bine celor în suferință; însă dacă dragostea și simpatia pe care Domnul Isus le-a manifestat față de cei bolnavi sunt îmbinate cu cunoștințele medicului, însăși prezența lui va fi o binecuvântare. El va privi Ia pacientul său nu doar ca la o piesă a mașinăriei omenești, ci ca la un suflet care va fi mântuit sau pierdut.
Nevoia de simpatie a medicului
Datoriile medicului sunt dificile. Doar puțini sunt cei care își dau seama de încordarea mintală și fizică la care este supus. În bătălia cu boala și moartea, trebuie angajate toate energiile și puterile. Adesea, el știe că o mișcare nepricepută a mâinii în direcția greșită, fie și cât lățimea unui fir de păr, poate trimite un suflet nepregătit spre veșnicie. Cât de mult are nevoie medicul creștin de simpatia și rugăciunile poporului lui Dumnezeu! Cerințele sale în această direcție nu sunt inferioare acelora ale celor mai devotați dintre pastori sau lucrători misionari. Lipsit adesea de odihna necesară și de somn și chiar de privilegiile religioase ale Sabatului, el are nevoie de o porție dublă de har, de o rezervă proaspătă în fiecare zi, căci, dacă nu, se va depărta de Dumnezeu sau va fi în primejdia de a se cufunda tot mai adânc în întuneric spiritual spre deosebire de persoanele care au alte chemări. Și lotuși, adesea, el trebuie să suporte batjocuri nemeritate și să stea singur, supus ispitelor celor mai intense ale lui Satana, cu simțământul că este neînțeles, trădat de către prietenii săi.
Mulți, știind cât de dificile sunt datoriile unui medic și cât de puține ocazii are să fie scutit de griji, chiar și în Sabat, nu vor alege această profesie. Însă marele vrăjmaș caută continuu să distrugă lucrarea mâinilor lui Dumnezeu și oameni culți și inteligenți sunt chemați să lupte împotriva puterii sale pline de cruzime. Este nevoie de mai mulți oameni integri care să se dedice acestei profesii. Este nevoie de eforturi serioase pentru a îndemna oameni corespunzători să se pregătească pentru această lucrare. Aceștia trebuie să fie oameni cu caractere întemeiate pe principiile atotcuprinzătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu -- oameni care să aibă în mod natural energie, forță și perseverență, care să-i facă în stare să atingă un standard înalt în ce privește desăvârșirea. Nu oricine poate deveni un medic cu succes. Mulți s-au apucat de această profesie cu totul nepregătiți. Ei nu au nici cunoștința necesară, nici iscusință, tact și meticulozitate în vederea asigurării succesului.
Un medic poate avea o activitate mai eficientă dacă are putere fizică. Dacă este slăbit, el nu poate suporta munca istovitoare pe care o pretinde chemarea sa. Un om care are o constituție slabă, care este dispeptic sau nu are suficientă stăpânire de sine, nu poate fi calificat spre a se ocupa de toate categoriile de boli. Trebuie multă atenție pentru a nu se încuraja persoane care ar putea fi utile în poziții cu mai puțină răspundere, să studieze medicina, cheltuind mult timp și bani când nu există nici o nădejde că ei vor avea succes.
Necredincioșia și infidelitatea
Unii au fost selecționați ca persoane care ar putea fi utile ca medici și au fost încurajați să frecventeze cursurile de medicină. însă unii care și-au început studiile în colegiile medicale ca și creștini nu au ținut seama de legea divină; ei au sacrificat principiul și s-au îndepărtat de Dumnezeu. Ei au simțit că singuri nu pot ține porunca a patra și nu pot fiice față batjocurii și ocării din partea celor ambițioși, lumești, superficiali, sceptici și infideli; ei n-au fost pregătiți să întâmpine o astfel de persecuție. Au avut ambiție să urce tot mai sus în cele lumești și s-au împleticit în munții întunecoși ai necredinței, devenind nevrednici de încredere. Ispitele de tot felul s-au ivit în fața lor, iar ei nu au avut puterea să li se împotrivească. Unii dintre aceștia au devenit necinstiți, punând la cale ticăloșii și fiind vinovați de păcate grave.
În acest veac, este primejdios pentru oricine să înceapă studiul medicinii. Adesea au ca învățători oameni înțelepți în felul lumii, iar drept colegi, studenți necredincioși, care nu cugetă la Dumnezeu, astfel existând pericolul ca persoana respectivă să fie influențată de aceste asocieri nereligioase. În ciuda acestor lucruri, au fost unii care au făcut cursul de medicină și au rămas credincioși față de principii. Ei nu au mers la cursuri în Sabat și au dovedit că se pot califica pentru profesia de medic și că nu dezonorează așteptările acelora care le-au pus la dispoziție mijloace de a se instrui. Ca și Daniel, ei L-au onorat pe Dumnezeu și El a avut grijă de ei. Daniel și-a propus în inima lui să nu adopte obiceiurile de la curtea regească; el nu a vrut să mănânce din mâncărurile regelui sau să bea din vinul lui. A privit spre Dumnezeu pentru putere și har, iar Dumnezeu i-a dat înțelepciune, pricepere și cunoștință mai presus decât toți vrăjitorii și cititorii în stele din împărăție. Prin el s-a verificat Îngăduința; „Voi cinsti pe cine Mă cinstește” (1 Samuel 2, 30).
Medicul tânăr are acces la Dumnezeul lui Daniel. Prin har și putere divină, el poate deveni tot atât de eficient în chemarea sa ca și Daniel în poziția sa înaltă. însă este o greșeală să faci din pregătirea științifică lucrul cel mai important, în timp ce principiile religioase, care stau la baza practicării cu succes a unei profesii, să fie neglijate. Mulți dintre cei ce disprețuiesc gândul că trebuie să se bizuie pe Domnul Isus pentru înțelepciune în lucrarea lor sunt lăudați ca oameni pricepuți în profesia lor. Însă, dacă acești oameni care se încred în cunoștințele lor științifice ar fi luminați de lumina cerească, cu cât mai mari ar fi realizările lor! Cu cât mai mare ar fi puterea lor și cu cât de multă încredere ar prelua ei cazurile dificile! Persoana care este în strânsă legătură cu Marele Medic al sufletului și al trupului are resursele cerului și ale pământului la dispoziția sa și poate lucra cu o înțelepciune și o precizie care nu pot da greș, pe care cel necredincios nu le poate avea.
Cei cărora le este încredințată grija celor bolnavi, fie că sunt medici, fie că sunt surori medicale, trebuie să fie conștienți că lucrarea lor va fi cercetată de ochiul pătrunzător al lui Iehova. Nu există un câmp misionar mai important decât cel ocupat de medicul credincios, temător de Dumnezeu. Nu există câmp în care un om să poată face mai mult bine sau să câștige mai multe nestemate care să strălucească în coroana bucuriei sale. El trebuie să ducă harul lui Hristos, ca o mireasmă plăcută, în toate camerele cu bolnavi în care intră; el poate duce adevăratul balsam de vindecare sufletului bolnav de păcat. El poate îndrepta pe cel bolnav către Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. El nu trebuie să dea ascultare sugestiilor că este periculos să le vorbească despre soarta lor veșnică acelora ale căror vieți sunt în primejdie, ca să nu le facă rău, căci, în nouă cazuri din zece, cunoașterea Mântuitorului care iartă păcatele le-ar face bine atât pentru trup, cât și pentru minte. Dumnezeu poate limita puterea lui Satana. El este medicul în care sufletul bolnav de păcat se poate încrede pentru a se vindeca atât de bolile trupului, cât și ale sufletului. (Testimonies for the Church 5:439-449 (1885)) Referințe pentru studiu suplimentar: Testimonies for the Church 6:243-253, „Responsabilitățile lucrătorilor medicali”; The Ministry of Healing, 111-124, „Colaborarea dintre divin și omenesc”)