În privința rugăciunii pentru cei bolnavi... am în vedere mai multe lucruri care mi-au fost prezentate în trecut cu referire la acest subiect.
Să presupunem că douăzeci de bărbați și femei se prezintă ca subiecte de rugăciune la una dintre adunările noastre în corturi; și acest lucru nu este improbabil, căci cei care suferă vor face tot ce le stă în putere pentru a găsi alinare și a-și recăpăta puterea și sănătatea. Din acești douăzeci, doar câțiva au dat atenție luminii în ceea ce privește curăția și reforma sănătății. Ei au neglijat să pună în practică principiile corecte în privința mâncării și băuturii și să-și îngrijească trupurile, iar unii dintre cei care sunt căsătoriți și-au format obiceiuri vulgare și și-au îngăduit practici nesfinte, în timp ce unii dintre cei necăsătoriți sunt nepăsători cu privire la sănătate și viață, chiar dacă raze clare de lumină au strălucit asupra lor, însă ei nu au avut respect pentru lumină și nici nu au umblat potrivit acesteia. Cu toate acestea, ei solicită rugăciunile poporului lui Dumnezeu și cheamă pe prezbiterii bisericii.
Dacă unii ca aceștia și-ar recâștiga binecuvântarea sănătății, mulți dintre ei ar duce aceeași viață de încălcare a legilor naturii dacă nu ar fi luminați și complet transformați...
Păcatul este cel care i-a adus pe mulți dintre aceștia acolo unde se află -- într-o stare de slăbiciune a minții și debilitate a trupului. Să fie înălțate rugăciuni către Dumnezeul cerurilor pentru ca binecuvântarea Lui să vină asupra lor atunci și acolo, fără sa fie specificate nici un fel de condiții? Eu spun nu, în mod hotărât, nu. Ce trebuie făcut atunci? Prezentați cazurile lor înaintea Aceluia care cunoaște fiecare persoană în parte.
Prezentați aceste gânduri persoanelor care vin să vă ceară să vă
rugați pentru ele: Noi suntem oameni, noi nu putem citi inima și nu putem cunoaște tainele vieții voastre. Pe acestea le cunoașteți doar voi și Dumnezeu. Dacă vă pocăiți acum de păcatul vostru, dacă vreunul dintre voi își poate da seama că într-o anumită împrejurare a umblat contrar luminii date lui de Dumnezeu și a neglijat să dea cinste trupului, templul lui Dumnezeu, și prin obiceiuri rele și-a înjosit trupul, care este proprietatea lui Hristos, mărturisiți aceste lucruri lui Dumnezeu. Dacă nu sunteți îndemnați de Duhul Sfânt într-un mod deosebit, spre a vă mărturisi păcatele de natură particulară, nu le spuneți nici unui suflet.
Domnul Hristos este Mântuitorul vostru; El nu va profita de mărturisirile voastre umile. Dacă aveți păcate cu caracter particular, mărturisiți-le lui Hristos, care este singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1 Ioan 2, 1). Dacă ați păcătuit, reținând zecimile și darurile care se cuveneau lui Dumnezeu, mărturisiți-vă vina înaintea lui Dumnezeu și a bisericii și dați atenție îndemnului care vă este dat: „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3, 10)...
O experiență din cele mai solemne
Rugăciunea pentru bolnavi este un lucru deosebit de solemn și nu ar trebui să ne implicăm în această lucrare cu nesăbuință, cu grabă. Trebuie să se cerceteze dacă aceia care vor fi binecuvântați cu sănătate și-au îngăduit să vorbească pe alții de rău, dacă s-au îndepărtat de credință sau dacă au avut disensiuni. Au semănat ei discordie între frații și surorile din biserică? Dacă s-au comis astfel de lucruri, atunci acestea trebuie mărturisite înaintea lui Dumnezeu și a bisericii. Când s-au mărturisit relele făcute, subiecții pentru rugăciune pot fi prezentați înaintea lui Dumnezeu cu seriozitate și credință, astfel ca Duhul lui Dumnezeu să poată să lucreze asupra voastră.
Nu este totdeauna sigur să cereți vindecare necondiționată. Rugăciunea voastră să cuprindă acest gând: „Doamne, Tu cunoști orice taină a sufletului. Tu cunoști aceste persoane; căci Isus, Avocatul lor, Și-a dat viața pentru ele. El le iubește mai mult decât putem noi. De aceea, dacă este spre slava Numelui Tău și spre binele acestor bolnavi, să le dai sănătate, Te rugăm, în Numele lui Isus, să le dai sănătate în acest moment.” într-o cerere de acest fel, nu se arată lipsă de credință.
Domnul „nu necăjește cu plăcere și nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor” (Plângerile lui Ieremia 3, 33). „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem tăcuți; își aduce aminte că suntem țărână” (Psalmii 103, 13.14). El ne cunoaște inima, căci El citește orice taină a sufletului. El știe dacă cei pentru care se înalță cereri vor fi în stare sau nu să suporte încercările care ar veni asupra lor dacă ar rămâne în viață. El cunoaște sfârșitul de la început. Mulți vor fi chemați la odihnă înainte ca încercările teribile din timpul de strâmtorare să vină asupra lumii noastre. Acesta este un alt motiv pentru care ar trebui să spunem la încheierea rugăciunii noastre solemne: „Totuși, facă-se nu voia mea, ci a Ta” (Luca 22, 42). O astfel de cerere nu va fi înregistrată niciodată în ceruri ca o rugăciune lipsită de credință.
Apostolului i s-a spus să scrie: „Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul! «Da», zice Duhul; ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14, 13). De aici, vedem că nu toți vom fi vindecați; și dacă unii nu vor fi însănătoșiți, ei nu trebuie judecați ca fiind nevrednici de viața veșnică. Dacă Isus, Mântuitorul lumii, S-a rugat: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta”, dar a adăugat: „Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26, 39), atunci cu mult mai mult, cât este de potrivit ca muritorii să se consacre în același fel înțelepciunii și voii lui Dumnezeu.
Potrivit cu voia Sa
Când ne rugăm pentru cei bolnavi, noi trebuie să ne rugăm ca, dacă este voia iui Dumnezeu, ei să fie însănătoșiți; iar dacă nu este voia Lui aceasta, atunci El să le dea harul Său spre mângâiere, prezența Sa pentru a-i susține în suferințele lor.
Mulți dintre cei care ar trebui să-și pună casa în rânduială neglijează să facă acest lucru, gândindu-se că se vor face bine ca răspuns la rugăciune. Bizuindu-se pe o speranță falsă, ei nu simt nevoia de a rosti cuvinte de îndemnare sau sfat către copiii, părinții sau prietenii lor, și acest lucru este o mare nenorocire. Fiind siguri că vor fi vindecați în urma rugăciunii, ei nu îndrăznesc să facă referiri la felul cum va fi împărțită proprietatea lor, cine va purta de grijă familiei lor sau să-și exprime vreo dorință în legătură cu lucruri despre care ar vorbi dacă ar ști că vor muri. În acest fel, asupra familiei și prietenilor se abate nenorocirea, căci multe lucruri care ar fi trebuit clarificate sunt lăsate nerezolvate, deoarece ei se tem că exprimarea acestor lucruri ar însemna din partea lor lipsă de credință. Crezând că vor fi însănătoșiți în urma rugăciunii, ei nu iau măsurile normale pe care le pot lua cu puterile pe care le au, de teamă ca aceasta să nu însemne o lipsă de credință din partea lor.
Îi mulțumesc Domnului că avem privilegiul să colaborăm cu El în lucrarea de însănătoșire și să ne bucurăm de toate avantajele cu putință prin redobândirea sănătății. Nu înseamnă lipsă de credință a ne așeza în condițiile cele mai favorabile pentru însănătoșire. (Our Camp Meetings, 44-48, 1892. Pentru studiu suplimentar: The Ministry of Healing, 225-233, „Rugăciunea pentru bolnavi”1)