În astfel de cazuri de boală, când Satana are control asupra minții, înainte de a ne angaja în rugăciune, trebuie să se facă cea mai profundă cercetare de sine, pentru a descoperi dacă nu există păcate care să necesite pocăință sau mărturisire sau să fie părăsite. Este nevoie de o adâncă umilință a sufletului înaintea lui Dumnezeu și de o hotărâtă și umilă bizuire doar pe meritele sângelui lui Hristos. Postul și rugăciunea nu vor îndeplini nimic dacă inima este înstrăinată de Dumnezeu printr-un mod de viață greșit. Citiți Isaia 58, 6.7.9-11.
Este nevoie de o lucrare asupra inimii, Domnul dorește fapte bune care să izvorască dintr-o inimă umplută cu dragoste. Toți ar trebui să-și cerceteze motivele și faptele. Dumnezeu își împlinește făgăduința față de noi cu condiția ascultării, conformării față de Dumnezeu și toate cerințele Sale. Citiți Isaia 58, 1-3.
Credință și calm
Mi-a fost arătat că, în caz de boală, când este clar că trebuie să fie înălțată rugăciunea pentru cel bolnav, cazul respectiv trebuie încredințat Domnului cu credință calmă, nu într-o furtună de excitare. El este singurul care cunoaște viața trecută a acelei persoane și știe care va fi viitorul său. Acela care cunoaște inimile tuturor oamenilor știe dacă persoana respectivă, în cazul că va fi vindecată, va aduce slavă Numelui Său sau Îl va dezonora decăzând de la credință sau apostaziind. Tot ceea ce ni se cere să facem este să-I cerem lui Dumnezeu să-l vindece pe cel bolnav, dacă este voia Sa astfel, și să credem că El ascultă motivele pe care I le prezentăm și rugăciunile arzătoare pe care le înălțăm. Dacă consideră că prin aceasta El va fi onorat, Domnul va răspunde rugăciunilor noastre. Însă a cere cu insistență vindecare iară supunere față de voia Sa, nu este corect.
Domnul este în stare să împlinească oricând ceea ce a făgăduit, iar lucrarea pe care o dă poporului Său să o facă. El este în stare să o împlinească prin ei. Dacă ei vor trăi potrivit cu fiecare cuvânt pe care l-a rostit El, fiecare vorbă bună și făgăduință va fi îndeplinita fața de ei. Insă, dacă ei nu ascultă în mod desăvârșit de El, făgăduințele cele mari și prețioase vor rămâne departe, iar ei nu vor avea parte de împlinirea lor.
Tot ce poate fi făcut în privința rugăciunii pentru cei bolnavi este de a-L implora pe Dumnezeu în favoarea lor, iar apoi, în desăvârșită încredere, să lăsăm cazul respectiv în mâinile Sale. Dacă nutrim nelegiuire în inima noastră, Domnul nu ne va asculta. El poate face ceea ce voiește cu ce îi aparține. El Se va proslăvi lucrând în și prin aceia care îl urmează cu totul, astfel ca să se știe că El este Domnul și că faptele lor au fost făcute cu ajutorul lui Dumnezeu.
Credință și ascultare
Domnul Hristos a spus: „Pe cel ce Mă slujește pe Mine, Tatăl Meu ÎI va onora.” Când venim la El, noi trebuie să ne rugăm ca să ne integrăm în planul Său și să îl împlinim și ca dorințele și interesele noastre să fie pierdute în ale Lui. Trebuie să acceptăm voia Sa, nu să-L rugăm pe EI să cedeze în fața voinței noastre. Este mai bine pentru noi că Dumnezeu nu răspunde totdeauna rugăciunilor noastre atunci când vrem noi și în felul în care vrem noi. El poate face mai mult și mai bine pentru noi decât să ne împlinească dorințele noastre; căci înțelepciunea noastră este nebunie.
Noi ne-am unit în rugăciune fierbinte în jurul patului de suferință al unor bărbați, femei și copii și am simțit că ei ne-au fost dați înapoi ca din moarte, ca răspuns la rugăciunile noastre arzătoare. În aceste rugăciuni, noi am considerat că trebuie să fim încrezători și că, dacă avem credință, nu trebuie să cerem nimic mai puțin decât viața. Nu am îndrăznit să spunem: „Dacă va fi spre slava lui Dumnezeu”, de teamă să nu semene a îndoială. I-am privit cu neliniște pe cei care ne-au fost dați înapoi ca din moarte. Am văzut pe unii dintre aceștia, mai ales tineri, care au fost însănătoșiți uitându-L pe Dumnezeu; au ajuns apoi dezmățați în viață, producând durere și întristare părinților și prietenilor, devenind o rușine pentru cei care s-au temut să se roage. Ei nu au trăit pentru a-L onora și glorifica pe Dumnezeu, ci L-au blestemat cu viețile lor vicioase.
Nu mai procedăm astfel, nu mai alegem noi calea și nici nu mai dorim ca Domnul să răspundă dorințelor noastre. Dacă viața celui bolnav poate aduce slavă Numelui Său, ne rugăm ca să trăiască și spunem totuși: „Facă-se nu cum voim noi, ci cum voiești Tu. Credința noastră poate fi la fel de neclintită, chiar și mai mult, dacă ne încredințăm dorința Dumnezeului care cunoaște totul și, fără să fim pătrunși de neliniște, ne încredem cu totul în El. Avem făgăduința. Noi știm că El ne ascultă dacă cerem potrivit cu voia Sa.”
Cererile noastre nu trebuie să ia forma unei porunci, ci a unei mijlociri pe lângă El, spre a face lucrurile pe care le dorim. Când este unită, biserica are tărie și putere; însă când o parte din ea este unită cu lumea și mulți se dedau la lăcomie, față de care Dumnezeu are oroare, El nu poate face decât puțin pentru ei. Necredința și păcatul îi îndepărtează de Dumnezeu. Noi suntem atât de slabi, încât nu putem suporta prea multă prosperitate spirituală, de teamă ca nu cumva să luăm slava și să ne atribuim nouă înșine bunătatea și neprihănirea ca motiv al semnului binecuvântării lui Dumnezeu, când totul a fost, de fapt, datorită marii îndurări și iubiri pline de bunătate a Tatălui nostru ceresc plin de milă, și nu pentru că s-ar fi găsit vreun bine în noi. (Testimonies for the Church 2:146-149 (1868) Pentru studiu suplimentar: The Ministry of Healing, 59-72, „Atingerea credinței”)