Mă doare inima când văd atât de mulți pastori bolnavi, atât de mulți pe patul de suferință și atât de mulți încheindu-și viața pe acest pământ -- bărbați care au purtat poveri de răspunderi în lucrarea lui Dumnezeu, care și-au pus toată inima în lucrare. Gândul că trebuie să-și înceteze lucrul pentru cauza lui Dumnezeu pe care au iubit-o le-a produs mai multă durere decât suferința propriu-zisă datorată bolii sau chiar decât moartea însăși.
Oare n-a sosit timpul ca noi să înțelegem că natura nu va mai îndura mult timp abuzul fără să protesteze? Tatăl nostru ceresc nu necăjește și nu întristează pe copiii oamenilor. Nu El este autorul bolii și al morții. El este izvorul vieții. El dorește ca oamenii să trăiască și El dorește ca ci să fie supuși legilor vieții și ale sănătății ca să poată trăi.
Cei care acceptă adevărul prezent și sunt sfințiți prin acesta au dorința puternică de a reprezenta adevărul în viața și caracterul lor. Ei au dorul adânc în sufletul lor ca și alții să vadă lumina și să se bucure de ea. Când străjerul cel adevărat merge înainte, purtând sămânța cea prețioasă, semănând de-a lungul tuturor apelor, plângând și rugându-se, povara lucrului este foarte istovitoare pentru minte și inimă. El nu poate suporta încordarea în mod continuu, sufletul său fiind atât de tulburat, fără să se epuizeze în mod prematur. El are nevoie de tărie și eficiență la flecare cuvântare pe care o rostește. Și din când în când, el trebuie să scoată lucruri vechi și lucruri noi din vistieria Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru va da viață și putere ascultătorilor. Dumnezeu nu dorește să ajungeți atât de istoviți, încât eforturile voastre să nu mai aibă prospețime sau viață.
Cei care sunt implicați într-un astfel de efort mintal continuu, fie în studiu, fie în predicare, au nevoie de odihnă și de schimbare. Cercetătorul serios își obosește continuu creierul, prea adesea neglijează mișcarea fizică, și ca urmare, puterile trupești îi slăbesc, iar capacitatea mintală se micșorează. In acest fel, persoana respectivă ajunge să nu poată face întocmai acea lucrare pe care ar fi putut să o facă dacă ar fi lucrat în mod înțelept.
Lucrul în aer liber -- o binecuvântare
Dacă ar munci în mod rațional, punându-și la lucru în măsură cuvenită atât mintea, cât și trupul, pastorii nu ar ceda atât de ușor în fața bolii. Dacă toți lucrătorii noștri ar locui în locuri în care să poată petrece câteva ore în fiecare zi muncind în aer liber și s-ar simți liberi să facă acest lucru, aceasta ar fi o binecuvântare pentru ei; ar fi mult mai capabili să-și îndeplinească datoriile chemării lor. Dacă nu au timp pentru relaxare deplină, ei ar putea să facă planuri și să se roage în timp ce lucrează cu mâinile și se pot întoarce apoi la lucrul lor înviorați, atât la trup, cât și în spirit.
Unii dintre pastorii noștri simt că trebuie să realizeze ceva în fiecare zi pe care să-l raporteze conferinței, iar urmarea încercării de a face acest lucru o constituie faptul că eforturile lor sunt prea adesea slabe și ineficiente. Ei ar trebui să aibă perioade de odihnă, când să se debaraseze complet de munca cea istovitoare. Însă acestea nu pot lua locul mișcării fizice zilnice.
Fraților, când vă faceți timp să cultivați grădina, beneficiind în felul acesta de mișcarea fizică de care aveți nevoie spre a vă menține organismul în formă, faceți aceeași lucrare pentru Dumnezeu ca atunci când țineți adunări. Dumnezeu este Tatăl nostru, El ne iubește și nu cerc nici unuia dintre slujitorii Săi să abuzeze de trupurile lor.
Mâncatul în mod neregulat și indigestia
O altă cauză a stării deficitare a sănătății și a ineficienței o constituie indigestia. Este imposibil pentru creier să lucreze bine atunci când se abuzează de puterea de digestie. Mulți mănâncă în mare grabă diferite feluri de mâncare care pornesc în stomac un război și astfel se produce o stare de confuzie în creier. Trebuie evitate atât mâncărurile nesănătoase, cât și mâncatul peste măsură, chiar din ceea ce este sănătos. Mulți mănâncă tot timpul, fără să țină cont de legile sănătății. Apoi mintea se încețoșează. Cum ar putea fi oamenii onorați cu iluminarea divină, când ei sunt atât de nepăsători în privința obiceiurilor lor, atât de lipsiți de atenție față de lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu cu privire la aceste lucruri! Fraților, nu e oare timpul să vă convertiți în privința acestor îngăduințe păcătoase? „Nu știți că cei ce aleargă la locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel încât să căpătați premiul. Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări” (1 Corinteni 9, 24.25; Studiați cu solemnitate acest pasaj).
Totuși, să nu considerați că este datoria voastră să vă alimentați insuficient. Interesați-vă ce este cel mai bine pentru voi să mâncați, ce feluri de mâncare vă hrănesc cel mai bine corpul și apoi faceți ce vă spun rațiunea și conștiința. În timpul meselor, lăsați deoparte gândurile și grijile obositoare. Nu vă grăbiți, ci mâncați încet și cu voioșie, cu inima plină de mulțumire față de Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale. Și nu vă puneți creierul la lucru imediat după masă. Faceți ceva mișcare fizică moderată și dați puțin timp stomacului să-și înceapă lucrul.
Aceasta nu este o chestiune cu care să glumim. Trebuie să-i acordăm atenție dacă dorim ca diversele ramuri ale lucrării noastre să aibă vigoare și un tonus potrivit. Caracterul și eficiența lucrului depind în mare măsură de condiția fizică a lucrătorilor. Multe întruniri de comitet și alte întruniri pentru sfătuire s-au desfășurat într-o atmosferă nepotrivită datorită stării bolnăvicioase a celor adunați. Și multe predici au fost umbrite de indigestia pastorului.
Sănătatea este o binecuvântare inestimabilă, mult mai apropiată de conștiință și religie decât își pot da seama mulți. Este mare lucru să ai forță vitală. Fiecare pastor trebuie să simtă că este datoria lui, dacă vrea să fie un păstor credincios asupra turmei, să-și păstreze puterile în cea mai bună stare cu putință pentru a putea sluji.
În privința acestui lucru, suntem cu toții deficitari în ceea ce privește cunoașterea practică. Mecanismul cel minunat al corpului omenesc nu primește nici jumătate din grija care se acordă oricărei mașinării neînsuflețite. Oamenii își dedică ani întregi de studiu în vederea pregătirii pentru această lucrare de predicare și își slăbesc atât de mult puterile în timpul acestei perioade de pregătire, încât mor prematur.
Lucrătorii noștri trebuie să practice cunoștințele pe care le au despre legile vieții și ale sănătății. Ei trebuie să studieze de la cauză la efect. Citiți cei mai buni autori care tratează aceste subiecte și supuneți-vă cu umilință la ceea ce rațiunea vă spune că este adevărat. (Gospel Workers, 172-175 (1892)).