Sfaturi pentru sănătate

Capitolul 254

Feriți-vă de stricăciunea morală

[AUDIO]

Dacă surorile ar fi nobile și ar avea curăția inimii, orice avansuri imorale, chiar dacă ar veni din partea pastorului lor, ar fi respinse cu atâta hotărâre, încât nu ar mai fi repetate niciodată. Mintea trebuie să fie teribil de încețoșată de către Satana, când ele ascultă vocea seducătorului chiar în persoana unui pastor și de aceea încalcă poruncile clare și hotărâte ale lui Dumnezeu, măgulindu-se că nu comit nici un păcat. Nu avem noi cuvintele lui Ioan: „Cine zice: «Îl cunosc» și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos și adevărul nu este în el” (1 Ioan 2, 4). Ce spune legea? „Să nu comiți adulter” (Exod 20, 14). Când un bărbat care pretinde că ține Legea cea sfântă a lui Dumnezeu și slujește în lucrurile sfinte profită de avantajul încrederii pe care i-l oferă poziția lui și caută să-și îngăduie patimi josnice, acest lucru ar trebui să fie prin sine însuși suficient pentru a face pe femeia care se consideră credincioasă să vadă că, deși cuvintele acestuia pot fi înălțătoare, propunerea imorală care a venit de la el a fost de fapt de la Satana, deghizat într-un înger de lumină. Eu nu pot să cred că Cuvântul lui Dumnezeu sălășluiește în inimile acelora care renunță atât de repede la castitatea și virtutea lor, sacrificându-le pe altarul patimilor desfrânate.

Surorile mele, feriți-vă de orice se pare rău. În acest veac care trece în grabă, care fumegă de stricăciune, nu veți fi în siguranță decât dacă vegheați. Virtutea și buna-cuviință sunt lucruri rare. Fac apel la voi, ca urmașe ale lui Hristos, care aveți o credință atât de măreață, sa prețuiți darul cel neprețuit al curăției. Acesta va apăra virtutea. Dacă vreți să aveți nădejdea de a fi în final înălțate la cer spre a vă atașa companiei îngerilor curați, fără de păcat și care trăiesc într-o atmosferă în care nu este nici cea mai mică urmă de păcat, aveți în vedere curăția și virtutea. Nimic în afară de curăție, curăția cea sacră, nu va putea sta în picioare în ziua cea măreață a socotelilor, ziua lui Dumnezeu, pentru a fi primită într-un cer curat și sfânt.

Respingeți familiaritatea necuviincioasă

Cele mai slabe insinuări, din orice sursă ar veni, invitându-vă a îngădui păcatul, sau cea mai mică libertate inadmisibilă față de persoana voastră trebuie respinsă ca fiind cea mai gravă insultă față de demnitatea voastră feminină. Sărutul pe obraz, într-un moment și un loc nepotrivit, trebuie să vă facă să-l respingeți pe emisarul lui Satana cu dezgust. Dacă acesta vine din partea unuia dintr-o poziție înaltă, care se ocupă cu lucrurile sfinte, păcatul este de zece ori mai mare și ar trebui să o determine pe femeia sau tânăra temătoare de Dumnezeu să se dea înapoi cu oroare, nu doar datorită păcatului pe care ar fi vrut să o facă să-l comită, dar și datorită ipocriziei și vicleșugului aceluia pe care oamenii îl respectă și onorează ca fiind slujitorul lui Dumnezeu. El mânuiește lucrurile sfinte și cu toate acestea își ascunde josnicia inimii sub mantia pastorală. Temeți-vă de orice familiaritate de acest fel. Fiți sigure că orice abordare de acest fel este dovada unei minți senzuale și a unui ochi destrăbălat. Dacă se dă cea mai mică încurajare în această direcție, dacă este tolerată vreuna din libertățile menționate, nu se poate da o dovadă mai bună că mintea voastră nu este curată și castă așa cum ar trebui să fie și că păcatul și nelegiuirea vă încântă. Voi coborâți standardul demnității și virtuții feminine și dați dovada de netăgăduit că v-ați îngăduit să sălășluiască în inimă patima josnică, brutală, care nu a fost niciodată crucificată.

Când mi-au fost arătate pericolele acelora care susțin că sunt de partea lucrurilor bune și păcatele care există în mijlocul lor -- o clasă de oameni care nu sunt suspectați că ar fi în pericol datorită acestor păcate care mânjesc -- am fost îndemnată săpun întrebarea: Cine, Doamne, va sta în picioare când vei veni? Doar cei care au mâini curate și inimi curate vor putea sta în ziua venirii Tale.

Curăție și sfială

Mă simt îndemnată de Duhul Domnului să le îndemn pe surorile mele care susțin că sunt evlavioase să dea dovadă de curăție în comportament și o sfială cuvenită, cu rezervă și sobrietate. Libertățile din acest veac stricat nu trebuie să fie un criteriu pentru urmașii lui Hristos. Aceste manifestări de familiaritate, la modă acum, nu ar trebui să existe în rândul creștinilor care se pregătesc pentru veșnicie. Dacă senzualitatea, stricăciunea, adulterul, nelegiuirea și crima sunt la ordinea zilei printre cei care nu cunosc adevărul și care refuză să fie controlați de principiile din Cuvântul lui Dumnezeu, cât de important este atunci ca aceia care susțin că sunt urmași ai lui Hristos, apropiați de Dumnezeu și de îngeri, să le arate acestora o cale mai bună și mai nobilă! Cât de important este ca, prin castitatea și virtutea lor, ei să stea într-un contrast evident față de acea clasă care este stăpânită de patimi josnice!

Am întrebat: Când vor acționa oare așa cum se cuvine surorile tinere? Știu că nu va exista nici o schimbare decisivă în bine până când părinții nu vor simți necesitatea de a se preocupa mai mult pentru a-i educa pe copiii lor în mod corespunzător. Învățați-i să se poarte cu modestie și sfială. învățați-i să fie de folos, să fie de ajutor, să slujească altora mai degrabă decât să aștepte să li se slujească.

Satana controlează mintea tinerilor în general. Fiicele voastre nu au fost învățate lepădarea de sine și stăpânirea de sine. Ele sunt răsfățate și le este alimentată mândria. Li se permite să facă ce vor, până când ajung încăpățânate și îndărătnice, și voi ajungeți să nu mai știți ce să faceți ca să le salvați de la ruină. Satana le face să ajungă de batjocură în gura celor necredincioși, datorită încăpățânării și lipsei lor de modestie și sfială feminină. Și băieții sunt lăsați la fel, de capul lor. Nici nu ajung la vârsta adolescenței și îi vezi în preajma fetelor de vârsta lor, însoțindu-le acasă și făcând dragoste cu ele. Iar părinții sunt complet prinși în robie datorită îngăduinței lor și dragostei greșit înțelese față de copiii lor și nu îndrăznesc să fie hotărâți spre a face o schimbare, ținându-i în frâu pe copiii lor prea grăbiți în acest veac grăbit.

Pentru multe tinere, tema conversațiilor o constituie băieții; iar pentru tineri, fetele. „Din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12, 34). Ei vorbesc despre acele subiecte care le preocupă cel mai mult mintea. Îngerul raportor scrie cuvintele pe care le rostesc acești tineri și tinere care se socotesc creștini. Cât de stânjeniți și rușinați se vor simți când se vor reîntâlni cu ele în ziua lui Dumnezeu! Mulți copii sunt niște fățarnici pioși. Tinerii care nu sunt religioși se poticnesc de acești fățarnici și devin împietriți față de orice efort care este făcut de cei preocupați de mântuirea lor. (Testimonies for the Church 2:457-460 (1868)).