Mi-a fost arătat că trăim în mijlocul primejdiilor timpurilor din urmă. Datorită faptului că nelegiuirea abundă, dragostea multora s-a răcit. Cuvântul „multora” se referă la cei ce susțin că sunt urmași ai lui Hristos. Ei sunt afectați de nelegiuirea care predomină și apostaziază; însă nu este necesar ca ei să ajungă astfel afectați. Cauza acestei decăderi constă în faptul că ei nu se detașează clar de aceste nelegiuiri. Faptul că dragostea lor pentru Dumnezeu se răcește datorită faptului că nelegiuirea abundă arată că ei sunt, într-un anumit sens, părtași la această nelegiuire, căci, dacă n-ar fi, aceasta nu le-ar afecta dragostea pentru Dumnezeu și zelul și ardoarea pentru cauza Sa.
Mi-a fost prezentat un tablou teribil în legătură cu starea lumii: imoralitatea abundă pretutindeni. Desfrâul este păcatul special al acestui veac. Niciodată nu și-a ridicat viciul capul său deformat cu atâta încăpățânare ca acum. Oamenii parcă ar fi amorțiți, iar cei care sunt de partea virtuții și a credincioșiei autentice aproape că sunt descurajați de încăpățânarea, tăria și prevalenta acestuia. Nelegiuirea care abundă nu se limitează numai la cei necredincioși și batjocoritori. Ar fi bine să fie așa; dar nu este așa. Mulți bărbați și multe femei care susțin că sunt de partea religiei Iui Hristos sunt vinovați. Chiar și unii dintre cei care susțin că așteaptă revenirea Lui nu sunt mai pregătiți pentru acel eveniment decât însuși Satana. Ei nu se curățesc de orice întinăciune. Și-au slujit patima atât de mult, încât este firesc ca gândurile lor să fie necurate și închipuirile lor întinate. Este tot așa de imposibil să le faci mintea să zăbovească asupra lucrurilor curate și sfinte cum ar fi să întorci cursul Niagarei și să-i faci apele să urce înapoi.
Tineri prinși în cursă
Tinerii și copiii de ambele sexe se angajează în practici imorale, practicând acest viciu dezgustător, distrugător al sufletului și trupului. Mulți așa-ziși creștini sunt atât de amorțiți datorită aceluiași obicei, încât sensibilitățile lor morale nu pot fi trezite spre a înțelege ce este păcatul; iar dacă este continuat, urmările sigure vor fi distrugerea completă a trupului și a minții. Omul, cea mai nobilă ființă de pe pământ, se transformă într-un animal! El însuși se întinează și se mânjește. Fiecare creștin va trebui să-și țină în frâu patimile și să fie controlat de principii. Dacă nu face acest lucru, nu este vrednic de numele de creștin.
Unii dintre cei cu o mărturisire înaltă de credință nu înțeleg păcatul masturbării și urmările sigure ale acestuia. Obiceiul mult timp îngăduit le-a orbit înțelegerea. Ei nu își dau seama de păcătoșenia extrem de mare a acestui păcat degradant, care slăbește organismul și distruge puterea nervoasă a creierului.
Principiul moral este extrem de slab atunci când ajunge în conflict cu obiceiul deja format. Soliile solemne din cer nu pot fi întipărite cu putere în inima care nu este fortificată împotriva îngăduirii acestui viciu degradant. Nervii cei sensibili ai creierului și-au pierdut tonusul lor sănătos printr-o excitare nesănătoasă pentru satisfacerea dorinței nenaturale după senzualitate. Nervii creierului care comunică cu întregul organism constituie singurul mijloc prin care Cerul poate comunica cu omul pentru a-i schimba viața lăuntrică. Orice tulbură circulația curenților electrici în sistemul nervos scade tăria forțelor vitale, iar urmarea este o amorțire a sensibilității minții. Având în vedere aceste lucruri, cât de important este ca pastorii și membrii care susțin că sunt creștini să stea departe și neîntinați de acest viciu care degradează sufletul!
Sufletul meu a fost doborât de întristare când mi-a fost arătată starea necorespunzătoare a celor care susțin că sunt poporul lui Dumnezeu. Nelegiuirea este pretutindeni, iar dragostea celor mai mulți s-a răcit. Sunt doar puțini dintre cei așa-ziși creștini care privesc acest lucru în lumina potrivită și care reușesc sa se stăpânească atunci când opinia publică și obiceiul locului nu îi condamnă. Cât de puțini sunt cei care își țin în frâu patimile datorită faptului că simt obligația morală de a face astfel, pentru că se tem de Dumnezeu! Cele mai înalte facultăți ale omului sunt înrobite de poftă și patimi senzuale.
Unii vor recunoaște păcatul nestăpânirii de sine și totuși se vor scuza, spunând că ei nu își pot birui patimile. Pentru cei ce sunt creștini, aceasta este o declarație teribilă. „Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nelegiuire” (2 Timotei 2, 19). De ce există această slăbiciune? Deoarece tendințele animalice au fost întărite prin practicare până când au câștigat supremația asupra puterilor mai înalte. Femeile și bărbații nu sunt călăuziți de principii. Ei sunt pe moarte din punct de vedere spiritual, fiindcă și-au răsfățat prea mult poftele firești, încât se pare că puterea lor de stăpânire de sine a dispărut. Patimile josnice ale firii lor au preluat frâul și ceea ce ar trebui să fie puterea stăpânitoare a devenit roabă patimii senzuale. Sufletul este ținut în robia cea mai de jos. Senzualitatea a stins dorința după sfințenie și a spulberat prosperitatea spirituală.
Roadele indolenței
Sufletul meu plânge pentru tinerii care trebuie să-și formeze caracterele în acest veac decăzut. Tremur și pentru părinții lor, căci mi-a fost arătat că, în general, ei nu înțeleg obligațiile pe care le au de a-i învăța pe copiii lor pe ce cale trebuie să meargă. Se au în vedere moda și obiceiurile vremii, iar copiii învață curând să se lase duși de acest curent și sunt întinați, în timp ce părinții lor îngăduitori sunt ei înșiși într-o toropeală și o adormire față de primejdia în care se află. Insă foarte puțini dintre tineri scapă neatinși de obiceiuri senzuale. Ei își găsesc scuze să nu facă mișcare fizică pentru a nu lucra peste măsură. Părinții poartă poveri pe care copiii lor ar trebui să le ducă. Munca peste măsură nu este bună; însă urmările indolenței sunt și mai de temut.
Lenevia conduce la îngăduirea unor obiceiuri stricate. Hărnicia nu istovește și nu epuizează nici a cincea parte ca obiceiul periculos al masturbării. Dacă munca simplă, efectuată în mod regulat, îi epuizează pe copiii voștri, fiți siguri, părinți, că există ceva, în afară de munca lor, care le vlăguiește organismul și le produce simțământul de sfârșeală continuă. Dați de făcut copiilor voștri muncă fizică pentru a-și pune la lucru nervii și mușchii. Oboseala care însoțește o astfel de muncă le va micșora înclinația de a-și îngădui obiceiuri vicioase. Lenevia este un blestem. Ea produce obiceiuri senzuale.
Mi-au fost prezentate multe cazuri și, când am început să le văd viața lăuntrică, sufletul meu a fost dezgustat și am simțit că îmi vine rău gândindu-mă la încăpățânarea în stricăciune a ființelor omenești care susțin că sunt evlavioase și vorbesc despre luarea la ceruri. M-am întrebat adesea: în cine pot avea încredere? Cine nu face nelegiuire?
Un exemplu de decădere
Împreună cu soțul meu, am participat odată la o adunare în care se manifesta împreună simțire față de un frate bolnav de tuberculoză. El era palid și lipsit de vlagă. A cerut poporului lui Dumnezeu să se roage pentru el. Spunea că și familia lui este bolnavă și că pierduse un copil. Vorbea afectat de pierderea lui. Spunea că așteptase mult timp să se întâlnească cu fratele și sora White. El credea că, dacă se vor ruga pentru el, se va vindeca. După ce s-a terminat adunarea, frații ne-au atras atenția asupra cazului său. Ei spuneau că biserica îi ajută; că soția lui e bolnavă și că le murise copilul. Frații se adunaseră chiar și acasă la el, rugându-se pentru familia îndurerată, Noi eram foarte istoviți și, datorită și oboselii acumulate în timpul întrunirii, ne-am scuzat și am vrut să ne retragem.
Eu mă hotărâsem să nu mă angajez să mă rog pentru nimeni, decât dacă Duhul Domnului îmi va porunci acest lucru. Mi se arătase că existau atât de multe nelegiuiri chiar și printre așa-zișii păzitori ai Sabatului, încât nu am vrut să mă unesc în rugăciune pentru cei a căror viață nu o cunoșteam. Mi-am prezentat motivația. Am fost asigurată de frați că, din câte știau ei, era un frate vrednic de încredere. Am schimbat câteva cuvinte cu cel care solicitase rugăciunile noastre ca să se vindece; însă nu mă simțeam în largul meu. El a plâns și a spus că ne așteptase să venim și că era sigur că, dacă ne vom ruga pentru el, avea să se facă bine. Noi i-am spus că nu-i cunoaștem viața și că am prefera să se roage pentru el cei ce îl cunoșteau. El a stăruit atât de mult de noi, încât ne-am decis să luăm aminte la cazul lui și să-I prezentăm înaintea Domnului în seara aceea; și dacă lucrurile vor fi clare, îi vom împlini cererea.
În seara respectivă, ne-am plecat la rugăciune și am prezentat cazul lui înaintea Domnului. L-am rugat fierbinte să ne descopere voia Lui cu privire la acel om. Tot ce doream era ca Dumnezeu să fie proslăvit. Este vrerea Domnului ca noi să ne rugăm pentru acest om în suferință? Ne-am descărcat povara înaintea Domnului și ne-am dus la culcare. Cazul acelui om mi-a fost prezentat cu claritate într-un vis. A fost arătat felul lui de viețuire încă din copilărie și că, dacă noi ne vom ruga, Domnul nu ne va asculta; căci el nutrea nelegiuirea în inima sa. în dimineața următoare, omul a venit la noi, cerându-ne să ne rugăm pentru el. L-am luat deoparte și i-am spus că ne pare rău că suntem siliți să îi refuzăm cererea. I-am relatat visul meu, iar el a recunoscut că era adevărat. El practica masturbarea încă din copilărie și continuase acest lucru și după ce s-a căsătorit, însă a spus că va încerca să se debaraseze de acest obicei.
Acest om trebuia să biruie un obicei pe care îl avea de multă vreme. El se alia în perioada de mijloc a vieții. Principiile lui morale erau atât de slabe, încât, atunci când ajungeau în conflict cu îngăduințe de mult timp tolerate, acestea era biruite. Patimile josnice câștigaseră supremația asupra naturii înalte. L-am întrebat despre reforma sănătății. El a spus că nu o poate pune în practică. Soția lui arunca faina de tip graham dacă i-o aducea în casă.. Această familie fusese ajutată de către biserică. De asemenea, se înălțaseră rugăciuni pentru ei. Copilul le murise, soția era bolnavă, iar soțul și tatăl voia să transfere cazul lor asupra noastră, astfel ca noi să ne prezentăm înaintea unui Dumnezeu sfânt și El să facă o minune pentru ca omul să se facă bine. Sensibilitatea morală a acelui om era paralizată.
Când adoptă obiceiuri ordinare în timp ce spiritul este plăpând, tinerii nu vor căpăta niciodată forța de a-și forma pe deplin și în mod corect caracterul fizic, intelectual și moral. Aveam în fața noastră un om care se înjosea în fiecare zi și totuși avusese îndrăzneala de a se aventura în prezența lui Dumnezeu și a cere o creștere a puterii sale pe care și-o irosise și care, dacă i-ar fi fost dată, ar fi consumat-o prin viciul său. Câtă răbdare are Dumnezeu! Dacă El ar face omului potrivit cu căile lui rele, cine ar putea sta în fața Sa? Cum ar fi fost dacă noi am fi fost mai puțin precauți și am fi dus cazul acestui om înaintea Domnului, în timp ce el continua să practice nelegiuirea? Oare ne-ar fi ascultat Domnul? Ne-ar fi răspuns El? „Căci Tu nu ești un Dumnezeu căruia să-I placă răul, cel rău nu poate locui lângă Tine. Nebunii nu pot sta în preajma ochilor Tăi; Tu urăști pe cei ce fac fărădelegea” (Psalmii 5, 4.5). „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul” (Psalmii 66, 18).
Acesta nu este un caz unic. Nici măcar relația de căsătorie nu a fost suficientă pentru a-l reține pe acest om să practice mai departe obiceiurile sale ordinare din copilărie. Aș vrea să pot spune că sunt convinsă că acele cazuri de felul acestuia tocmai prezentat sunt rare, însă eu știu că sunt frecvente. Copiii născuți din părinți stăpâniți de patimi josnice ajung oameni de nimic. Ce se poate aștepta de la acești copii decât că ei se vor afunda și mai mult decât părinții lor în păcat? Ce se poate aștepta de la generația care urmează? Mii de oameni sunt lipsiți de principii. Aceștia transmit urmașilor lor patimile lor ordinare și mârșave. Ce moștenire! Mii de oameni trăiesc o existență lipsită de principii, pângărindu-și și molipsindu-și tovarășii și perpetuându-și patimile josnice pe care le transmit copiilor lor. Ei își asumă răspunderea de a pune asupra acestora pecetea propriilor lor caractere.
Principiul moral -- singura apărare
Revin din nou la creștini. Dacă toți cei care susțin că păzesc Legea lui Dumnezeu n-ar săvârși nelegiuirea, sufletul meu s-ar simți liber; însă nu așa stau lucrurile. Chiar și unii dintre cei ce susțin că țin toate poruncile lui Dumnezeu se fac vinovați de păcatul adulterului. Ce aș putea spune ca să le trezesc simțurile amorțite? Principiul moral, respectat cu strictețe, devine unica siguranță a sufletului. Dacă a fost vreun timp când hrana noastră trebuie să fie cea mai simplă cu putință, atunci acel timp este acum. Carnea nu trebuie pusă în fața copiilor noștri. Aceasta excită și întărește patimile josnice și are tendința de a slăbi puterile morale. Cerealele și fructele, pregătite fără grăsime și într-o stare cât mai naturală cu putință, ar trebui să existe pe mesele tuturor acelora care se pregătesc pentru ceruri. Cu cât alimentația este mai puțin excitantă, cu atât patimile vor putea fi stăpânite mai ușor. Satisfacerea gustului nu trebuie consultată fără a se ține seama de sănătatea fizică, intelectuală sau morală.
Îngăduința față de patimile josnice îi va conduce pe foarte mulți să își închidă ochii față de lumină, căci ei se tem că vor vedea păcate pe care nu vor să le părăsească. Toți pot vedea, dacă vor. Dacă ei aleg mai degrabă întunericul decât lumina, nelegiuirea lor nu va fi mai mică. Oare de ce nu studiază bărbații și femeile ca să dobândească cunoștințe în legătură cu aceste lucruri, care le afectează atât de decisiv puterea lor fizică, intelectuală și morală? Dumnezeu v-a dat un locaș pe care să-l îngrijiți și să-l păstrați în cea mai bună stare pentru a-L sluji și pentru slava Sa. Trupurile voastre nu vă aparțin. „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 19. 20). „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt; și așa sunteți și voi” (1 Corinteni 3, 16.17). (Testimonies for the Church 2:346-353 (1869)).