Lipsa spiritului misionar
Între adventiștii păzitori ai Sabatului, a existat în mică măsură spiritul misionar. Dacă pastorii și membrii bisericii ar fi îndeajuns de conștienți de acest lucru, nu ar mai sta așa de indiferenți, în timp ce Dumnezeu i-a onorat, făcându-i depozitarii Legii Sale, întipărind-o în mintea lor și scriind-o în inima lor. Testimonies for the Church 3:202.
Adevăratul spirit misionar a părăsit comunitățile care fac o mărturisire de credință atât de înaltă. Inima lor nu mai arde de iubire pentru suflete și de dorința de a le conduce în staulul lui Hristos. Avem nevoie de lucrători zeloși. Nu există nimeni care să răspundă strigătului care se înalță din fiecare parte: „Treci și ajută-ne?” -- Idem, 4:156.
Mi s-a arătat că noi, ca popor, suntem deficitari. Cuvintele noastre nu sunt în armonie cu credința noastră. Credința noastră mărturisește că trăim sub influența vestirii celei mai solemne solii, care a fost dată vreodată muritorilor. Totuși, cu toate că acest fapt este evident, eforturile noastre, zelul nostru, spiritul nostru de sacrificiu de sine nu se compară cu caracterul lucrării. Trebuie să înviem din morți și Hristos ne va da viață. Idem, 2:114.
Inima mea este plină de durere când mă gândesc cât de puțin își simt bisericile noastre responsabilitățile față de Dumnezeu. Nu este vorba numai de misionarii care sunt niște soldați, ci de fiecare bărbat și femeie care sunt înrolați în armata lui Hristos. Oare, doresc ei să accepte viața de soldat, după exemplul pe care li l-a dat Domnul Hristos în viața Sa de renunțare la sine și sacrificiu? Ce renunțare de sine au manifestat bisericile voastre, ca întreg? Poate că au oferit donații în bani, dar s-au cruțat pe ele însele. The General Conference Daily Bulletin, 4 februarie, 1893, 131.
Mulți dintre pretinșii urmași ai lui Hristos nu simt responsabilitatea pentru suflete mai mult decât o simte lumea. Pofta ochilor, mândria vieții, plăcerea de a face paradă, iubirea de comoditate îi despart pe creștini de Dumnezeu, iar spiritul misionar adevărat există doar la câțiva. Ce se poate face pentru a le deschide ochii acestor păcătoși din Sion și pentru a-i face pe ipocriți să tremure? -- Idem, 132.
Există o categorie de creștini reprezentată de Meroz. Spiritul misionar nu a pus niciodată stăpânire pe sufletul lor. Solicitările centrelor misionare din străinătate nu i-au îndemnat la acțiune. Cum vor da socoteală înainte lui Dumnezeu aceia care nu fac nimic pentru lucrarea Sa -- nimic pentru a câștiga suflete la Hristos? Cu privire la acești oameni, se va rosti acuzația „rob viclean și leneș” -- Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 290.
Ca o ilustrare a nereușitei voastre în a vă ridica la înălțimea cerințelor lucrării lui Dumnezeu, așa cum aveați privilegiul, mi s-a făcut referire la aceste cuvinte: „Blestemați pe Meroza, a zis îngerul Domnului. Blestemați, blestemați pe locuitorii lui; căci n-au venit în ajutorul Domnului. În ajutorul Domnului printre oamenii viteji” (Judecători 5, 23). Testimonies for the Church 2:247.
Categoria celor mulțumiți de ei înșiși
Mi-a fost prezentată o clasă care era conștientă de faptul că membrii ei aveau îndemnuri generoase, simțăminte devoționale și o plăcere de a face binele; totuși ei nu făceau nimic. Ei aveau un simțământ de mulțumire de sine, măgulindu-se că, dacă ar avea o ocazie sau ar fi într-o situație mai favorabilă, ar putea și ar fi gata să facă o lucrare mare și bună; dar ei așteaptă ocazia. Disprețuiesc judecata strâmbă a sărmanului zgârcit, care dă cu greu mica bucățică celor nevoiași. Ei văd că el trăiește pentru sine, că nu există în el pornirea să facă bine altora, să-i binecuvânteze cu talentele, influența și mijloacele care i-au fost încredințate spre folosire, și nu să abuzeze de ele, nici să le lase să ruginească sau să le îngroape în pământ. Cei care se predau în fața zgârceniei și a egoismului lor au de dat socoteală pentru faptele lor zgârcite și sunt răspunzători pentru talentele pe care le folosesc în mod abuziv. Dar și mai răspunzători sunt cei care, deși au impulsuri generoase și sunt ageri ca să discearnă lucrurile spirituale, rămân inactivi, așteptând o ocazie care presupun că n-a venit, punând în contrast dispoziția lor de a fi gata să facă binele cu lipsa de bunăvoință a celui zgârcit, și care chibzuiesc că situația lor este mai favorabilă decât aceea a vecinilor lor, mici la suflet. Unii ca aceștia se înșală. A avea calități care nu sunt folosite nu face decât să le mărească responsabilitatea; și, dacă ei păstrează nefolosite talentele date de Domnul, sau le acumulează, situația lor nu este mai bună decât aceea a vecinilor, pentru care sufletele lor simt un astfel de dispreț. Lor li se va spune: „Voi ați cunoscut voia Domnului, și totuși n-ați făcut-o”. Testimonies for the Church 2:250, 251.
Amorțeală satanică, aducătoare de moarte
Poporul lui Dumnezeu trebuie să primească această avertizare și să deosebească semnele timpului. Semnele venirii lui Isus sunt prea evidente pentru a fi puse la îndoială și, în vederea acestor lucruri, toți aceia care susțin că sunt de partea adevărului trebuie să fie implicați în mod activ în predicare. Dumnezeu îi cheamă pe toți, atât pe predicatori, cât și poporul, să se trezească. Tot cerul este în mișcare. Scenele istoriei Pământului se vor încheia în curând. Trăim primejdiile timpului sfârșitului acestui pământ. În fața noastră sunt necazuri și mai mari și, cu toate acestea, noi nu ne-am trezit. Această lipsă de activitate și de seriozitate în lucrarea lui Dumnezeu este înspăimântătoare. Această amorțeală de moarte este de la Satana. Idem, 1:260, 261.
Necredința învăluie bisericile noastre asemenea unui giulgiu al morții, pentru că ele nu folosesc talentele pe care li le-a dat Dumnezeu, oferindu-le lumină acelora care nu cunosc adevărul prețios. Domnul cheamă sufletele iertate, pe acelea care se bucură de lumină, să le descopere și altora adevărului. The General Conference Daily Bulletin, 1893, 133.
Satana caută acum să țină poporul lui Dumnezeu în stare de inactivitate, să-l rețină să-și facă partea în răspândirea adevărului, pentru ca, la sfârșit, când vor fi cântăriți, să fie găsiți necorespunzători. Testimonies for the Church 1:260.
Oamenii sunt în pericol. Mulțimile pier. Dar, cât de puțini așa-ziși urmași ai Domnului Hristos simt o povară pentru aceste suflete! Destinul unei lumi atârnă în cumpănă, dar acest fapt îi mobilizează cu mare greutate pe cei care pretind a crede adevărul cel mai vast, care le-a fost dat vreodată muritorilor. Se manifestă o lipsă a acelei iubiri care L-a determinat pe Domnul Hristos să-și lase căminul ceresc și să ia asupra Sa natura omului, pentru ca omenescul să poată veni în contact cu omenescul, atrăgându-i pe oameni la Dumnezeu. În poporul lui Dumnezeu există o stare de paralizie, de letargie, care îi împiedică să-și înțeleagă datoria prezentă. Parabolele Domnului Hristos, 303.
Satana se folosește de nepăsarea și de starea de adormire a așa-zișilor creștini pentru a-și întări eforturile și pentru a câștiga suflete de partea lui. Mulți dintre cei care cred că, deși nu fac nici o lucrare concretă pentru Domnul Hristos, totuși sunt de partea Sa, îl împuternicesc pe vrăjmaș să ocupe teren și să câștige avantaje. Prin faptul că au dat greș în a fi niște lucrători sârguincioși pentru Domnul, neîndeplinindu-și datoriile și nerostind soliile care trebuiau vestite, ei i-au permis lui Satana să obțină stăpânirea asupra unor suflete care ar fi putut fi câștigate pentru Domnul Hristos. Idem, 280.
Când studiez Scripturile, sunt alarmată pentru starea Israelului lui Dumnezeu din aceste timpuri din urmă. Ei sunt îndemnați să fugă de idolatrie. Mă tem că sunt adormiți și se conformează atât de mult lumii, încât le va fi greu să discearnă cine Îi slujește lui Dumnezeu și cine nu Îi slujește. Distanța dintre Domnul Hristos și poporul Său se mărește, dar se micșorează între acesta și lume. Semnele de distincție între pretinsul popor al lui Dumnezeu și lume aproape că au dispărut. Ca și Israelul din vechime, ei urmează urâciunile popoarelor din jurul lor. Testimonies for the Church 1:277.
Slăbirea discernământului spiritual
Nu numai în lume vedem rezultatele neglijenței de a lucra pe căile lui Hristos din partea comunității. Prin neglijența aceasta, în comunitate s-a introdus o stare de lucruri ce a eclipsat înaltele și sfintele interese ale lucrării lui Dumnezeu. Un spirit de critică și de amărăciune s-a furișat în biserică, și discernământul spiritual al multora a slăbit. Din cauza aceasta, lucrarea lui Hristos a suferit o pierdere foarte mare. Idem, 6:297.
Sunt plină de tristețe când mă gândesc la starea noastră, ca popor. Domnul n-a închis cerul pentru noi, dar viața noastră de continuă apostazie ne-a despărțit de El. Mândria, lăcomia și iubirea de lume au fost vii în inimă, fără teama de a fi lepădați sau condamnați. Păcate grele și îndrăznețe s-au cuibărit printre noi. Cu toate acestea, părerea generală este aceea că biserica înflorește și că pacea și prosperitatea spirituală se află în mijlocul ei. Biserica și-a întors spatele și nu L-a mai urmat pe Domnul Hristos, Conducătorul ei, și se retrage în mod sigur spre Egipt. Cu toate acestea, puțini sunt alarmați sau surprinși de lipsa lor de putere spirituală. Îndoiala și chiar necredința în Mărturiile Duhului lui Dumnezeu se ridică în comunitățile noastre de pretutindeni. Satana dorește ca lucrurile să fie astfel. Idem, 5:217.
Starea de slăbiciune spirituală
Asupra poporului lui Dumnezeu a strălucit lumină acumulată; dar mulți au neglijat să urmeze lumina, și din această cauză sunt într-o stare de mare slăbiciune spirituală. Poporul lui Dumnezeu nu piere acum din lipsă de cunoștință. Ei nu vor fi condamnați pentru că n-au cunoscut calea, adevărul și viața. Adevărul pe care au ajuns să-l înțeleagă și lumina care a strălucit asupra sufletului lor, dar care a fost neglijată sau refuzată, îi vor condamna. Aceia
care niciodată n-au avut lumină spre a o respinge nu se vor afla sub condamnare. Ce s-ar fi putut face mai mult pentru via lui Dumnezeu decât a fost făcut? Lumină, lumină prețioasă strălucește asupra poporului lui Dumnezeu; dar ea nu-i va mântui, decât dacă consimt să fie mântuiți prin ea, s-o trăiască pe deplin și s-o transmisă altora din întuneric. Testimonies for the Church 2:123.
Nevoia de alifie cerească pentru ochi
Comunitățile au nevoie să aibă ochii unși cu alifia cerească, ca să poată vedea multele ocazii din jurul lor pentru a-I sluji lui Dumnezeu. De repetate ori, Domnul a chemat poporul Său să meargă la drumuri și la garduri și să-i convingă pe oameni să intre, pentru a-I fi casa plină; dar chiar și în umbra propriilor noastre porți sunt familii față de care noi nu am arătat destul interes pentru a-i face să înțeleagă faptul că pe noi ne preocupă persoana lor. Lucrarea aceasta, care este cea mai aproape de noi, e ceea ce Domnul cere de la biserică să întreprindă. Noi nu trebuie să stăm și să zicem: „Cine este aproapele meu?” Noi trebuie să ne reamintim că aproapele nostru este acela care are cel mai mult nevoie de simpatia și ajutorul nostru; aproapele nostru este fiecare suflet care este rănit și zdrobit de adversar. Aproapele nostru este oricine este proprietatea lui Dumnezeu. În Hristos, deosebirile făcute de către iudei, cu privire la cine era aproapele lor, sunt date la o parte. Nu există despărțiri teritoriale, nu există distincții artificiale, nici caste, nici aristocrație. Idem, 6:294.
Fanatismul și formalismul rece
Satana lucrează acum cu toate puterile lui subtile și amăgitoare pentru a-i îndepărta pe oameni de la lucrarea soliei îngerului al treilea, care trebuie să fie vestită cu o mare putere. Când va vedea că Domnul Își binecuvântează poporul și îl pregătește pentru a discerne amăgirile lui, vrăjmașul va lucra cu puterea lui iscusită, ca să aducă fanatismul pe de o parte și formalismul rece pe de altă parte, așa încât să poată câștiga multe suflete. Acum este timpul să veghem fără încetare. Fiți atenți, ca să sesizați primul pas pe care Satana l-ar putea face în mijlocul nostru. The Review and Herald, 24 ianuarie, 1893.
În bisericile noastre există oameni reci ca un aisberg. Sunt o mulțime de formaliști care pot crea o aparență impunătoare, dar care nu pot străluci ca niște lumini în lume. Idem, 24 martie, 1891.
Mărginiți de egoism
Mi s-a arătat că motivul pentru care cei din poporul lui Dumnezeu nu sunt mai spirituali și n-au o credință mai mare este din cauza egoismului de care sunt mărginiți Nu mulțimea adunărilor voastre este lucrul pe care îl acceptă Dumnezeu. Nu rugăciunile numeroase, ci pe cei ce fac dreptate, care fac lucrul bun la timp potrivit. Testimonies for the Church 2:36.
Zgârcenia
Dar unii refuzau să fie convertiți. Ei nu era dispuși să umble pe calea lui Dumnezeu, și când se făceau apeluri pentru daruri de bunăvoie pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să poată fi dusă mai departe, unii se agățau în chip egoist de averile lor pământești. Acești oameni zgârciți au ajuns să fie separați de ceata celor credincioși. Idem 9:126.
Nici unul din douăzeci nu este pregătit
Aceasta este o declarație solemnă, pe care o fac pentru biserică, și anume că nici unul din douăzeci de membri, ale căror nume sunt scrise în registrul bisericii, nu este pregătit pentru a-și încheia istoria lui pe pământ și va fi tot așa de lipsit de Dumnezeu și de speranță în lume, ca păcătosul de rând. Ei pretind că Îi slujesc lui Dumnezeu, dar sunt mai dornici să-i slujească lui mamona. Această lucrare făcută cu o jumătate de inimă este mai degrabă o negare continuă a lui Hristos, decât o mărturisire pentru El. Sunt așa de mulți care au adus în biserică propriul spirit josnic și nesupus. Simțul lor spiritual este pervertit de propriile decăderi morale degradatoare. Ei reprezintă lumea în spiritul, în inima și voința lor, se adâncesc în practicile lor senzuale, iar așa-zisa lor viață creștină este plină de amăgire sub nenumărate aspecte. Ei trăiesc ca niște păcătoși, în timp ce pretind că sunt creștini! Cei care se consideră creștini și Îl mărturisesc pe Hristos ar trebui să iasă din mijlocul lor, să nu se atingă de nici un lucru necurat și să fie separați
Îmi las pana de scris jos și îmi înalț sufletul în rugăciune, ca Domnul să sufle asupra poporului Său căzut, care este asemenea unor oase uscate, și să-l aducă la viață. Sfârșitul este aproape și vine peste noi, strecurându-se așa de neobservat, așa de imperceptibil, de tăcut, asemenea pașilor neauziți ai hoțului din noapte, pentru a-i surprinde pe cei care dorm nepregătiți și fără pază. Fie ca Domnul să îngăduie ca Duhul Său Sfânt să fie adus în inima noastră, care acum este cuprinsă de comoditate, ca să nu mai dormim, așa cum fac ceilalți, ci să veghem și să fim trezi. The General Conference Bulletin, 1893, 132, 133.
Nevoia de reformă și de înviorare
Creștinii trebuie să se pregătească pentru lucrurile care, în curând, vor invada lumea ca o surpriză copleșitoare, și această pregătire să o facă prin studierea cu seriozitate a Cuvântului lui Dumnezeu și prin străduința de a-și conforma viața cu preceptele lui. Problemele capitale ale veșniciei ne cer ceva în afară de o religie imaginară, o religie a cuvintelor și a formelor, unde adevărul este ținut în curtea de afară. Dumnezeu cheamă la redeșteptare și la reformă. Profeți și regi, 626.
O înviorare a adevăratei evlavii în mijlocul nostru este cea mai mare și mai urgentă nevoie. Căutarea ei ar trebui să fie prima noastră lucrare. The Review and Herald, 22 martie, 1887.
A venit timpul să aibă loc o deplină reformă. Când va începe reforma aceasta, spiritul rugăciunii îl va influența pe fiecare credincios și va izgoni din biserică spiritul neînțelegerii și al certei. Testimonies for the Church 8:251.
Trebuie să aibă loc o reformă și o reînviorare, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Reînviorarea și reforma sunt două lucruri diferite. Reînviorarea semnifică o înnoire a vieții spirituale, o readucere la viață a puterilor minții și ale inimii, o înviere din moartea spirituală. Reforma semnifică o reorganizare, o schimbare a ideilor și a teoriilor, a obiceiurilor și a practicilor. Reforma nu va aduce roadele bune ale neprihănirii, dacă nu este asociată cu reînviorarea spirituală. Reînviorarea și reforma trebuie să-și aducă la îndeplinire lucrarea lor și să fie combinate în această lucrare. The Review and Herald, 25 februarie, 1902.
Oare nu cheamă Scripturile la o lucrare mai curată și mai sfântă decât am văzut până acum?... Dumnezeu îi cheamă pe aceia care sunt dispuși să fie conduși de Duhul Sfânt să înceapă o lucrare de reformă cuprinzătoare. Văd în fața noastră o criză, iar Domnul le cere lucrătorilor Săi să intre în rânduri. Fiecare suflet ar trebui să se afle acum într-o stare de consacrare reală și mai profundă decât în anii care au trecut Am fost adânc impresionată de scenele care mi-au fost arătate într-o viziune de noapte. Se părea că are loc o mare mișcare -- o lucrare de înviorare -- care înainta în multe locuri. Poporul nostru se mobiliza, răspunzând la chemarea lui Dumnezeu. -- The General Conference Bulletin, 29 mai, 1913, 34.
Într-o viziune de noapte, mi-au trecut pe dinainte reprezentări ale unei mari mișcări de reformă în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Mulți Îl lăudau pe Dumnezeu. Bolnavii erau vindecați și alte minuni erau săvârșite Sute și mii erau văzuți vizitând familii și explicându-le Cuvântul lui Dumnezeu. Inimi erau convinse prin puterea Duhului Sfânt și un spirit de adevărată convertire se dădea pe față. În toate părțile, ușile erau larg deschise pentru proclamarea adevărului. Lumea părea să fie luminată de influența cerească. Mari binecuvântări erau primite de sincerul și smeritul popor al lui Dumnezeu. Testimonies for the Church 9:126.
Se face simțită marea nevoie a unei reforme printre cei din poporul lui Dumnezeu. Starea actuală a bisericii naște întrebarea: Este aceasta o reprezentare corectă a Celui ce și-a dat viața pentru noi? -- Idem, 3:474.
Când reproșul de indolență și lenevie va fi șters de deasupra bisericii, Spiritul Domnului Se va manifesta în chip milostiv. Puterea dumnezeiască se va da pe față. Biserica va vedea lucrarea providențială a Domnului oștirilor. Lumina adevărului va străluci în raze clare și puternice și, ca pe vremea apostolilor, multe suflete se vor întoarce de la rătăcire la adevăr. Pământul va fi luminat de slava Domnului. Idem, 9:46.
Întârzierea este fatală
Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu așteaptă să aibă loc unele schimbări, să fie luat în stăpânire de o putere irezistibilă. Însă vor fi dezamăgiți, pentru că sunt pe o cale greșită. Ei trebuie să acționeze, să se implice ei înșiși în lucrare și să strige cu stăruință către Dumnezeu pentru a dobândi o cunoaștere reală a propriei stări. Scenele care trec prin fața noastră sunt de o amploare suficientă pentru a ne determina să ne trezim și să vestim adevărul inimilor acelora care vor asculta. Secerișul pământului este aproape copt. Testimonies for the Church 1:261.
Pe de altă parte, sunt unii dintre cei care, în loc să dezvolte cu înțelepciune ocaziile prezente, așteaptă în lenevie vreun timp special de înviorare spirituală, în care capacitatea lor de a-i lumina pe alții să crească mult mai mult. Ei neglijează astfel datoriile și privilegiile prezente și îngăduie ca lumina lor să ardă slab, în timp ce privesc înainte spre un timp când, fără nici un efort din partea lor, ei vor ajunge să primească o binecuvântare deosebită, prin care vor fi transformați și făcuți destoinici pentru slujire. Faptele Apostolilor, 54.
Nu producători, ci consumatori
Cei care se declară urmași ai Domnului Hristos sunt judecați înaintea universului, dar lipsa lor de zel și eforturile lor slabe în slujba lui Dumnezeu îi arată ca fiind necredincioși. Dacă ar fi făcut tot ce ar fi putut mai bine, nu ar fi fost condamnați, dar ei nu au putut face mai mult, pentru că inima lor nu a fost dedicată lucrării. Atât lumea, cât și ei știu că și-au pierdut într-o mare măsură spiritul de renunțare la sine și dispoziția de a purta crucea. În cărțile cerului, în dreptul numelor multora, se va găsi scris că nu au fost niște producători, ci niște consumatori. Mulți dintre cei care poartă Numele lui Hristos umbresc slava Sa, ascund frumusețea Sa și nu-I acordă cinstea care I se cuvine. Mulți oameni își au numele scrise în registrele bisericii, dar nu se află sub conducerea Domnului Hristos. Ei nu respectă îndrumarea Sa și nici nu îndeplinesc lucrarea Sa. Prin urmare, ei se află sub conducerea vrăjmașului. Asemenea creștini nu fac nici un bine real, și, ca urmare, aduc un prejudiciu incalculabil. Pentru că influența lor nu este o mireasmă de viață spre viață, ea este o miasmă de moarte spre moarte. Parabolele Domnului Hristos, 303, 304.
Păzirea poruncilor, o mantie pentru păcat
Același pericol există și astăzi în mijlocul poporului, al celor care mărturisesc că sunt depozitarii Legii lui Dumnezeu. Ei sunt prea înclinați să se flateze că, în măsura în care păzesc poruncile, vor fi apărați de puterea judecății divine. Ei refuză să fie mustrați pentru cele rele și îi învinuiesc pe slujitorii lui Dumnezeu că sunt prea zeloși să îndepărteze păcatul din tabără. Dumnezeu, care urăște păcatul, îi cheamă pe cei care mărturisesc a păzi Legea Sa să se despartă de orice nelegiuire. Neglijența de a se pocăi și aceea de a asculta de Cuvântul Lui vor avea urmări asupra poporului lui Dumnezeu de astăzi cum a avut același păcat asupra vechiului Israel. Există o limită peste care El nu va mai amâna judecățile Sale. Testimonies for the Church 4:166, 167.
Morți în greșeli și în păcate
Astăzi, mulți dintre aceia care alcătuiesc adunările noastre sunt morți în greșeli și păcate. Ei vin și pleacă asemenea ușii care se mișcă în balamale. Timp de ani de zile, ei au ascultat satisfăcuți adevărurile cele mai solemne și cele mai mișcătoare, dar nu le-au pus în practică. Din pricina aceasta, ei sunt din ce în ce tot mai puțin sensibili față de faptul că adevărul este așa de prețios Deși se declară a fi credincioși, ei tăgăduiesc puterea evlaviei. Dacă vor continua în starea aceasta, Dumnezeu îi va lepăda. Ei se fac singuri necorespunzători pentru a fi membri ai familiei Lui. Testimonies for the Church 4:426, 427.
Doar susținători ai moralei
Mulți dintre cei care se autointitulează creștini sunt doar niște susținători ai moralei. Ei au refuzat acel unic dar care i-ar fi putut face în stare să-L onoreze pe Domnul Hristos, reprezentându-L în lume. Pentru ei, lucrarea Duhului Sfânt este o lucrare ciudată. Ei nu sunt niște împlinitori ai Cuvântului. Principiile cerești, care îi deosebesc pe aceia care sunt una cu Hristos de aceia care sunt una cu lumea, au devenit aproape neobservabile. Așa-zișii urmași ai lui Hristos au încetat să fie un popor deosebit și separat. Linia de demarcație dintre ei și lume este invizibilă. Ei se subordonează lumii, practicilor, obiceiurilor și egoismului ei. Biserica a început să urmeze exemplul lumii în ce privește încălcarea Legii, deși ar fi trebuit ca lumea să vină în biserică și să respecte Legea. Biserica se transformă zi de zi, devenind tot mai mult asemenea lumii. Parabolele Domnului Hristos, 315, 316.
Un raport pătat
Mulți au doar o formă de evlavie, numele lor se află în registrul comunității, dar în cer au un raport pătat. Îngerul raportor a înregistrat cu credincioșie faptele lor. Fiecare faptă egoistă, fiecare cuvânt urât, fiecare datorie neîmplinită și fiecare păcat ascuns, împreună cu orice prefăcătorie abilă, toate sunt înregistrate în cartea de aducere-aminte, ținută de îngerul raportor. Testimonies for the Church 4:422.
Purtătorii de poveri sunt istoviți
Pentru că unii nu vor să ridice poverile pe care le-ar putea ridica, sau să facă lucrarea pe care ar putea să o facă, lucrarea este prea grea pentru cei câțiva care s-au angajat în ea. Ei văd că este atât de mult de făcut, încât suprasolicită puterea lor și sunt repede istoviți. Idem, 2:645.
Incapabili să prezinte un motiv inteligent pentru credință
Mulți dintre cei care mărturisesc a crede adevărul pentru aceste zile de pe urmă vor fi găsiți ușori. Ei au neglijat subiectele mai importante. Conversația lor este superficială, nu adâncă, serioasă și profundă. Ei nu știu pentru ce cred adevărul -- numai pentru că alții au crezut în el -- și îl iau de la sine înțeles ca fiind adevăr. Ei nu pot prezenta nici un motiv inteligent pentru credința lor Alții nu sunt iluminați sau edificați prin experiența lor sau prin cunoștința care era privilegiul și datoria lor să o obțină. Puterea și stabilitatea sunt cu cei sincer cunoscători. Testimonies for the Church 2:634.
Rapida desfășurare a împlinirii profeției
Dumnezeu are pe pământ un popor care, cu credință și o nădejde sfântă, urmărește rapida desfășurare a împlinirii profeției și caută să-și curețe sufletul prin ascultare de adevăr, ca să nu fie găsiți fără haină de nuntă când Se va arăta Hristos. Idem, 4:307.
Un vis impresionant
Într-un vis care mi-a fost dat pe data de 29 septembrie 1886, mergeam împreună cu un grup mare de oameni care căutau afine. În grup erau mulți tineri și tinere gata să ajute la culegerea fructelor. Se părea că ne aflam într-un oraș, deoarece era un teren necultivat foarte mic, dar, în jurul orașului, se aflau câmpii, dumbrăvi frumoase și grădini cultivate. În fața noastră, mergea un car mare, plin cu provizii pentru grupul nostru.
În curând, carul s-a oprit și grupul s-a răspândit în toate direcțiile, în căutarea fructelor. Pretutindeni în jurul carului erau tufe înalte și joase, în care se aflau afine frumoase și mari, dar grupul căuta prea departe ca să le vadă. Eu am început să culeg fructele din apropiere, fiind foarte atentă ca nu cumva să culeg afinele verzi, care erau așa de amestecate cu fructele coapte, încât puteam să culeg doar câte una sau două afine de pe un ciorchine.
Unele dintre afinele frumoase și mari căzuseră pe pământ și erau pe jumătate consumate de viermi și de insecte. „Oh”, m-am gândit eu, „dacă am fi venit în acest loc mai înainte, toate aceste fructe prețioase ar fi putut fi salvate! Dar acum este prea târziu. Cu toate acestea, eu voi culege aceste afine de pe jos și voi vedea dacă mai este ceva bun în ele. Chiar dacă afina este distrusă în întregime, cel puțin pot să le arăt fraților ce ar fi putut găsi, dacă nu ar fi ajuns prea târziu.”
Tocmai atunci, două sau trei persoane din grup au venit în apropiere, plimbându-se în locul în care mă aflam. Ele discutau și păreau foarte preocupate de conversația lor. Văzându-mă, au spus: „Am căutat pretutindeni și nu am putut găsi nici un fruct”. Au privit cu uimire la cantitatea pe care o aveam eu. Le-am spus: „Mai este mult de cules din aceste tufe”. Ele au început să culeagă, dar s-au oprit îndată, spunând: „Nu este corect să culegem noi aici; tu ai găsit locul acesta și fructele îți aparțin”. Dar eu am răspuns: „Nu contează. Adunați oriunde puteți găsi ceva. Acesta este terenul lui Dumnezeu și acestea sunt afinele Sale, așa că este privilegiul vostru să le culegeți”.
Dar, curând, se pare că am rămas din nou singură. Am auzit toate lucrurile despre care vorbeau și râdeau lângă car. I-am strigat pe cei care erau acolo și i-am întrebat: „Ce faceți?” Ei au răspuns: „Nu am putut să găsim nici o afină, am obosit și ne este foame, am crezut că putem veni la car pentru a mânca. După ce ne vom odihni puțin, vom merge din nou”.
„Dar”, am spus eu, „nu ați adus nimic până acum. Voi mâncați proviziile, fără să ne fi adus nimic. Eu nu pot să mănânc acum, pentru că sunt prea multe fructe de cules. Voi nu le-ați găsit, deoarece nu ați căutat suficient de atent. Afinele nu se află la suprafața tufelor, trebuie să le căutați. Este adevărat că nu le puteți culege în cantități mari, dar, dacă veți căuta cu atenție printre afinele verzi, veți găsi fructe foarte frumoase.”
Vadra mea mică s-a umplut curând de afine și le-am dus la car. Am spus: „Acestea sunt cele mai frumoase fructe pe care le-am cules vreodată și le-am strâns în apropiere, în timp ce voi ați obosit, căutându-le departe și fără succes”.
Apoi au venit toți să vadă fructele. Ei au spus: „Acestea sunt niște tufe înalte, puternice și mature. N-am crezut că putem găsi ceva în tufele înalte, așa că am căutat doar tufele mici, dar am găsit numai câteva.”
Apoi am spus: „Vreți să depozitați aceste afine și, după aceea, să mergeți cu mine, să căutăm mai multe fructe în aceste tufe înalte?”
Dar ei nu se pregătiseră deloc să depoziteze fructele. Erau vase și saci din abundență, dar fuseseră folosite pentru mâncare. Eu am obosit așteptând și, în cele din urmă, am întrebat: „Nu ați venit să culegeți fructe? Atunci de ce nu sunteți pregătiți să aveți grijă de ele?”
Cineva a răspuns: „Soră White, noi nu ne-am așteptat cu adevărat să găsim nici un fruct într-un loc în care se află așa de multe case și agitație, dar, pentru că pari așa de nerăbdătoare să culegi fructe, am hotărât să venim cu tine. Noi am crezut că vom aduce suficient ca să mâncăm și, dacă nu vom aduna nici un fruct, ne vom bucura de recreație”.
Eu am răspuns: „Nu pot să înțeleg acest fel de muncă. Voi merge din nou să culeg. Ziua deja a trecut, în curând se va înnopta și nu mai putem culege nici un fruct”. Unii au mers cu mine, dar alții au rămas la car, ca să mănânce.
O mică grupă a cules într-un loc și oamenii erau preocupați, discutând despre ceva care părea să-i intereseze mult. Eu m-am apropiat și am văzut că atenția lor era atrasă de un copilaș aflat în brațele unei femei. Am spus: „Mai aveți doar puțin timp și ar fi mai bine să lucrați cât mai puteți”.
Atenția celor mai mulți era atrasă de un tânăr și o tânără care alergau spre car. Când au ajuns la car, erau așa de obosiți, încât au fost nevoiți să stea jos și să se odihnească. și alții se așezaseră pe iarbă, ca să se odihnească.
În felul acesta, ziua a trecut și s-a realizat foarte puțin. În cele din urmă, eu am spus: „Fraților, voi numiți aceasta o expediție reușită. Dacă acesta este modul în care lucrați, nu mă mir de lipsa voastră de succes. Succesul sau nereușita voastră depinde de modul în care lucrați. Aici sunt afine, pentru că eu le-am găsit. Unii dintre voi au căutat zadarnic în tufele mici, alții au găsit câteva afine, dar tufele înalte au fost trecute cu vederea pentru că pur și simplu nu v-ați așteptat să găsiți fructe în ele. Vedeți că fructele pe care le-am cules eu sunt mari și coapte. În scurt timp se vor coace și alte fructe și putem merge din nou la cules. Acesta este modul în care am fost învățată să culeg fructe. Dacă ați fi căutat lângă car, ați fi putut găsi afine la fel de bine ca mine.
Cei care abia încep să învețe să îndeplinească o astfel de muncă vor repeta lecția pe care le-ați dat-o astăzi. Domnul a așezat aceste tufe cu fructe chiar în mijlocul acestor locuri aglomerate și Se așteaptă ca voi să le găsiți. Dar voi ați fost mult prea preocupați să mâncați și să vă amuzați. Nu ați venit aici cu o hotărâre serioasă de a găsi fructe.
Altă dată va trebui să lucrați cu mai mult zel și mai multă seriozitate și cu un scop cu totul diferit, altfel munca voastră nu va avea niciodată succes. Dacă lucrați corect, îi veți învăța pe lucrătorii mai tineri că unele lucruri, cum ar fi hrana și recreația, sunt de o importanță minoră. A fost nevoie de un efort mare să aducem carul cu provizii în acest loc, dar voi v-ați gândit mai mult la provizii decât la fructele pe care ar fi trebuit să le duceți acasă, ca rezultat al muncii voastre. Dacă ați fi fost atenți să culegeți mai întâi afinele din apropierea voastră și după aceea să le căutați pe cele care sunt mai departe, pentru ca apoi să vă puteți întoarce să lucrați din nou în apropiere, ați fi avut succes”. Slujitorii evangheliei, 136-139.
Încercarea prin care va trebui să treacă fiecare
Puțini oameni mari vor fi angajați în lucrarea finală și solemnă. Ei sunt mulțumiți de ei înșiși, independenți de Dumnezeu și El nu-i poate folosi. Dumnezeu are slujitori credincioși care, în timpul zguduirii, în timpul de probă, vor fi scoși la iveală. Acum sunt ascunse suflete prețioase, care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Ei n-au avut lumina care a strălucit asupra ta atât de puternic. Dar, sub un exterior neatrăgător și necioplit, poate fi
descoperită cea mai curată strălucire a unui caracter creștin. În timpul zilei, privim spre ceruri, dar nu vedem stelele. Ele sunt acolo, pe firmament, dar ochiul nu le poate distinge. Dar noaptea putem vedea strălucirea lor adevărată.
Nu este prea departe timpul când încercarea va veni pentru fiecare suflet.... În acest timp, aurul va fi separat de zgura din biserică. Adevărata sfințenie va fi în mod clar deosebită de aparențele înșelătoare ale ei. Multe stele, pe care le-am admirat pentru strălucirea lor, se vor pierde în întuneric. Pleava, asemenea unui nor, va fi spulberată de vânt chiar din locuri unde vedem numai arii bogate de grâu. Toți aceia care iau asupra lor podoabele sanctuarului, dar nu sunt îmbrăcați cu neprihănirea Domnului Hristos, vor apărea în rușinea propriei goliciuni. Testimonies for the Church 5:80, 81.