Îndemnuri
Fie ca solia Evangheliei să răsune prin comunitățile noastre, chemându-le la o acțiune generală. Membrii bisericii să aibă o credință crescândă, căpătând râvnă de la nevăzuții lor aliați cerești, de la cunoașterea resurselor lor inepuizabile, de la măreția lucrării în care sunt angajați și de la puterea Conducătorului lor. Aceia care se așază sub controlul lui Dumnezeu, pentru a fi îndrumați și călăuziți de El, vor înțelege desfășurarea sigură a evenimentelor rânduite de El să aibă loc. Inspirați de Duhul Lui, al Aceluia care și-a dat viața pentru viața lumii, ei nu vor mai sta liniștiți în neputință, arătând către ceea ce nu pot face. Îmbrăcând armura cerească, ei vor porni la luptă, gata să lucreze și să îndrăznească pentru Dumnezeu, știind că atotputernicia Lui va acoperi lipsurile lor. Testimonies for the Church 7:14.
Să ne ridicăm! Lupta este în toi. Adevărul și minciuna se apropie de finalul conflictului. Să mărșăluim sub steagul însângerat al Prințului Emanuel, să ducem lupta cea bună a credinței și să câștigăm onorurile veșnice, pentru că adevărul va triumfa, iar noi vom fi mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Timpul prețios de probă se încheie. Să îndeplinim o lucrare sigură pentru viața veșnică, așa încât să-i putem aduce slavă Tatălui nostru ceresc și să fim un mijloc de salvare a sufletelor pentru care a murit Domnul Hristos. The Review and Herald, 13 martie, 1888.
Ordinele de luptă
Odată, Ducele de Wellington era prezent în mijlocul unei grupe de creștini care discutau despre posibilitatea de a avea succes în lucrarea misionară pentru păgâni. Ei l-au rugat pe duce să le spună dacă, după părerea lui, asemenea eforturi aveau șansa de a se dovedi un succes pe măsura cheltuielilor. Bătrânul soldat a răspuns: „Domnilor, care sunt ordinele dumneavoastră de luptă? Succesul nu este o problemă pe care trebuie să o discutați dumneavoastră. Dacă eu am citit corect ordinele, ele sună astfel: «Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură». Domnilor, respectați-vă ordinele de luptă”. Slujitorii evangheliei, 115.
Nu este timp pentru a întârzia
„Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în graba mare!” (țefania 1, 14). Să ne încălțăm cu râvna Evangheliei, gata de a porni în clipa în care suntem înștiințați. Testimonies for the Church 9:48.
Membrii bisericii trebuie să fie totdeauna gata să intre în acțiune în ascultare de poruncile Domnului. Oriunde vedem un lucru care așteaptă să fie făcut, trebuie să ne apucăm de el și să-l facem, privind fără încetare la Isus Dacă fiecare membru al bisericii ar fi un misionar viu, Evanghelia ar fi repede proclamată în toate țările, la toate popoarele, națiunile și limbile. Idem, 9:32.
Ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ. Avem în fața noastră o mare lucrare -- lucrarea de încheiere a vestirii ultimei solii de avertizare pentru o lume păcătoasă. Există oameni care vor fi luați de la plug, de la vie, de la diferite alte ramuri de activitate și vor fi trimiși de Domnul să prezinte lumii această solie. Idem, 7:270.
Sunați alarma de-a lungul și de-a latul pământului. Spuneți-le oamenilor că ziua Domnului este aproape și se grăbește foarte mult. Nimeni să nu fie lăsat neavertizat. Puteam fi chiar noi în locul sărmanelor suflete care sunt în rătăcire. Am fi putut să ne găsim printre barbari. Potrivit cu adevărul pe care l-am primit în plus față de alții, suntem datori să le aducem acest adevăr la cunoștință. Testimonies for the Church 6:22.
Fraților și surorilor, este prea târziu pentru a devota timpul și tăria voastră la servirea de sine. Nu lăsați ca ziua din urmă să vă găsească lipsiți de comoara cerească. Căutați să împingeți înainte triumful crucii, căutați să luminați suflete, lucrați pentru mântuirea semenilor voștri și osteneala voastră va rezista la încercarea examinatoare a focului. Idem, 9:56.
Noi trebuie să vestim solia aceasta repede, învățătură după învățătură. Oamenii vor fi siliți să ia hotărâri mari, și este datoria noastră să ne îngrijim ca să li se dea o ocazia de a înțelege adevărul, ca să poată lua poziție în chip inteligent de partea cea bună. Domnul îl cheamă pe poporul Său să lucreze zelos și înțelepțește -- câtă vreme mai durează timpul de probă. Idem, 9:126, 127.
Nu avem timp de pierdut. Sfârșitul este aproape. Mersul de la un loc la altul pentru a răspândi adevărul va fi în curând îngrădit prin primejdii dintr-o parte sau alta. Totul va fi pus înainte pentru a închide drumul înaintea solilor lui Dumnezeu, așa încât ei să nu mai poată face ce este cu putință să facă acum. Trebuie să privim în față lucrarea ce o avem de făcut și să înaintăm cât mai repede cu putință într-o activitate plină de zel. Din lumina dată mie de Dumnezeu, știu că puterile întunericului lucrează cu o intensă energie în ascuns și Satana înaintează pe nesimțite pentru a-i prinde pe cei ce dorm acum, asemenea unui lup care-și înhață prada. Acum avem avertizări pe care le putem da, acum avem de făcut o lucrare; dar în curând va fi mult mai dificil decât ne putem închipui. Dumnezeu să ne ajute să ne păstrăm pe drumul luminii, să lucrăm cu privirea ațintită la Isus, Conducătorul nostru, și, cu răbdare și perseverență, să mergem înainte pentru a câștiga biruința. Idem, 6:22.
Amânarea este primejdioasă. Sufletul pe care l-ai fi putut găsi și căruia i-ai fi putut face cunoscute Scripturile nu va mai putea fi întâlnit de tine. Satana a pregătit o cursă pentru picioarele lui și s-ar putea ca mâine el să aducă la îndeplinire planurile vrăjmașului lui
Dumnezeu. De ce să amâni o zi? De ce să nu mergi imediat la lucru? -- Testimonies for the Church 6:433.
Vigilență și credincioșie au fost cerute urmașilor Domnului Hristos în fiecare veac; dar acum, pentru că stăm chiar în pragul veșniciei, păstrând adevărurile, având o lumină așa de mare, o lucrare așa de importantă, noi trebuie să ne dublăm silințele. Fiecare trebuie să facă tot ce poate, cu toate capacitățile sale. Fratele meu, îți primejduiești propria mântuire, dacă dai acum înapoi. Dumnezeu te va chema să dai socoteală, dacă acum dai greș în lucrarea pe care El ți-a dat-o s-o faci. Cunoști adevărul? Atunci transmite-l și altora. Idem, 5:460, 461.
Întrebări importante
Veșnicia se întinde înaintea noastră. Perdeaua e gata să se ridice. La ce ne gândim noi când ne agățăm de egoista noastră plăcere de viață tihnită, în timp ce pretutindeni în jurul nostru pier suflete?
Au devenit inimile noastre cu totul împietrite?
Nu putem noi vedea și înțelege că avem o lucrare de făcut în folosul altora?
Fraților și surorilor, sunteți voi printre aceia care, deși au ochi, nu văd și, deși au urechi, nu aud?
Este oare în zadar că Dumnezeu v-a dat o cunoaștere a voinței Sale?
E în zadar că El v-a trimis avertizare după avertizare cu privire la apropierea sfârșitului?
Credeți voi declarațiile Cuvântului Său cu privire la ceea ce stă să vină asupra lumii?
Credeți voi că judecățile lui Dumnezeu atârnă asupra locuitorilor pământului?
Atunci, cum puteți sta comozi, fără grijă și indiferenți? -- Idem, 9:26, 27.
Chemarea la redeșteptare
Lucrarea se încheie repede, iar nelegiuirea sporește în toate părțile. Avem doar un timp scurt în care să lucrăm. Să ne trezim din somnolența spirituală și să-I consacrăm Domnului tot ce avem și tot ce suntem. Duhul Său va fi alături de adevărații misionari, asigurându-le puterea pentru slujire. The Southern Watchman, 9 aprilie, 1903.
Treziți-vă, frați și surori, treziți-vă. Nu mai dormiți. „De ce stați și nu faceți nimic toată ziua?” Isus vă cheamă, spunând: „Mergi și lucrează astăzi în via Mea”. Oricine a primit Duhul Sfânt va da pe față acest fapt, deoarece toate puterile lui vor fi angajate în slujirea cea mai activă. Toți cei care L-au primit cu adevărat pe Hristos, prin credință, lucrează. Ei simt răspunderea pentru suflete. Acum, Dumnezeu îi cheamă pe toți cei care au o cunoaștere a adevărului, pe toți cei care sunt deținătorii adevărului sfânt, să se ridice și să le ofere și altora lumina cerului. The Review and Herald, 5 decembrie, 1893.
Treziți-vă, fraților. Pentru binele sufletului vostru, treziți-vă! Fără harul lui Hristos nu puteți face nimic. Lucrați atâta vreme cât puteți. The Southern Watchman, 17 iulie, 1906.
Dacă ochii noștri ar putea fi deschiși pentru a-i vedea pe îngerii răi la lucru cu aceia care stau liniștiți și se consideră în siguranță, nu ne-am mai simți în siguranță. Îngerii răi sunt pe urmele noastre în fiecare clipă. Testimonies for the Church 1:302.
Dumnezeu îi cheamă pe toți, atât predicatorii, cât și poporul, să se trezească. Tot cerul este în mișcare. Scenele istoriei pământului se vor încheia în curând. Trăim primejdiile timpului sfârșitului acestui pământ. În fața noastră sunt necazuri și mai mari și, cu toate acestea, noi nu ne-am trezit. Această lipsă de activitate și de seriozitate în lucrarea lui Dumnezeu este înspăimântătoare. Această toropeală de moarte este de la Satana. Idem, 260, 261.
Ce aș putea spune pentru a trezi rămășița poporului lui Dumnezeu? Mi-a fost arătat că, în fața noastră, sunt scene înspăimântătoare; Satana și îngerii lui își adună toate puterile împotriva poporului lui Dumnezeu. El știe că, dacă ei dorm puțin mai mult, este sigur de ei, căci nimicirea lor este sigură. Idem, 263.
În aceste ore de încheiere a harului pentru fiii oamenilor, când soarta fiecărui suflet trebuie să se hotărască pentru totdeauna, Domnul cerului și al pământului așteaptă ca biserica Sa să se trezească la acțiune ca niciodată mai înainte. Aceia care au fost făcuți liberi în Hristos, printr-o cunoaștere a adevărului prețios, sunt priviți de Domnul Isus ca aleși ai Săi, favorizați mai presus de toți ceilalți oameni de pe fața pământului, și El contează pe ei, ca să înalțe laude Aceluia care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Binecuvântările, care sunt revărsate cu atâta dărnicie, trebuie transmise altora. Vestea cea bună a mântuirii trebuie să ajungă la orice națiune, neam, limbă și popor. Profeți și regi, 716, 717.
Între noi, nici unul dintr-o sută nu face altceva decât să se angajeze în lucruri obișnuite, lumești. Noi nu suntem nici pe jumătate conștienți de valoarea sufletelor pentru care a murit Hristos. Testimonies for the Church 8:148.
Dacă urmașii Domnului Hristos ar fi fost conștienți de datoria lor, ar fi fost mii acolo unde astăzi este numai un vestitor al Evangheliei în țările lumii. Toți cei care nu se pot angaja personal în această lucrare o pot susține totuși prin mijloace financiare, prin simpatia și rugăciunile lor. și ar mai fi încă mult mai multă nevoie de eforturi serioase pentru sufletele din țările considerate creștine. Calea către Hristos, 81.
Mii de oameni se bucură de o mare lumină și de ocazii prețioase, dar nu fac nimic cu influența sau cu banii lor pentru a-i lumina pe alții. Ei nu-și asumă nici măcar responsabilitatea de a-și păstra propriul suflet în dragoste de Dumnezeu, ca să nu devină o povară pentru biserică. Asemenea oameni ar fi o povară și o piedică în ceruri. Pentru cauza lui Hristos, pentru cauza adevărului, pentru propriul bine, acești oameni ar trebui să se trezească și să îndeplinească o lucrare sârguincioasă pentru veșnicie. The Review and Herald, 1 martie, 1887.
Ce s-ar întâmpla dacă jumătate dintre ostașii unei armate ar lenevi sau ar dormi atunci când li se poruncește să fie de gardă, să fie la datorie? Rezultatul ar fi înfrângerea, captivitatea sau moartea. Dacă unii ar scăpa din mâinile vrăjmașului, ei ar fi considerați vrednici de răsplată? Nu! Ei vor fi imediat condamnați la moarte. și dacă biserica lui Hristos este neglijentă sau necredincioasă, aceasta va atrage după sine consecințe mult mai importante. O armată de creștini doarme -- ce poate fi mai teribil decât lucrul acesta? Ce succes ar putea să aibă ea în lupta cu lumea, care este sub controlul prințului întunericului? Aceia care în ziua bătăliei stau în spate în mod indiferent, ca și când n-ar avea nici un interes și n-ar simți nici o răspundere în legătură cu ceea ce constituie obiectul luptei, ar face mai bine sau să-și schimbe felul de purtare, sau să părăsească imediat rândurile. Testimonies for the Church 5:394.
Acțiunea este necesară
Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu așteaptă să aibă loc unele schimbări, să fie luat în stăpânire de o putere de neînfrânt. Însă vor fi dezamăgiți, pentru că sunt pe o cale greșită. Ei trebuie să acționeze, să se implice ei înșiși în lucrare și să strige cu stăruință către Dumnezeu pentru a dobândi o cunoaștere reală a lucrării. Scenele care trec prin fața noastră sunt de o amploare suficientă pentru a ne determina să ne trezim și să vestim adevărul inimilor acelora care vor asculta. Secerișul pământului este aproape copt. Idem, 1:261.
Totul în Univers îi cheamă pe aceia care cunosc adevărul să se consacre fără rezervă proclamării lui, așa cum le-a fost făcut cunoscut în solia îngerului al treilea. Ceea ce vedem și auzim ne cheamă la datoria noastră. Lucrarea agenților lui Satana îl cheamă pe fiecare creștin să-și facă datoria. Idem, 9:25, 26.
Solia venirii lui Hristos trebuie să le fie vestită tuturor popoarelor pământului. Pentru a birui armatele vrăjmașului este nevoie de un efort vigilent și neobosit. Partea noastră nu este să stăm pe loc, să plângem și să ne frângem mâinile, ci să ne ridicăm și să lucrăm pentru prezent și pentru veșnicie. The Southern Watchman, 29 mai, 1902.
„Fă ceva, fă acum, cu toată puterea ta; Până și aripa unui înger va ajunge nefolositoare, Dacă se va odihni mult timp; și chiar Dumnezeu, de-ar fi inactiv, N-ar mai fi o binecuvântare.” Testimonies for the Church 5:308.
Nimeni să nu creadă că are dreptul să-și împreuneze mâinile și să nu facă nimic. Este absolut imposibil ca o persoană să fie mântuită în indolență și inactivitate. Gândiți-vă ce a realizat Domnul Hristos în timpul slujirii Sale pe pământ. Cât de stăruitoare, cât de neobosite, au fost eforturile Sale! El nu a îngăduit nici unui lucru să-L îndepărteze de la lucrarea care I-a fost încredințată. Oare călcăm noi pe urmele Sale? -- The Colporteur Evangelist, 38.
Slujitorii divini și cei omenești sunt asociați în lucrarea de salvare a sufletelor. Dumnezeu și-a făcut partea, iar acum este nevoie de activitatea creștinilor. Dumnezeu ne cheamă la această lucrare. El așteaptă ca poporul Său să îndeplinească o parte în a le prezenta tuturor popoarelor lumina adevărului. Cine vrea să intre în parteneriat cu Domnul Isus Hristos? -- The Review and Herald, 1 martie, 1887.
Dacă vrea să fie o biserică vie, ea trebuie să fie o biserică lucrătoare. Să nu se mulțumească doar să-și apere poziția împotriva puterilor păcatului și ale erorii, să nu se mulțumească doar să înainteze cu pași lenți, ci să poarte jugul lui Hristos și să țină pasul cu Conducătorul, câștigând noi membri pe parcursul înaintării. Idem, 4 august, 1891.
Noi avem doar puțin timp pentru a duce lupta, apoi, Domnul Hristos va veni, iar această scenă a răzvrătirii se va încheia. Atunci, ultimele noastre eforturi vor fi pentru a lucra împreună cu Domnul Hristos și pentru înaintarea Împărăției Sale. Unii dintre cei care au stat în prima linie a bătăliei, împotrivindu-se cu zel răului care venea, au căzut la datorie. Alții au privit cu tristețe la eroii căzuți, dar nu au avut timp să-și înceteze lucrarea. Ei trebuiau să strângă rândurile, să ia steagul din mâna cuprinsă de moarte și, cu o putere înnoită, să apere adevărul și onoarea lui Hristos. Trebuie să ne împotrivim păcatului și puterilor întunericului ca niciodată mai înainte. Timpul cere din partea celor ce cred adevărul prezent o activitate energică și hotărâtă. Ei trebuie să prezinte adevărul atât prin învățături, cât și prin exemplu. The Review and Herald, 25 octombrie, 1881.
Domnul îi cheamă acum pe adventiștii de ziua a șaptea din orice localitate să I Se consacre și să facă tot ce pot mai bine, potrivit cu împrejurările, pentru a ajuta în lucrarea Lui. Testimonies for the Church 9:132.
Inactivitatea nepăsătoare și religia nu merg mână în mână, iar cauza marii noastre lipse în viața de credință și în experiența noastră spirituală este inactivitatea în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă nu sunt folosiți și dacă nu sunt puși mereu în mișcare, mușchii trupului nostru slăbesc. Tot așa este și cu natura spirituală. Dacă vreți să fiți puternici, trebuie să vă exercitați capacitățile. The Review and Herald, 13 martie, 1888.
Trebuie să fim niște lucrători sârguincioși. Un om leneș este o ființă nenorocită. Dar ce scuză poate fi adusă pentru inactivitatea în marea lucrare pentru îndeplinirea căreia Domnul Hristos și-a dat viața? Dacă nu sunt exercitate, însușirile spirituale încetează să existe, iar planul lui Satana este ca ele să moară. Întregul cer este angajat în mod activ în lucrarea de pregătire a unui popor pentru a doua venire a Domnului Hristos în lumea noastră, iar „noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu”. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Acum este ocazia noastră de a lucra. Idem, 24 ianuarie, 1893.
Ne trebuie misionari din inimă. Eforturi spasmodice vor face puțin bine. Trebuie să câștigăm atenția. Trebuie să fim profund zeloși. Testimonies for the Church 9:45.
Sunt printre noi persoane care, dacă și-ar lua timp să judece, ar privi poziția lor de a nu face nimic drept neglijare păcătoasă a talentelor date lor de Dumnezeu. Idem, 6:425.
Care este poziția noastră în lumea aceasta? Noi suntem în timpul așteptării. Dar perioada aceasta nu trebuie cheltuită într-o închinare abstractă. Așteptând, veghind și lucrând în mod vigilent, toate acestea trebuie să fie continuate. Viața noastră nu trebuie să fie numai agitație, alergare și întocmire de planuri în legătură cu lucrurile acestei lumi, cu prețul neglijării evlaviei personale și a slujirii pe care Dumnezeu o cere. În timp ce nu trebuie să fim leneși în lucrările sau afacerile noastre, trebuie să fim fierbinți în spiritul nostru, slujindu-I Domnului. Lampa sufletului trebuie să fie pregătită și trebuie să avem uleiul harului în vase împreună cu lămpile noastre. Trebuie să se dea pe față precauție pentru a preveni declinul spiritual, ca nu cumva ziua Domnului să ne surprindă asemenea unui hoț. Testimonies for the Church 5:276.
Trăim într-o vreme când nu trebuie să fie lenevie spirituală. Fiecare suflet trebuie să fie plin de curentul vieții cerești. Idem, 8:488.
Faceți toate faptele bune pe care le puteți face în această viață. Idem, 5:488.
Domnul dorește ca toți aceia care mărturisesc Numele Lui să devină lucrători zeloși pentru El. Este necesar ca fiecare membru al bisericii, în mod individual, să zidească pe Stâncă, pe Isus Hristos. O furtună se ridică la orizont, care va zdruncina și va pune la probă până la extrem temelia spirituală a fiecăruia. De aceea, evitați să construiți pe nisip; căutați stânca. Săpați adânc; puneți-vă o temelie sigură. Zidiți, o, zidiți pentru veșnicie! Zidiți cu lacrimi, cu rugăciuni din inimă. De aici înainte, fiecare dintre voi să-și facă viața frumoasă prin fapte bune. Oamenii de care este cea mai mare nevoie astăzi sunt cei asemenea lui Caleb. Idem, 5:129, 130.
Măsura divină
Caracterul nostru este măsurat în permanență. Îngerii lui Dumnezeu evaluează valoarea voastră morală și identifică nevoile voastre, aducând cazul vostru înaintea lui Dumnezeu. The Review and Herald, 2 aprilie, 1889.
Fiecare dintre noi va fi considerat răspunzător, chiar și pentru că a făcut cu o iotă mai puțin decât a avut capacitatea să facă. Domnul evaluează cu exactitate fiecare posibilitate de slujire. Capacitățile nefolosite sunt luate în considerare tot atât de mult ca acelea care sunt folosite și dezvoltate. Dumnezeu ne consideră responsabili pentru tot ce am fi putut deveni printr-o folosire corectă a talentelor noastre. Noi vom fi judecați în conformitate cu lucrarea pe care am fi putut să o facem, dar nu am făcut-o, deoarece nu ne-am folosit puterile spre slava lui Dumnezeu. Chiar dacă nu ne vom pierde mântuirea, de-a lungul veșniciei ne vom da seama care ar fi fost rezultatul talentelor noastre nefolosite. Orice cunoștință sau aptitudine pe care am fi putut să o dobândim, dar nu am făcut-o, va avea ca rezultat o pierdere veșnică. Parabolele Domnului Hristos, 363.
Ce am fi putut să fim
Dacă fiecare ostaș al lui Hristos și-ar fi făcut datoria, dacă fiecare străjer de pe zidurile Sionului ar fi sunat din trâmbiță un semnal clar, lumea ar fi putut să audă cu multă vreme înainte solia de avertizare. Dar lucrarea noastră este cu ani în urmă. În timp ce oamenii dormeau, Satana a făcut pe furiș un marș asupra noastră. Testimonies for the Church 9:29.
Să ne asumăm lucrarea ce ne-a fost rânduită și să proclamăm solia care trebuie să trezească bărbați și femei la un simț al primejdiei în care se află. Dacă fiecare adventist de ziua a șaptea ar fi făcut lucrarea pusă în sarcina lui, numărul credincioșilor ar fi acum mult mai mare decât este. În toate orașele Americii, ar fi persoane care să fi luat aminte la solia de a asculta de Legea lui Dumnezeu. Idem, 9:25.
Dacă planul lui Dumnezeu ar fi fost realizat de poporul Său în ce privește transmiterea către lume a soliei de har înainte de data aceasta, Hristos ar fi venit pe pământ, iar sfinții ar fi primit salutul de bun venit în cetatea lui Dumnezeu. Idem, 6:450.
Cărțile cerului
Lumea are nevoie de misionari consacrați care să lucreze în familii, și nimeni nu va fie înscris în cărțile cerului ca fiind un creștin, dacă nu are un spirit misionar. The Review and Herald, 23 august, 1892.
Dacă membrii bisericii nu-și asumă în mod individual această lucrare, ei arată prin aceasta că nu au o legătură vie cu Dumnezeu. Numele lor sunt înregistrate ca fiind niște slujitori leneși. Testimonies for the Church 5:462, 463.
În fiecare mișcare religioasă sunt unii care, deși nu pot nega că lucrarea este a lui Dumnezeu, totuși se țin departe, refuzând să facă vreun efort pentru a ajuta. Ar fi bine pentru unii ca aceștia să-și aducă aminte de raportul păstrat sus, cartea aceea în care nu sunt omisiuni, nici greșeli, și după care vom fi judecați. Acolo este raportată orice ocazie neglijată de a-I face un serviciu lui Dumnezeu; și tot acolo este ținută spre veșnică amintire orice faptă de credință și de iubire. Profeți și regi, 639.
În dimineața zilei de 23 octombrie 1879, cam pe la orele două, Duhul Domnului a coborât asupra mea și am văzut scene din judecata viitoare De zece mii de ori zece mii erau adunați înaintea unui mare tron, pe care ședea o persoană cu o înfățișare maiestuoasă. În fața Lui, se aflau mai multe cărți, și, pe fiecare copertă, era scris cu litere de aur, care păreau ca niște flăcări de foc arzătoare: „Registrul cerului”. Una dintre aceste cărți, care conținea numele celor care susțineau că ei cred adevărul, a fost apoi deschisă. De îndată am pierdut din vedere milioanele nenumărate din jurul tronului și atenția mea a fost atrasă numai de cei care erau presupușii copii ai luminii și adevărului
A fost deschisă o altă carte, unde erau înregistrate păcatele celor care mărturiseau adevărul. Sub titlul general al egoismului, venea oricare alt păcat O grupă era înregistrată ca făcând umbră pământului. Când privirea pătrunzătoare a Judecătorului s-a oprit asupra acestora, păcatele neglijenței lor au fost clar descoperite. Cu buze palide și tremurânde, ei au recunoscut că au trădat adevărul sfânt. Ei avuseseră avertizări și privilegii, dar n-au ținut seama de ele, nici nu le-au folosit. Acum puteau să vadă că au abuzat prea mult de îndurarea lui Dumnezeu. Este adevărat că ei nu aveau de făcut astfel de mărturisiri ca cei josnici și netrebnici, ca stricații, dar, ca și smochinul, ei au fost blestemați pentru că n-au adus rod, pentru că n-au folosit talanții care le-au fost încredințați. Această grupă a făcut din eul lor punctul suprem, lucrând numai pentru interese egoiste. Ei nu erau bogați față de Dumnezeu, nerăspunzând pretențiilor Lui asupra lor. Deși mărturiseau că sunt slujitori ai lui Hristos, ei n-au adus suflete la El. Dacă ar fi depins de eforturile lor, lucrarea lui Dumnezeu ar fi lâncezit, pentru că ei n-au reținut numai mijloacele împrumutate de Dumnezeu, ci s-au reținut pe ei înșiși Ei au lăsat ca alții să facă lucrarea din via Domnului și să poarte răspunderile cele mai grele, în timp ce ei serveau în mod egoist propriilor interese vremelnice.
Judecătorul a spus: „Toți vor fi îndreptățiți prin credința lor și judecați după faptele lor”. Cât de evidentă a apărut atunci neglijența lor și cât de înțelept este planul lui Dumnezeu de a da fiecăruia o lucrare de făcut spre a promova cauza și a-i salva pe semenii lui! Fiecare trebuia să demonstreze credință în familia sa și în vecinătate, arătându-se amabil față de săraci, simpatizând cu cei în suferință, angajându-se în lucrarea misionară și ajutând cauza lui Dumnezeu prin mijloacele sale. Dar, ca și Meroza, blestemul lui Dumnezeu rămâne asupra lor pentru ceea ce n-au făcut. Ei au iubit acea lucrare care avea să aducă cel mai mare profit în această viață și, în partea opusă numelui lor din registru, destinată faptelor bune, era un gol întristător. Testimonies for the Church 4:384-386.
De la noi se cere mai mult decât de la părinții noștri
Asupra noastră strălucește o lumină mai mare decât a strălucit asupra părinților noștri. Noi nu putem fi acceptați sau onorați de Dumnezeu prin aceeași slujire sau prin aceleași fapte pe care le-au făcut înaintașii noștri. Putem fi acceptați și binecuvântați de Dumnezeu așa cum au fost ei. Noi trebuie să imităm credincioșia și zelul lor, să îmbunătățim lumina pe care o avem, așa cum ei au îmbunătățit-o pe a lor, și să lucrăm așa cum ar fi lucrat ei dacă ar fi trăit în zilele noastre. Noi trebuie să umblăm în lumina care strălucește asupra noastră, căci, dacă nu, această lumină va deveni întuneric. Idem, 1:262.
Un apel către o biserică leneșă
E un mister că nu sunt sute la lucru acolo unde acum nu e decât unul. Universul ceresc este uimit de apatia, răceala și nepăsarea celor care mărturisesc a fi fii și fiice ale lui Dumnezeu. Într-adevăr, e o putere vie. Mergeți prin credință să proclamați adevărul așa cum l-ați crezut. Lăsați ca aceia pentru care lucrați să vadă că, pentru voi, El este o realitate vie. Testimonies for the Church 9:42.
Noi nu vom putea fi mântuiți niciodată într-o stare de indolență și inactivitate. Nu există nici o persoană cu adevărat convertită, care să trăiască o viață nefolositoare și neputincioasă. Nu este posibil să fim duși de val în ceruri. Nici un leneș nu va intra acolo Aceia care refuză să coopereze cu Dumnezeu pe pământ nu vor coopera cu El nici în ceruri. Primirea lor în ceruri ar constitui un pericol. Parabolele Domnului Hristos, 280.
Întregul cer privește cu un interes susținut asupra bisericii spre a vedea ce fac membrii ei pentru a-i lumina pe cei care se află în întuneric. The Review and Herald, 27 februarie, 1894.
Ar trebui să meditezi solemn că ai de-a face cu Dumnezeul cel mare și să-ți aduci mereu aminte că El nu este un copil cu care să glumești. Tu nu te poți angaja în serviciul Lui după voie și să-l lași după plăcere. Testimonies for the Church 2:297.
Ființele cerești au așteptat să conlucreze cu uneltele omenești, dar noi n-am observat prezența lor. Idem, 6:297.
Îngerii cerești au tot așteptat de multă vreme după instrumente omenești -- membrii bisericii -- ca să conlucreze cu ei în marea lucrare care trebuie să fie făcută. Ei vă așteaptă. Atât de vast este câmpul, atât de cuprinzător este planul, încât fiecare inimă sfințită va fi recrutată și pusă la lucru ca un instrument al puterii divine. Idem, 9:46, 47.
Mulți se apropie de ziua lui Dumnezeu fără să facă nimic, evitând responsabilitățile și, ca rezultat, sunt niște piperniciți spiritual. În ce privește lucrarea pentru Dumnezeu, paginile istoriei vieții lor prezintă o lipsă dureroasă. Ei sunt pomi în grădina lui Dumnezeu, dar niște pomi care numai umbresc pământul cu ramurile lor neproductive, în locuri care ar fi putut să fie ocupate de pomi roditori. The Review and Herald, 22 mai, 1888.
Cei care fac doar puțin sau nu fac nimic pentru Hristos sunt în pericol. Harul lui Dumnezeu nu va mai locui multă vreme în sufletul celui care, deși are privilegii și ocazii, rămâne tăcut. Idem, 22 august, 1899.
Acum nu este timp de dormit -- nu este timp să ne permitem regrete inutile. Cei care îndrăznesc să doarmă acum vor pierde ocaziile prețioase de a face binele. Nouă ne-a fost acordat privilegiul binecuvântat de a aduna snopii în marele seceriș, și fiecare suflet salvat va fi încă o stea în coroana Domnului Isus, iubitul nostru Răscumpărător. Cine este dornic să dezbrace armura, când, dacă ar continua lupta încă puțin, ar realiza noi biruințe și ar aduna noi trofee pentru veșnicie? -- Idem, 25 octombrie, 1881.
Solii cerești își îndeplinesc lucrarea, dar noi ce facem? Frați și surori, Dumnezeu vă cheamă să răscumpărați timpul. Apropiați-vă de Dumnezeu. Înflăcărați darul lui Dumnezeu care este în voi. Toți cei care au avut ocazia de a se familiariza cu dovezile credinței noastre să-și folosească această cunoaștere cu un scop bine determinat. Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 288.
Cum puteți voi să repetați rugăciunea Domnului: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”, în timp ce stați comod în casele voastre, fără a-i ajuta pe cei care le duc altora torța adevărului? Cum puteți voi să vă ridicați mâinile înaintea lui Dumnezeu și să-I cereți binecuvântarea asupra voastră și a familiilor voastre, în timp ce faceți așa de puțin pentru a-i ajuta pe alții? -- Ibidem, 288
Sunt printre noi persoane care, dacă și-ar lua timp să judece, ar privi poziția lor de a nu face nimic drept neglijare păcătoasă a talentelor date lor de Dumnezeu. Fraților și surorilor, Mântuitorul nostru și toți îngerii sfinți sunt întristați din cauza împietririi inimilor voastre. Hristos și-a dat viața pentru ca să salveze suflete și, cu toate acestea, voi, care ați cunoscut iubirea lui Dumnezeu, faceți eforturi atât de slabe pentru a împărtăși binecuvântările harului Său cu aceia pentru care El a murit. O astfel de nepăsare și neglijare a datoriei este o uimire pentru îngeri. La judecată, trebuie să vă întâlniți cu sufletele pe care le-ați neglijat. În acea mare zi, voi înșivă vă veți învinui și osândi. Domnul să vă conducă acum la pocăință. Să ierte El pe poporul Său, pentru că a neglijat lucrul în via Sa, pe care i-a dat-o ca s-o lucreze. Testimonies for the Church 6:295, 296.
Ce putem spune membrului leneș al bisericii pentru a-l face să-și dea seama de nevoia de a-și dezgropa talantul și de a-l pune la schimbător? În Împărăția cerurilor nu va fi nici un leneș și nici unul care întârzie. O, de ar prezenta Dumnezeu lucrul acesta în toată importanța lui înaintea comunităților adormite! O, de s-ar trezi Sionul și s-ar îmbrăca cu veșmintele lui frumoase! O, de ar începe să lumineze! -- Idem, 6:434.
Pentru cei care nu cunosc adevărul trebuie să fie făcută o lucrare, exact aceeași lucrare care a fost făcută pentru voi, când ați fost în întuneric. Este prea târziu să dormiți, prea târziu să fiți nepăsători și să nu faceți nimic. Fiecărui slujitor din casa Stăpânului i s-a încredințat o lucrare. Să mergem înainte, și nu înapoi. Noi vrem o nouă convertire în fiecare zi. Vrem ca iubirea lui Isus să tresalte în inima noastră, ca să putem fi un mijloc de salvare a multor suflete. The Review and Herald, 10 iunie, 1880.
Fiecărui suflet care pretinde a fi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, Domnul Isus îi cere nu numai să se îndepărteze de orice nelegiuire, ci și să fie bogat în fapte de milă, de renunțare la sine și umilință. Domnul ne-a arătat modul în care funcționează o anumită lege a minții și a acțiunii, iar aceasta ar trebui să ne avertizeze cu privire la lucrarea noastră. El spune: „De la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are”. Cei care nu-și folosesc ocaziile și nu exercită harul pe care îl primesc de la Dumnezeu vor avea o înclinație din ce în ce mai mică de a face acest lucru, iar în cele din urmă, vor cădea într-o stare de somnolență și vor pierde ce au avut la început. Ei nu-și adună nici o rezervă pentru vremea de nevoie din viitor, câștigând o experiență vastă și obținând o cunoaștere tot mai mare a lucrurilor divine, așa încât să fie capabili de a rezista când ispita și încercarea vor veni asupra lor. Când vor veni persecuțiile și ispita, acești oameni își vor pierde curajul și credința, iar temelia lor va fi spulberată, pentru că nu au înțeles nevoia de a pune o temelie sigură. Ei nu și-au întărit sufletul pe Stânca veșnică. The Review and Herald, 27 martie, 1894.
Cât de teribil va fi în marea zi de pe urmă, când vom descoperi că aceia cu care am fost asociați și familiarizați sunt despărțiți de noi pentru totdeauna. Când vom vedea că membrii familiilor noastre, poate proprii copii, sunt nemântuiți. Când vom afla că aceia care au vizitat căminele noastre și au mâncat la masa noastră sunt printre cei pierduți. Atunci, ne vom întreba: Oare religia lui Hristos a ajuns așa de neplăcută pentru ei din cauza nerăbdării mele, din cauza atitudinii mele necreștinești, din cauza faptului că eul nu a fost sub control?
Lumea trebuie să fie avertizată cu privire la apropiata venire a Domnului. Noi avem doar puțin timp în care să lucrăm. Au trecut în veșnicie ani care ar fi putut să fie folosiți pentru a căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa și pentru a răspândi lumina și asupra altora. Acum, Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său, care au o mare lumină și sunt întemeiați în adevăr și pentru care El a trudit așa de mult, să lucreze pentru ei înșiși și pentru alții așa cum nu au mai făcut-o niciodată mai înainte. Folosiți fiecare aptitudine; puneți în mișcare fiecare capacitate, fiecare talent cu care ați fost înzestrați; folosiți toată lumina pe care v-a dato Dumnezeu spre a le face bine altora. Nu încercați să deveniți niște predicatori, ci niște slujitori pentru Dumnezeu. The Southern Watchman, 20 iunie, 1905.
Ilustrații impresionante
Iubirea dumnezeiască a fost mișcată până în adâncul ei de nepătruns pentru binele oamenilor, și îngerii se miră când îi văd pe cei care au primit o iubire așa de mare cum au o recunoștință superficială. Îngerii se miră cât de puțin apreciază oamenii iubirea lui Dumnezeu. Cerul este indignat de neglijența dovedită față de oameni. Am vrea ca noi să știm cum o privește Hristos? Ce ar simți o mamă și un tată, dacă ar ști că fiul lor, pierdut în zăpadă și frig, a fost trecut cu vederea și lăsat să piară de aceia care ar fi putut să-l salveze? N-ar fi întristați îngrozitor și peste măsură de indignați? Nu i-ar denunța ei pe ucigașii aceia cu o mânie aprinsă ca lacrimile lor și fierbinte ca iubirea lor? Suferințele oricărui om sunt suferințele copilului lui Dumnezeu și aceia care nu întind o mână de ajutor semenilor lor gata să piară provoacă mânia Lui îndreptățită. Hristos, Lumina lumii, 825.
Am citit despre un om care călătorea într-o zi de iarnă prin zăpada troienită și a amorțit de frig, fapt care, aproape pe nesimțite, i-a luat puterea de viață. și când a fost aproape să moară de frig, în gerul năprasnic, și aproape să renunțe la lupta pentru viață, el a auzit gemetele unui tovarăș de drum care pierea de frig, după cum era gata să piară și el. Omenia lui a fost trezită să-l salveze. I-a frecat membrele acoperite cu gheață ale nefericitului om și, după un efort considerabil, l-a ridicat în picioare. Deoarece nu putea să stea în picioare, l-a purtat în brațele lui compătimitoare tocmai prin troienele pe care el nu crezuse că le va putea trece singur. și, după ce l-a dus pe tovarășul lui de călătorie la un loc sigur, și-a dat seama că, salvându-l pe semenul său, se salvase pe sine. Eforturile lui serioase de a salva pe altul a înviorat sângele care-i îngheța în vene și a dat naștere la o căldură sănătoasă la extremitățile corpului. Lecțiile acestea trebuie aduse înaintea celor tineri în credință în mod continuu, nu numai prin învățătură, ci și prin exemplu, ca, în experiența lor creștină, să poată realiza rezultate asemănătoare. Testimonies for the Church 4:319, 32.
Nu trebuie să vă închideți în voi înșivă și să fiți mulțumiți, pentru că ați fost binecuvântați cu o cunoaștere a adevărului. Cine v-a adus adevărul? Cine v-a arătat lumina Cuvântului lui Dumnezeu? Dumnezeu nu v-a dat lumina Sa, ca să fie pusă sub un obroc. Am citit despre o expediție făcută în căutarea lui Sir John Franklin. Oameni curajoși au părăsit căminul lor și au rătăcit prin Mările Nordului, suferind lipsuri, foame, frig și oboseală. și pentru ce au suferit toate acestea?... Doar pentru onoarea de a descoperi trupurile moarte ale exploratorilor, sau, dacă era posibil, de a salva pe câțiva din grup de la o moarte îngrozitoare, pe care aveau să o sufere în mod sigur, dacă ajutorul nu ar fi ajuns la ei la timp. Dacă ar fi putut să salveze măcar un singur om de la moarte, ei ar fi considerat că toată suferința le va fi răsplătită. Tot ce au făcut a fost cu sacrificiul confortului și al fericirii lor.
Gândiți-vă la acest lucru, apoi întrebați-vă cât suntem noi dispuși să sacrificăm pentru salvarea sufletelor prețioase din jurul nostru. Nu suntem obligați să mergem departe de casă, într-o călătorie lungă și anevoioasă, pentru a salva viața unui om care piere. Chiar la ușa noastră și pretutindeni în jurul nostru, există suflete care trebuie să fie salvate, suflete care pier -- bărbați și femei care mor fără speranță, fără Dumnezeu -- și totuși noi suntem dezinteresați, spunând, dacă nu prin cuvinte, prin faptele noastre: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Acești oameni care și-au pierdut viața în încercarea de a-i salva pe alții sunt elogiați de lume, ca niște eroi și niște martiri. Cum ar trebui să ne simțim noi, care avem perspectiva vieții veșnice, dacă nu facem micile sacrificii pe care Dumnezeu ni le cere pentru salvarea oamenilor? -- The Review and Herald, 14 august, 1888.
Într-un orășel din New England, a fost săpată o fântână. Când lucrarea era aproape încheiată, pământul s-a surpat, acoperind un om care se afla încă pe fundul fântânii. Imediat au fost chemate ajutoare, iar mecanicii, fermierii, comercianții și juriștii din apropiere s-au grăbit să-l salveze fără întârziere. Mâini binevoitoare au adus îndată frânghii, scări, cazmale și lopeți. Toți strigau: „Salvați-l!, Oh, salvați-l!”
Oamenii au lucrat cu disperare, până când fruntea li s-a acoperit de sudoare și brațele au început să le tremure din cauza efortului. În adâncul fântânii a fost introdusă o țeavă lungă prin care l-au strigat pe omul îngropat, cerându-i să răspundă, dacă mai este în viață. Atunci s-a auzit răspunsul: „Sunt în viață, dar grăbiți-vă. Este îngrozitor aici înăuntru”. Ei și-au înnoit eforturile cu un strigăt de bucurie. În cele din urmă, omul a fost găsit și salvat, iar bucuria tuturor părea să ajungă până la ceruri. Vestea: „Este salvat!” a răsunat pe toate străzile orașului.
Oare a fost un zel, un interes și un entuziasm prea mare pentru a salva doar un singur om? Cu siguranță că nu, dar ce este pierderea vieții trecătoare, în comparație cu pierderea mântuirii? Dacă pericolul pierderii unei vieți stârnește un simțământ așa de puternic în inimile omenești, nu ar trebui ca pierderea unui suflet să stârnească un interes mult mai profund în inima celor care pretind că înțeleg pericolul în care se află cei ce sunt despărțiți de Hristos? Oare, în lucrarea de salvare a sufletelor, slujitorii lui Dumnezeu nu vor manifesta un zel tot așa de mare cum a fost zelul manifestat pentru salvarea vieții acelui om îngropat într-o fântână? -- Slujitorii evangheliei, 31, 32.
Mărturisirea și faptele
Fiecare adevăr important, primit în inimă, trebuie să-și găsească expresia în viață. Oamenii simt dorința de a le propovădui altora puterea iubirii lui Hristos, numai în măsura în care au primit-o, și însuși actul de a o propovădui intensifică și adâncește valoarea ei în propriul suflet. The Review and Herald, 19 februarie, 1889.
Credința noastră să fie bogată în fapte bune, deoarece credința fără fapte este moartă. Testimonies for the Church 4:145.
Toți cei care primesc în inimă solia Evangheliei vor simți dorința puternică de a o vesti. Iubirea cerească a Domnului Hristos trebuie să le fie prezentată și altora. Parabolele Domnului Hristos, 125.
Noi trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu printr-o slujire care să poată fi observată de toți, făcând tot ce ne stă în putere pentru a contribui la slava Numelui Său. Idem, 300.
Credința noastră în timpul de față nu trebuie să se mărginească numai la a fi de acord, a consimți să crezi în teoria soliei îngerului al treilea. Noi trebuie să avem uleiul harului lui Hristos, care va alimenta candela și va face ca lumina vieții să strălucească, arătând calea celor care sunt în întuneric. Testimonies for the Church 9:155.
Tăria voastră spirituală și binecuvântarea vor fi proporționale cu lucrarea iubirii și cu faptele bune pe care le faceți. Idem, 3:526.
Mult mai mult s-ar putea face pentru Hristos, dacă toți cei care au lumina adevărului ar practica adevărul. Testimonies for the Church 9:40.
Mi s-a arătat că noi, ca popor, suntem deficitari. Cuvintele noastre nu sunt în acord cu credința noastră. Credința noastră mărturisește că trăim sub influența vestirii celei mai solemne solii, care a fost dată vreodată muritorilor. Totuși, cu toate că acest fapt este evident, eforturile noastre, zelul nostru, spiritul nostru de sacrificiu de sine nu se compară cu caracterul lucrării. Trebuie să ne trezim din morți și Hristos ne va da viață. Idem, 2:114.
Mergeți în credință să proclamați adevărul așa cum l-ați crezut. Lăsați ca aceia pentru care lucrați să vadă că, pentru voi, El este o realitate vie. Idem, 9:42.
O viață creștină e argumentul cel mai puternic ce poate fi adus în favoarea creștinismului. Idem, 9:21.
Mulți mărturisesc Numele lui Hristos, dar inima lor nu este angajată în slujba Sa. Ei pretind pur și simplu că sunt evlavioși și, tocmai prin acest fapt, se fac vrednici de o condamnare mai mare și devin niște slujitori ai lui Satana, mai înșelători și mai plini de succes pentru ruina sufletelor. The Review and Herald, 27 martie, 1888.
Aceia care veghează în vederea venirii Domnului își curăță sufletele prin ascultare de adevăr. și cu vegherea atentă ei combină o activitate plină de zel. Pentru că știu că Domnul este la ușă, zelul lor este înviorat și colaborează cu ființele cerești în lucrarea pentru salvarea sufletelor. Aceștia sunt slujitorii credincioși și înțelepți, care dau celor din casa Domnului „partea lor de hrană la timpul cuvenit” (Luca 12, 42). Ei vestesc adevărul care este de folos în vremea aceasta. După cum Enoh, Noe, Avraam și Moise au vestit adevărul, fiecare pentru vremea lui, tot astfel și slujitorii lui Hristos dau acum o avertizare deosebită pentru generația lor. Hristos, Lumina lumii, 634.
Starea noastră înaintea lui Dumnezeu nu depinde de mărimea luminii pe care am primit-o, ci de felul în care ne folosim de ea. De aceea, până și păgânii, care aleg să facă binele în măsura în care îl cunosc, sunt într-o stare mai favorabilă decât aceia care au avut o lumină mai mare și care pretind că slujesc lui Dumnezeu, dar care de fapt disprețuiesc lumina și, prin viața lor de toate zilele, contrazic mărturisirea lor. Hristos, Lumina lumii, 239.
Este privilegiul fiecărui creștin, nu numai să aștepte, ci și să grăbească venirea Domnului Isus Hristos. Dacă toți cei care pretind că poartă Numele Său ar aduce roade spre slava Lui, cât de rapid ar fi semănată sămânța Evangheliei în întreaga lume. Ultimul mare seceriș ar avea loc repede, iar Hristos ar veni pentru a aduna grâul prețios. Parabolele Domnului Hristos, 69.
Creștinii trebuie să se ridice și să-și asume îndatoririle neglijate, pentru că propria mântuire depinde de efortul individual. The Review and Herald, 23 august, 1881.
Adevărata închinare constă în a lucra împreună cu Hristos. Rugăciunile, îndemnurile și vorbirea sunt niște roade ieftine, adesea legate între ele, dar faptele bune, grija față de cei nevoiași, față de orfani și de văduve constituie roadele adevărate, care cresc natural într-un pom bun. Idem, 16 august, 1881.
Fiecare membru al bisericii să-și asume lucrarea care i-a fost rânduită de a răspândi și, în același timp, de a primi lumina. Nimeni nu este scuzat pentru faptul că este inactiv în via Domnului. Idem, 19 februarie, 1889.
Principiul împlinirii în faptă este rodul pe care Domnul Hristos ne cere să-l aducem -- să îndeplinim fapte de bunătate, să rostim cuvinte amabile și să manifestăm o atenție duioasă față de săraci, nevoiași și suferinzi. Idem, 16 august, 1881.
Femeia din Samaria care a vorbit cu Isus la fântâna lui Iacov abia-L găsise pe Mântuitorul, că a și adus pe alții la El. Ea s-a dovedit o misionară mai eficientă decât propriii Săi ucenici. Aceștia n-au văzut nimic în Samaria care să fie un semn că aici se deschidea un câmp promițător. Gândurile lor erau fixate asupra unei mari lucrări, care avea să fie înfăptuită în viitor. Ei n-au văzut că tocmai în jurul lor era o recoltă de cules. Însă, prin femeia pe care ei au disprețuit-o, o cetate întreagă a fost adusă în ascultare de Isus. Ea a dus de îndată lumina concetățenilor ei. Această femeie reprezintă lucrarea unei credințe practice în Hristos. Divina vindecare, 102.
Adventiștii de ziua a șaptea fac un progres, dublându-și numărul, înființând centre misionare și fluturând steagul adevărului în locurile întunecate ale pământului, și totuși lucrarea înaintează cu mult mai încet decât ar dori Dumnezeu. De ce? Pentru că membrii bisericii nu sunt interesați în mod individual să depună efortul stăruitor pe care sunt capabili să-l facă și, de aceea, fiecare ramură a lucrării este prejudiciată de lipsa lucrătorilor devotați, umili, temători de Dumnezeu și cu evlavie fierbinte. Unde sunt soldații crucii lui Hristos? Toți cei temători de Dumnezeu, sinceri și devotați cu toată inima, care caută cu fermitate slava lui Dumnezeu, să se pregătească pentru bătălia împotriva erorii. În acest ceas al conflictului spiritual, există prea mulți care cad, prea mulți cuprinși de lașitate. Oh, dacă, în loc să fie slabi, ei ar putea să fie făcuți puternici, și să devină niște viteji în luptă, punând pe fugă oștirile vrăjmașilor! -- Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 290.
Este un principiu universal acela că, ori de câte ori cineva refuză să folosească puterile date lui de Dumnezeu, aceste puteri slăbesc și dispar. Adevărul care nu este trăit, care nu este împărtășit și altora își pierde puterea lui dătătoare de viață și însușirea lui vindecătoare. Faptele Apostolilor, 206.
Cei care se străduiesc să mențină viețuirea creștină prin primirea pasivă a binecuvântărilor ce vin prin mijloacele harului, fără a face nimic pentru Hristos, pur și simplu încearcă să trăiască mâncând, fără să muncească. și în domeniul spiritual, ca în cel fizic, acest fapt are întotdeauna ca rezultat degenerarea și decăderea. Calea către Hristos, 85.
Pericolele care însoțesc activitatea misionară
Să nu uităm că, pe măsură ce activitatea sporește și pe măsură ce avem succes în îndeplinirea lucrării care trebuie să fie făcută, există pericolul de a ne încrede în planurile și în metodele omenești. Se va manifesta o tendință de a ne ruga mai puțin și de a avea mai puțină credință. Vom fi în pericolul de a ne pierde simțământul dependenței de Dumnezeu, singurul care poate face lucrarea noastră să reușească, dar, deși aceasta este tendința, nimeni să nu creadă
că slujitorul omenesc trebuie să facă mai puțin. Nu, el nu trebuie să facă mai puțin, ci mai mult, primind darul ceresc, Duhul Sfânt. The Review and Herald, 4 iulie, 1893.
Vor veni timpuri când biserica va fi mișcată de puterea divină, iar rezultatul va fi o activitate stăruitoare, deoarece puterea vie a Duhului Sfânt îi va inspira pe membri să meargă și să aducă suflete la Hristos. Totuși, când se va manifesta această activitate, lucrătorii cei mai zeloși vor fi în siguranță, numai dacă vor depinde de Dumnezeu, printr-o rugăciune continuă și stăruitoare. Ei vor trebui să înalțe rugăciuni fierbinți ca, prin harul lui Hristos, să poată fi salvați de a deveni mândri de lucrarea lor sau de a face din activitatea lor un mijloc de mântuire. Ei trebuie să privească la Domnul Isus fără încetare, ca să poată înțelege că puterea Sa este cea care îndeplinește lucrarea și, în felul acesta, să fie în stare să-I atribuie lui Dumnezeu toată slava. Vom fi chemați să facem eforturile cele mai hotărâte pentru a extinde lucrarea lui Dumnezeu, iar rugăciunea înălțată spre Tatăl nostru ceresc va fi absolut esențială. Va fi necesar să ne rugăm în cămăruță, în familie și în biserică. Ibidem.
După aprecierea rabinilor, esența religiei consta în a fi totdeauna într-o activitate intensă. Ei se legau de unele fapte exterioare pentru a-și arăta înalta lor evlavie. În felul acesta se despărțeau de Dumnezeu și se zideau în mulțumirea de sine. Primejdia aceasta există și astăzi. Pe măsură ce activitatea crește și avem succes într-o ramură oarecare a lucrării pentru Dumnezeu, apare primejdia de a ne încrede în planurile și metodele omenești. Există tendința de a ne ruga mai puțin și de a avea credință puțină. Ca și ucenicii, suntem în primejdia de a pierde din vedere dependența noastră de Dumnezeu și de a căuta să facem un mântuitor din activitatea noastră. Trebuie să privim fără încetare la Isus și să ne dăm seama că puterea Lui este aceea care săvârșește lucrarea. Deși trebuie să lucrăm cu râvnă pentru mântuirea celor pierduți, trebuie să ne luăm timp și pentru meditație, pentru rugăciune și pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Numai lucrul săvârșit cu multă rugăciune și sfințit prin meritele lui Hristos se va dovedi în cele din urmă a fi folositor spre bine. Hristos, Lumina lumii, 362.
Încurajări pentru cei care încep slujirea creștină
Lucrătorii cei mai de succes sunt aceia care, plini de voie bună, săvârșesc lucrarea de a-I sluji lui Dumnezeu în lucruri mici. Fiecare ființă omenească trebuie să lucreze cu firul vieții sale, țesându-l în pânză pentru a ajuta să se completeze modelul. Testimonies for the Church 6:115.
Noi trebuie să facem din datoriile de toate zilele acte de devoțiune, sporind continuu în capacitatea de a fi de folos, deoarece noi ne vedem lucrarea în lumina veșniciei. Idem, 9:150.
Domnul are un loc pentru fiecare în marele Său plan. Talente care nu sunt necesare nu sunt date. Idem, 9:37.
Fiecare își are locul în planul veșnic al cerului. Fiecare trebuie să lucreze în cooperare cu Domnul Hristos pentru mântuirea oamenilor. După cum este sigur că în locașurile cerești a fost pregătit un loc pentru noi, tot atât de sigur este faptul că pe pământ ne-a fost desemnat un loc special, în care trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu. Parabolele Domnului Hristos, 326, 327.
Domnul are privirea îndreptată asupra oricărui membru din poporul Său; El are planuri pentru fiecare dintre ei. Testimonies for the Church 6:12.
Toți pot face ceva în această lucrare. Nimeni nu va fi considerat nevinovat înaintea lui Dumnezeu, dacă nu a lucrat cu zel și neegoist pentru salvarea sufletelor. Idem, 5:395.
Datoria voastră nu poate să fie trecută asupra altuia. Nimeni altul, ci numai voi puteți să vă faceți lucrarea. Dacă voi rețineți lumina, cineva trebuie să fie lăsat în întuneric, prin neglijența voastră. Idem, 5:464.
Lucrătorul umil, care răspunde cu un spirit de supunere la chemarea lui Dumnezeu, poate fi sigur că va primi ajutorul divin. Însuși faptul de a accepta o responsabilitate așa de mare și de sfântă înnobilează caracterul. El pune în mișcare cele mai înalte capacități intelectuale și spirituale, întărește și purifică mintea și inima. Este minunat să vezi cât de puternic poate deveni un om slab, prin credința în puterea lui Dumnezeu, cât de hotărâte devin eforturile lui și cât de abundente sunt rezultatele bune pe care le produce. Acela care începe cu puțina cunoaștere pe care o are, într-o manieră umilă, împărtășindu-le altora ceea ce știe și căutând în același timp să cunoască mai mult, va descoperi că toate comorile cerului așteaptă să fie puse la dispoziția lui. Cu cât se va strădui mai mult să răspândească lumină, cu atât va primi mai multă lumină. Cu cât încearcă să le explice altora Cuvântul lui Dumnezeu, cu dragoste față de oameni, cu atât va înțelege el însuși mai clar acest Cuvânt. Cu cât vom folosi mai mult cunoștințele pe care le deținem și ne vom exercita capacitățile, cu atât vom avea mai multe cunoștințe și o putere mai mare. Parabolele Domnului Hristos, 354.
Fiecare să lucreze pentru Dumnezeu și pentru semeni. Fiecare să dovedească înțelepciune și să nu fie niciodată găsit inactiv, așteptând să fie pus la treabă de altcineva. Acel „cineva”, care l-ar putea trimite la lucru, este supraaglomerat cu responsabilități și se pierde timp în așteptarea indicațiilor lui. Domnul îți va da înțelepciune pe loc. Încă este adresată chemarea: „Fiule, du-te și lucrează în via Mea”. „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 3, 7.8). Domnul Își începe chemarea cu apelativul „Fiule”. Cât de blând și afectuos și, în același timp, cât de urgent! Această invitație este și ea o poruncă. Sfaturi pentru părinți, profesori și elevi, 419.
Puterea de a rezista răului este mai bine dobândită printr-o lucrare energică -- Faptele Apostolilor, 105.
Fiecare faptă, fiecare act de dreptate, milă și bunăvoință, face să fie bucurie în ceruri. The Review and Herald, 16 august, 1881.
Duhul lui Hristos este un duh misionar. Prima dorință a unei inimi renăscute este să-i aducă și pe alții la Mântuitorul. Tragedia veacurilor, 70.
Singura cale de a crește în har este aceea de a îndeplini cu conștiinciozitate tocmai lucrarea pe care ne-a poruncit Domnul Hristos să o facem. The Review and Herald, 7 iunie, 1887.
Nu trebuie să aștepți ocazii mari, speciale, sau talente extraordinare, pentru ca numai după aceea să lucrezi pentru Dumnezeu. Calea către Hristos, 83.
Omul care este o binecuvântare pentru societate și care are succes în viață este cel care, indiferent dacă este educat sau nu, își folosește toate puterile în slujba lui Dumnezeu și a semenilor lui. The Southern Watchman, 2 aprilie, 1903.
Mulți dintre cei pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu capacitatea de a îndeplini o lucrare excelentă, realizează foarte puțin, pentru că încearcă puțin. Parabolele Domnului Hristos, 331.
Dacă dai greș în nouăzeci și nouă de ori dintr-o sută, dar reușești să salvezi un singur suflet de la ruină, ai făcut o faptă nobilă pentru cauza Domnului. Testimonies for the Church 4:132.
Legăturile dintre Dumnezeu și fiecare suflet sunt așa de intime și profunde, ca și când n-ar mai fi pe pământ nici un alt om de care să Se îngrijească și pentru care să-L fi dat pe Fiul Său mult iubit. Calea către Hristos, 100.
Domnul vede și înțelege și vă va folosi, în ciuda slăbiciunii voastre, dacă oferiți talentul vostru ca un dar consacrat în slujba Lui, deoarece, în slujire activă, dezinteresată, cel slab ajunge tare și se bucură de prețioasa Lui apreciere. Bucuria Domnului este un element de putere. Dacă sunteți credincioși, pacea care întrece orice pricepere va fi răsplata voastră în viața aceasta, iar în viața viitoare veți intra în bucuria Domnului nostru. Testimonies for the Church 8:34.
Persoanele care au puține talente, dacă sunt credincioase în a-și păstra inimile în iubire față de Dumnezeu, pot să câștige multe suflete la Hristos. Harlan Page era un biet mecanic, cu o iscusință obișnuită și o educație limitată, dar el a făcut din înaintarea cauzei lui Dumnezeu preocuparea sa principală și eforturile sale au fost încununate cu un deosebit succes. El a lucrat pentru salvarea semenilor lui prin convorbiri personale și prin rugăciuni stăruitoare. El a înființat adunări de rugăciune, a organizat școli de duminică și a distribuit broșuri și alte materiale religioase. Pe patul de moarte, cu umbra veșniciei pe fața sa, a putut să spună: „știu că totul se datorează harului lui Dumnezeu, și nu vreunui merit a ceea ce am făcut eu; dar consider că am dovada faptului că mai bine de o sută de suflete au fost convertite la Dumnezeu prin lucrarea mea personală”. Testimonies for the Church 5:307, 308.
Lumea aceasta nu este cerul creștinului, ci numai atelierul lui Dumnezeu, unde urmează să fim ajustați spre a ne uni cu îngerii fără păcat din cerul cel sfânt. Idem, 2:187.
Cel mai umil și mai sărac dintre ucenicii Domnului Hristos poate fi o binecuvântare pentru alții. Poate că nu-și dau seama că fac vreun bine deosebit, dar, prin influența lor tăcută, ei pot pune în mișcare valuri de binecuvântare care vor deveni tot mai adânci și mai vaste, ale căror rezultate binecuvântate poate că nu le vor cunoaște până în ziua răsplătirii finale. Ei nu simt și nici nu sunt conștienți de faptul că îndeplinesc o lucrare însemnată. Ei nu sunt chemați să se împovăreze singuri cu grija privitoare la reușită. Tot ce au de făcut este să meargă înainte în liniște, îndeplinind cu credincioșie lucrarea pe care le-o încredințează providența lui Dumnezeu, și viața lor nu va fi trăită zadarnic. Caracterul lor se va dezvolta devenind tot mai mult asemenea lui Hristos; ei sunt lucrători împreună cu Dumnezeu în viața aceasta și se pregătesc pentru o lucrare mai înaltă și pentru bucuria neumbrită a vieții veșnice. Calea către Hristos, 83.
Există mulți oameni care s-au consacrat Domnului Hristos, și totuși nu văd nici o ocazie de a îndeplini o lucrare mare sau de a face sacrificii mari în slujba Sa. Ei pot găsi mângâiere, gândindu-se că nu este necesară acea renunțare la sine a martirilor, care Îi este cea mai plăcută lui Dumnezeu. Este posibil ca misionarul care înfruntă zi de zi pericolul și moartea să nu se afle în poziția cea mai înaltă în rapoartele cerului. Un om care este creștin în viața sa particulară, care renunță la sine zi de zi, este sincer în scopurile sale și nutrește gânduri curate, este credincios și evlavios, se comportă cu blândețe atunci când este provocat, este conștiincios în lucrurile mici și reprezintă caracterul Domnului Hristos în viața de cămin poate fi în ochii lui Dumnezeu chiar mai prețios decât un misionar renumit în întreaga lume sau decât un martir. Parabolele Domnului Hristos, 403.
Nu cantitatea muncii sau rezultatele ei vizibile o fac să fie valoroasă în ochii lui Dumnezeu, ci spiritul în care este îndeplinită. Idem, 397.
Aprobarea Stăpânului nu este dată pentru mărimea lucrării îndeplinite, pentru că au fost câștigate multe lucruri, ci din cauza credincioșiei chiar în puține lucruri. Nu rezultatele mari pe care le obținem, ci motivele din care acționăm au valoare înaintea lui Dumnezeu. El prețuiește bunătatea și credincioșia mai mult decât mărimea lucrării îndeplinite. Testimonies for the Church 2:510, 511.
Nu treceți pe lângă lucrurile mici, în așteptarea unei lucrări mari. Voi veți putea face cu succes o lucrare măruntă, dar ați putea să dați greș cu totul în încercarea de a face o lucrare mare și să cădeți în descurajare. Apucați-vă de lucru oriunde vedeți că este ceva de făcut. Fie că sunteți bogați sau săraci, mari sau smeriți, Dumnezeu vă cheamă la serviciu activ pentru El. Tocmai făcând cu toată puterea voastră ce găsesc mâinile voastre de făcut, veți dezvolta talentul și aptitudinea voastră pentru lucrare. și tocmai prin neglijarea ocaziilor voastre zilnice, deveniți neroditori și veștejiți. De aceea sunt atât de mulți pomi neroditori în grădina Domnului. Idem, 9:129.
Domnul dorește să folosim toate darurile pe care le avem și, dacă vom face aceasta, vom primi daruri și mai mari. El nu ne înzestrează în mod supranatural cu aptitudini care ne lipsesc, ci, pe măsură ce le folosim pe acelea pe care le avem, va conlucra cu noi pentru a dezvolta și pentru a întări fiecare capacitate a noastră. Prin fiecare sacrificiu făcut cu seriozitate și cu toată inima în slujba Domnului, puterile noastre se vor mări. Parabolele Domnului Hristos, 353, 354.
Inima Domnului Hristos este înviorată când îi vede pe cei care sunt săraci din toate punctele de vedere. Inima Sa este înviorată, deoarece El îi privește altfel pe cei blânzi și împovărați; ea este înviorată, deoarece El vede foamea aparent neastâmpărată după neprihănire și incapacitatea multora de a începe să lucreze pentru El. El spune „bun venit” tocmai acestei stări de lucruri, care i-ar descuraja pe mulți pastori. Slujitorii evangheliei, 37.
Dacă îndatoririle ne rețin aici, nu este nevoie să mergem în țările păgâne ca să lucrăm pentru Hristos, nici chiar să părăsim cercul restrâns al familiei. Noi putem face acest lucru în cercul familiei, în biserică, printre cei cu care suntem asociați și în mijlocul cărora ne desfășurăm activitatea profesională. Calea către Hristos, 86.
Dacă facem din viața și din învățăturile lui Hristos studiul nostru, fiecare eveniment care va avea loc ne va furniza un text pentru o cuvântare impresionantă. Testimonies for the Church 9:63.
Viața de pe pământ este începutul vieții din cer; educația de pe pământ reprezintă o inițiere în principiile cerului; lucrarea vieții de aici este o pregătire pentru lucrarea vieții de acolo. Ceea ce suntem acum în caracter și slujire sfântă este reflecția sigură a ceea ce vom fi. Educație, 307.
Cei care resping privilegiul tovărășiei cu Hristos în lucrare resping singura pregătire care îi face vrednici să aibă părtășie cu El la slava Sa. Ei resping pregătirea care oferă putere și noblețe de caracter în această viață. Idem, 264.
Nimeni să nu presupună că poate trăi o viață egoistă, iar, apoi, după ce a slujit intereselor proprii, să intre în bucuria Domnului său. Acest fel de oameni nu pot lua parte la bucuria unei iubiri neegoiste. Ei nu ar fi potriviți pentru a trăi în curțile cerești. Ei nu ar putea prețui atmosfera curată a iubirii care cuprinde întreg cerul. Pentru mintea lor, știința cerurilor ar fi o enigmă. Parabolele Domnului Hristos, 364, 365.
Hristos ne invită să lucrăm cu răbdare și stăruință pentru miile de oameni care mor în păcatele lor, împrăștiați prin toate țările, ca niște epave pe un țărm pustiu. Aceia care se împărtășesc de slava lui Hristos, trebuie să se împărtășească și de lucrarea Lui, ajutându-i pe cei slabi, pe cei nenorociți și pe cei descurajați. Testimonies for the Church 9:31.
Oameni obișnuiți trebuie să-și ia locul ca lucrători. Împărtășind întristările semenilor lor, așa cum Mântuitorul a împărtășit întristările omenirii, ei Îl vor vedea prin credință cum lucrează împreună cu ei. Idem, 7:272.
Hristos stă pentru a I se reproduce portretul în fiecare creștin. Dumnezeu a predestinat pe oricine „să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8, 29). În fiecare trebuie să se manifeste față de lume
iubirea cea îndelung răbdătoare a lui Hristos, sfințenia, blândețea, îndurarea și adevărul Lui. Hristos, Lumina lumii, 827.
Chemarea de a așeza totul pe altarul slujirii este adresată fiecăruia. Nu ni se cere să slujim cum a slujit Elisei, nici nu ni se poruncește tuturor să vindem tot ce avem; ci Dumnezeu ne cere să dăm slujirii Sale primul loc în viața noastră, să nu lăsăm nici o zi să treacă fără să facem ceva pentru înaintarea lucrării Sale pe pământ. El nu așteaptă de la toți același fel de slujire. Unul poate fi chemat să slujească într-o țară străină, altuia i se poate cere să ofere bunurile lui pentru a susține lucrarea Evangheliei. Dumnezeu primește darurile fiecăruia. Este nevoie de consacrarea vieții și a tuturor intereselor ei. Aceia care se consacră astfel vor auzi și vor asculta chemarea Cerului. Profeți și regi, 221.
Înțeleptul în felul lumii, care meditează și plănuiește și care are pururea în minte afacerile sale, ar trebui să caute să devină înțelept în probleme de interes veșnic. Dacă ar depune tot atâta energie pentru a-și asigura comoara cerească și viața aceea care se măsoară cu viața lui Dumnezeu, așa cum face pentru asigurarea câștigurilor lumești, câte nu s-ar putea realiza? -- Testimonies for the Church 6:297.
Dumnezeu va influența oameni umili să vestească solia adevărului prezent. Mulți dintre aceștia vor fi văzuți alergând încoace și încolo, constrânși de Duhul lui Dumnezeu să transmită lumina acelora care sunt în întuneric. Adevărul este ca un foc în oasele lor, umplându-i cu o dorință arzătoare de a-i lumina pe aceia care stau în întuneric. Mulți, chiar și printre cei needucați, vor proclama Cuvântul lui Dumnezeu. Copii vor fi determinați de Duhul lui Dumnezeu să pornească și să vestească solia cerească. Duhul va fi turnat asupra acelora care se supun îndemnurilor Lui. Lepădând regulile obligatorii ale oamenilor și mișcările prudente, ei se vor alătura oștirii lui Dumnezeu. Testimonies for the Church 7:26, 27.
Tabloul vieții creștine
Inima care primește Cuvântul lui Dumnezeu nu este ca o apă care se evaporă, și nici ca o fântână crăpată care își pierde comoara. Ea este ca un torent de munte hrănit de izvoare ce nu seacă, ale cărui ape reci și sclipitoare sar din stâncă în stâncă, înviorându-i pe cei obosiți, pe cei însetați, pe cei împovărați. Ea este ca un râu ce curge mereu și, pe măsură ce înaintează, devine tot mai adânc și mai larg, până când apele lui dătătoare de viață se răspândesc peste tot pământul. Torentul care curge pe calea lui cântând, lasă în urmă darul lui de verdeață și de rodnicie. Iarba de pe malurile lui este de un verde viu, copacii au un frunziș mai bogat, florile sunt din belșug. Când pământul este uscat și pârjolit de căldura sufocantă a verii, un contur de verdeață arată cursul râului.
Așa stau lucrurile și cu adevăratul copil al lui Dumnezeu. Religia lui Hristos se dă pe față ca un principiu însuflețitor și pătrunzător, ca o putere spirituală vie, lucrătoare. Când inima se deschide influenței cerești a adevărului și a dragostei, aceste principii se vor revărsa ca niște izvoare din pustie, făcând să apară rodnicie acolo unde acum este uscăciune și sărăcie. Profeți și regi, 233, 234.
Deviza creștinului
În viața creștină sunt trei devize, de care trebuie să ținem seamă, dacă vrem ca Satana să nu ne atace pe furiș, și anume: „Veghează, roagă-te și lucrează”. Testimonies for the Church 2:283.
Paralizia spirituală
Puterea vine prin exercițiu. Toți aceia care folosesc capacitățile pe care Dumnezeu li le-a dat vor dezvolta capacitatea de a se consacra în slujba Sa. Aceia care nu fac nimic pentru cauza lui Dumnezeu vor da greș în a crește în harul și în cunoștința adevărului. Un om care va sta și va refuza să-și folosească membrele în curând va pierde puterea de a le mai folosi. Tot astfel, creștinul care nu va folosi puterile date lui de Dumnezeu nu numai că nu va crește în Hristos, dar va pierde și puterea pe care o are deja; el va deveni un paralitic spiritual. Cei care, din iubire pentru Dumnezeu și pentru concetățenii lor, se străduiesc să-i ajute pe alții vor fi bine fixați, întăriți și întemeiați în adevăr. Adevăratul creștin lucrează pentru Dumnezeu nu din impuls, ci din principiu; nu pentru o zi sau pentru o lună, ci pentru toată viața lui. Testimonies for the Church 5:393.
Remediul sigur
Pentru cel descurajat, există un remediu sigur -- credință, rugăciune, lucrare. Credința și activitatea vor aduce asigurare și satisfacții care vor crește zi de zi. Ești ispitit să faci loc simțămintelor de presimțiri sumbre sau de descurajare profundă? În zilele cele mai întunecoase, când aparențele se arată mai amenințătoare, nu te teme. Ai credință în Dumnezeu. El cunoaște nevoile tale. El are toată puterea. Dragostea și mila Lui nemărginită nu obosesc niciodată. Nu te teme că El nu-și va îndeplini făgăduința. El este Adevărul cel veșnic. Niciodată nu-și va schimba legământul pe care L-a făcut cu aceia care-L iubesc. și El va revărsa asupra slujitorilor Săi credincioși măsura priceperii pe care nevoia lor o cere. Profeți și regi, 164, 165.
Pentru lenevia spirituală, nu există decât un singur leac adevărat, și acesta este lucrul -- lucrarea pentru sufletele care au nevoie de ajutorul vostru. Testimonies for the Church 6:236.
Aceasta este rețeta pe care a prescris-o Hristos pentru sufletul slab, îndoielnic și tremurând. Cei întristați, care umblă plângând înaintea Domnului, să se ridice și să ajute pe cineva care are nevoie de ajutor. Testimonies for the Church 6:266.
Creștinii care cresc fără încetare în ce privește zelul, seriozitatea și iubirea nu vor aluneca niciodată. The Review and Herald, 7 iunie, 1887.
Cei care nu sunt angajați în această lucrare neegoistă și care au o experiență bolnavă, ajung să fie epuizați de luptă, de îndoială, murmurări, păcat și căință, până când își pierd orice înțelegere cu privire la ce anume constituie religia adevărată. Ei simt că nu se pot întoarce în lume și, ca urmare, umblă prin periferiile Sionului, nutrind gelozii mărunte, invidii, dezamăgiri și remușcări. Ei sunt niște căutători de greșeli și se hrănesc cu greșelile și erorile fraților lor. În viața religioasă, ei au doar o experiență tristă, lipsită de speranță și de credință. Idem, 2 septembrie, 1890.
Scuze neîntemeiate
Când a plecat, Domnul Isus i-a lăsat fiecărui om o lucrare personală, iar „a nu avea nimic de făcut” constituie o scuză nejustificată. „A nu avea nimic de făcut” este cauza neînțelegerilor dintre frați, deoarece Satana va umple mintea celor inactivi cu planurile lui și îi va pune la lucru „A nu avea nimic de făcut” aduce o mărturie rea împotriva fraților și dezbinare în biserica lui Hristos. Domnul Isus spune: „Cine nu strânge cu Mine risipește”. Idem, 13 martie, 1888.
Frați și surori, mulți dintre voi se scuză când este vorba de lucru, invocând neputința de a lucra pentru alții. Dar v-a făcut oare Dumnezeu așa de incapabili? N-a fost oare această neputință produsă de inactivitatea voastră și continuată de alegerea voastră liber consimțită? Nu ți-a dat oare Dumnezeu măcar un singur talant pe care să-l pui la schimbător, nu pentru propria voastră comoditate și satisfacție, ci pentru El? Ați înțeles care vă sunt obligațiile, ca slujitori angajați ai Lui, ca să-I aduceți un câștig printr-o înțeleaptă și iscusită folosire a acestui capital ce v-a fost încredințat? N-ați neglijat oare ocaziile de a dezvolta puterile până la capăt? Este prea adevărat că puțini au avut un real simțământ al responsabilității lor față de Dumnezeu. Testimonies for the Church 5:457.
Mulți sunt de părere că, dacă viața lor este ocupată cu munca și afacerile, ei nu pot face nimic pentru câștigarea de suflete, nimic pentru înaintarea cauzei Răscumpărătorului lor. Ei zic că nu pot face lucrurile pe jumătate, și de aceea își părăsesc îndatoririle și exercițiile religioase și se îngroapă în lume. Ei își fac mai întâi afacerile lor, și Îl uită pe Dumnezeu, iar El n-are plăcere de ei. Dacă sunt angajați în afaceri în care nu pot să înainteze în viața spirituală și în sfințenie desăvârșită, în temere de Dumnezeu, ei ar trebui să schimbe afacerea cu una în care să-L poată avea pe Isus cu ei în fiecare ceas. Idem, 2:233.
A ținti spre o coroană plină de stele
Nu trebuie să obosim sau să ne descurajăm. Ar fi o pierdere teribilă să schimbăm o slavă nepieritoare cu comoditatea, cu confortul sau distracția sau cu satisfacțiile poftelor firești. Pe cel biruitor îl așteaptă un dar pe care îl va primi din mâna lui Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu îl merită, este un dar fără plată de la El. Ce minunat și ce glorios va fi acest dar, totuși să ne aducem aminte că „slava fiecărei stele va fi diferită”. Pentru că suntem îndemnați să luptăm pentru a deveni biruitori, să ne punem ca țintă, prin puterea lui Isus, o coroană plină de stele. „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci”. The Review and Herald, 25 octombrie, 1881.
O slujire pentru care s-a plătit
La venirea Sa, Domnul va cerceta de aproape fiecare talent; El va cere dobândă la capitalul pe care l-a încredințat. Prin propria umilire și agonie, prin viața Sa de trudă și prin moartea Sa de ocară, Hristos a plătit pentru serviciul tuturor celor care au luat Numele Său și se declară că sunt slujitorii Lui. Testimonies for the Church 9:104.
Toți se găsesc sub obligația cea mai profundă de a-și dezvolta fiecare capacitatea pentru lucrarea de câștigare de suflete pentru El. „Voi nu sunteți ai voștri”, zice El. „Căci ați fost cumpărați cu un preț; de aceea proslăviți pe Dumnezeu printr-o viață de slujire care va câștiga bărbați și femei de la păcat la neprihănire.” Suntem cumpărați cu prețul vieții lui Hristos -- cumpărați pentru ca să-I putem înapoia lui Dumnezeu ce este al Său, în slujire credincioasă. Testimonies for the Church 9:104.
Dumnezeu mi-a dat o solie pentru poporul Său. El trebuie să se trezească, să-și întindă corturile și să-și lărgească hotarele. Frații mei și surorile mele, voi ați fost cumpărați cu un preț și tot ce aveți și tot ce sunteți trebuie să fie folosit spre slava lui Dumnezeu și spre binele semenilor voștri. Domnul Hristos a murit pe cruce pentru a salva lumea de la pieirea în păcat. El cere conlucrarea voastră în lucrarea aceasta. Voi trebuie să fiți mâna care-I dă ajutor. Cu o străduință ce nu cunoaște oboseală, plină de râvnă, voi trebuie să căutați să-i salvați pe cei pierduți. Aduceți-vă aminte că păcatele voastre au făcut necesară crucea. Idem, 7:9.
Urmașii Domnului Hristos au fost răscumpărați pentru a-I sluji. Domnul nostru ne învață că adevăratul scop al vieții este slujirea. El Însuși a fost un slujitor și tuturor urmașilor Săi le cere să respecte legea slujirii -- a slujirii față de Dumnezeu și a slujirii semenilor lor. În parabola aceasta, Domnul Hristos le-a prezentat oamenilor o concepție de viață mai înaltă decât au cunoscut ei vreodată. Printr-o viață trăită în slujba altora, omul este adus în legătură directă cu Domnul Hristos. Legea slujirii devine elementul de legătură cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Parabolele Domnului Hristos, 326.
Mergeți înainte
Adesea, viața creștinului este plină de pericole, iar datoria i se pare greu de îndeplinit. El își imaginează o ruină iminentă în față, și sclavie și moarte înapoi. Totuși vocea lui Dumnezeu îi spune cu claritate: „Mergeți înainte”. Să ne supunem poruncii, chiar dacă privirile noastre nu pot pătrunde întunericul. Obstacolele care împiedică progresul nu vor dispărea niciodată din fața unei persoane care stă pe loc, plină de îndoială. Cei care amână ascultarea, până când toate incertitudinile vor dispărea și până când nu va mai fi nici un risc de a da greș sau de a fi biruiți, nu vor asculta niciodată. Credința privește dincolo de dificultăți și se bazează pe ceea ce nu se vede, chiar pe Cel ce este Atotputernic, prin urmare ea nu poate fi înfrântă. Credința se prinde de mâna lui Hristos în fiecare situație de criză. Slujitorii evangheliei, 262.
Ideile noastre sunt întru totul înguste. Dumnezeu cere un progres continuu în lucrarea de răspândire a luminii. Trebuie să căutăm căi și mijloace mai bune pentru a ajunge la inima oamenilor. Trebuie să-L auzim, cu urechile credințe, pe Acela care este Căpetenia oștirii Domnului, spunându-ne: „Mergeți înainte”. Să acționăm, iar Dumnezeu nu ne va părăsi. El Își va face partea Sa, dacă noi o vom face pe a noastră, prin credință. Frați și surori care cunoașteți adevărul de multă vreme, voi nu ați îndeplinit lucrarea pe care Dumnezeu vă cheamă să o faceți. Unde este dragostea voastră față de suflete? -- Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 289, 290.
Bucuria Domnului Hristos a fost aceea de a-i salva pe oameni. Aceasta să fie lucrarea voastră și bucuria voastră. Aduceți la îndeplinire toate îndatoririle și faceți toate sacrificiile pentru cauza lui Hristos, iar El va fi ajutorul vostru neîncetat. Mergeți înainte, acolo unde vă cheamă vocea datoriei, și nu lăsați nici o dificultate aparentă să vă împiedice. Asumați-vă responsabilitățile pe care vi le-a încredințat Dumnezeu și, dacă uneori veți purta poveri grele, nu întrebați: „De ce fratele meu stă degeaba, fără să fie nici un jug asupra lui?” Aduceți la îndeplinire datoria care se află cel mai aproape de voi și faceți-o pe deplin și bine, fără să așteptați laude, ci lucrând pentru Domnul, pentru că voi sunteți ai Săi. The Southern Watchman, 2 aprilie, 1903.
Calea poporului lui Dumnezeu trebuie să fie în sus și înainte spre biruință. Unul mai mare decât Iosua conduce oștile lui Israel. Cineva este în mijlocul nostru. Este chiar Căpetenia mântuirii noastre, care, spre încurajarea noastră, a spus: „și, iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). „Dar îndrăzniți, eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). El ne va conduce la biruință sigură. Ceea ce făgăduiește, Dumnezeu este în stare să aducă la îndeplinire în orice timp. Lucrarea pe care o dă poporului Său să o facă, El este în măsură să o și împlinească prin ei. Dacă trăim o viață de perfectă ascultare, făgăduințele vor fi împlinite față de noi. Testimonies for the Church 2:122.
De ce nu ne entuziasmăm cu Spiritul lui Hristos? Pentru ce suntem noi atât de puțin mișcați de strigătele jalnice ale unei lumi suferinde? Apreciem noi înaltul nostru privilegiu de a adăuga o stea la coroana lui Hristos -- un suflet liberat din lanțurile cu care l-a legat Satana, un suflet salvat pentru Împărăția lui Dumnezeu? Biserica trebuie să-și dea seama de obligația ei de a duce Evanghelia adevărului prezent la orice făptură. Vă îndemn să citiți capitolele trei și patru din Zaharia. Dacă capitolele acestea sunt înțelese, dacă sunt primite, se va face o lucrare pentru aceia care flămânzesc și însetează după neprihănire, o lucrare care pentru biserică înseamnă: „Mergeți înainte și în sus”. Idem, 6:296.
Marea majoritate a locuitorilor acestui pământ a ales să i se supună vrăjmașului. Dar noi nu am fost amăgiți. Fără a lua în considerare triumful aparent al lui Satana, Domnul Hristos Își continuă lucrarea în Sanctuarul ceresc și pe pământ. Cuvântul lui Dumnezeu descrie nelegiuirea și decăderea morală, care există în zilele noastre, în lume. Când vedem împlinirea profeției, credința noastră în triumful final al Împărăției lui Hristos ar trebui să fie întărită și ar trebui să mergem mai departe cu un curaj înnoit în îndeplinirea lucrării care ne-a fost rânduită. Slujitorii evangheliei, 26, 27.
O scenă impresionantă
În viziunile de noapte mi-a trecut pe dinainte o scenă foarte impresionantă. Am văzut un imens glob de foc căzând peste unele clădiri frumoase, pricinuind nimicirea lor instantanee. Am auzit pe cineva spunând: „Noi știam că judecățile lui Dumnezeu vin asupra pământului, dar n-am știut că vor veni atât de curând”. Alții, cu glasuri jalnice, spuneau: „Ați știut! Atunci de ce nu ne-ați spus? Noi n-am știut”. De fiecare parte, auzeam rostite cuvinte asemănătoare de reproș.
M-am trezit într-o mare mâhnire. Din nou am adormit și se părea că sunt într-o mare adunare. Cineva cu autoritate vorbea adunării, înaintea căreia era întinsă o hartă a lumii. El spunea că harta descria via lui Dumnezeu, care trebuia să fie cultivată. Când lumina din cer strălucea asupra cuiva, acela trebuia să reflecte lumina și asupra altora. Lumini urmau să fie aprinse în multe locuri și, de la luminile acestea, alte lumini urmau să fie aprinse.
Se repetau cuvintele: „Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. și oamenii n-aprind lumina ca să o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5, 13-16).
Am văzut raze de lumină strălucind din orașe și sate și din locurile de sus și cele de jos ale pământului. Cuvântul lui Dumnezeu a fost ascultat, și drept urmare, erau monumente pentru El în fiecare oraș și sat. Adevărul Lui era proclamat pretutindeni în lume. Testimonies for the Church 9:28, 29.