Problema dificilă
De ani de zile stă în fața noastră o problemă dificilă: Cum putem aduna fonduri corespunzătoare pentru susținerea misiunilor pe care Domnul a mers înaintea noastră să le deschidă? Citim în mod lămurit porunca Evangheliei, iar centrele misionare atât în teritoriile din patrie, cât și din străinătate, își prezintă nevoile. Instrucțiunile, da chiar descoperirile directe ale Providenței, se unesc pentru a ne îndemna să facem repede lucrarea care așteaptă să fie făcută. Testimonies for the Church 9:114.
Un plan plin de succes
Unul dintre planurile noi de a ajunge la cei necredincioși este campania colectelor secerișului pentru susținerea centrelor misionare. În ultimii câțiva ani, în multe locuri, acest plan s-a dovedit a avea succes, aducându-le binecuvântare multora și sporind intrările de mijloace financiare în trezoreria centrelor misionare. Pe măsură ce s-au familiarizat cu progresul soliei îngerului al treilea în țările păgâne, simpatia celor ce nu sunt de credința noastră a fost stârnită, iar unii au căutat să învețe mai mult din adevărul care are o asemenea putere de a schimba inimile și viețile. Bărbați și femei din toate categoriile sociale au fost sensibilizați, și Numele lui Dumnezeu a fost slăvit. MS., „Consecrated Efforts to Reach Unbelievers”, 5 iunie, 1914
Unii se pot întreba dacă este corect să fie primite daruri de la necredincioși. Acești oameni să se întrebe: „Cine este adevăratul proprietar al lumii noastre? Cui îi aparțin casele și pământurile și comorile de aur și de argint?” Dumnezeu are bogății îmbelșugate în lumea noastră și El și-a pus bunurile în mâinile tuturor, atât ale celor ascultători, cât și ale celor neascultători. El este gata să impresioneze inima unor oameni lumești, și chiar idolatri, pentru a dărui din belșugul lor în scopul susținerii lucrării Sale, și Dumnezeu va face acest lucru, îndată ce poporul Său va ști cum să-i abordeze cu înțelepciune pe astfel de oameni și cum să le atragă atenția spre privilegiul pe care îl au. Dacă nevoile lucrării Domnului le-ar fi fost prezentate într-o lumină corespunzătoare acelora care dețin mijloace financiare și influență, acești oameni ar fi putut să facă mult pentru înaintarea cauzei adevărului prezent. Poporul lui Dumnezeu a pierdut multe privilegii de care ar fi putut beneficia, dacă nu ar fi ales să stea pe o poziție independentă față de lume. The Southern Watchman, 15 martie, 1904.
Domnul încă mai impresionează inima regilor și a conducătorilor spre a fi în favoarea poporului Său. Cei care lucrează pentru El trebuie să se folosească de ajutorul pe care Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să-l acorde pentru înaintarea cauzei Sale. Persoanele prin intermediul cărora vin aceste daruri pot să deschidă căi prin care lumina adevărului să le fie vestită multor țări întunecate. Poate că acești oameni nu au nici o simpatie față de lucrarea lui Dumnezeu, nici o credință în Domnul Hristos, nici o cunoaștere a Cuvântului Său, dar darurile lor nu trebuie să fie refuzate din acest motiv. Ibidem.
Domnul a pus bunurile Sale atât în mâinile celor necredincioși, cât și în mâinile celor credincioși, și toți Îi pot înapoia ce Îi aparține Lui, în scopul îndeplinirii lucrării care trebuie să fie făcută pentru lumea căzută. Atâta vreme cât ne aflăm în lumea aceasta, atâta vreme cât Duhul lui Dumnezeu luptă cu inima oamenilor, trebuie să primim și să oferim favoruri. Noi trebuie să-i vestim lumii lumina adevărului, așa cum este ea descoperită în Sfintele Scripturi, și să primim de la cei din lume lucrurile pe care, impresionați de Dumnezeu, le oferă pentru cauza Sa. The Southern Watchman, 15 martie, 1904.
Deși acum aproape totul se află în proprietatea oamenilor nelegiuiți, totuși întreaga lume cu bogățiile și comorile ei Îi aparține lui Dumnezeu. „Al Meu este pământul cu tot ce este pe el”. „«Al Meu este argintul și al Meu este aurul», zice Domnul oștirilor”. „Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munților cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munți și tot ce se mișcă pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci a Mea este lumea și tot ce cuprinde ea”. Oh, dacă creștinii ar putea înțelege cât mai deplin că, deși cultivă principii corecte, este privilegiul și datoria lor să beneficieze de fiecare ocazie trimisă de Cer pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta. Ibidem.
Mustrările adresate lucrătorilor
Tuturor celor care sunt pe punctul de a începe o lucrare misionară specială, având cererea pregătită spre a o înainta în campania colectelor pentru seceriș, aș dori să le spun: „Fiți sârguincioși în eforturile voastre. Trăiți sub călăuzirea Duhului Sfânt. Adăugați zi de zi la experiența voastră creștină. Cei ce au o aptitudine deosebită să lucreze pentru cei necredincioși, care se află atât în locurile înalte, cât și în cele umile ale vieții. Căutați cu stăruință sufletele care pier. Oh, gândiți-vă la dorința nespusă a lui Hristos de a-i readuce în staulul Său pe cei care s-au rătăcit! Vegheați asupra sufletelor, ca unii care trebuie să dea o socoteală. În lucrarea voastră misionară din biserică și din vecinătate, faceți ca lumina voastră să strălucească prin raze așa de limpezi și de puternice, încât nimeni să nu se poată ridica să vă judece și să zică: «De ce nu mi-ai vorbit despre adevărul acesta? De ce nu te-a interesat de sufletul meu?» Prin urmare, să fim sârguincioși în ce privește răspândirea literaturii care a fost pregătită cu atenție pentru a fi folosită în mijlocul celor ce nu împărtășesc credința noastră. Să folosim la maximum fiecare ocazie de a atrage atenția celor necredincioși. Să punem literatura în fiecare mână care dorește să o primească. Să ne consacrăm pentru vestirea soliei: «Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!»” -- MS., „Consecrated Efforts to Reach Unbelievers”, 5 iunie 1914
Condițiile pentru succes
În aplicarea oricărui plan care poate fi adus la îndeplinire pentru a le prezenta altora o cunoaștere a adevărului prezent și a lucrărilor Providențiale, minunate, legate de înaintarea cauzei lui Dumnezeu, mai întâi trebuie să ne consacrăm pe noi înșine pe deplin Aceluia al cărui Nume dorim să-L înălțăm. De asemenea, să ne rugăm stăruitor pentru cei pe care ne gândim să-i vizităm, aducându-i înaintea lui Dumnezeu, unul câte unul, cu o credință vie. Domnul știe gândurile și planurile omului și cât de ușor ne poate modela! El știe cum poate supune Duhului Său, asemenea unui foc, inima aspră! Cum poate El să umple sufletul cu iubire și duioșie! Cum poate El să ne dea darurile Duhului Său Sfânt și să ne pregătească să mergem să lucrăm pentru suflete! -- MS., „Consecrated Efforts to Reach Unbelievers”, 5 iunie 1914
Lucrarea Domnului ar putea să beneficieze de favoruri mult mai mari decât o face în prezent, dacă i-am aborda pe oameni cu înțelepciune, făcându-le cunoscută lucrarea și oferindu-le posibilitatea de a face acele lucruri pe care avem privilegiul de a-i convinge să le facă pentru înaintarea ei. Dacă noi, în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, am urma o cale înțeleaptă și prevăzătoare, mâna Sa binevoitoare ne-ar face să prosperăm în toate eforturile noastre. The Southern Watchman, 15 martie, 1904.
Dacă toți cei care sunt angajați în lucrarea Domnului ar înțelege cât de multe lucruri depind de credincioșia lor și de spiritul lor înțelept de prevedere, eforturile lor ar fi însoțite de o prosperitate cu mult mai mare. Din cauza reținerii și a sfielii, adesea nu am reușit să obținem ce am fi avut dreptul să primim de la cei care dețin autoritatea. Când vom fi gata să facem tot ce putem și ne vom aduce la îndeplinire partea noastră, Dumnezeu va lucra pentru noi. Ibidem.
Misiunea internă și misiunea din străinătate
Lucrarea misionară internă va fi mult mai dezvoltată în toate privințele, atunci când se dă pe față un spirit mai darnic, mai plin de lepădare de sine și mai plin de jertfire de sine pentru prosperitatea misiunilor externe, deoarece prosperitatea lucrării din patrie depinde în mare măsură, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, de rezultatul influenței lucrării evanghelice săvârșite în țările îndepărtate. Numai când lucrăm activ la împlinirea nevoilor cauzei lui Dumnezeu aducem sufletele noastre în legătură cu Izvorul a toată puterea. Testimonies for the Church 6:27.
Un om de afaceri american, care era un creștin zelos, într-o conversație avută cu un conlucrător, spunea că el lucrează pentru Hristos douăzeci și patru de ore pe zi. „În toate legăturile mele de afaceri, spunea el, mă străduiesc să-L reprezint pe Domnul meu. Când am prilejul, caut să-i câștig pe alții la El. Toată ziua lucrez pentru Hristos. Iar noaptea, în timp ce dorm, am pe cineva care lucrează pentru El în China.”
Pentru a da lămuriri, a adăugat: „În tinerețe, mă hotărâsem să merg ca misionar printre păgâni. Dar, la moartea tatălui meu, a trebuit să preiau afacerile lui, pentru ca să întrețin familia. Acum, în loc să merg eu însumi, întrețin un misionar. În orașul cutare, în provincia cutare a Chinei, se găsește lucrătorul meu. Așa că, și atunci când dorm, prin reprezentantul meu, încă lucrez pentru Hristos”.
Oare nu există adventiști de ziua a șaptea care să facă la fel? În loc să țină predicatorii la lucru pentru comunitățile care cunosc deja adevărul, membrii bisericilor ar trebui să spună acestor lucrători: „Duceți-vă și lucrați pentru sufletele care pier în întuneric. Noi singuri ne vom îngriji de îndeplinirea slujbelor în comunitate. Noi vom ține adunările și, rămânând în Hristos, vom menține viața spirituală. Noi vom lucra pentru sufletele care sunt în jurul nostru, vom înălța rugăciuni și vom transmite darurile noastre pentru a-i susține pe lucrători în câmpurile mai nevoiașe și mai lipsite”. Idem, 6:29, 30.
Un exemplu vrednic de urmat
Când a pus cele două parale în tezaurul Domnului, văduva săracă știa puțin cu privire la fapta sa. Însă exemplul ei de sacrificiu de sine a acționat asupra a mii de inimi în fiecare țară și în fiecare veac. El a adus în tezaurul lui Dumnezeu daruri de la cei de sus și de la cei de jos, de la bogați și de la săraci, a ajutat la susținerea de misiuni, la înființarea de spitale, la hrănirea celor flămânzi, la îmbrăcarea celor goi, la vindecarea celor bolnavi și la predicarea Evangheliei celor săraci. Mulți oameni au fost binecuvântați prin fapta ei neegoistă, și în ziua cea mare a lui Dumnezeu, i se va îngădui să vadă rezultatele multiple ale influenței gestului ei. Testimonies for the Church 6:310.
Învățături din viața lui Neemia -- În anii trecuți, am vorbit în favoarea planului de a le prezenta prietenilor și vecinilor noștri lucrarea misionară pe care o îndeplinim și dezvoltarea ei și am făcut referire la exemplul lui Neemia. Iar acum, doresc să-i îndemn pe frații și surorile noastre să studieze din nou experiența acestui om al rugăciunii, al credinței și al unei gândiri sănătoase, care a îndrăznit să-i ceară prietenului său, împăratul Artaxerxe, ajutorul pentru progresul intereselor cauzei lui Dumnezeu. MS., „Consecrated Efforts to Reach Unbelievers”, 5 iunie 1914
Bani solicitați de la cei care sunt în stare să ofere -- Oamenii rugăciunii trebuie să fie niște oameni de acțiune. Cei care sunt gata să acționeze vor găsi căile și mijloacele de lucru. Neemia nu s-a bazat pe incertitudini. El a cerut banii de care avea nevoie de la cei care erau în stare să-i ofere. The Southern Watchman, 15 martie, 1904.
Curajul pentru misiune vine prin putere divină -- Neemia și Artaxerxe au stat față în față -- primul era un slujitor dintr-un neam asuprit, celălalt era monarhul unui imperiu mondial. Dar, distanța morală care îi separa era infinit mai mare decât deosebirea de rang. Neemia se conformase invitației Împăratului împăraților: „Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine”. Rugăciunea tăcută pe care o înălțase spre ceruri era aceeași pe care o adresase de multe săptămâni, ca Dumnezeu să facă în așa fel încât cererea lui să primească răspuns favorabil. Iar acum, încurajându-se cu gândul că avea un Prieten atotștiutor și atotputernic, care lucra pentru el, omul lui Dumnezeu i-a făcut cunoscută împăratului dorința de a fi eliberat pentru un timp din postul său de la curte, precum și de a primi autorizația să construiască dărâmăturile Ierusalimul și să-l facă din nou o cetate puternică și bine apărată. De această cerere depindeau rezultate cruciale pentru cetatea iudaică și pentru națiune. și „Împăratul mia dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine”. The Southern Watchman, 8 martie, 1904.
Obținerea aprobărilor oficiale -- Deoarece solicitarea [lui Neemia] fusese tratată așa de favorabil de împărat, el a fost încurajat să ceară ajutorul de care avea nevoie spre a-și aduce la îndeplinire planurile. Pentru a-i conferi misiunii sale demnitate și autoritate, precum și pentru a-și asigura protecția în timpul călătoriei, el a cerut o escortă militară. El a obținut scrisori împărătești, adresate guvernatorilor provinciilor de dincolo de Eufrat, teritoriul prin care trebuia să treacă în drum spre Iudeea, și, de asemenea, a obținut o scrisoare adresată supraveghetorului pădurilor regale din munții Libanului, în care i se poruncea să asigure tot lemnul necesar pentru zidul Ierusalimului și pentru clădirile pe care Neemia și-a propus să le construiască. Ca să nu poată fi nici un prilej de nemulțumire cu privire la faptul că și-ar fi depășit împuternicirea, Neemia a avut grijă ca autorizațiile și privilegiile care i-au fost acordate să fie definite cu claritate. Idem, 15 martie, 1904.
Scrisorile împărătești, adresate guvernatorilor provinciilor aflate de-a lungul drumului său, i-au asigurat lui Neemia o primire onorabilă și un ajutor prompt. Nici un vrăjmaș nu a îndrăznit să-l supere pe omul de stat care era păzit de armata împăratului persan și tratat de conducătorii provinciilor cu o considerație deosebită. Călătoria lui Neemia a fost sigură și prielnică. Idem, 22 martie, 1904.
Întâmpinarea piedicilor -- Cu toate acestea, sosirea lui la Ierusalim, însoțit de o gardă militară, care arăta că venise cu o misiune importantă, a stârnit gelozia și ura vrăjmașilor lui Israel. Triburile păgâne stabilite lângă Ierusalim își îngăduiseră să-și manifeste vrăjmășia împotriva iudeilor, adresându-le toate insultele și ofensele pe care îndrăzneau să le îndrepte contra lor. Cei mai înverșunați în această acțiune rea erau anumiți conducători ai câtorva triburi, Sanbalat horonitul, Tobia amonitul și Gheșem arabul, și, din acel moment, acești conducători au urmărit cu gelozie acțiunile lui Neemia și s-au străduit să-i încurce planurile și să-l împiedice în lucrarea lui cu toate mijloacele de care dispuneau. The Southern Watchman, 22 martie, 1904.
Ei au încercat să provoace dezbinare între lucrători, sugerându-le îndoieli și stârnind neîncrederea în succesul lor. De asemenea, au ridiculizat eforturile constructorilor, declarând că întreprinderea lor este imposibilă și prezicându-le o nereușită rușinoasă În curând, constructorii de pe ziduri au fost deranjați de o împotrivire mai activă. Ei au fost nevoiți să vegheze fără încetare asupra comploturilor adversarilor lor neobosiți. Trimișii vrăjmașului s-au străduit să le distrugă curajul, răspândind zvonuri false. Prin diferite pretexte, au uneltit să-l atragă pe Neemia în capcanele lor, iar niște iudei cu inima prefăcută s-au găsit îndată pentru a-i ajuta în acțiunea lor trădătoare Trimișii vrăjmașului, prefăcându-se a fi prietenoși, s-au amestecat printre constructori, sugerându-le schimbări în plan și căutând, pe diferite căi, să abată atenția lucrătorilor pentru a provoca încurcături și confuzie și pentru a stârni suspiciune și neîncredere. Idem, 12 aprilie, 1904.
Unele piedici cu care se confruntă conducătorii din zilele noastre -- Experiența lui Neemia se repetă în istoria poporului lui Dumnezeu din timpul nostru. Cei care lucrează pentru cauza adevărului vor descoperi că nu-și pot îndeplini lucrarea fără a stârni furia vrăjmașilor lor. Deși au fost chemați de Dumnezeu în lucrarea în care sunt angajați, iar calea lor este aprobată de El, ei nu pot să evite reproșul și batjocura. Ei vor fi acuzați ca fiind niște visători, nestatornici, prefăcuți, ipocriți -- pe scurt, tot ce se va potrivi cu scopul vrăjmașilor lor. Lucrurile cele mai sfinte vor fi reprezentate într-o lumină ridicolă pentru a-i amuza pe cei neevlavioși. Puțin sarcasm și o gândire redusă, unite cu invidia, gelozia, necuviința și ura sunt suficiente pentru a stârni râsul batjocoritorilor lumești. Iar acești măscărici înfumurați își dezvoltă ingeniozitatea unul altuia și se încurajează unul pe altul în lucrarea lor blasfematoare. Disprețul și batjocura sunt într-adevăr dureroase pentru firea omenească, dar trebuie să fie suportate de toți cei care Îi sunt loiali lui Dumnezeu. Strategia lui Satana este să abată sufletele de la împlinirea lucrării pe care Domnul le-a încredințat-o. The Southern Watchman, 12 aprilie, 1904.
Regruparea lucrătorilor descurajați -- În taină și în liniște, Neemia a făcut înconjurul zidurilor. El declară: „Dregătorii nu știau unde fusesem și ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia dintre cei ce vedeau de treburi”. În această cercetare dureroasă, Neemia nu a dorit să le atragă atenția nici prietenilor, nici dușmanilor, ca să nu fie creată agitație, iar zvonurile răspândite să poată fi înfrânte, sau cel puțin să nu împiedice lucrarea sa. El și-a dedicat rugăciunii timpul rămas din noapte, iar dimineața trebuia să facă un efort serios pentru a-i sensibiliza și pentru a-i uni pe concetățenii lui descurajați și dezbinați. Idem, 22 martie, 1904.
Deși avea o însărcinare împărătească, prin care locuitorilor țării li se cerea să coopereze cu el în reconstruirea zidurilor cetății, Neemia a ales să nu depindă de simpla exercitare a autorității. El a căutat în schimb să câștige încrederea și simpatia oamenilor, știind bine că unirea inimilor și a mâinilor era esențială pentru a avea succes în marea lucrare pe care o începuse.
A doua zi, când a convocat poporul, el le-a prezentat oamenilor argumente menite să readucă la viață energiile lor latente și să-i unească În timp ce le prezenta întreaga situație, arătându-le că este susținut atât de autoritatea împăratului persan, cât și de Dumnezeul lui Israel, Neemia i-a întrebat pe oameni direct dacă vor să beneficieze de această ocazie favorabilă și să i se alăture pentru a construi zidul. Apelul lui a mers direct la inima lor, iar manifestarea favorii Cerului față de ei i-a făcut să se rușineze de frica lor. Cu un curaj nou, au strigat cu un singur glas: „Să ne sculăm și să zidim!” -- The Southern Watchman, 29 martie, 1904.
Energia sfântă și speranța înaltă ale lui Neemia le-au fost transmise oamenilor. Când s-au lăsat cuprinși de spiritul lui, ei s-au ridicat pentru un timp la nivelul moral al conducătorului lor. Fiecare, în sfera lui, era un fel de Neemia și fiecare îl întărea și îl încuraja pe fratele lui în lucrare. Ibidem.
Preoții lui Israel, printre primii dispuși să răspundă -- Printre primii dispuși să împărtășească spiritul de zel și seriozitatea lui Neemia, au fost preoții lui Israel. Din poziția de influență în care se aflau, acești oameni puteau să facă mult fie pentru a împiedica, fie pentru a face să înainteze lucrarea. Cooperarea lor imediată, manifestată încă de la început, a contribuit mult la succesul lucrării. Tot așa trebuie să fie în fiecare întreprindere sfântă. Cei care se află în poziții de influență și responsabilitate în biserică trebuie să fie primii în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă ei acționează cu reținere, alții nu vor acționa deloc. Dar „zelul lor îi va stârni pe mulți”. Când lumina lor arde strălucitor, o mie de torțe se vor aprinde din flacără. Idem, 5 aprilie, 1904.
Neemia ca organizator -- Inimile tuturor erau unite și însuflețite de patriotism și de activitate voioasă. Oamenii capabili și cu influență au organizat diferite categorii de cetățeni în grupe, fiecare conducător considerându-se răspunzător pentru construirea unei anumite părți din zid. Grupele harnice, lucrând armonios pe zidurile dărâmate ale Ierusalimului, erau o priveliște plăcută pentru Dumnezeu și pentru îngeri, iar zgomotul instrumentelor de lucru, care se auzeau de dimineața devreme și până se iveau stelele, era un sunet voios. Ibidem.
Demonstrarea adevăratei conduceri -- Acum, după ce lucrarea era începută cu adevărat, zelul și energia lui Neemia au rămas neabătute. El supraveghea lucrarea cu o vigilență neobosită, îndrumându-i pe lucrători, observând orice piedică și ocupându-se de fiecare situație urgentă. Influența lui era simțită continuu pe întreaga întindere a celor trei mile de zid. El îi încuraja pe cei temători, adresându-le cuvinte potrivite, îi aprecia pe cei harnici, sau îi îndemna pe cei leneși. De asemenea, veghea cu un ochi de vultur asupra mișcărilor vrăjmașilor lor, care, uneori, se adunau la o oarecare distanță și începeau conversații intense, ca și când ar fi complotat să le facă rău, apoi se apropiau de lucrători, încercând să le abată atenția și să-i împiedice să lucreze.
În timp ce ochii fiecărui lucrător erau îndreptați spre Neemia, gata să se supună celui mai mic semnal, ochii și inima sa erau îndreptați spre Dumnezeu, Marele Supraveghetor al întregii lucrări, Cel care a pus în inima slujitorului Său gândul de a construi. Pe măsură ce credința și curajul se întăreau în inima lui, Neemia exclama, iar cuvintele lui, repetate ca un ecou, făceau să tresalte inima lucrătorilor de-a lungul zidului: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda!” -- The Southern Watchman, 5 aprilie, 1904.
Neemia și tovarășii lui nu s-au dat înapoi de la greutăți și nici nu s-au ferit de o slujire plină de încercări. Ei nu se dezbrăcau nici ziua, nici noaptea, nici măcar în timpul scurt dedicat somnului și nici măcar nu-și lăsau la o parte armele. „și nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.” -- Idem, 26 aprilie, 1904.
Influențe potrivnice în orice mișcare religioasă -- Majoritatea fruntașilor și a conducătorilor lui Israel și-au preluat îndatoririle cu noblețe, dar au fost câțiva, fruntașii tecoiți, care „nu s-au pus în slujba Domnului lor”. Constructorii credincioși sunt menționați cu onoare în cartea lui Dumnezeu, dar memoria acestor slujitori leneși este marcată de rușine și transmisă mai departe ca o avertizare pentru toate generațiile viitoare.
În fiecare mișcare religioasă, există unii care, deși nu pot contrazice lucrarea lui Dumnezeu, se vor ține departe, refuzând să facă orice efort pentru înaintarea ei. Cu toate acestea, în acțiunile care promovează interesele lor egoiste, acești oameni sunt adesea lucrătorii cei mai activi și mai energici. Este bine să ne aducem aminte de raportul păstrat în ceruri, cartea lui Dumnezeu, în care sunt scrise toate motivele și cuvintele noastre -- acea carte în care nu se află nici o omitere, nici o greșeală și după care vom fi judecați. Fiecare neglijare a unei ocazii de a-I sluji lui Dumnezeu va fi raportată cu credincioșie și fiecare faptă de credință și iubire, oricât de umilă ar fi, va fi păstrată pentru amintirea veșnică. The Southern Watchman, 5 aprilie, 1904.
Nevoia de Neemia moderni
În biserica din zilele noastre este nevoie de oameni ca Neemia, nu doar de oameni care pot să predice și să se roage, ci de oameni ale căror rugăciuni și predici sunt întărite de un scop ferm și arzător. Calea urmată de acest patriot evreu în realizarea planurilor lui trebuie să fie adoptată și azi de pastori și de conducători. După ce și-au alcătuit planurile, ei trebuie să se înfățișeze înaintea bisericii în așa fel încât să câștige interesul și cooperarea. Oamenii trebuie să înțeleagă planurile, să ia parte la lucrare și să aibă un interes personal pentru progresul ei. Succesul care a însoțit eforturile lui Neemia arată ce vor realiza rugăciunea, credința și acțiunea energică și înțeleaptă. Spiritul manifestat de conducător va fi reflectat de oameni într-o mare măsură. Dacă acei conducători, care pretind a crede adevărurile solemne și importante ce urmează să pună la încercare lumea în timpul acesta, nu manifestă nici un zel arzător pentru pregătirea unui popor care să reziste în ziua lui Dumnezeu, trebuie să ne așteptăm ca biserica să fie neglijentă, nepăsătoare și iubitoare de plăceri. Idem, 29 martie, 1904.