A merge pe urmele lui Hristos
Mulți cred că ar fi un mare privilegiu să viziteze locurile unde a trăit Hristos pe pământ, să-și poarte pașii pe unde a mers El și să privească lacul pe malul căruia Îi plăcea să învețe, dealurile și văile asupra cărora adesea I se odihneau privirile. Dar nu este nevoie să mergem la Nazareth, Capernaum sau Betania ca să umblăm pe urmele lui Isus. Putem găsi urmele Lui lângă patul celui bolnav, în colibele sărăciei, pe străzile prea aglomerate ale marilor orașe și în tot locul unde inima omului are nevoie de mângâiere. Făcând așa cum a făcut Isus când era pe pământ, vom merge pe urmele Lui. Hristos, Lumina lumii, 640.
Isus căuta să-i ajute pe toți cei în suferință, pe care îi întâlnea. Nu avea mulți bani de dat. Dar, de multe ori, Se lăsa nemâncat ca să-i ajute pe aceia care erau în mai mare lipsă ca El. Frații Lui simțeau că influența Lui era cu totul deosebită de a lor. El avea tact, așa cum nici unul dintre ei nu avea și cum nici nu doreau să aibă. Când ei vorbeau aspru cu bieții oameni nenorociți, Isus îi căuta și le spunea cuvinte de încurajare. Celor care erau în nevoie, le dădea un pahar cu apă rece sau le dădea în mod discret chiar hrana Lui. Alinându-le suferințele, adevărurile pe care le învăța erau unite cu fapte bune și, în felul acesta, erau fixate în minte. Hristos, Lumina lumii, 87.
Garanția primită
Urmașii lui Hristos trebuie să lucreze ca El. Noi trebuie să-i hrănim pe cei înfometați, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i mângâiem pe cei suferinzi și întristați. Trebuie să-i ajutăm pe cei disperați, să le aducem nădejde celor deznădăjduiți. și cu noi se va împlini aceeași făgăduință: „Neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți” Hristos, Lumina lumii, 350.
Aceia care au fost angajați în această lucrare creștină de ajutorare au făcut ce a dorit Dumnezeu să se facă, și El a primit ostenelile lor. Ce s-a făcut în privința aceasta este o lucrare cu care fiecare adventist de ziua a șaptea ar trebui să simpatizeze din toată inima, să o aprobe și să se apuce de ea cu râvnă. Neglijând lucrarea aceasta, care se află în granițele propriului câmp de lucru, refuzând a purta poverile acestea, biserica suferă o mare pierdere. Dacă biserica ar fi pornit să facă lucrarea aceasta așa cum ar fi trebuit, ea ar fi fost mijlocul de salvare pentru multe suflete. Testimonies for the Church 6:295.
Toate darurile Sale trebuie să fie folosite pentru binecuvântarea omenirii, pentru alinarea celor suferinzi și ajutorarea celor nevoiași. Noi trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să îngrijim de văduve și orfani, să-i încurajăm pe cei necăjiți și asupriți. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca în lume să se răspândească nenorocirea. El nu a intenționat niciodată ca vreun om să dețină bogății din abundență și să trăiască în lux, în timp ce copiii altora plâng de foame. Bunurile materiale care depășesc nevoile concrete ale vieții îi sunt încredințate omului pentru a face bine și pentru a binecuvânta omenirea. Domnul spune: „Vindeți ce aveți și dați milostenie”. „Fiți darnici, gata să simțiți împreună cu alții”. „Când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi”. „Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug. Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost. Dacă vezi pe un om gol, acoperă-l”. „Satură sufletul lipsit”. „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Acestea sunt poruncile Domnului. Oare marea majoritatea a celor ce se declară creștini face această lucrare? -- Parabolele Domnului Hristos, 370, 371.
Roadele pe care Hristos le cere să le aducem sunt faptele bune: cuvinte amabile, fapte de binefacere, grijă afectuoasă pentru cei săraci, cei nevoiași și cei îndurerați. Când inimi simpatizează cu inimi împovărate de descurajare și necaz, când mâna dă celor în nevoie, când cei goi sunt îmbrăcați, când străinii sunt bineveniți să stea pe un scaun în casa ta și să ocupe un loc în inima ta, îngerii vin foarte aproape, și în cer vibrează o coardă. Fiecare faptă de dreptate, de milă și de binefacere produce în cer o melodie. Tatăl, de pe tronul Său, îi vede pe cei care fac aceste fapte de îndurare și-i socotește printre cele mai prețioase comori ale Lui. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu”. Fiecare faptă de milă față de cei nevoiași, față de cei care suferă, este privită ca și cum e făcută pentru Isus. Când îi ajuți pe cei săraci, când simpatizezi cu cei îndurerați și asupriți și te împrietenești cu cei orfani, te afli într-o mai strânsă legătură cu Isus. Testimonies for the Church 2:25.
Lucrarea de a-i aduce la adăpost pe cei lipsiți, pe cei apăsați, pe cei suferinzi, pe cei dezmoșteniți este lucrarea pe care, de multă vreme, ar fi trebuit să o facă fiecare comunitate care crede adevărul prezent. Noi trebuie să dăm pe față simpatia duioasă a samariteanului, împlinind nevoile fizice, hrănindu-i pe cei flămânzi, aducând în casele noastre pe săracul care a fost aruncat în stradă, aducând de la Dumnezeu în fiecare zi putere și har care ne vor face în stare să ajungem chiar până în adâncurile mizeriei omenești și să-i ajutăm pe aceia care nu se pot ajuta singuri. Făcând lucrarea aceasta, noi vom avea ocazia favorabilă de a-L prezenta pe Hristos cel răstignit. Idem, 6:276.
Mulți se întreabă de ce rugăciunile lor sunt atât de lipsite de viață, credința lor atât de slabă și de nestatornică, viața lor de creștin atât de întunecoasă și lipsită de siguranță. „N-am postit noi”, zic ei, „și nu am umblat triști înaintea Domnului oștirilor?” În capitolul 58 din Isaia, Hristos arată cum se poate schimba această stare de lucruri. El spune: „Iată postul plăcut Mie: Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă-le drumul celor asupriți și rupe orice
fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost, dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu-i întoarce spatele semenului tău” (versetele 6-7). Aceasta este rețeta pe care a prescris-o Hristos pentru sufletul slab, îndoielnic și tremurând. Cei întristați, care umblă plângând înaintea Domnului, să se ridice și să ajute pe cineva care are nevoie de ajutor. Testimonies for the Church 6:266.
Slava cerului se manifestă prin ridicarea celui căzut și prin mângâierea celui întristat. și oriunde locuiește Domnul Hristos în inima oamenilor, El va fi descoperit în același fel. Religia lui Hristos va aduce binecuvântare oriunde se va manifesta și, oriunde va lucra ea, va exista strălucire. Parabolele Domnului Hristos, 386.
Văduva din Sarepta și-a împărțit bucățica de hrană cu Ilie, și ca urmare viața ei și aceea a fiului ei au fost ocrotite. și tuturor acelora care, în timp de încercare și de lipsă, dau pe față împreună-simțire și ajutorare față de cei în nevoie, Dumnezeu le făgăduiește binecuvântări mari. El nu Se schimbă. Puterea Lui nu este mai mică acum decât în zilele lui Ilie. Profeți și regi, 131, 132.
Iubirea lui Hristos, manifestată în slujire dezinteresată, va fi mult mai eficientă în îndreptarea răufăcătorului decât sabia sau curtea justiției. Acestea sunt necesare pentru a băga groaza în călcătorul legii, însă misionarul iubitor poate face mai mult de-atât. Adesea, inima care se întărește sub influența reproșurilor se va topi sub aceea a iubirii lui Hristos. Divina vindecare, 106.
Să ne amintim
În toate legăturile pe care le stabilim cu alții, trebuie să ne amintim că, în experiența altora, există capitole ascunse de privirea muritorilor. Pe paginile memoriei, există istorii triste, care sunt păzite cu sfințenie de ochi curioși. Acolo sunt înregistrate bătălii lungi, grele, cu împrejurările lor apăsătoare, poate necazuri în viața de familie, care slăbesc zi de zi curajul, încrederea și credința. Cei care duc bătălia vieții în condiții foarte nefavorabile pot fi întăriți și încurajați prin mici atenții, care nu costă decât efortul de a iubi. Pentru astfel de persoane, faptul de a-și simți mâna prinsă întru ajutor de către un prieten adevărat valorează mai mult decât aur sau argint. Cuvintele pline de bunătate sunt tot atât de binevenite ca și zâmbetul îngerilor.
Există mulțimi de oameni care se luptă cu sărăcia, fiind siliți să trudească din greu pentru o plată mică și incapabili să-și asigure mai mult decât strictul necesar al vieții. Munca grea și lipsurile, fără vreo speranță că i-ar aștepta și lucruri mai bune, fac ca povara să le fie foarte grea. Când durerea și boala se alătură acestora, povara este aproape insuportabilă. Epuizați de griji și apăsați, ei nu știu încotro să apuce pentru a fi ușurați. Compătimiți-i, fiindu-le aproape în încercări, necazuri și dezamăgiri. Acest lucru vă va deschide calea pentru a-i ajuta. Vorbiți-le despre făgăduințele lui Dumnezeu, rugați-vă cu și pentru ei, inspirați-le nădejde. Divina vindecare, 158.
Viața multora este o luptă dureroasă; ei își cunosc defectele și lipsurile și se simt decăzuți și necredincioși; ei cred că nu au nici un motiv de mulțumire. Pentru mulți dintre acești oameni singuri, părăsiți și frământați, un cuvânt amabil, o privire care exprimă simpatie și înțelegere, o expresie de apreciere ar fi ca un pahar cu apă rece pentru un om însetat. Un cuvânt de simpatie, un gest de bunătate ar ușura povara care apasă greu pe umerii obosiți. și fiecare cuvânt sau faptă de bunătate în care nu este egoism constituie o expresie a iubirii lui Hristos față de omenirea pierdută. Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 23.
A întinde o mână de ajutor
Păcatul este cel mai mare dintre toate relele, iar partea noastră este să avem milă de cel păcătos și să-l ajutăm. Totuși nu se poate ajunge la toți în același fel. Mulți își ascund foamea sufletului. Acești oameni ar fi mult ajutați printr-un cuvânt delicat sau printr-un gest de bunătate. Alții se află în cea mai mare nevoie, dar nu știu aceasta. Ei nu sunt conștienți de sărăcia lor sufletească teribilă. Nenumărați oameni sunt atât de cufundați în păcat, încât și-au pierdut sensibilitatea față de realitățile veșnice, și-au pierdut asemănarea cu Dumnezeu și cu greu își dau seama că au un suflet care poate fi mântuit sau pierdut. Ei nu au nici credință în Dumnezeu, nici încredere în oameni. La mulți dintre aceștia se poate ajunge doar prin fapte de bunătate dezinteresată. Mai întâi trebuie să ne îngrijim de nevoile lor fizice. Ei trebuie hrăniți, spălați și îmbrăcați decent. Când vor vedea dovada iubirii voastre neegoiste, va fi mai ușor pentru ei să creadă în dragostea lui Dumnezeu.
Există mulți care greșesc și își dau seama de rușinea și de nesăbuința lor. Ei privesc la propriile greșeli, până când ajung aproape disperați. Nu trebuie să neglijăm aceste suflete. Când cineva trebuie să înoate împotriva curentului, acesta îl trage înapoi cu toată puterea. Atunci, trebuie să i se întindă o mână de ajutor, așa cum Fratele nostru mai mare i-a întins mâna lui Petru care se scufunda. Adresați-i cuvinte pline de speranță, cuvinte care să-i întărească încrederea și să-i trezească iubirea. Parabolele Domnului Hristos, 387.
Sufletului obosit de o viață de păcat, dar care nu știe unde poate afla ușurare, prezentați-i-L pe Mântuitorul cel plin de compasiune. Luați-l de mână, ridicați-l, spuneți-i cuvinte de încurajare și de speranță. Ajutați-l să prindă mâna Mântuitorului. Divina vindecare, 168.
Ospitalitatea este o datorie creștină
Lucrarea noastră în această lume este să trăim pentru binele altora, să-i fericim pe alții, să fim ospitalieri; și adesea se poate ca numai cu un oarecare deranj să îi putem întreține pe cei care au într-adevăr nevoie de îngrijirea noastră și de binefacerea societății și a căminului nostru. Unii evită poverile necesare. Dar cineva trebuie să le poarte și, pentru că, în general, frații nu sunt amatori de ospitalitate și nu contribuie în mod egal la aceste îndatoriri creștine, câțiva, care au inimi binevoitoare și își însușesc ca fiind ale lor cazurile celor care au nevoie de ajutor, sunt împovărați. Testimonies for the Church 2:645.
„Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.” Aceste cuvinte n-au pierdut nimic din puterea lor o dată cu trecerea timpului. Tatăl nostru ceresc continuă să așeze pe cărarea copiilor Săi ocazii care sunt binecuvântări ascunse, iar aceia care folosesc aceste ocazii găsesc o mare bucurie. Profeți și regi, 132.
Punerea la probă
Dumnezeu ne încearcă și ne pune la probă prin obișnuitele întâmplări ale vieții. Lucrurile mici sunt cele care descoperă detaliile inimii. Atențiile mici, numeroasele mici incidente și micile amabilități sunt cele care formează totalul unei vieți fericite, iar neglijarea cuvintelor politicoase, încurajatoare, afectuoase și a micilor amabilități din viață constituie suma nenorocirilor vieții. În cele din urmă, se va descoperi că lepădarea de sine pentru binele și fericirea celor din jurul nostru constituie o mare parte a raportului vieții din ceruri. Testimonies for the Church 2:133.
Am văzut că, prin providența lui Dumnezeu, au fost aduși în strânsă legătură cu biserica Sa văduvele și orfanii, cei orbi, cei surzi, cei schilozi și cei necăjiți în diferite feluri, pentru a-i încerca pe cei din poporul Său și a-i face să-și dovedească adevăratul caracter. Îngerii lui Dumnezeu privesc pentru a vedea cum tratăm aceste persoane care au nevoie de compasiunea, iubirea și dărnicia noastră dezinteresată. Acesta este testul pe care-l are Dumnezeu pentru caracterele noastre. Dacă avem adevărata religie a Bibliei, vom simți că-I datorăm lui Hristos iubire, bunătate și interes, pe care să le manifestăm față de frații Săi; iar pentru a ne arăta recunoștința față de iubirea Sa de necuprins pe care o avea pentru noi pe când eram păcătoși, nevrednici de harul Său, nu putem face nimic mai prejos decât să ne manifestăm interesul profund și iubirea altruistă față de aceia care ne sunt frați și care sunt mai puțin norocoși decât noi. Idem, 3:511.
Aplicația unei parabole
Cele două mari principii ale Legii lui Dumnezeu sunt dragostea supremă față de Dumnezeu și dragoste altruistă față de aproapele nostru. Primele patru porunci, cât și ultimele șase depind de aceste două principii sau se dezvoltă din ele. Hristos i-a explicat învățătorului Legii cine era aproapele lui prin ilustrația omului care călătorea de la Ierusalim la Ierihon și care a nimerit între tâlhari, a fost jefuit, bătut și lăsat pe jumătate mort. Preotul și levitul l-au văzut pe acest om suferind, dar inimile lor nu au răspuns la nevoile lui. L-au evitat trecând pe partea cealaltă. A trecut și samariteanul pe acolo și, când a văzut nevoia de ajutor a străinului, nu a întrebat dacă-i era rudă, dacă era din țara lui sau de aceeași credință cu el, ci a trecut la treabă, să-l ajute pe cel suferind, întrucât era o lucrare ce trebuia făcută. L-a îngrijit cum a putut mai bine, l-a pus în spatele propriului animal, l-a dus la un han și a asigurat nevoile acestuia pe cheltuiala sa.
„Acest samaritean, a spus Hristos, era aproapele celor care căzuse între tâlhari.” Levitul și preotul reprezintă în biserică o categorie care manifestă indiferență tocmai față de aceia care au nevoie de compasiunea și ajutorul lor. Cei din această clasă, în ciuda poziției lor, sunt călcători ai poruncilor. Samariteanul reprezintă categoria acelora care sunt cu adevărat ajutoare ale lui Hristos și care imită exemplul Său în facerea de bine.
Pe aceia care au milă de cei nenorociți, de cei orbi, de ologi, de cei năpăstuiți, de văduve, de orfani și de cei nevoiași, Hristos îi reprezintă ca fiind păzitori ai poruncilor, care vor avea viața veșnică Hristos privește toate faptele de milă, bunăvoință și considerație față de cei nenorociți, cei orbi, ologi, bolnavi, față de văduvă și orfan ca fiind făcute pentru Sine, iar aceste fapte sunt păstrate în cărțile de aducere-aminte ale cerului și vor fi răsplătite. Pe de altă parte, se va păstra în cărți un raport împotriva acelora care manifestă indiferența preotului și a levitului față de cei nenorociți și împotriva acelora care profită în orice fel de nenorocirile altora și le sporesc suferințele spre avantajul lor egoist. Dumnezeu va răsplăti cu siguranță fiecare faptă de nedreptate și fiecare manifestare a unei indiferențe nepăsătoare față de cei năpăstuiți dintre noi și a neglijării acestora. Fiecare va fi răsplătit la final după cum au fost faptele sale. Testimonies for the Church 3:511-513.