Capitol bazat pe textele din Matei 13, 44.
„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsa într-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde: și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.” (Matei 13, 44.)
În vechime, se obișnuia ca oamenii să-și ascundă comorile în pământ. Hoțiile și tâlhăriile erau foarte frecvente. Și ori de câte ori avea loc o schimbare a stăpânirii, cei care aveau mari averi erau în situația de a fi supuși la mari impozite. Pe lângă aceasta, țara se afla în primejdia de a fi invadată de armate prădătoare. Ca urmare, cei bogați căutau să-și păstreze averile ascunzându-le, iar pământul era considerat ca fiind un loc sigur pentru păstrarea lor. Dar deseori se întâmpla să uite locul unde au ascuns averea; se putea ca proprietarul să moară, sau închisoarea sau exilul să separe pe proprietar de comoara sa, și bogăția, ce l-a costat atâta trudă ca să o păstreze, să fie lăsată găsitorului care avea șansa să dea peste ea. În vremea Domnului Hristos, nu era ceva neobișnuit să descoperi într-un ogor părăsit monede vechi și podoabe de aur și de argint.
Un om a închiriat un teren ca să-l cultive și, pe când ara cu boii, fierul plugului scoase din pământ o comoară ascunsă. Descoperind această comoară, omul își dă seama de faptul că o avere este la îndemâna sa. Punând aurul la loc, acolo unde a fost ascuns, s-a întors acasă și a vândut tot ce avea, pentru a cumpăra ogorul în care se afla comoara. Familia sa și vecinii săi considerau toate acestea ca fapte de om nebun. Privind ogorul, ei nu vedeau nici o valoare în acel pământ părăsit. Dar omul știa ce face; și când a avut în mână actul de proprietate asupra terenului, l-a răscolit peste tot ca să găsească comoara pe care o pusese la loc sigur.
Această parabolă ilustrează valoarea comorii cerești și efortul ce ar trebui depus pentru a o dobândi. Cel ce a găsit comoara în țarină, a fost gata să se despartă de tot ceea ce avea, gata să depună o muncă neobosită, numai să poată intra în stăpânirea bogățiilor ascunse. Tot așa, cel ce găsește comoara cerească nu va considera nici un efort prea greu și nici un sacrificiu prea mare, pentru a câștiga comoara adevărului.
În parabolă, țarina în care este ascunsă comoara simboliza Sfânta Scriptură. Comoara este Evanghelia. Nici chiar pământul nu este așa de brăzdat cu vine de aur și așa plin de lucruri prețioase, cum este Cuvântul lui Dumnezeu.
Comori ascunse
Despre comorile Evangheliei se spune că sunt ascunse. Frumusețea, puterea și taina Planului de Mântuire nu sunt înțelese de către cei care sunt înțelepți în proprii lor ochi și care sunt plini de spiritul unor teorii deșarte. Mulți au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud; au minte, dar nu pot discerne comoara ascunsă.
Se poate ca un om să treacă chiar peste locul unde a fost ascunsă comoara. Având absolută nevoie, el se poate așeza ca să se odihnească sub copac, fără să bănuiască măcar că la rădăcina lui sunt ascunse mari bogății. Tot așa a fost și cu poporul iudeu. Adevărul, asemenea unei comori de aur, a fost încredințat poporului iudeu. Sistemul iudaic, purtând semnătura Cerului, fusese instituit chiar de Domnul Hristos. Marile adevăruri ale mântuirii au fost ascunse în tipuri și simboluri. Și cu toate acestea, când Domnul Hristos a venit, iudeii nu l-au recunoscut pe Acela, către care arătau toate aceste tipuri și simboluri. Ei aveau, în mâinile lor, Cuvântul lui Dumnezeu, dar tradițiile care fuseseră transmise din generație în generație, cum și interpretările omenești ale Scripturilor, au făcut ca adevărul, așa cum este el în Hristos, să fie ascuns de ei. Importanța spirituală a scrierilor sfinte a fost pierdută. Casa tezaurului a toată cunoștința a fost deschisă înaintea lor, dar ei nu au știut.
Dumnezeu nu ascunde adevărul Său de oameni. Dar, pentru propriile lor acțiuni, oamenii fac ca acesta să fie întunecat pentru ei. Domnul Hristos a dat poporului iudeu suficiente dovezi despre faptul că El era Mesia, dar învățăturile Sale cereau o schimbare hotărâtă în viața lor. Ei au înțeles faptul că, dacă ar primi pe Hristos, atunci ei ar trebui să renunțe la obiceiurile și tradițiile la care țineau foarte mult, la practicile lor egoiste și nesfințite. Primirea adevărului neschimbător și veșnic cerea sacrificiu. De aceea ei n-au primit nici chiar cele mai categorice dovezi pe care Dumnezeu le putea da, pentru fixarea credinței în Hristos. Ei mărturiseau a crede Scripturile Vechiului Testament, și totuși refuzau să primească mărturia cuprinsă în ele cu referire la viața și caracterul Domnului Hristos. Ei se temeau ca nu cumva să fie convinși și deci să fie convertiți și astfel să fie obligați a renunța la părerile lor preconcepute. Comoara Evangheliei, Calea, Adevărul și Viața erau printre ei, însă ei au lepădat cel mai mare dar pe care cerul îl putea da.
Citim că: „Totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica Fariseilor, nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă.” (Ioan 12, 42.) Ei erau convinși; credeau că Isus este Fiul lui Dumnezeu; dar a-L mărturisi ca atare, nu era în armonie cu dorințele lor ambițioase. Ei nu aveau credința care le-ar fi asigurat comoara cerească, ci umblau mai degrabă după comori pământești.
Și astăzi oamenii aleargă după comori pământești. Mintea le este plină de gânduri egoiste și ambițioase. De dragul câștigării unor bogății lumești, onoare sau putere, ei consideră obiceiurile, tradițiile și cerințele oamenilor, mai presus de cerințele lui Dumnezeu. De aceea, comorile Cuvântului Său sunt ascunse de ei.
„Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuiesc judecate duhovnicește.” (1 Corinteni 2, 14.)
„Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei, care este chipul lui Hristos.” (2 Corinteni 4, 3-4.)
Valoarea comorii
Mântuitorul și-a dat seama că oamenii erau cu totul prinși în umblarea după câștiguri, pierzând din vedere realitățile veșnice. Și el și-a asumat sarcina să îndrepte acest rău. El a căutat să rupă fascinația care paraliza sufletul. Ridicându-și vocea, El strigă: „Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26.) El a prezentat înaintea omenirii căzute viziunea lumii cerești, pe care ei o pierduseră din vedere, ca să poată privi realitățile veșnice. El i-a dus până la pragul veșniciei, care strălucește de slava de nespus a lui Dumnezeu, arătându-le comorile de acolo.
Valoarea acestei comori este mai presus de aur sau argint. Cele mai bogate mine ale pământului nu se pot compara cu ea.
Adâncul zice: „Nu este în mine”; Și marea zice: „Nu este în mine”. Ea nu se dă în schimbul aurului curat, Nu se cumpără cântărindu-se cu argint; Nu se cântărește pe aurul din Ofir, Nici pe onixul cel scump, nici pe safir. Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, Nu se poate schimba cu un vas de aur ales. Mărgeanul și cristalul, nu sunt nimic pe lângă ea; Înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele. (Iov 28, 14-18.)
Aceasta este comoara ce se găsește în Sfânta Scriptură. Biblia este marea carte de învățătură a lui Dumnezeu, marele Său educator. Temelia oricărei științe adevărate, cu privire la mântuire, se află în Biblie. Fiecare ramură a cunoașterii poate fi găsită prin cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar mai presus de orice altceva, ea conține știința științelor, știința mântuirii. Biblia este mina bogățiilor nesecate ale Domnului Hristos.
Adevărata înaltă educație a mântuirii se capătă studiind și ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar când Cuvântul lui Dumnezeu este dat la o parte pentru cărți care nu duc la Dumnezeu și la Împărăția Cerurilor, educația religioasă, astfel câștigată, nu este decât o înșelăciune.
În natură sunt adevăruri minunate. Pământul, marea și cerul sunt pline de adevăr. Ele sunt învățătorii noștri. Natura vorbește prin glasul ei despre înțelepciunea cerului și despre adevărurile cele veșnice. Dar omul căzut în păcat nu înțelege. Păcatul i-a întunecat viziunea și el nu poate interpreta natura, fără să o așeze mai presus de Dumnezeu. Învățăturile adevărate despre mântuire nu pot impresiona mintea acelora care resping Cuvântul lui Dumnezeu. Ei pervertesc în așa grad învățăturile din natură, încât ele nu fac decât să îndepărteze mintea de la Creatorul ei.
Pentru mulți, înțelepciunea omului este considerată a fi mai înaltă decât înțelepciunea Învățătorului divin, iar Cartea lui Dumnezeu este socotită ca fiind demodată, perimată și neinteresantă. Dar ea nu este tot așa privită de către aceia care sunt însuflețiți de către Duhul Sfânt. Aceștia văd comoara cea de preț și sunt gata să vândă totul, numai să cumpere țarina care o conține. Pentru mântuirea lor, în locul cărților conținând închipuirile unor mari și renumiți autori, ei aleg Cuvântul Său, al Aceluia care este cel mai mare Autor și Învățător pe care l-a cunoscut vreodată lumea, care și-a dat viața Sa pentru noi, pentru ca, prin El, noi să putem avea viața veșnică.
Consecințele neglijării comorii
Satana lucrează asupra minților omenești, făcându-le să creadă că pot dobândi o cunoaștere minunată, separați fiind de Dumnezeu. Prin argumente înșelătoare el a făcut pe Adam și Eva să se îndoiască de Cuvântul lui Dumnezeu și în locul lui să așeze o teorie care i-a dus la neascultare. Și sofisticăriile lui fac și astăzi ceea ce au făcut și în Eden. Educatorii religioși, care amestecă sentimentele autorilor necredincioși cu educația religioasă pe care ei o fac, așează în mințile fragede cugetări care îi vor conduce la neîncredere în Dumnezeu și la călcarea Legii Sale. Prea puțin își dau seama ce fac și care vor fi rezultatele lucrării lor.
Cineva studiind, poate să treacă prin toate școlile. El poate să-și consacre puterile adunând cunoștințe. Dar nu va cunoaște mântuirea, dacă nu ajunge să cunoască pe Dumnezeu și dacă nu ascultă de legile ce guvernează ființa sa. Prin obiceiuri rele, el pierde puterea aprecierii de sine; pierde controlul de sine. El nu mai poate judeca drept în problemele care-l privesc foarte de aproape. El devine neglijent și adesea absurd în modul în care se comportă cu trupul și spiritul său. Datorită obiceiurilor rele el ajunge o epavă. Unul ca acesta nu poate avea fericire, pentru că neglijând cultivarea principiilor sănătoase și curate, faptul acesta îl face robul obiceiurilor rele care i-au distrus pacea și în consecință anii săi de studii costisitoare sunt pierduți, pentru că s-a distrus singur. El și-a folosit greșit puterile fizice și spirituale, iar templul trupului său a fost ruinat. El este ruinat atât pentru viața aceasta, cât și pentru cea viitoare, în ceea ce privește mântuirea, prin dobândirea numai de cunoștințe firești, cu gândul de a câștiga o comoară, dar lăsând la o parte Biblia, el a pierdut o comoară mai de valoare decât orice altceva.
În căutarea comorii
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie studiul nostru. Noi trebuie să ne instruim copiii în adevărurile cuprinse în el. Cuvântul lui Dumnezeu este o comoară nesecată; însă oamenii dau greș în găsirea acestei comori, pentru că nu o caută până când o găsesc. Foarte mulți se mulțumesc numai cu presupuneri în legătură cu adevărul. Ei se mulțumesc cu o lucrare superficială, considerând că au tot ceea ce este esențial. Ei iau de bine spusele altora ca fiind adevăruri, fiind prea leneși ca să depună ei înșiși o muncă neobosită și sârguincioasă, activitate înfățișată în pildă prin răscolirea țarinei pentru găsirea comorii ascunse. Născocirile omenești nu sunt numai nevrednice de încredere, dar sunt și primejdioase mântuirii, căci ele așează pe om în locul unde ar trebui să fie Dumnezeu. Ei pun spusele oamenilor, acolo unde ar trebui să fie numai: „Așa zice Domnul.”
Domnul Hristos este adevărul. Cuvintele Sale sunt adevăr și ele au o mai profundă însemnătate decât se pare la prima vedere. Toate cuvintele Domnului Hristos au o valoare ce trece dincolo de modesta lor înfățișare. Mintea care este înviorată de Duhul Sfânt va discerne valoarea acestor cuvinte. Ea va înțelege prețioasele nestemate ale adevărului, chiar dacă acestea sunt comori ascunse.
Teoriile și speculațiile omenești nu vor conduce niciodată la înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care presupun că înțeleg filozofia, gândesc că explicațiile lor sunt necesare pentru a deschide comorile cunoașterii Cuvântului, spre a împiedica astfel pătrunderea ereziilor în Biserică. Dar tocmai aceste explicații au fost cele care au adus în Biserică teorii false și erezie. Oamenii au depus eforturi disperate pentru a explica pasajele pe care ei le considerau a fi mai greu de înțeles din Sfintele Scripturi; dar prea adesea, eforturile lor n-au făcut decât să întunece ceea ce ei au încercat să clarifice.
Preoții și Fariseii credeau că fac lucruri mari ca învățători ai Legii, punând interpretarea lor mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu, dar Domnul Hristos le-a spus: „Oare nu vă rătăciți voi, din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12, 24.) El i-a acuzat de vina de a da „învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.” (Marcu 7, 7.) Deși ei se considerau învățători ai Cuvântului lui Dumnezeu, ei nu erau împlinitori ai acestui Cuvânt. Satana le-a orbit ochii ca să nu vadă adevărata lui importanță.
Aceasta este și astăzi lucrarea multora. Multe biserici sunt vinovate de acest păcat. Există primejdia, marea primejdie, ca așa-zișii înțelepți de astăzi să repete experiența învățătorilor iudei. Ei interpretează în mod greșit Cuvântul lui Dumnezeu și, ca urmare, multe suflete sunt în confuzie și învăluite în întuneric, din cauza greșitei lor concepții cu privire la adevărul divin.
Sfânta Scriptură nu trebuie citită la lumina palidă, confuză a tradiției și speculațiilor omenești. Cum am încerca să luminăm soarele cu o torță, tot așa ar fi să încercăm a explica Scripturile prin tradiția sau închipuirile omenești. Cuvântul cel sfânt al lui Dumnezeu nu are nevoie de lumina tremurândă a unei torțe pământene pentru a face vizibilă slava Sa. Scriptura are lumină în ea însăși -- slava descoperită a lui Dumnezeu -- și alături de ea, orice altă lumină pălește.
Dar trebuie să se facă un studiu stăruitor și o cercetare atentă. O înțelegere clară și profundă a adevărului nu va fi niciodată răsplata celui leneș. Nici o binecuvântare pământească nu se poate obține fără eforturi stăruitoare, pline de răbdare și perseverență. Dacă unii au acces în afaceri, ei trebuie să aibă voința de muncă și credința de a privi spre rezultate. Noi nu putem aștepta să obținem cunoștințe spirituale, fără o muncă asiduă. Aceia care doresc să găsească comorile adevărului, trebuie să sape pentru ele așa cum minerul sapă după comorile ascunse în pământ. O lucrare făcută cu inima pe jumătate, cu indiferență, nu va da rezultate. Atât pentru cei în vârstă, cât și pentru cei tineri, este necesar ca nu numai să citească Cuvântul lui Dumnezeu, ci să-l și studieze cu toată inima, rugându-se și căutând adevărul ca pe o comoară ascunsă. Cei care vor face astfel vor fi răsplătiți, căci Domnul Hristos le va lumina înțelegerea.
Mântuirea noastră depinde de cunoașterea adevărului cuprins în Sfânta Scriptură. Este voia lui Dumnezeu ca noi să avem acest adevăr. Cercetați-o, cercetați Biblia cea prețioasă, cu inimi flămânde. Să explorăm Cuvântul lui Dumnezeu așa cum minerul scotocește pământul ca să găsească filoanele de aur. Niciodată nu trebuie să abandonăm această cercetare, până când nu ne-am asigurat legătura noastră cu Dumnezeu și până ce n-am ajuns să cunoaștem care este voia Sa cu privire la noi. Domnul Hristos a declarat: „Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în numele Meu, voi face.” (Ioan 14, 13-14.)
Oamenii religioși și de talent ajung să aibă o viziune a realităților veșnice, dar adesea ei dau greș în a le înțelege, pentru că lucrurile care se văd eclipsează slava celor care nu se văd. Cel care va căuta cu succes comoara ascunsă, trebuie să aibă idealuri, o viziune mai înaltă decât lucrurile pământești. Sentimentele sale și toate talentele, darurile sale trebuie consacrate căutării acestei comori.
Neascultarea a închis ușa unei vaste cunoștințe care putea fi dobândită din Sfânta Scriptură. Înțelegerea înseamnă ascultare de poruncile lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură nu trebuie adaptată în așa fel, ca să satisfacă prejudecățile și preferințele oamenilor. Ea poate fi înțeleasă numai de către aceia care în umilință caută să cunoască adevărul, să-l trăiască.
Poate că întrebi: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pentru aceasta, trebuie să lepezi opiniile tale preconcepute și ideile tale moștenite sau cultivate, la poarta începutului cercetărilor tale. Dacă cercetezi Scripturile numai pentru a-ți susține propriile păreri, nu vei ajunge niciodată la cunoașterea adevărului. Cercetează însă Scripturile pentru a cunoaște ce a spus Dumnezeu. Dacă, cercetând Scripturile, ajungi să te convingi, dacă ajungi să-ți dai seama că părerile tale nu sunt în armonie cu adevărul, nu suci adevărul pentru a-l face să se potrivească ideilor tale, ci primește lumina ce ți-a fost dată. Deschide-ți mintea și inima ca să poți privi și pricepe lucrurile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Credința în Domnul Hristos ca Răscumpărător al lumii cere acceptarea unei minți iluminate și controlate de o inimă care poate discerne și aprecia valoarea comorii cerești. Această credință este nedespărțită de pocăință și transformarea caracterului. A avea credință înseamnă a găsi și accepta comoara Evangheliei, cu toate îndatoririle cerute de ea.
„Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 3.) El poate presupune sau imagina, dar fără ochiul credinței nu poate vedea acest tezaur. Domnul Hristos și-a dat viața ca să ne asigure această neprețuită comoară; dar fără nașterea din nou prin credința în sângele Său, nu poate fi iertarea păcatelor, nici o comoară pentru sufletul pierdut în păcat.
Noi avem nevoie de iluminarea Duhului Sfânt pentru a putea înțelege adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrurile cele plăcute din natură nu pot fi văzute până când soarele, împrăștiind întunericul, nu le inundă cu lumina lui. Tot astfel, comorile Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt apreciate până când ele nu sunt scoase la iveală de către razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii.
Duhul Sfânt, trimis din ceruri prin bunăvoința iubirii infinite, ia lucrurile lui Dumnezeu și le descoperă fiecărui suflet care are credință în Domnul Hristos. Prin puterea Sa, adevărurile vitale de care depinde mântuirea sunt întipărite în minte, iar calea vieții este făcută așa de clară, încât nimeni nu poate greși. Studiind Scripturile, noi trebuie să ne rugăm ca lumina Duhului cel Sfânt al lui Dumnezeu să strălucească asupra Cuvântului, ca noi să putem vedea și aprecia comorile lui.
Răsplata cercetării
Nimeni să nu gândească că nu mai are nimic de învățat. Profunzimea minții omenești poate fi măsurată; operele scriitorilor omenești pot fi cunoscute în întregime; dar zborul celei mai înalte, mai profunde și mai întinse imaginații omenești nu poate cuprinde întreaga cunoștință de Dumnezeu. Dincolo de ceea ce putem noi înțelege se întinde infinitul. Noi n-am văzut decât licăririle slavei divine și ale cunoștinței și înțelepciunii nemărginite; noi am lucrat -- ca să zicem așa -- numai la suprafața minei, în timp ce minereul bogat în aur se află în adâncime, ca răsplată a aceluia care va săpa până ce-l va găsi. Uneltele trebuie să pătrundă în adânc și tot mai adânc în mină și rezultatul va fi comoara cea prețioasă. Printr-o adevărată credință, cunoștința divină va fi împărtășită celui credincios devenind cunoștința omului.
Nimeni nu poate cerceta Scripturile, în Spiritul lui Hristos, fără ca să fie răsplătit. Când cel credincios este dispus să se lase învățat, asemenea unui copilaș, când se supune în totul lui Dumnezeu, atunci el va găsi în Cuvântul Său adevărul. Dacă oamenii ar fi ascultători, atunci ei ar înțelege planul cârmuirii lui Dumnezeu. Lumea cerească și-ar deschide atunci comorile harului și slavei Sale, spre a fi cercetate. Ființele omenești ar fi atunci cu totul schimbate față de ceea ce sunt acum, căci prin cercetarea comorilor adevărului, cei credincioși sunt înnobilați. Taina Mântuirii, a întrupării Domnului Hristos, jertfa Sa ispășitoare, nu vor mai fi așa de vagi, de neînțelese pe deplin cum sunt acum pentru mintea noastră. Ele nu numai că vor fi mai bine înțelese, dar vor fi mult mai mult apreciate.
În rugăciunea Sa înălțată Tatălui, Domnul Hristos a dat lumii o lecție care ar trebui să fie întipărită în mintea și-n sufletul nostru. „Și viața veșnică este aceasta”, spunea El, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis tu.” (Ioan 17, 3.) Aceasta este adevărata educație creștină. Ea transmite putere. Cunoașterea din experiență a lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos, pe care L-a trimis El, transformă pe păcătos după chipul lui Dumnezeu. El dă omului stăpânire de sine, aducând fiecare impuls și orice patimă a firii decăzute sub controlul înaltelor facultăți ale unei minți sfințite. Ea face pe posesorul ei un fiu al lui Dumnezeu și un moștenitor al cerului. Ea îl aduce în comuniune cu înțelepciunea Celui Infinit și deschide înaintea lui comorile bogate ale Universului.
Aceasta este cunoștința care se obține prin cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu. Iar această comoară poate fi găsită de sufletul credincios care este gata să dea totul pentru a o avea.
„Dacă vei cere înțelepciune, și dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, și vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica de Domnul și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu.” (Proverbe 2, 3-5.)