Criza

Capitolul 4

Legea duminicala universală

[ AUDIO ]

Ce spune Biblia despre reînvierea universală a influenței Romano Catolice înainte de timpul sfârșitului?

Apocalipsa 13, 3-8.

Ce națiune favorizată va conduce impunerea păzirii duminicii?

„Și totuși chiar această clasă -- (aceia care au deschis ușa infidelității, spiritismului, și a sfidării Legii sfinte a lui Dumnezeu) -- (notă luată din paragraful precedent) ridică pretenția că stricăciunea, decăderea sau corupția ce se răspândește cu repeziciune, este în mare parte atribuită pângăririi așa numitului Sabat creștin, iar decretarea păzirii duminicii va îmbunătăți starea morală a societății. Această pretenție este în special provocată aici în America unde doctrina adevăratului Sabat a fost în cea mai mare măsură predicată.” -- The Great Controversy, 587.

„Națiunile străine vor urma exemplul Statelor Unite. Cu toate că USA vor lua conducerea în implementarea decretului păzirii duminicii, totuși aceeași criză va veni asupra poporului nostru în toate părțile lumii.” -- Testimonies for the Church 6:395.

Câte națiuni vor urma exemplul Statelor Unite?

„Ea a făcut toate națiunile să bea din vinul mâniei desfrânării ei.” -- Apocalipsa 14, 6-8.

„Cum se va face aceasta? Forțând oamenii să accepte un sabat fals.” -- Testimonies for the Church 8:94.

„Păzirea Sabatului va fi chestiunea în marele conflict final în care toată lumea va acționa o parte.” -- Testimonies for the Church 6:352.

Ce religie mondială este în mod deosebit afectată de impunerea păzirii duminicii?

„Când Sabatul va fi devenit punctul special al controversei peste toată creștinătatea și autoritățile religioase și civile se vor fi unit ca să impună păzirea duminicii, refuzul persistent al unei mici minorități de a ceda cerinței majorității îi va face pe ei subiecte ale blestemelor universale.” -- The Great Controversy, 615.

„Toată Creștinătatea va fi împărțită în două clase mari, aceia care țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus și aceia care se închină fiarei și chipului ei, și primesc semnul ei.” -- The Great Controversy, 415; Testimonies for the Church 9:16; Selected Messages 2:55.

Ce se va întâmpla adventiștilor de ziua a șaptea care nu pot încuviința legea duminicală?

„Decretul ce forțează respectarea acestei zile se va răspândi în toată lumea. Necaz și persecuție va veni asupra tuturor care, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu vor refuza să se închine sabatului fals.” -- The SDA Bible Commentary 7:976.

„Tot pământul va fi agitat prin ura împotriva adventiștilor de ziua a șaptea pentru că ei nu vor da omagiu papalității prin onorarea duminicii, instituția acestei puteri anticreștine. Este scopul lui Satana ca ei să fie șterși de pe pământ, pentru ca supremația lui asupra lumii să nu fie disputată.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 37; The Review and Herald, 22 august, 1893.

„Puterile pământului unindu-se la război împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi, (Apocalipsa 13:16) să se conformeze obiceiurilor bisericii prin păzirea sabatului fals. Toți cei care refuză să fie de acord, vor fi pedepsiți cu pedepse civile, și în final va fi declarat că ei merită moartea.” -- The Great Controversy, 604.

Ce efect va avea redeșteptarea falsă asupra celor mal mulți creștini cu numele?

„Ei declaraseră că aveau adevărul; că printre ei se săvârșeau minuni; că o mare putere, semne și minuni erau făcute printre ei, și că acela era mileniul temporal pe care ei îl așteptaseră atât de mult timp. Întreaga lume a fost convertită și a fost în armonie cu legea duminicală.” -- Scrisoarea 6, 1884.

Care două semne diferite vor fi primite de cele două grupuri de oameni din lume, când păzirea duminicii este impusă de lege?

„În timp ce păzirea sabatului fals în de acord cu legea statului, contrară poruncii a patra va fi o dovadă de supunere unei puteri care este în opoziție cu Dumnezeu, ținerea adevăratului Sabat, în ascultare de Legea lui Dumnezeu, este o dovadă de loialitate către Creator. În timp ce o clasă, prin acceptarea semnului de supunere puterilor lumești primește semnul fiarei, cealaltă, alegând simbolul supunerii autorității divine, primește sigiliul lui Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 605.

„Înspăimântătoare este chestiunea cu care lumea va fi confruntată. Puterile pământului, unindu-se la război împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi, (Apocalipsa 13, 16) să se conforme obiceiurilor bisericii prin păzirea sabatului fals. Toți cei care refuză să fie de acord, vor fi pedepsiți cu pedepse civile și în final va fi declarat că ei merită moartea. Pe de altă parte, Legea lui Dumnezeu, poruncind sfințirea zilei de odihnă a Creatorului, cere ascultare și amenință cu mânie pe cei care calcă preceptele Sale. Cu chestiunea în acest fel clară adusă în fața lumii, oricine va călca Legea lui Dumnezeu, pentru ca să asculte de un decret omenesc, primește semnul fiarei…” -- The Great Controversy, 604.

Ce legătură are legea duminicală universală cu încheierea timpului de probă?

„Dumnezeu acordă națiunilor un anumit timp de probă.” -- The SDA Bible Commentary 4:1143.

„Cu o precizie de negreșit, Cel Infinit încă ține un cont cu toate națiunile. În timp ce îndurarea Sa este oferită cu chemări la pocăință, acest cont rămâne deschis; dar când cifrele ating o anumită sumă pe care Dumnezeu a fixat-o, lucrarea mâniei Lui începe. Contul se va închide. Răbdarea divină va înceta. Nu va mai exista pledarea harului în favoarea lor.” -- Testimonies for the Church 5:208.

„Dumnezeu ține un cont cu toate națiunile. Cifrele iau proporții împotriva lor în cărțile din ceruri iar când o lege va fi votată prin care călcarea primei zile a săptămânii va fi pedepsită, atunci paharul lor va fi plin.” -- The SDA Bible Commentary 7:910.

„Când cifrele acumulate în cărțile din ceruri vor marca suma completă a păcătuirii, mânia lui Dumnezeu va veni, neamestecată cu milă, și atunci se va vedea ce lucru teribil este să epuizezi răbdarea divină. Această criză va fi atinsă când națiunile se vor uni să anuleze Legea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 5:524.

„Acest pământ aproape a atins punctul când Dumnezeu va permite distrugătorului să aducă la îndeplinire voința sa pe el. Înlocuirea Legii lui Dumnezeu cu legile oamenilor, înălțarea duminicii doar prin autoritate omenească în locul Sabatului Biblic, este ultimul act în dramă. Când această înlocuire devine universală, Dumnezeu își va face cunoscut prezența și puterea Sa. El se va ridica în maiestatea Sa ca să zguduie teribil pământul. El va ieși din locul Său, pentru ca să pedepsească pe conducătorii lumii pentru fărădelegea lor și pământul va scoate la iveală sângele lui și nu va mai acoperi morții lui.” -- Testimonies for the Church 7:141.

„Înlocuirea adevărului cu falsitate, este ultimul act în drama lumii. Când aceasta devine universală, Dumnezeu însuși Se va descoperi. Când legile oamenilor sunt înălțate deasupra Legilor lui Dumnezeu, când puterile acestui pământ încearcă să forțeze oamenii să țină prima zi a săptămânii, să știți că a sosit timpul ca Dumnezeu să lucreze. El Se va ridica în maiestatea Sa și va scutura în mod teribil pământul. El va ieși din locașul Său pentru ca să pedepsească pe locuitorii lui pentru nelegiuirea lor.” -- The SDA Bible Commentary 7:980.

Toți adventiștii de ziua a șaptea cred că legea duminicală universală va fi scoasă înainte de încheierea timpului de probă?

„Nu, nu toți. Unii dintre cei ce studiază Biblia și Spiritul Profetic așteaptă ca legiferarea Duminicii să nu devină universală decât după un oarecare timp după încheierea timpului de probă. Citatul prezentat sub întrebarea precedentă se interpretează de unii astfel. O altă declarație care susține acest punct de vedere este, «Când Isus părăsește Sfânta Sfintelor, Spiritul Său care restrânge, sau ține în frâu este retras de la conducători și de la oameni. Ei sunt lăsați sub controlul îngerilor răi. Atunci asemenea legi vor fi făcute sub îndrumarea și direcția Satanei, care dacă timpul n-ar fi foarte scurt, nici o ființă nu va putea scăpa.»” -- Testimonies for the Church 1:204.