Criza

Capitolul 18

Decretul de moarte

[ AUDIO ]

Care este intenția finală a lui Satana privitor la poporul lui Dumnezeu?

„Lumea întreagă va fi provocată la dușmănie împotriva adventiștilor de ziua a șaptea, pentru că ei nu vor acorda omagiu papalității, prin onorarea duminicii, instituția puterii anticreștine. Este scopul lui Satana de a-i șterge de pe fața pământului pentru ca supremația lui asupra acestei planete să nu fie disputată.” -- The Review and Herald, 22 august, 1893.

„Biserica rămășiței va fi adusă într-o mare încercare și într-un mare necaz. Aceia care țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus vor simți furia balaurului și a oștirilor sale. Dacă el ar putea să-i șteargă de pe fața pământului, triumful său ar fi complet. Așa cum el a influențat națiunile păgâne să distrugă pe Israel, tot astfel în viitorul apropiat el va agita puterile răului de pe pământ pentru a distruge poporul lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 9:231.

Cum va încerca Satana să realizeze planul său?

„Marele amăgitor zice, «Preocuparea noastră principală este să reducem la tăcere această sectă de păzitori ai Sabatului. Noi trebuie să provocăm indignarea poporului împotriva lor. Vom înrola oameni mari și oameni înțelepți de talie mondială de partea noastră și vom influența pe aceia cu autoritate să aducă la îndeplinire scopurile noastre. Atunci sabatul pe care l-am înființat va fi impus prin cele mai dificile și aspre legi. Aceia care le vor desconsidera, vor fi siliți să iasă din orașe și comune, făcuți să sufere de foame și multe alte lipsuri. Odată ce vom avea puterea, vom arăta ce putem face cu aceia care nu se abat de la supunerea față de Dumnezeu. Noi am dirijat Biserica Romană să impună închisoare, tortură și moarte asupra acelora care refuză să se supună decretelor lor; și acum din moment ce vom aduce bisericile protestante și lumea în armonie cu acest braț drept al puterii noastre, vom avea în sfârșit o lege care să extermine pe toți aceia care nu se vor supune autorității noastre și atunci mulți care sunt acum în rândurile păzitorilor poruncilor lui Dumnezeu vor trece de partea noastră.»” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 472, 473.

Va fi de la început moartea ca pedeapsă pentru violarea legii duminicale universale?

„Puterile pământului unindu-se la război împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi (Apocalipsa 13, 16) să se conformeze tradiției bisericii prin păzirea sabatului fals. Toți cei care refuză, vor suferi pedepse civile și în sfârșit se va decreta că ei merită moartea.” -- The Great Controversy, 604.

În legătură cu Închiderea timpului de probă, când va deveni pedeapsa capitală o pedeapsă pentru călcarea legii duminicale?

„Evenimente uimitoare se vor desfășura înaintea lumii. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Timpul de strâmtorare este aproape să vină asupra poporului lui Dumnezeu. Atunci se va emite decretul interzicând acelora care țin Sabatul Domnului să cumpere sau să vândă, amenințându-i cu pedepse, sau chiar cu moartea, dacă ei nu țin prima zi a săptămânii ca Sabat. «În acel timp Mihail Se va ridica, marele prinț care mijlocește pentru copiii poporului tău: și va fi un timp de strâmtorare, așa cum niciodată n-a fost de când a existat vreo națiune până în acea vreme.»” -- The Review and Herald, 19 noiembrie, 1908, 5.

„Și în acel timp Mihail, marele prinț care mijlocește pentru copiii poporului tău Se va ridica: și va fi un timp de strâmtorare, așa cum niciodată n-a fost de când a existat vreo națiune până în acel timp; și atunci poporul tău va fi eliberat, oricine va fi găsit scris în carte. Când acest timp de strâmtorare vine, fiecare caz este hotărât; nu mai există timp de probă, nu mai există milă pentru nepocăiți. Sigiliul viului Dumnezeu este asupra poporului Său. Această mică rămășiță, care nu este în stare de a se apăra singură în conflictul de moarte cu puterile pământului care sunt conduse de balaurul cel mare, îl fac pe Dumnezeu adăpostul lor. Decretul a fost aprobat de cea mai mare autoritate pământească ca ei să se închine fiarei și să primească semnul ei sub tortura persecuției și a morții. Domnul să ajute poporul Său acum, căci ce vor putea face ei atunci într-un asemenea conflict fără ajutorul Său!” -- Testimonies for the Church 5:212, 213.

Vor renunța unii adventiști la credința lor când vor fi amenințați cu închisoarea și cu moartea?

„Nu este departe timpul când fiecare suflet va fi încercat. Semnul fiarei va fi impus asupra noastră. Aceia care pas cu pas au cedat cerințelor lumești și s-au conformat obiceiurilor lumești, nu vor considera o problemă grea mai degrabă să se supună puterilor existente, decât să se supună pe ei înșiși derâderilor, insultelor, amenințărilor, închisorii și morții. Disputa este între poruncile lui Dumnezeu și poruncile oamenilor. Atunci în biserică, aurul va fi separat de zgură.” -- Testimonies for the Church 5:81.

Vor avea loc unele martiraje?

„Așa după cum el a influențat națiunile păgâne să distrugă pe Israel, tot astfel în viitorul apropiat va stârni puterile nelegiuite ale pământului ca să distrugă poporul lui Dumnezeu. Oamenilor li se vor cere să dea ascultare edictelor omenești în violarea Legii lui Dumnezeu. Aceia care sunt loiali lui Dumnezeu vor fi amenințați, denunțați, scoși în afara legii. Ei vor fi trădați de către părinți, de frați, cunoștințe și prieteni, chiar până la moarte.” -- Prophets and Kings, 587, 588.

„Înaintea noastră există o perspectivă a unei lupte continue, cu riscul închisorii, pierderii proprietății și chiar vieții însăși, pentru a apăra Legea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 5:712.

În această oră de cea mai adâncă apostazie, vor exista adventiști în fiecare țară care se vor dovedi loiali față de Dumnezeu?

„În Africa păgână, pe pământurile catolice ale Europei și în Sudul Americii, în China, în India, în insulele mării și în toate colțurile întunecate ale pământului, Dumnezeu are în rezervă un firmament de suflete alese care vor străluci în mijlocul întunecimii, descoperind clar unei lumi apostaziate puterea transformatoare a ascultării de Legea Sa. Chiar acum ei ies la iveală în fiecare națiune, printre oameni de fiecare limbă și în fiecare popor; iar la ora de cea mai adâncă apostazie, când efortul suprem al Satanei este de a-i face pe «toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi» să primească sub pedeapsa cu moartea semnul supunerii față de o zi de odihnă falsă, acești credincioși, «fără vină și nevinovați, copii ai lui Dumnezeu fără reproș» vor străluci ca lumini în lume.” -- Prophets and Kings, 189.

Când timpul de probă se încheie și plăgile încep să cadă, cine va fi învinuit ca fiind cauza acestor judecăți?

„Aceste plăgi i-au înfuriat pe cei nelegiuiți împotriva celor drepți; Ei credeau că noi am adus judecățile lui Dumnezeu asupra lor și că dacă ar putea scăpa de noi, atunci plăgile vor înceta.” -- Early Writings, 36.

Care va fi rezultatul acestei raționări?

„Un decret a fost emis ca să omoare sfinții, care i-au făcut pe ei să strige zi și noapte pentru eliberare.” -- Early Writings, 36, 37.

„Va fi decretat că acei puțini care stau în opoziție unei instituții a bisericii și legii statului, nu trebuie să fie tolerați; căci este mai bine ca ei să sufere, decât toate națiunile să fie azvârlite în confuzie și anarhie. Același argument a fost adus cu 1800 de ani în urmă împotriva lui Hristos de către conducătorii poporului. Acest adevăr va părea convingător; și un decret va fi în cele din urmă emis împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra, denunțându-i ca meritând cea mai aspră pedeapsă, dând poporului libertatea după un anumit timp să-i omoare.” -- The Great Controversy, 615.

„Am văzut conducătorii pământului consultându-se împreună și Satana cu îngerii lui activi împrejurul lor. Am văzut o scriere, a cărei copii au fost împrăștiate în diferite părți ale lumii, dând ordine că, dacă sfinții nu cedează la credința lor diferită, nu renunță la Sabat și nu păzesc prima zi a săptămânii, poporul era liber după un anumit timp să-i omoare.” -- Early Writings, 282, 283.

„Când Isus părăsește Sfânta Sfintelor, Spiritul Său care ține în frâu, este retras de la conducători și popor. Ei vor fi lăsați sub controlul îngerilor răi. Atunci asemenea legi vor fi emise de consiliul lui Satana și sub direcția lui, care dacă timpul n-ar fi scurt, nici un muritor n-ar putea fi salvat.” -- Testimonies for the Church 1:204.

„Mânia omului se va ridica în special împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra și în cele din urmă un decret universal va denunța pe aceștia ca meritând moartea.” -- Prophets and Kings, 512.

Ce timp teribil de strâmtorare pentru drepți va urma emiterii decretului universal de moarte?

„Un decret a fost emis ca să ucidă pe sfinți, care i-a făcut pe aceștia să strige zi și noapte pentru eliberare. Acesta era timpul strâmtorării lui Iacob.” -- Early Writings, 36, 37.

Va exista în acest decret o dată specifică la care adventiștii de ziua a șaptea vor fi omorâți?

„Cu toate că decretul a fixat timpul când păzitorii poruncilor lui Dumnezeu vor fi omorâți, dușmanii lor în unele cazuri vor vrea să o ia înaintea decretului și înainte de timpul specificat, se vor strădui să le ia viețile.” -- The Great Controversy, 631.

„Pe măsură ce timpul stabilit în decret se apropie, poporul va conspira să distrugă din rădăcini secta pe care ei o urăsc.” -- The Great Controversy, 635.

Ce decret din vechime a avut de asemenea o dată fixată pentru distrugerea poporului lui Dumnezeu?

„Decretul care va fi emis împotriva poporului lui Dumnezeu va fi foarte asemănător cu acela care a fost emis prin Ahașveroș împotriva Iudeilor în timpul lui Estera.” -- Testimonies for the Church 5:450; Prophets and Kings, 605.

Care plagă va urma după decretul de moarte?

„Și râurile și fântânile de apă … au devenit sânge. Teribile așa cum sunt aceste pedepse, dreptatea lui Dumnezeu stă pe deplin dovedită. Îngerul lui Dumnezeu declară, «Tu ești drept, O Doamne … pentru că ai judecat astfel. Căci ei au vărsat sângele sfinților și profeților și Tu le-ai dat sânge să bea; căci ei merită.» Condamnând la moarte poporul lui Dumnezeu, ei și-au atras tot atât de adevărat vina sângelui lor, ca și când ar fi fost vărsat de mâinile lor.” -- The Great Controversy, 628.

În timp ce se așteaptă a fi ucis, unde se va afla poporul lui Dumnezeu?

„Când decretul emis de diferiți conducători ai Creștinismului împotriva păzitorilor poruncilor lui Dumnezeu va retrage protecția guvernului și-i va abandona pe mâna acelora care doresc distrugerea lor, poporul lui Dumnezeu va fugi din orașe și comune și se va asocia în grupuri, locuind în cele mai părăsite și singuratice locuri. Mulți vor găsi refugiu în întăriturile munților… Dar mulți din toate națiunile și de toate clasele, înalte și joase, bogate și sărace, negri și albi, vor fi aruncați în cea mai nedreaptă și crudă sclavie. Preaiubiții lui Dumnezeu trec prin zile istovitoare, legați în lanțuri, închiși în spatele gratiilor închisorilor, condamnați să fie uciși, iar alții în aparență lăsați să moară de foame în închisori întunecate și dezgustătoare.” -- The Great Controversy, 626.

„Poporul lui Dumnezeu … unii în celulele închisorilor, alții ascunși în locuri izolate în păduri și munți, ... încă pledează pentru protecție divină, în timp ce în fiecare grupă de oameni înarmați ale oștilor îngerilor răi, se fac pregătiri pentru omorârea lor.” -- The Great Controversy, 635.

„Poporul lui Dumnezeu nu se află în această vreme în același loc. El se află în grupuri diferite și în toate părțile pământului; credincioșii vor fi judecați separat, nu în grupuri. Fiecare individual, trebuie să treacă prin încercare. -- The SDA Bible Commentary 4:1143.

Ce vor încerca cei nelegiuiți să facă drepților care vor fi rămas în orașe și comune?

„Când sfinții au părăsit orașele și comunele, ei au fost urmăriți de către cei nelegiuiți, care căutau să-i ucidă. Dar săbiile lor care au fost ridicate să omoare poporul lui Dumnezeu, s-au rupt și au căzut la pământ fără putere ca un pai. Îngerii lui Dumnezeu i-au apărat pe sfinți.” -- Early Writings, 284, 285.

„Deși un decret general a fixat timpul când păzitorii poruncilor lui Dumnezeu pot fi omorâți, dușmanii lor în unele cazuri vor căuta să o ia înaintea decretului și înainte de timpul specificat, se vor strădui să le ia viețile. Dar nici unul nu poate trece de gărzile staționate în jurul fiecărui suflet credincios. Unii sunt atacați în fuga lor din orașe și comune, dar săbiile ridicate împotriva lor se frâng și cad la pământ fără putere ca un pai. Alții sunt apărați de îngeri în formă de oameni de război.” -- The Great Controversy, 631.

„În timpul strâmtorării noi toți am fugit din orașe și comune, dar am fost urmăriți de cei răi care au intrat prin casele sfinților cu o sabie. Ei au ridicat sabia să ne omoare, dar ea s-a rupt ca un pai și a căzut fără putere la pământ.” -- Early Writings, 34.

Pe măsură ce timpul fixat pentru aducerea la îndeplinire a decretului de moarte se apropie, de ce se tem unii dintre sfinți?

„Unii începuseră să se teamă că Dumnezeu i-a lăsat în cele din urmă să piară de mâna celor răi.” -- Early Writings, 283. Și totuși pentru ochii omenești va apare că poporul lui Dumnezeu trebuie curând să pecetluiască mărturia lor cu propriul lor sânge, așa cum au făcut martirii dinaintea lor. Ei înșiși încep să se teamă că Domnul i-a lăsat să cadă loviți de mâna dușmanilor lor. Este un timp de agonie înspăimântătoare. Zi și noapte ei strigă la Dumnezeu pentru izbăvire. Cei răi exaltează și strigătul lor batjocoritor se aude «Unde este credința voastră acum? De ce nu vă scapă Dumnezeu din mâinile noastre dacă sunteți într-adevăr poporul Lui?» Dar cei ce așteaptă își amintesc de Isus murind pe crucea de pe Calvar și pe mai marii preoților și conducătorii strigând în batjocoră, «El a mântuit pe alții. El nu poate să Se salveze pe El Însuși. Dacă EI este împăratul lui Israel, să Se dea jos de pe cruce și noi vom crede în El.» Ca și Iacob, toți se luptau cu Dumnezeu. Fața lor exprima lupta lor interioară. Paloarea exista pe fiecare față. Și totuși ei nu încetau pledarea lor plină de stăruință.” -- The Great Controversy, 634.

„Ochiul lui Dumnezeu privind de-a lungul anilor, a fost fixat asupra crizei pe care poporul Său avea să o întâmpine, când puterile pământului se vor uni împotriva lor. Ca și captivii în exil, ei vor fi cu teama de moarte prin lipsa de mâncare sau prin violență.” -- The Great Controversy, 634.

Care trei grupuri separate de ființe înconjurau sfinții în acea vreme?

„Dar dacă ochii lor ar fi putut să fie deschiși, s-ar fi văzut pe ei înșiși înconjurați de îngerii lui Dumnezeu. Următorii, erau masele înfuriate ale celor nelegiuiți, apoi îngerii răi, zorindu-i pe cei nelegiuiți să ucidă pe sfinți. Dar înainte de a se apropia de poporul lui Dumnezeu, cei nelegiuiți trebuiau mai întâi să treacă de compania îngerilor puternici și sfinți. Aceasta era imposibil.” -- Early Writings, 28; Testimonies for the Church 9:17.

Cum vor plănui cei nelegiuiți să distrugă poporul lui Dumnezeu?

„Când protecția legilor omenești va fi retrasă de la aceia care onorează Legea lui Dumnezeu, va exista în diferite țări o mișcare simultană pentru distrugerea lor. Când timpul stabilit în decret se va apropia, poporul va conspira să smulgă din rădăcină secta urâtă de el. Va fi hotărât ca într-o singură noapte să se dea o lovitură decisivă care va reduce pe deplin la tăcere vocea celor neconformiști și vrednici de ocară.” -- The Great Controversy, 635.

Cum va răsplăti Dumnezeu pe copiii Săi credincioși?

„Cu sunete de triumf, insultătoare și batjocoritoare, mulțimi de oameni nelegiuiți sunt aproape să se repeadă asupra prăzii lor, când, iată, o întunecime densă, mai adâncă decât întunecimea nopții, cade asupra pământului…. La miezul nopții Dumnezeu își va manifesta puterea Sa pentru eliberarea poporului Său… Cele mai mândre orașe ale pământului se prăbușesc. Palatele domnești, asupra cărora marii oameni ai lumii și-au risipit averea pentru ca să se slăvească pe ei înșiși, se prăbușesc în ruine în fața ochilor lor. Pereții închisorilor sunt sfărâmați în bucăți și poporul lui Dumnezeu care a fost ținut în sclavie pentru credința lui este eliberat.” -- The Great Controversy, 635, 637.

„Am văzut că Dumnezeu va păstra într-un fel minunat poporul Său în timpul strâmtorării. Așa după cum Isus a vărsat sufletul Său în agonie în grădină, tot astfel poporul Său va striga cu seriozitate și va agoniza zi și noapte pentru eliberare. Decretul va fi impus cerându-le ca ei să desconsidere Sabatul poruncii a patra și să onoreze ziua întâia, ori își vor pierde viața; dar ei nu vor ceda și nu vor călca sub picioarele lor Sabatul Domnului, ca să onoreze o instituție a papalității. Oastea lui Satana și oamenii nelegiuiți îi vor înconjura și vor exalta asupra lor, pentru că va părea că nu există nici o cale de scăpare pentru ei. Dar în mijlocul urgiei și triumfului lor, sunt auzite bubuituri după bubuituri ale celor mai puternice tunete. Cerurile sunt întunecate și sunt luminate numai prin străfulgerarea luminii și gloriei teribile de la tronul Celui Atotputernic în timp ce glasul lui Dumnezeu se aude din locuința Sa sfântă.

„Temeliile pământului se cutremură; clădiri se clatină și cad cu o puternică prăbușire, marea fierbe ca o oală și tot pământul este într-o teribilă mișcare. Captivitatea drepților este total schimbată și cu șoptiri dulci și solemne ei spun unul altuia, «suntem eliberați.» Aceasta este vocea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 1:353, 354.

„Cea mai întunecată oră a luptei bisericii cu puterile răului, este aceea care precedă imediat ziua eliberării ei finale.” -- Prophets and Kings, 725.

Cât de mulți sfinți vor fi uciși sub decretul de moarte?

„Dumnezeu nu va lăsa pe cei nelegiuiți să distrugă pe aceia care așteptau înălțarea la cer și care nu se supuneau decretului fiarei și nu primeau semnul ei. Am văzut că dacă celor nelegiuiți li s-ar fi permis să ucidă pe sfinți, Satana și toată oștirea sa demonicească și toți cei care urăsc pe Dumnezeu ar fi fost satisfăcuți. Și ah, ce triumf ar fi pentru maiestatea satanică să aibă putere în ultima luptă de încheiere asupra acelora care au așteptat atât de mult să privească pe Acela pe care ei L-au iubit! Aceia care și-au bătut joc de ideea că sfinții vor fi înălțați la cer, vor fi martorii grijii lui Dumnezeu pentru poporul Său și vor vedea eliberarea lor glorioasă.” -- Early Writings, 284.

„Dacă sângele martorilor credincioși ai lui Hristos va fi vărsat în acea vreme, nu va fi ca sângele martirilor, ca o sămânță semănată care să producă o recoltă pentru Dumnezeu… Glorioasă va fi eliberarea acelora care cu răbdare au așteptat venirea Sa și ale căror nume sunt scrise în cartea vieții.” -- The Great Controversy, 634.

Ce eveniment va încorona toată istoria omenirii pe acest pământ?

„Curând apare la răsărit un mic nor negru, aproape cât o jumătate de mână de om… Regele regilor Se coboară pe nor, învăluit în foc arzător.” -- The Great Controversy, 640, 641.