Criza

Capitolul 19

Timpul strâmtorării lui Iacov

[ AUDIO ]

Cum descrie Domnul perioada teribilă de durere mare pe care regele Babilonului avea să o aducă asupra lui Iuda?

Ieremia 30, 5-7.

Ce va aduce Satana și oștirile sale asupra Israelului modern la scurt timp după ce îngerul harului își ia zborul?

„Așa după cum apropierea armatelor Romane a fost pentru ucenici un semn despre distrugerea imediată a Ierusalimului, tot astfel această apostazie va fi un semn pentru noi că limita îndurării lui Dumnezeu este atinsă, că măsura nelegiuirii națiunii noastre este plină și că îngerul harului este aproape să-și ia zborul și niciodată să nu se mai întoarcă. Poporul lui Dumnezeu va fi atunci aruncat în acele scene de durere și necaz pe care profeții le-au descris ca timpul strâmtorării lui Iacob.” -- Testimonies for the Church 5:451.

Asupra cărei chestiuni va stârni Satana toată lumea împotriva adventiștilor de ziua a șaptea?

„Când Sabatul va deveni punctul special al controversei în tot creștinismul și autoritățile religioase și civile se vor uni ca să impună păzirea duminicii, refuzul persistent al unei mici minorități de a ceda cerințelor populare va face din ei subiecte ale blestemului universal.” -- The Great Controversy, 615.

Care va fi cauza imediată a acestei perioade teribile de necaz?

„Am văzut că cei patru îngeri vor ține cele patru vânturi până când lucrarea lui Isus va fi terminată în Sanctuar iar apoi vor cădea cele șapte plăgi. Aceste plăgi i-au înfuriat pe cei nelegiuiți împotriva celor drepți; ei gândeau că noi am adus judecata lui Dumnezeu asupra lor și că dacă ei ne puteau îndepărta de pe pământ atunci plăgile vor înceta. A fost emis un decret prin care să ucidă pe sfinți, care i-au făcut să strige zi și noapte pentru izbăvire. Acesta era timpul strâmtorării lui Iacob.” -- Early Writings, 36, 37.

„Un decret va fi emis în cele din urmă împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra, denunțându-i ca meritând cea mai aspră pedeapsă și dând poporului libertatea, ca după un anumit timp să-i omoare. Romano-Catolicii din lumea veche și protestantismul apostaziat din cea nouă, vor urmări același curs asupra acelora care onorează toate preceptele divine.

„Poporul lui Dumnezeu va fi atunci aruncat în acele scene de durere și necaz descrise de profet ca «timpul strâmtorării lui Iacob.»” -- The Great Controversy, 615, 616.

De ce este numită această criză timpul strâmtorării lui Iacob?

Geneza 32, 24.28.

„Iacob și Esau reprezintă două clase, Iacob, pe cei drepți și Esau pe cei nelegiuiți. Necazul lui Iacob, când a auzit că Esau venea împotriva lui cu patru sute de oameni, reprezintă strâmtorarea drepților când va fi emis decretul ca să-i omoare, chiar înainte de venirea Domnului. Când cei nelegiuiți se vor aduna împrejurul lor, ei vor fi umpluți de durere, căci ca și Iacob, ei nu văd scăpare pentru viața lor. Îngerul s-a așezat înaintea lui Iacob, iar el l-a apucat și l-a ținut luptându-se cu el toată noaptea. Tot la fel cei drepți, în timpul lor de strâmtorare și chin se luptă în rugăciune cu Dumnezeu așa cum Iacob s-a luptat cu îngerul. Iacob în necazul lui s-a rugat toată noaptea pentru eliberare din mâna lui Esau. Drepții în chinul lor mintal teribil vor striga la Dumnezeu zi și noapte pentru izbăvire din mâna celor nelegiuiți care i-au înconjurat.” -- The Story of Redemption, 97; Spiritual Gifts 3:131, 132.

„Experiența lui Iacob din timpul acelei nopți de luptă și chin, reprezintă strâmtorarea prin care trebuie să treacă poporul lui Dumnezeu imediat înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos. Profetul Ieremia, în viziune sfântă, privind de-a lungul anilor până la timpul acesta a spus… Vai, căci acea zi este mare, așa că nici una nu este ca ea: este timpul strâmtorării lui Iacob; dar el va fi izbăvit din ea.”

„Când Hristos va înceta lucrarea Sa ca Mijlocitor în favoarea omului, atunci va începe acest timp de strâmtorare. Atunci cazul fiecărui suflet va fi decis și nu va mai exista sânge iertător care să curățe de păcat. Când Isus părăsește poziția Sa ca Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, anunțul solemn este făcut, «Cel care este nedrept să fie nedrept și mai departe.…» Atunci Spiritul lui Dumnezeu care ține în frâu este retras de pe pământ. Așa cum Iacob a fost amenințat cu moartea prin ura fratelui său, tot astfel poporul lui Dumnezeu va fi în pericol din partea celor nelegiuiți care caută să-i distrugă. Și așa cum patriarhul s-a luptat toată noaptea pentru izbăvire din mâna lui Esau, tot așa vor striga drepții la Dumnezeu zi și noapte pentru izbăvire din mâna dușmanilor care-i înconjoară.” -- Patriarchs and Prophets, 201.

Sunt toți adventiștii de acord că noaptea strâmtorării lui Iacob va începe odată cu decretul universal de moarte după încheierea timpului de probă?

Nu, nu toți. Sunt unii care cred că timpul strâmtorării lui Iacob va începe când va fi emisă legea duminicală națională, înaintea încheierii timpului de probă. Concluzia lor e bazată pe următoarea declarație:

„Pentru a-și asigura popularitate și protejarea intereselor lor, legiuitorii vor ceda cerinței pentru legea duminicală… Așa după cum armatele romane au fost pentru ucenici un semn al apropiatei distrugeri a Ierusalimului, tot astfel această apostazie va fi un semn pentru noi că limita răbdării lui Dumnezeu este atinsă, că măsura nelegiuirii națiunii noastre este plină și că îngerul harului este aproape să-și ia zborul și niciodată să nu se mai întoarcă. Poporul lui Dumnezeu va fi atunci aruncat în acele scene de chin și necaz pe care profeții le-au descris ca «timpul strâmtorării lui Iacob.»” -- Testimonies for the Church 5:451.

Declarația din Testimonies for the Church 5:451 se armonizează perfect cu paragrafele deja citate. Poporul lui Dumnezeu «atunci» (după ce îngerul harului își ia zborul) va fi aruncat în timpul strâmtorării lui Iacob.

Avem în Spiritul Profeției un tablou complet al acestui calvar?

„Timpul strâmtorării așa cum n-a mai fost niciodată, va începe în curând asupra noastră, iar nouă ne trebuie o experiență pe care acum n-o posedăm și pe care mulți sunt prea nepăsători să o obțină. Deseori se întâmplă ca necazul să pară mai mare în anticipare decât în realitate; dar aceasta nu este adevărat despre criza din fața noastră. Cea mai vie prezentare nu poate reda mărimea acestui calvar. În acel timp de strâmtorare, fiecare suflet trebuie să stea pentru el însuși înaintea lui Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 622.

Va fi timpul strâmtorării lui Iacob o probă prea aspră pentru unii dintre adevărații creștini?

1 Corinteni 10, 13.

„Nu constituie întotdeauna o siguranță a cere vindecarea necondiționată… El știe dacă aceia pentru care cererile sunt prezentate vor putea să îndure încercarea și proba care va veni asupra lor dacă ei ar fi trăit. El știe sfârșitul de la început. Mulți vor fi trecuți la odihnă înainte ca încercarea cu flăcări a timpului de strâmtorare să vină asupra lumii.” -- Counsels on Health, 375.

„Domnul mi-a dat de multe ori instrucțiuni că mulți copilași vor fi trecuți la odihnă înainte de timpul strâmtorării. Noi vom vedea copiii noștri din nou. Îi vom întâlni și îi vom recunoaște în curțile cerești.” -- Selected Messages 2:259.

Unde va fi poporul lui Dumnezeu în această vreme?

(Notă la 81 întrebarea 14).

Este recomandabil pentru noi să plănuim acum pentru nevoile noastre temporale pe care le vom avea în timpul strâmtorării?

„Domnul mi-a arătat în repetate rânduri că este contrar Bibliei să facem provizii pentru nevoile noastre temporale în vederea timpului de strâmtorare când sabia, foametea și molima vor fi în țară pentru că acestea vor fi luate de la ei de mâini violente, iar străinii vor aduna-o de pe câmpurile lor.” -- Early Writings, 56.

„Case și pământuri nu vor fi de folos sfinților în timpul strâmtorării, căci ei vor trebui atunci să fugă din fața gloatelor înfuriate.” -- Early Writings, 56.

Cine ne va susține pe noi în acea vreme?

„Atunci va fi timpul pentru noi să ne încredem pe deplin în Dumnezeu și El ne va susține.” -- Early Writings, 56.

„În timpul strâmtorării, imediat înainte de venirea lui Hristos, viața drepților va fi păstrată prin slujirea îngerilor.” -- The Signs of the Times, 26 februarie, 1880, 85.

„Dumnezeu care a avut grijă de Ilie nu va trece cu vederea niciunul din copiii Săi care s-au jertfit pe ei înșiși. El care numără perii din capul lor, va avea grijă de ei; și în timp de foamete ei vor avea îndeajuns. În timp ce nelegiuiții mor de foame și de ciumă, îngerii vor proteja pe cei drepți și le vor satisface nevoile lor. Aceluia care umblă în neprihănire îi aparține făgăduința, «pâinea îi va fi dată, apa îi va fi asigurată.»” -- The Great Controversy, 629.

Cât de multă hrană va fi asigurată sfinților?

„Timpul de strâmtorare este înaintea noastră și atunci necesități severe vor cere poporului lui Dumnezeu să se lepede de sine și să mănânce doar atât cât sã întreținã viața; dar Dumnezeu ne va pregăti pe noi pentru timpul acela. În acea oră înfricoșată, necesitățile noastre vor constitui oportunitate pentru Dumnezeu ca să împartă puterea Sa întăritoare și să susțină poporul Său.” -- Testimonies for the Church 1:206; Counsels on Diet and Foods 202.

„Pâinea și apa sunt tot ceea ce este făgăduit rămășiței în timpul strâmtorării.” -- Spiritual Gifts 3:252; The Story of Redemption, 129.

„Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferință; dar în timp ce este persecutat și chinuit, în timp ce îndură lipsuri și suferă din lipsă de hrană, ei nu vor fi lăsați să piară.” -- The Great Controversy, 629.

„Îngerii i-au aprovizionat cu hrană și apă în timp ce nelegiuiții sufereau de foame și de sete.” -- Early Writings, 282.

„Am văzut că pâinea și apa ne vor fi asigurate în timpul acela și că nu vom duce lipsă și nu vom suferi de foame; căci Dumnezeu poate să întindă o masă în pustie pentru noi. Dacă va fi necesar, El va trimite corbii să ne hrănească, așa cum El a hrănit pe Ilie, ori să ploaie mană din cer, așa cum a făcut pentru poporul Israel.” -- Early Writings, 56.

„Distrugere sigură îi amenință și, ca și Iacob, ei nu vor lăsa credința lor să slăbească, pentru că rugăciunile lor nu sunt ascultate imediat. Cu toate că vor suferi chinurile foamei, ei nu vor înceta pledările lor.” -- Spiritual Gifts 3:135.

Pe cât suport moral de la prietenii noștri putem noi conta în timpul acestui chin care ne probează?

„Credința membrilor individuali ai bisericii va fi încercată ca și cum n-ar fi existat o altă persoană în lume. -- The SDA Bible Commentary 7:983.

Va răspunde Domnul imediat la rugăciunile poporului Său când el strigă la El pentru izbăvire?

„Chiar acea întârziere, atât de dureroasă pentru ei, este cel mai bun răspuns la cererile lor. În timp ce ei manifestă perseverență în a aștepta cu încredere ca Domnul să lucreze, ei sunt conduși să exercite credința, speranța și răbdarea care au fost prea puțin practicate în timpul experienței lor religioase.” -- The Great Controversy, 631.

„Timpurile de chin și durere dinaintea noastră vor cere o credință care poate îndura oboseală, istovire, amânare și foame ... o credință care nu se va ofili deși aspru încercată.” -- The Great Controversy, 621.

Care vor fi lucrurile de care vor începe să se teamă unii sfinți?

(Vezi pagina 82 întrebarea 16).

Cu toată persecuția și foamea pe care sfinții o vor îndura, care va fi în realitate cauza principală a chinului lor?

„Cu toate că poporul lui Dumnezeu va fi împresurat de dușmani care urmăresc distrugerea lor, totuși chinul care le cauzează suferință nu este persecuția înspăimântătoare de dragul adevărului; ei se tem că nu s-au căit de toate păcatele și că prin vreo greșeală în ei înșiși, nu vor putea vedea realizarea făgăduinței Mântuitorului, «Eu te voi păzi în ceasul încercării care va veni asupra lumii». Apocalipsa 3, 10. Dacă ei ar putea avea asigurarea iertării, nu s-ar da înapoi de la tortură și moarte; dar dacă ei se vor dovedi nevrednici și își vor pierde viața datorită defectelor lor de caracter, atunci numele sfânt al lui Dumnezeu va fi discreditat.” -- The Great Controversy, 619.

Care este părerea lor despre ei înșiși?

„Drepții în chinul lor, vor avea un simțământ adânc al nevredniciei lor și cu multe lacrimi vor recunoaște totala lor nevrednicie și ca Iacob vor pleda pentru împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu prin Hristos, făcute unui asemenea păcătos dependent și neajutorat care se căiește.” -- Spiritual Gifts 3:132; The Story of Redemption, 97; The Spirit of Prophecy 1:121, 122.

Vor putea sfinții să-și reamintească vreun păcat specific pe care ei l-au comis?

„Ei nu pot să-și reamintească de nici un păcat specific, dar în întreaga lor viață nu pot vedea decât puține lucruri bune. Păcatele lor au mers înainte la judecată și «iertat» s-a scris în dreptul numelui lor. Păcatele lor au fost duse pe pământul uitării iar ei nu și le pot reaminti.” -- Spiritual Gifts 3:134, 135; The Spirit of Prophecy 1:123, 124.

„Dar în timp ce ei au un adânc simțământ al nevredniciei lor, nu au greșeli ascunse pe care să le poată scoate la iveală. Păcatele lor au mers înainte la judecată și au fost șterse; iar ei nu-și pot aminti de ele.” -- The Great Controversy, 620.

Cu toate acestea, când celor drepți li se reamintește despre păcatele lor din trecut, în ce adâncuri de aproape disperare sunt ei conduși?

„În chinul lui, Iacob s-a prins cu fermitate de înger și nu a vrut să-l lase să plece. În timp ce el a făcut plângeri cu lacrimi, îngerul i-a amintit despre greșelile lui din trecut și s-a străduit să scape de Iacob ca să-l încerce și să-l probeze. Tot astfel drepții, în ziua chinului lor, vor fi examinați, încercați și probați pentru a manifesta tăria credinței lor, perseverența și încrederea nezdruncinată în puterea lui Dumnezeu pentru a-i izbăvi.

„Iacob n-a putut fi dat la o parte; el știa că Dumnezeu este îndurător și el a apelat la îndurarea Lui. El a arătat spre regretele sale din trecut și la pocăința pentru faptele lui rele și a înaintat cu stăruință cererea lui de izbăvire din mâna lui Esau. Astfel acest petiționar persistent a continuat toată noaptea. Când el și-a revizuit greșelile lui din trecut, a fost împins aproape la disperare. Dar el știa că va trebui să primească ajutor de la Dumnezeu sau va pieri. El s-a apucat cu tărie de înger și a prezentat cererea lui cu strigăte serioase, agonizante, până când a biruit. Tot astfel va fi și cu cei drepți. când ei revizuiesc evenimentele din trecutul vieții lor, speranțele lor aproape se vor scufunda.” -- Spiritual Gifts 3:132, 133; The Story of Redemption, 97, 98.

„În timp ce Satana acuză poporul lui Dumnezeu din pricina păcatelor lor, Domnul îi permite să-i încerce până la maximum. Încrederea lor în Dumnezeu, credința și hotărârea lor, vor fi aspru încercate. Când ei revizuiesc trecutul, speranțele lor se scufundă; căci ei pot vedea doar puține lucruri bune în viața lor.” -- The Great Controversy, 618, 619.

Ce apel vor face drepții la Dumnezeu în ce privește multele lor păcate?

„Dar pe măsură ce ei înțeleg că aceasta este o situație de viață și de moarte, ei vor striga cu stăruință la Dumnezeu și vor apela la El în ce privește regretul lor din trecut și a pocăinței lor umile pentru multele lor păcate iar apoi vor prezenta făgăduința Lui «Să se apuce de tăria Mea și să facă pace cu Mine». Astfel cererile lor pline de seriozitate vor fi prezentate lui Dumnezeu ziua și noaptea…” -- Spiritual Gifts 3:133.

„Ei își chinuiesc sufletele înaintea lui Dumnezeu arătând spre pocăința lor din trecut pentru multele lor păcate.” -- The Great Controversy, 619.

Câte păcate nemărturisite sunt readuse în amintirea lor?

„Ei vor simți nevrednicia lor, dar nu vor avea păcate ascunse pe care să le poată scoate la iveală. Dacă ei ar fi avut păcate nemărturisite și nepărăsite care să apară înaintea lor pe când erau torturați de teamă și de chin sufletesc, ei ar fi fost copleșiți; disperarea ar fi nimicit credința lor iar ei n-ar fi avut încredere să pledeze cu Dumnezeu pentru izbăvire. Dar în timp ce ei au un simțământ adânc despre nevrednicia lor, nu au fapte rele ascunse pe care să le descopere. -- The Great Controversy, 620.

Care va fi intensitatea chinului sfinților care nu exercită decât o credință mică acum?

„Aceia care nu exercită decât o credință mică acum, sunt în cel mai mare pericol de a cădea sub puterea amăgirilor satanice și a decretului care forțează conștiința. Și chiar dacă ei suportă proba, în timpul strâmtorării vor fi azvârliți într-un chin și o durere mai adâncă, pentru că ei niciodată n-au făcut un obicei din a se încrede în Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 622.

Cum va asculta Domnul rugăciunile poporului Său, chiar înainte de a fi izbăviți de dușmanii lor?

„Cu toate că dușmanii lor au permisiunea să-i arunce în închisoare, totuși, zidurile închisorii nu pot întrerupe legătura de comunicare dintre sufletele lor și Hristos. Acela care înțelege fiecare slăbiciune a lor, care este obișnuit cu fiecare încercare, se află deasupra tuturor puterilor pământești; și îngeri din cer vor coborî la ei în celulele lor singuratice, aducând lumină și pace din ceruri. Închisoarea va fi ca un palat pentru ei; căci cei bogați în credință locuiesc acolo și pereții întunecați vor fi luminați cu lumina cerească, ca atunci când Pavel și Sila se rugau și cântau cântări de laudă la miezul nopții în închisoarea din Filipi.” -- The Great Controversy, 627; Prophets and Kings, 512, 513.

„În timp ce aceia care se luptă trimit petițiile lor înaintea lui Dumnezeu, perdeaua care-i separă pe ei de cele nevăzute pare aproape dată la o parte. Cerurile strălucesc cu lumina zorilor zilei eterne și ca o melodie a cântărilor îngerești, cuvintele cad asupra urechilor, «Stați tari în credința voastră. Ajutorul vine…» Mântuitorul scump trimite ajutor chiar atunci când aveți nevoie de el.” -- The Great Controversy, 632, 633.

„Dacă oamenii ar putea să vadă cu vederea cerească, ei ar putea privi companii de îngeri staționate în jurul acelora care au păstrat cuvântul răbdării lui Hristos. Cu o grijă plină de milă, îngerii au fost martori la chinul lor și au auzit rugăciunile lor. Ei așteaptă porunca de la Comandantul lor ca să-i smulgă pe ei din pericol.” -- The Great Controversy, 630.

Cum va aduce Domnul în cele din urmă izbăvire poporului Său?

„Cu strigăte de triumf, de batjocoră și blesteme, mulțimi de nelegiuiți sunt aproape să se repeadă asupra prăzii lor, când, iată, o întunecime densă, mai adâncă decât întunecimea nopții cade asupra pământului… La miezul nopții Dumnezeu își va manifesta puterea Sa pentru izbăvirea poporului Său… În mijlocul cerurilor înfuriate, există un spațiu senin de o glorie indescriptibilă, de unde vine vocea lui Dumnezeu ca sunetul multor ape, spunând, «S-a sfârșit.»” -- The Great Controversy, 635, 636.

(Vezi de asemenea paragrafele de la pagina 83).

Care este numărul acelora care vor trece victorioși prin timpul strâmtorării lui Iacob?

Apocalipsa 7, 4; Apocalipsa 14, 1.

Cum se va deosebi experiența lor de aceea a oricărui alt grup de creștini de la începutul istoriei?

„Și ei cântau o cântare nouă înaintea tronului, o cântare pe care nimeni nu poate să o învețe cu excepția celor 144.000. Este cântarea lui Moise și a Mielului… o cântare de eliberare. Nici unul în afară de cei 144.000 nu poate să învețe acea cântare, căci este cântarea experienței lor… o asemenea experiență pe care nici o altă ceată n-a avut-o vreodată. «Aceștia sunt cei care îl urmează pe Miel oriunde El merge». Aceștia fiind luați de pe pământ dintre cei vii, sunt considerați ca primele fructe ale lui Dumnezeu și ale Mielului. Aceștia sunt cei care vin din mare strâmtorare, așa cum n-a mai fost niciodată de când a existat vreun popor; ei au îndurat chinul teribil al strâmtorării lui Iacob; ei au stat fără un mijlocitor în timpul revărsării finale a judecăților lui Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 649.

Câte păcate vor fi comise de ei în timpul întregii perioade a marelui timp de strâmtorare?

„Nici printr-un gând n-a putut să fie adus Mântuitorul nostru să cedeze puterii ispitei… Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiți aceia care vor trece prin timpul strâmtorării.” -- The Great Controversy, 623.

Pentru al cui beneficiu va îi demonstrată această exemplificare minunată a stării de neprihănire?

„În cruțarea vieții primului criminal, Dumnezeu a prezentat înaintea universului o lecție care cuprindea marea controversă…

„Scopul Său a fost, nu numai să înfrângă o rebeliune, ci să demonstreze întregului univers natura rebeliunii… Locuitorii cei sfinți ai celorlalte lumi, priveau cu un adânc interes evenimentele care au loc pe pământ… „Dumnezeu poartă cu El înțelegerea și aprobarea întregului univers, în timp ce pas cu pas marele Său plan înaintează către realizarea lui completă.” -- Patriarchs and Prophets, 78, 79.

„Dar planul mântuirii a avut un scop mai larg și mai adânc decât salvarea omului. N-a fost numai pentru acest scop că Hristos a venit pe pământ; n-a fost doar ca locuitorii acestei lumi mici să poată considera Legea Iui Dumnezeu așa cum ea ar trebui să fie considerată; ci a fost să dovedească caracterul lui Dumnezeu înaintea universului. Către acest rezultat al marelui Său sacrificiu… influența lui asupra ființelor inteligente ale altor lumi, ca și asupra omului… Mântuitorul a privit în viitor când chiar imediat înainte de răstignire a spus: «Acum este judecata lumii acesteia; acum prințul acestei lumi va fi aruncat afară. Iar Eu, dacă voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage toți oamenii la Mine» Ioan 12, 31.32. Actul lui Hristos de a muri pentru salvarea oamenilor nu va face numai cerul accesibil oamenilor, ci înaintea întregului univers, va justifica pe Dumnezeu și pe Fiul Său în atitudinea luată de Ei față de rebeliunea lui Satana.” -- Patriarchs and Prophets, 68, 69.

„Lumile necăzute și îngerii cerești au privit cu un mare interes pe măsură ce conflictul se apropia de încheierea lui.” -- The Desire of Ages, 693.

„Noi suntem ca oameni condamnați la moarte în arenă, un spectacol pentru tot universul… îngeri ca și oameni.” 1 Corinteni 4, 9.

„Întregul univers privește cu neexprimat interes încheierea scenelor marii controverse dintre bine și rău.” -- Prophets and Kings, 148.

„Mica noastră lume este cartea de învățătură a universului.” -- The Desire of Ages, 19.