Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

Capitolul 4

Divergența dintre principiile lui Hristos și principiile lui Satana

[AUDIO]

Toate ființele umane fac parte dintr-o singură mare familie -- familia lui Dumnezeu. Dorința Creatorului a fost aceea ca oamenii să se respecte și să se iubească unii pe alții și să manifeste un interes sincer și dezinteresat față de binele celorlalți. Însă ținta lui Satana este aceea de a-i face pe oameni sa se preocupe de ei înșiși. Supunându-se stăpânirii lui, ei au cultivat un egoism care a umplut lumea de nefericire și de discordie, ajungând să fie în conflict unii cu alții.

Egoismul este esența decăderii și, dat fiind faptul că ființele umane s-au supus puterii lui, în lumea de azi se poate vedea contrariul consacrării față de Dumnezeu. Națiunile, familiile și indivizii au o singură dorință, și anume aceea de a-și pune eul pe primul plan. Omul își dorește să fie stăpânul semenilor Iui. Din cauza egoismului, s-a separat de Dumnezeu și de semenii lui și își urmează înclinațiile nestăpânite. Se comportă de parcă binele altora ar depinde de supunerea lor față de supremația lui.

Egoismul a adus discordie în biserică, umplând-o de ambiție nesfântă. [...] Egoismul distruge asemănarea cu Hristos, umplând omul cu iubire de sine. El conduce la îndepărtarea continuă de neprihănire. Hristos spune: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” Însă iubirea de sine este oarbă față de desăvârșirea cerută de Dumnezeu. [...]

Hristos a venit în această lume pentru a ne descoperi dragostea lui Dumnezeu. Urmașii Lui trebuie să continue lucrarea începută de El. Să ne străduim să fim de ajutor și să ne încurajăm unii pe alții. Căutarea binelui celorlalți este mijlocul prin care poate fi găsită adevărata fericire. Omul nu lucrează împotriva intereselor personale atunci când îl iubește pe Dumnezeu și când își iubește semenii. Cu cât el are un suflet mai lipsit de egoism, cu atât este mai fericit, fiindcă împlinește scopul lui Dumnezeu pentru el. Suflarea lui Dumnezeu îl pătrunde, umplându-l de bucurie. El știe că viața este un dar sfânt, valoros, ce i-a fost încredințat de Dumnezeu pentru a-l întrebuința în slujirea altora. -- The Review and Herald, 25 iunie, 1908.

O dispută inegală

Egoismul este cel mai puternic și cel mai răspândit dintre impulsurile umane, iar lupta sufletească dintre compasiune și lăcomie este o dispută inegală, deoarece, în vreme ce egoismul este cea mai intensă patimă, dragostea și bunăvoința sunt prea adesea cele mai slabe și, de regulă, răul câștigă victoria. De aceea, în activitatea noastră și în darurile pe care I le aducem lui Dumnezeu, nu suntem în siguranță dacă suntem stăpâniți de sentimente și de impulsuri.

Este neînțelept și periculos să dăruim sau să lucrăm: numai atunci când cineva ne provoacă mila și să reținem darurile sau sa nu slujim atunci când nimeni nu ne stârnește emoțiile. Dacă suntem controlați de impuls sau de compasiunea pur omenească, atunci rarele ocazii când eforturile ne sunt răsplătite cu nerecunoștința sau când darurile oferite sunt folosite inadecvat sau sunt irosite vor fi suficiente pentru a îngheța în noi izvoarele binefacerii. Creștinii trebuie să acționeze pe baza unui principiu clar, urmând exemplul Mântuitorului de renunțare și de jertfire de sine. -- The Review and Herald, 7 decembrie, 1886.

Esența învățăturii lui Hristos

Sacrificiul de sine este esența învățăturii lui Hristos. Deseori credincioșilor li se impune acest lucru pe un ton aparent poruncitor, întrucât nu există un alt mod de a salva oamenii decât acela de a-i desprinde de viața lor egoistă. În viața Sa pe pământ, Hristos a întruchipat cu adevărat puterea Evangheliei. [...] Tuturor celor care vor suferi împreună cu El, opunându-se păcatului, lucrând pentru cauza Sa, neglijându-se pe ei înșiși pentru binele altora, El le promite că vor avea parte de răsplata veșnică a neprihăniților. Prin manifestarea spiritului care a caracterizat viața Sa, trebuie să devenim părtași ai naturii Sale. Asumându-ne viața Sa de sacrificiu pentru alții, vom primi în viața viitoare „o greutate veșnică de slavă.” -- The Review and Herald, 28 septembrie, 1911.

Consecințele egoismului

Cei care își îngăduie să fie stăpâniți de spiritul lăcomiei își formează acele trăsături de caracter care îi vor așeza în cărțile din cer în dreptul numelui idolatru. Toți aceștia sunt clasați alături de hoți, defăimători și lacomi și, după cum declară Cuvântul lui Dumnezeu, niciunul nu va moșteni împărăția lui Dumnezeu. „Cel rău se fălește cu pofta lui, iar răpitorul batjocorește și nesocotește pe Domnul.” Manifestările lăcomiei sunt mereu în contradicție cu binefacerea creștină. Consecințele egoismului se dezvăluie întotdeauna prin neglijarea datoriei și prin eșecul întrebuințării darurilor ce ne-au fost încredințate de Dumnezeu pentru avansarea lucrării Sale. -- The Review and Herald, 1 decembrie, 1896.

Sfârșitul evlaviei

Hristos este modelul nostru. El și-a sacrificat viața pentru noi și ne cere ca la rândul nostru să ne sacrificăm viața pentru alții. În acest fel, putem scăpa de egoismul pe care Satana încearcă permanent să îl implanteze în inimile noastre. Acest egoism înseamnă sfârșitul evlaviei și poate fi biruit doar prin manifestarea dragostei față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Hristos nu va permite niciunei persoane egoiste să intre în ceruri. Nicio persoană lacomă nu poate intra pe porțile de mărgăritar, fiindcă lăcomia înseamnă idolatrie. -- The Review and Herald, 11 iulie, 1899.