Ultimii ani ai timpului de probă fac trecerea spre veșnicie. Marea zi a Domnului este chiar la uși.Trebuie să folosim toată energia pe care o avem pentru a trezi oamenii din greșelile și păcatele lor. [...]
E vremea să ținem seama de învățătura din Cuvântul lui Dumnezeu. Toate poruncile Sale au în vedere binele nostru. Dumnezeu îi cheamă pe toți cei care se află sub steagul însângerat al Prințului Emanuel să dovedească faptul că sunt dependenți de El și că îi vor da socoteală prin restituirea unei anumite părți din ceea ce primesc de la El. Acești bani trebuie folosiți pentru înaintarea lucrării ce trebuie realizată pentru împlinirea misiunii încredințate de Hristos ucenicilor Lui. [..,]
Poporul lui Dumnezeu este chemat să facă o lucrare care necesită bani și devotament. Obligațiile ce ne revin ne cer să lucrăm pentru Dumnezeu cât putem mai bine. El ne cere o slujire neîmpărțită, o consacrare deplină a inimii, a sufletului, a minții și puterii noastre.
În Univers, există doar două locuri în care ne putem depune comorile -- în vistieria lui Dumnezeu sau în vistieria lui Satana -- iar tot ce nu este consacrat slujirii lui Dumnezeu este socotit a fi de partea lui Satana și participă la împlinirea scopurilor lui. Domnul dorește ca mijloacele pe care ni le-a încredințat să fie întrebuințate pentru înălțarea împărăției Sale. Administratorii Lui au primit bunurile Sale pentru a le investi cu grijă și a produce un beneficiu prin salvarea de suflete. Aceste suflete devin la rândul lor administratori ai lucrurilor încredințate, cooperând cu Hristos pentru a promova binele cauzei lui Dumnezeu.
Primim pentru a da
În bisericile pline de viață există dezvoltare și creștere. Există, de asemenea, și un schimb constant între primirea și transmiterea mai departe a ceea ce îi aparține Domnului. Dumnezeu îi dă credinciosului adevărat lumină și binecuvântare, iar el, la rândul lui, le transmite altora în lucrarea pe care o face pentru Domnul. În timp ce credinciosul dă mai departe din ceea ce primește, capacitatea lui de a primi crește. Se face loc pentru primirea de noi rezerve de har și de adevăr. Ei primește o lumină mai clară și o cunoaștere mai profundă. Viața și dezvoltarea bisericii depind de capacitatea lui de a da și a primi. Cel care primește, dar nu dă niciodată mai departe, încetează să mai primească după un timp. Dacă adevărul nu ajunge de la el la alții, credinciosul își pierde capacitatea de a primi. Trebuie să le oferim și altora bunurile cerului, dacă vrem să primim noi binecuvântări,
Domnul nu intenționează să coboare pe pământ și să aducă aur și argint pentru înaintarea lucrării Sale. El le oferă oamenilor resurse pentru ca, prin darurile lor, să susțină avansarea lucrării Sale. Unicul scop, mai presus de toate celelalte, pentru care trebuie folosite darurile lui Dumnezeu este acela de a susține lucrători în câmpul misionar. Iar dacă oamenii vor deveni canale prin care binecuvântările cerului ajung la alții, Domnul le va împlini toate nevoile. Nu restituirea a ceea ce îi aparține Domnului îl sărăcește pe om, ci păstrarea pentru sine duce la sărăcie. [...]
Un timp pentru economisire și sacrificiu
Dumnezeu își cheamă poporul să devină conștient față de responsabilitățile ce îi revin. Dinspre Cuvântul Său vine un potop de lumină, iar obligațiile neglijate până acum trebuie îndeplinite. Odată ce aceste obligații sunt îndeplinite, oferindu-l lui Dumnezeu zecimile și darurile, se va deschide calea pentru ca lumea să audă mesajul pe care Domnul ar vrea să îl audă. Dacă poporul nostru ar avea în inimă dragostea lui Dumnezeu, dacă fiecare membru al bisericii ar fi umplut cu spiritul de jertfire de sine, nu ar exista o lipsă de fonduri pentru misiunea locală sau externă, resursele noastre ar fi înmulțite, s-ar deschide o mie de căi pentru a ne face utili și am fi invitați să acționăm. Dacă ar fi fost atins scopul lui Dumnezeu de a duce întregii lumi solia îndurării, Hristos ar fi venit, iar sfinții ar fi fost primiți în cetatea lui Dumnezeu.
Dacă ar fi să existe un timp când ar trebui făcute sacrificii, atunci timpul acela este acum. Frații mei și surorile mele, deprindeți-vă să faceți economii în căminul vostru! Dați la o parte idolii pe care i-ați așezat mai presus de Dumnezeu. Renunțați la plăcerile egoiste. Vă rog mult, nu cheltuiți banii pentru a vă împodobi casele, fiindcă banii voștri sunt ai lui Dumnezeu și trebuie să-l dăm socoteală de modul în care îi întrebuințăm! Nu folosiți banii Domnului pentru a satisface capriciile copiilor voștri! Învățați-i că Dumnezeu are dreptul asupra tuturor lucrurilor pe care ei le dețin și că nimic nu poate anula vreodată acest drept.
Banii sunt o comoară necesară. Nu îi risipiți cu cei care nu au nevoie de ei. Cineva are nevoie de darurile pe care vreți să le oferiți. În lume sunt oameni înfometați. Poate că spuneți: Nu pot să le dau la toți să mănânce, însă, aplicând lecțiile de economisire date de Hristos, puteți hrăni un om. „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic” -- aceste cuvinte au fost rostite de Cel care, prin puterea Sa, a făcut o minune și a satisfăcut nevoile unei mulțimi de oameni flămânzi.
Dacă aveți obiceiuri extravagante, îndepărtați-le din viața voastră imediat. În caz contrar, sunteți pierduți pentru veșnicie. Deprinderea de a economisi și de a fi harnici și cumpătați este pentru copiii voștri o moștenire mai bună decât o zestre mare.
Suntem străini și călători pe acest pământ. Să nu ne cheltuim resursele pentru a ne satisface dorințele pe care Dumnezeu ar vrea să ni le stăpânim. Să fim un model corespunzător de credință, îngrădindu-ne nevoile. Membrii bisericii noastre să se unească și să lucreze cu seriozitate, ca unii care umblă în lumina deplină a adevărului pentru aceste zile din urmă. [...]
Ce valoare are bogăția inestimabilă dacă este investită în vile scumpe sau în conturi bancare? Cât cântăresc acestea dacă sunt comparate cu mântuirea sufletelor pentru care a murit Hristos, Fiul Dumnezeului infinit? -- The Review and Herald, 24 decembrie, 1903.
Un privilegiu și o responsabilitate
Noi am primit cele mai solemne adevăruri încredințate vreodată muritorilor, casă le vestim lumii. Vestirea acestor adevăruri reprezintă lucrarea noastră. Lumea trebuie avertizată, iar poporul lui Dumnezeu trebuie să fie loial față de misiunea ce i-a fost încredințată. Credincioșii nu trebuie să se implice în speculații financiare și nici în afaceri riscante cu necredincioșii, deoarece acestea îi vor împiedica să facă lucrarea ce le-a fost dată.
Hristos spune despre poporul Său: „Voi sunteți lumina lumii.” Nu este lipsit de importanță faptul că sfaturile, scopurile și planurile lui Dumnezeu ne-au fost prezentate atât de clar. Avem privilegiul extraordinar de a putea înțelege voința lui Dumnezeu așa cum este ea descoperită în Cuvântul sigur al profeției. Prin urmare, avem și o mare responsabilitate: Dumnezeu așteaptă ca noi să le împărtășim altora cunoștința pe care ne-a dat-o. Scopul Său este acela ca factorii umani și divini să se unească pentru a vesti mesajul de avertizare. -- The Review and Herald, 28 iulie, 1904.
Susținerea misiunilor externe
Compasiunea poporului lui Dumnezeu din fiecare biserică din țara noastră ar trebui să fie stârnită și ar trebui să se acționeze fără egoism pentru a satisface nevoile existente în diferite câmpuri misionare. Oamenii ar trebui să-și dovedească interesul față de cauza lui Dumnezeu, oferind din ceea ce au. Dacă s-ar manifesta un astfel de interes, între membrii familiei lui Hristos s-ar stabili o relație creștină, frățească, tot mai puternică.
Această lucrare de oferire cu credincioșie a tuturor zecimilor, pentru a fi hrană în casa lui Dumnezeu, va asigura lucrători atât pentru misiunea locală, cât și pentru cea externă. Deși cărțile și publicațiile despre adevărul prezent își revarsă comorile cunoștinței în toate zonele lumii, trebuie înființate centre misionare în diferite alte locuri. Predicatorul activ trebuie să spună cuvintele vieții și ale mântuirii. Există zone deschise care își așteaptă lucrătorii. Recolta este gata, iar strigătul sincer al macedonenilor după lucrători se face auzit pretutindeni în lume. -- The Review and Herald, 19 februarie, 1889.
Lucrarea nu trebuie să se oprească!
Dacă într-adevăr deținem adevărul pentru aceste zile din urmă, atunci trebuie să îl vestim oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. În curând, viii și morții vor fi judecați după faptele pe care le-au făcut, iar Legea lui Dumnezeu este criteriul după care vor fi cercetați. Din acest motiv, ei trebuie avertizați; Legea sfântă a lui Dumnezeu trebuie
[Un apel adresat de Ellen White în 1886. Scris în Europa.] reconsiderată și trebuie ținută înaintea ochilor lor ca o oglindă. Pentru a îndeplini această lucrare, este nevoie de mijloace. știu că vremurile sunt grele și că banii nu sunt mulți, dar adevărul trebuie răspândit, și pentru aceasta trebuie aduși bani în casierie. [...]
Să abandonăm lucrarea?
Mesajul nostru este pentru întreaga lume. Cu toate acestea, unii nu fac absolut nimic, iar mulți fac atât de puțin și cu o așa mare lipsă de credință, încât efortul lor nu reprezintă aproape nimic. Să abandonăm lucrarea misionară pe care am început-o în țările străine? Să renunțăm la o parte a lucrării misionare locale? Să ne îngălbenim la față pentru ce avem o datorie de câteva mii de dolari? Să stăm pe gânduri și să lenevim acum, chiar în toiul ultimelor scene ale istoriei acestui pământ? Inima îmi spune: Nu, nu! Nu pot să mă gândesc la această chestiune fără dorința fierbinte ca lucrarea să continue. Nu vrem să ne tăgăduim credința, nu vrem să îl tăgăduim pe Hristos, însă exact acest lucru îl vom face dacă nu vom merge înainte, pe măsură ce providența lui Dumnezeu deschide calea.
Lucrarea nu trebuie să se oprească din lipsă de mijloace financiare. Mai mulți bani trebuie investiți în ea. Frații mei din America, în numele învățătorului Meu, vă îndemn să vă treziți! Pe voi, cei care vă înveliți talanții în ștergar și-i ascundeți în pământ, care vă construiți case și adăugați terenuri lângă terenuri, Dumnezeu vă cheamă spunând: „Vindeți ce aveți și dați milostenie.” Va veni o vreme când păzitorii poruncilor nu vor mai putea cumpăra sau vinde. Grăbiți-vă să dezgropați talanții ascunși. Dacă Dumnezeu v-a încredințat bani, manifestați-vă credincioșia: desfaceți ștergarul și dați banii la zarafi, pentru ca atunci când va veni, Hristos să îi ia înapoi cu dobândă.
Daruri oferite cu bucurie la încheierea lucrării
În vremea de pe urmă, înainte de încheierea acestei lucrări, vor fi consacrați cu bucurie pe altar mii de dolari. Bărbați și femei vor considera că au privilegiul și binecuvântarea de a lua parte la lucrarea de pregătire a sufletelor, pentru a putea sta în picioare în marea zi a lui Dumnezeu, și vor oferi sute de dolari cu aceeași ușurință cu care azi sunt oferiți câțiva dolari,
Dacă dragostea pentru Hristos ar arde în inima celor care mărturisesc a fi poporul Său, același spirit s-ar manifesta și azi. Dacă și-ar da seama cât de aproape e încheierea întregii lucrări de mântuire a sufletelor, și-ar sacrifica mijloacele materiale cu tot atâta generozitate ca și membrii bisericii primare. Ei ar lucra pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu cu aceeași înfocare cu care necredincioșii muncesc pentru a strânge bogății. Atunci și-ar pune la lucru tactul și îndemânarea și ar lucra cu ardoare și în mod dezinteresat pentru a dobândi mijloace, nu ca să le adune pentru ei înșiși, ci ca să le aducă în vistieria Domnului.
Dar dacă unii vor sărăci din cauză că vor investi bani în lucrare? Hristos S-a făcut sărac pentru voi; însă voi vă asigurați bogății veșnice, o comoară nepieritoare în ceruri. Banii voștri se află în mai mare siguranță acolo, decât dacă i-ați fi depus la bancă sau dacă i-ați fi investit în case sau terenuri. Sunt puși în saci care nu se învechesc. Niciun hoț nu se poate apropia de ei, iar focul nu îi poate arde. [...]
Când ascultăm de porunca Mântuitorului, exemplul nostru va avea un răsunet mai mare decât cuvintele unei predici. Manifestarea cea mai eficientă a puterii adevărului se produce atunci când cei care mărturisesc a-l crede dau dovadă prin faptele lor că au credință. Cei care cred acest adevăr solemn ar trebui să aibă un astfel de spirit de sacrificiu, încât cel care se închină la bani să își simtă mustrată ambiția lumească. -- Schițe din istoria misiunilor externe ale adventiștilor de ziua a șaptea, 291-293.