Lumea și bisericile încalcă Legea lui Dumnezeu și trebuie să fie avertizate: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui.” Având în vedere un astfel de blestem care stă să cadă asupra celor care calcă Sabatul sfânt al lui Dumnezeu, nu ar trebui să manifestăm mai multă seriozitate și un zel mai mare? De ce suntem atât de indiferenți, atât de egoiști, atât de absorbiți de interesele trecătoare? Sunt interesele noastre diferite de cele ale lui Isus? A devenit adevărul prea tăios, se aplică el prea bine sufletului nostru și, asemenea ucenicilor lui Hristos care s-au simțit ofensați, ne-am întors în lumea jalnică de care aparțineam odată? Cheltuim bani în scopuri egoiste și ne satisfacem dorințele, în vreme ce oamenii mor din lipsă de cunoștință despre Isus și despre adevăr. Cât va mai continua această stare de lucruri?
Toți ar trebui să avem o credință vie -- o credință care lucrează prin dragoste și care curăță sufletul. Bărbații și femeile sunt gata să facă orice pentru a-și satisface eul, dar cât de puțini își doresc să facă ceva pentru Isus și pentru semenii lor care pier cu dorința de a afla adevărul! [...]
Investiți acum în banca cerului
Nu a sosit oare timpul de a începe să ne reducem cantitatea de bunuri materiale? Dumnezeu să vă ajute pe cei care puteți face acum ceva pentru a investi în banca cerului. Nu vă cerem un împrumut, ci un dar de bunăvoie -- o restituire a bunurilor care îi aparțin învățătorului și pe care vi le-a împrumutat. Dacă îl iubiți pe Dumnezeu mai presus de orice și dacă vă iubiți semenii ca pe voi înșivă, credem că veți oferi dovezi palpabile ale acestui lucru prin daruri de bunăvoie pentru lucrarea misionară. Sunt suflete ce trebuie salvate și e nevoie să conlucrăm cu Isus Hristos la mântuirea acestor suflete, pentru care El și-a dat viața. Domnul vă va binecuvânta prin roadele bune pe care le veți aduce pentru slava Sa. Fie ca același Duh Sfânt, care a inspirat Biblia, să ia în stăpânire inimile voastre, determinându-vă să iubiți Cuvântul Său, care este duh și viață! Fie ca El să vă deschidă ochii pentru a descoperi acțiunile Duhului lui Dumnezeu! Motivul pentru care religia este azi atât de pipernicită este acela că poporul Său nu trăiește practic tăgăduirea și jertfirea de sine. -- The Review and Herald, 8 ianuarie, 1889.
Amânarea ploii târzii
Marea revărsare a Duhului lui Dumnezeu, care luminează întregul pământ cu slava Sa, nu va veni până când nu vom avea un popor conștient, care știe din propria experiență ce înseamnă să lucrezi împreună cu Dumnezeu. Când vom avea o consacrare deplină, din toată inima, față de slujirea lui Hristos, Dumnezeu va recunoaște acest fapt prin revărsarea fără măsură a Duhului Său. Dar acest lucru nu se va întâmpla atâta timp cât marea parte a bisericii nu lucrează împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu nu poate revărsa Duhul Său atunci când egoismul și îngăduința de sine sunt atât de evidente. Când omul este dominat de acest spirit, atitudinea fui se poate rezuma prin cuvintele lui Cain: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?” -- The Review and Herald, 21 iulie, 1896.
Subordonați orice interes pământesc lucrării de mântuire
Dragii mei frați și dragele mele surori, Mă adresez vouă cu dragoste și blândețe. Orice interes pământesc trebuie subordonat marii lucrări de răscumpărare. Nu uitați că în viața urmașilor lui Hristos trebuie să se vadă aceeași consacrare și supunere a oricărei cerințe sociale și a oricărei prietenii pământești față de lucrarea lui Dumnezeu, așa cum s-a putut vedea în viața lui Hristos. Cerințele lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna de primă importanță. „Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” Viața lui Hristos este manualul nostru. Exemplul Său trebuie să ne inspire să depunem un efort neobosit, jertfindu-ne pentru binele altora. [...]
Fiecare capacitate a slujitorilor lui Dumnezeu trebuie exersată continuu pentru a aduce mulți fii și multe fiice la Dumnezeu. În lucrarea Sa, nu trebuie să existe indiferență sau egoism. Orice pas făcut dinspre tăgăduirea de sine spre îngăduința de sine, orice slăbire a rugăciunilor arzătoare pentru lucrarea Duhului Sfânt înseamnă a-i ceda foarte multă putere dușmanului. Hristos își cercetează biserica. Sunt atât de mulți cei a căror viață religioasă duce la condamnarea lor!
Dumnezeu ne cere ceea ce nu îi oferim -- o consacrare fără rezerve. Dacă fiecare creștin și-ar respecta angajamentul făcut atunci când L-a acceptat pe Hristos, nu ar mai pieri atât de multe suflete în păcatele lor. Cine va da socoteală pentru cei care au intrat în mormânt nepregătiți pentru întâlnirea cu Domnul lor? Hristos S-a oferit ca jertfă deplină pentru noi. Cu câtă ardoare a lucrat El pentru mântuirea păcătoșilor! Cât de neobosit era în efortul de a-și pregăti ucenicii pentru lucrare! și cât de puțin facem noi! Iar influența a ceea ce am făcut a fost mult diminuată și contracarată de ceea ce am lăsat nefăcut sau de ceea ce am început să facem, dar nu am dus niciodată la bun sfârșit, și de obiceiul de a fi nespus de indiferenți. Cât de mult am pierdut când nu ne-am străduit să facem lucrarea pe care am primit-o de la Dumnezeu! Creștini fiind, ar trebui să fim îngroziți de această realitate. -- The Review and Herald, 30 decembrie, 1902.
Spiritul de sacrificiu
Planul de Mântuire a fost întemeiat pe un sacrificiu atât de vast, de profund și de înalt, încât este incomensurabil. Hristos nu i-a trimis pe îngeri în această lume decăzută, ca El să poată rămâne în cer, ci El însuși a venit ca să ne poarte vina. El a devenit „om al durerii și obișnuit cu suferința” ; El însuși a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre. Astfel, Dumnezeu privește lipsa tăgăduirii de sine de care dau dovadă așa-zișii creștini drept o negare a numelui de creștin. Cei care pretind a fi una cu Hristos și care își satisfac dorințele egoiste după haine, mobilă luxoasă și scumpă și după hrană îmbelșugată sunt creștini doar cu numele. A fi creștin înseamnă a fi asemenea lui Hristos.
și totuși, cât de adevărate sunt cuvintele apostolului: „Toți umblă după foloasele lor și nu după ale lui Isus Hristos!” Mulți creștini nu au faptele corespunzătoare numelui pe care îl poartă. Ei se comportă de parcă nu ar fi auzit niciodată de planul de răscumpărare conceput pentru ei cu un preț infinit. Majoritatea oamenilor își doresc să-și facă un nume în lume, adoptă manierele și ritualurile ei și trăiesc în îngăduință de sine. Ei își urmează propriile ținte cu același entuziasm ca și lumea și astfel își lasă nefolosită capacitatea de a ajuta la ridicarea împărăției lui Dumnezeu. [...] La fel cum vântul geros al iernii ține pe loc sosirea primăverii, lucrarea iui Dumnezeu -- care ar trebui să înainteze cu o forță și cu o eficiență de zece ori mai mare -- este împiedicată din cauza unor așa-ziși oameni ai lui Dumnezeu care își însușesc banii ce ar trebui dedicați slujirii Sale. Deși ar trebui să fie puternică, biserica este slabă, fiindcă dragostea care se jertfește pe sine, manifestată de Hristos, nu este întrețesută în viața de zi cu zi. Din pricina faptelor ei, biserica și-a pierdut lumina și a privat pe milioane de oameni de Evanghelia lui Hristos. [...]
Cum pot cei pentru care Hristos a sacrificat atât de mult să se bucure mai departe de darurile Sale în mod egoist? Dragostea și renunțarea de sine manifestate de El sunt incomparabile, iar când această dragoste devine o parte din experiența urmașilor Săi, aceștia își vor identifica preocupările cu cele ale Răscumpărătorului lor. Ei se vor consacra Lui -- pe ei înșiși și averea lor -- și le vor întrebuința pe ambele potrivit cu nevoile cauzei Sale.
Isus nu așteaptă nimic mai mult din partea urmașilor Săi. Niciunui om care are ca obiectiv salvarea de suflete nu îi va fi greu să facă sacrificii. Aceasta este o lucrare individuală. Tot ce stă în puterea noastră de a oferi va ajunge în vistieria Domnului pentru a fi întrebuințat la vestirea adevărului, astfel ca solia venirii iminente a lui Hristos și cerințele Legii Sale să se facă auzite în toate zonele lumii. Pentru îndeplinirea acestei lucrări trebuie trimiși misionari.
Dragostea pentru Isus se va dezvălui în cuvinte și fapte. Împărăția lui Hristos va fi de primă importanță. Eul va fi așezat ca jertfă de bunăvoie pe altarul lui Dumnezeu. Oricine este cu adevărat unit cu Hristos va simți pentru oameni aceeași dragoste care L-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să-și părăsească tronul și autoritatea și să devină sărac pentru noi, pentru ca prin sărăcia Lui noi să ne îmbogățim. -- The Review and Herald, 13 octombrie, 1896.
Un apel către familiile consacrate
Dumnezeu le cere celor care cunosc adevărul să depună un efort personal. El le adresează familiilor creștine apelul de a merge în comunitățile care se află în întuneric și greșeală și în străinătate, ca să se familiarizeze cu un nou grup social și să lucreze cu înțelepciune și perseverență pentru cauza învățătorului. Pentru a răspunde la acest apel trebuie experimentat sacrificiul de sine.
În timp ce mulți așteaptă ca toate obstacolele să fie îndepărtate, în lume sunt suflete care.mor fără speranță și fără Dumnezeu. Mulți, foarte mulți, de dragul avantajelor pământești, de dragul acumulării cunoștințelor din domenii științifice, se aventurează în zone pline de boli contagioase și în țări în care cred că vor putea obține avantaje materiale. Dar unde sunt bărbații și femeile care s-ar muta împreună cu familiile lor în regiuni ce au nevoie de lumina adevărului, pentru ca exemplul lor să aibă o influență asupra celor care îi consideră reprezentanții lui Hristos?
Strigătul macedoneanului se face auzit în fiecare colț al lumii, iar oamenii spun: „Treci... și ajută-ne” dar de ce nu dă nimeni un răspuns hotărât? Mii de persoane ar trebui să se simtă constrânse de Duhul lui Hristos să urmeze exemplul Celui care și-a dat viața pentru omenire. De ce refuzați să depuneți eforturi hotărâte și să faceți sacrificii, pentru a le oferi învățătură celor care nu cunosc adevărul pentru acest timp? Marele Misionar a venit în lumea noastră și a mers înaintea noastră ca să ne arate modul în care ar trebui să lucrăm. Nimeni nu poate trasa un drum exact pentru cei care vor să fie martorii lui Hristos.
Cei care au mijloace financiare sunt responsabili de două ori mai mult, întrucât aceste mijloace le-au fost încredințate de Dumnezeu, iar ei trebuie să se simtă responsabili pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu în diversele ei ramuri. Faptul că adevărul îi leagă pe oameni de tronul lui Dumnezeu cu legăturile lui de aur ar trebui să îi inspire să lucreze cu toată energia pe care au primit-o de la Dumnezeu, să investească bunurile Domnului lor în zonele de dincolo de graniță, propagând cunoștința despre Hristos departe, „printre neamuri”.
Mulți dintre cei ce au primit de la Dumnezeu mijloace financiare cu care să binecuvânteze omenirea le-au lăsat să devină pentru ei o cursă, nu o binecuvântare pentru ei înșiși și pentru alții. Este posibil ca bunurile materiale date de Dumnezeu să devină o piatră de poticnire? Veți îngădui ca mijloacele încredințate de El -- pe care vi le-a dat ca să le investiți -- să vă îndepărteze de lucrarea lui Dumnezeu? Veți permite ca lucrurile ce v-au fost încredințate ca unor administratori cinstiți să vă diminueze influența și utilitatea, împiedicându-vă să lucrați împreună cu Dumnezeu? Vă veți îngădui să rămâneți acasă, pentru a strânge mijloacele încredințate de Dumnezeu, în loc să le depuneți în banca cerului? Nu puteți spune că nu există nimic de făcut, pentru că sunt foarte multe de făcut. Vă veți mulțumi să vă bucurați de confortul căminului vostru, fără să încercați să le spuneți sufletelor care pier cum pot obține locul pe care Hristos s-a dus să-l pregătească pentru cei care îl iubesc? Nu doriți să vă sacrificați averile pentru ca alții să poată obține moștenirea nemuritoare? -- The Review and Herald, iulie, 1896.