„Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug și teascurile tale vor geme de must.”
Acest verset ne învață că Dumnezeu, Dătătorul tuturor lucrurilor bune, are un drept asupra lor și că acest drept trebuie luat în considerare în primul rând, iar toți cei care îl respectă vor primi o binecuvântare specială.
Aici este prezentat un principiu care caracterizează modul în care Dumnezeu se raportează la oameni în toate situațiile. Domnul i-a așezat pe primii noștri părinți în Grădina Edenului. Toate lucrurile cu care i-a înconjurat erau menite să-i facă fericiți, iar El i-a îndemnat să îl recunoască drept Stăpân al acestora. În grădină, Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuți la vedere și plini de fructe gustoase, însă între aceștia a creat unul deosebit. Din toți ceilalți pomi, Adam și Eva puteau să mănânce cât doreau, însă din acesta Dumnezeu a zis: „Să nu mănânci.” Acesta era testul recunoștinței și loialității lor față de Dumnezeu.
La fel, Dumnezeu ne-a dăruit cea mal mare comoară a cerului în persoana lui Isus. Împreună cu El, ne-a dat toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm de ele. Roadele pământului, recoltele îmbelșugate, comorile de aur și argint sunt darurile Sale. Case și terenuri, hrană și îmbrăcăminte, El le-a dăruit oamenilor pe toate. Ca urmare, El ne cere să îl recunoaștem drept Dătător al tuturor lucrurilor și, din acest motiv, ne spune: Din toate lucrurile pe care le aveți, pun deoparte o zecime pentru Mine,în afara darurilor ce trebuie aduse de bunăvoie în vistieria Mea. Aceasta este măsura prevăzută de Dumnezeu pentru înaintarea lucrării de evanghelizare.
Acest plan de dăruire sistematică a fost conceput de Domnul Isus Hristos, care și-a dat viața pentru ca lumea să aibă viață. El, care a părăsit curțile cerești, care a renunțat la cinstea de a conduce oștirile cerești, care și-a înveșmântat divinitatea în umanitate pentru a înălța neamul omenesc decăzut, El, care de dragul nostru S-a făcut sărac pentru ca prin sărăcia Lui noi să devenim bogați, s-a adresat oamenilor și, în înțelepciunea Sa, le-a prezentat planul pentru susținerea celor care duc lumii solia Sa. -- The Review and Herald, 4 februarie, 1902.
Resursele de timp și de bani ale lui Dumnezeu
Exact același limbaj este folosit și atunci când se vorbește despre Sabat, și atunci când se prezintă legea cu privire la zecime: „Ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău.” Omul nu are nici dreptul, nici puterea de a înlocui ziua a șaptea cu ziua întâi. Deși poate pretinde că a făcut acest lucru, „totuși, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită.” Tradițiile și învățăturile oamenilor nu micșorează cerințele Legii divine. Dumnezeu a sfințit ziua a șaptea. Această perioadă de timp specificată, pusă deoparte de Dumnezeu însuși pentru închinare, continuă să rămână la fel de sacră azi ca și atunci când a fost sfințită de Creatorul nostru.
Tot la fel, zecimea din venitul nostru este „un lucru închinat Domnului.” Noul Testament nu mai precizează legea zecimii, la fel cum nu mai amintește nici de cea a Sabatului, întrucât se pornește de la premisa că ambele sunt valide, iar importanța lor spirituală profundă este explicată. [...] Deși ca popor căutăm să îi oferim cu fidelitate lui Dumnezeu timpul pe care I-a pus deoparte pentru El, să nu îi restituim oare acea parte din banii noștri asupra căreia are dreptul? -- The Review and Herald, 16 mai, 1882.
Zecime atât din bunurile materiale, cât și din resursele financiare
La fel ca Avraam, ei [credincioșii] trebuie să dea zecime din tot ceea ce dețin și din tot ceea ce primesc. Zecimea adusă cu credincioșie este partea Domnului. A o reține înseamnă a-L jefui pe Dumnezeu. Fiecare persoană ar trebui să aducă în vistieria Domnului zecimile și darurile, de bunăvoie și cu bucurie, deoarece, făcând astfel, este binecuvântată. Dacă reținem partea pe care ar trebui să l-o dăm lui Dumnezeu, nu suntem în siguranță. -- Manuscript 159, 1899.
Valabilă în ambele sisteme religioase: cel iudaic și cel creștin
Acesta [se face referire la experiența lui Avraam și a lui lacov de aducere a zecimii] era obiceiul patriarhilor și al profeților înainte de stabilirea evreilor ca națiune. Însă, când Israel a devenit o națiune distinctă, Domnul i-a dat o poruncă precisă referitoare la acest lucru: „Orice zeciuială din pământ fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.” Această lege nu avea să dispară odată cu orânduirile și cu darurile de jertfă care îl reprezentau pe Hristos. Atâta timp cât Dumnezeu are un popor pe pământ, cerințele Sale vor rămâne aceleași.
Zecimea din tot venitul nostru este a Domnului. El a pus-o deoparte pentru El însuși, pentru a fi întrebuințată în scopuri religioase. Este sfântă. El nu a acceptat nimic mai puțin în niciun sistem religios. Neglijarea sau amânarea acestei datorii va provoca dizgrația divină. Dacă toți cei ce mărturisesc a fi creștini ar aduce în mod cinstit zecimea la Dumnezeu, vistieria Sa ar fi plină. -- The Review and Herald, 16 mai, 1882.
Menită a fi o mare binecuvântare
Sistemul special al zecimii a fost întemeiat pe un principiu la fel de durabil ca Legea lui Dumnezeu. Acest sistem a fost o binecuvântare pentru israeliți, altminteri Dumnezeu nu li l-ar fi dat. El va fi tot o binecuvântare și pentru cei care îl duc mai departe, până la sfârșitul timpului. Tatăl nostru ceresc nu a inițiat planul binefacerii sistematice pentru a Se îmbogăți, ci pentru ca acesta să fie o mare binecuvântare pentru om. El a văzut că acest sistem al binefacerii era exact ceea ce avea omul nevoie. -- Testimonies for the Church 3:404, 405.
Nouă părți sunt mai valoroase decât zece
Mulți au compătimit soarta israeliților pentru că erau obligați să dăruiască sistematic, pe lângă faptul că aduceau anual daruri de bunăvoie. Dumnezeul cel atotînțelept știa cel mai bine ce sistem de daruri corespundea providenței Sale și i-a dat poporului Său porunci privitoare la acesta. S-a dovedit mereu că nouă părți sunt mai valoroase decât zece părți. -- Testimonies for the Church 3:546.
O schimbare remarcabilă față de vremea israeliților
Ar trebui să îi oferim mai întâi lui Dumnezeu partea Sa. În sistemul de daruri poruncit israeliților, li se cerea să-l aducă Domnului primele roade din tot ce primeau de la El, din turmele și cirezile lor, din roadele câmpului, din roadele livezilor sau din roadele viei; în caz contrar, trebuiau să le răscumpere înlocuindu-le cu ceva echivalent. Cât de diferită este situația în zilele noastre! Cerințele și poruncile Domnului, în cazul fericit în care li se acordă vreo atenție, sunt lăsate la urmă.Totuși lucrarea noastră are nevoie acum de zece ori mai multe mijloace financiare decât în timpul evreilor.
Marea misiune încredințată apostolilor era aceea de a merge în toată lumea și a predica Evanghelia. Aceasta ne arată extinderea lucrării și responsabilitatea crescută ce le revine urmașilor lui Hristos în zilele noastre. Dacă legea cerea zecimi și daruri cu mii de ani în urmă, cu cât mai mult sunt ele esențiale acum! Dacă cei bogați și cei săraci trebuiau să dea, potrivit sistemului iudaic, o sumă proporțională cu veniturile lor, acest lucru este de două ori mai important acum. -- Testimonies for the Church 4:474.