Sistemul zecimii există de dinainte de zilele lui Moise. Oamenilor li se cerea să îi ofere lui Dumnezeu daruri pentru scopuri religioase chiar de pe vremea lui Adam, dinainte să-i fie dat lui Moise un sistem explicit. Supunându-se poruncilor lui Dumnezeu, oamenii trebuiau să își manifeste prin daruri prețuirea față de îndurarea și binecuvântările pe care le primeau prin daruri. Acest lucru a continuat de-a lungul generațiilor și a fost dus mai departe de Avraam, care i-a dat zecime lui Melhisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt.
Același principiu exista și în zilele lui Iov. Când a ajuns la Betel, și lacov, fugar și fără niciun ban, s-a culcat noaptea singur, punându-și sub cap o piatră în loc de pernă și acolo i-a promis Domnului: „îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” Dumnezeu nu îi obligă pe oameni să dea. Ei trebuie să ofere totul de bunăvoie. El nu vrea ca vistieria Sa să fie umplută cu daruri aduse din obligație. -- Testimonies for the Church 3:393.
Pavel confirmă acest sistem
În prima lui scrisoare către biserica din Corint, Pavel le-a dat credincioșilor instrucțiuni referitoare la principiile generale ce stau la baza susținerii lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Scriind despre truda lui apostolică de dragul lor, el îi întreba:
Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Cine paște o turmă și nu mănâncă din roadele turmei? Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și legea? În adevăr, în legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară trebuie să are cu nădejde, și cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.
„Dacă am semănat printre voi darurile duhovnicești” , îi întreba apostolul, „mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos. Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie” (1 Corinteni 9, 7-14).
Apostolul se referea aici la planul pe care I-a făcut Domnul pentru întreținerea preoților care slujeau la templu. Cei care erau puși deoparte pentru această slujbă sfântă erau susținuți de frații lor, cărora le împărtășeau binecuvântări spirituale. „Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoți, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod” (Evrei 7, 5). Seminția lui Levi a fost aleasă de Domnul pentru slujbele sfinte care țineau de templu și de preoție. Despre preot s-a spus: „Pe el I-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate semințiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el și fiii lui, în toate zilele” (Deuteronom 18, 5). Domnul a cerut ca zecimea din tot venitul să fie considerată ca fiind a Lui. [...]
La acest plan pentru susținerea lucrării se referea Pavel când a spus: „Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.” Iar mai târziu, când îi scria lui Timotei, apostolul a zis: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (1 Timotei 5, 18) -- The Acts of the Apostles, 335.
Dreptul lui Dumnezeu asupra noastră
Dumnezeu are un drept asupra noastră și asupra a tot ceea ce avem. Acesta este de primă importanță în raport cu toate celelalte. În semn că îi recunoaștem acest drept, El ne îndeamnă să îi aducem o anumită parte din tot ceea ce primim de la El. Zecimea este această parte. Prin porunca Domnului, ea îi era dedicată încă din primele veacuri. [...]
Când I-a eliberat pe Israel din Egipt pentru a fi o comoară deosebită pentru El, Dumnezeu I-a învățat să aducă zecimea din tot ce avea pentru slujba de la tabernacul. Ea era un dar special pentru o lucrare specială. Tot ce mai rămânea îi aparținea tot lui Dumnezeu și trebuia folosit spre slava Sa. Însă zecimea era pusă deoparte pentru susținerea celor care slujeau la sanctuar. Ea trebuia luată din primele roade din tot venitul și, alături de daruri și de jertfe, asigura destule mijloace pentru susținerea lucrării Evangheliei din acea vreme.
Dumnezeu nu ne cere mai puțin decât îi cerea poporului Său din trecut. Darurile Sale pentru noi nu sunt mai puține, ci mai multe decât cele pe care le primea vechiul Israel. Lucrarea Sa are nevoie și va avea mereu nevoie de mijloace materiale. Marea lucrare misionară pentru salvarea sufletelor trebuie continuată și, prin zecime și daruri, Dumnezeu a oferit suficiente resurse. Intenția Sa este ca lucrarea de evanghelizare să fie susținută în întregime. El consideră că zecimea este a Lui și ea trebuie privită drept o resursă sfântă, ce trebuie adusă în vistieria Sa pentru binele cauzei Sale, pentru înaintarea lucrării Sale, pentru trimiterea mesagerilor Lui „în ținuturile care sunt dincolo” și până la marginile pământului.
Dumnezeu și-a întins mâna asupra tuturor lucrurilor, atât asupra omului, cât și asupra a tot ceea ce deține acesta, întrucât toate lucrurile sunt ale Lui. El spune: Eu sunt stăpânul lumii. Universul este al Meu și vă cer să aduceți pentru lucrarea Mea primele roade din tot ce v-am pus în mâini, prin binecuvântarea Mea. Cuvântul lui Dumnezeu afirmă: „Să nu pregeți să-Mi aduci pârga secerișului Tău.” „Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău,” El cere ca acest prinos să fie adus ca semn al loialității noastre față de El.
Noi îi aparținem lui Dumnezeu; suntem fiii și fiicele Sale -- suntem ai Lui prin faptul că ne-a creat și prin faptul că L-a dăruit pentru răscumpărarea noastră pe singurul Său Fiu născut. „Voi nu sunteți ai voștri. Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Mintea, inima, voința și sentimentele îi aparțin lui Dumnezeu; banii pe care îi cheltuim sunt ai Lui. Fiecare lucru bun pe care îl primim și de care ne bucurăm este un rod al binefacerii divine. Dumnezeu este Dătătorul generos al tuturor lucrurilor bune și dorește ca cel ce primește de ia El să recunoască darurile care îi împlinesc toate nevoile trupului și sufletului. Dumnezeu își cere doar partea Lui. Cea dintâi parte este a Lui și trebuie folosită ca o comoară încredințată nouă. Inima curățată de egoism va deveni sensibilă față de bunătatea și dragostea lui Dumnezeu și va simți îndemnul de a recunoaște pe deplin poruncile Sale drepte. -- The Review and Herald, 8 decembrie, 1896.