S-ar părea că spiritul zgârcit și egoist este cel care îi împiedică pe oameni să îi dea lui Dumnezeu ceea ce îi aparține. Domnul a încheiat cu oamenii un legământ special, care prevedea că ei vor pune deoparte cu regularitate o sumă destinată înaintării împărăției lui Hristos, iar El urma să-i binecuvânteze din belșug, până acolo încât să nu mai rămână loc pentru alte daruri. Dar dacă omul păstrează pentru el ceea ce îi aparține lui Dumnezeu, Domnul declară limpede: „Sunteți blestemați.”!...
Cei care își dau seama de dependența lor de Dumnezeu vor considera că trebuie să fie cinstiți cu semenii lor și, mai presus de toate, că trebuie să fie cinstiți cu Dumnezeu, de la care primesc toate binecuvântările vieții. Sustragerea de la îndeplinirea poruncilor clare ale lui Dumnezeu referitoare la zecimi și daruri este înregistrată în cărțile cerului sub numele de înșelăciune la adresa lui Dumnezeu.
Niciun om care nu e cinstit cu Dumnezeu sau cu semenii lui nu poate să prospere în mod real. Dumnezeul Preaînalt al cerului și al pământului zice: „Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăți, una mare și alta mică. Să n-ai în casa ta două feluri de efă, una mare și alta mică. Ci să ai o greutate adevărată și dreaptă, să ai o efă adevărată și dreaptă, pentru ca să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârșește o nedreptate este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” Prin profetul Mica, Domnul își exprimă din nou dezgustul față de necinste: „Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite și blestemata efa mică? Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă și greutăți strâmbe în sac? [...] De aceea și Eu te voi lovi cu suferință, te voi pustii pentru păcatele tale.” -- The Review and Herald, 17 decembrie, 1889.
Pacea conștiinței e pierdută
Când îi tratăm nedrept pe semenii noștri sau pe Dumnezeu, disprețuim autoritatea divină și ignorăm faptul că Hristos ne-a răscumpărat cu prețui vieții Sale. Lumea îl înșală pe Dumnezeu în proporții mari. Cu cât El le oferă mai mult, cu atât mai mult pretind oamenii că bogăția este a lor și că o vor folosi așa cum le place. Însă cei care se consideră urmașii lui Hristos vor adopta obiceiurile lumii? Să pierdem noi pacea conștiinței, comuniunea cu Dumnezeu și părtășia cu frații noștri fiindcă nu dorim să aducem pentru cauza Sa partea care I se cuvine?
Cei care pretind că sunt creștini să nu uite că întrebuințează banii pe care i-au primit de la Dumnezeu și că li se cere să respecte cu fidelitate poruncile Scripturii referitoare la acest subiect. Dacă inima voastră este cinstită față de Dumnezeu, nu veți folosi bunurile Sale în alte scopuri și nu le veți investi în planurile voastre egoiste. [...]
Frați și surori, dacă Domnul v-a binecuvântat cu bani, nu îi considerați ca fiind ai voștri. Socotiți-i ca fiind încredințați vouă de Dumnezeu și fiți corecți în returnarea zecimilor și a darurilor. Când v-ați luat un angajament, să fiți siguri că Dumnezeu așteaptă să îl îndepliniți cât mai curând posibil. Nu îi promiteți lui Dumnezeu o parte pentru ca apoi să o folosiți în scopuri personale, astfel ca rugăciunile voastre să nu devină o urâciune înaintea Lui. Tocmai această neglijare a datoriilor descoperite clar aduce întunericul asupra bisericii. -- The Review and Herald, 17 decembrie, 1889.
Nimic mai puțin decât sacrilegiu
Partea care a fost pusă deoparte în conformitate cu Scriptura, pentru că I se cuvine Domnului, constituie sursa financiară a Evangheliei și nu ne mai aparține. Când un om ia din vistieria lui Dumnezeu pentru a-și acoperi nevoile personale sau nevoile de zi cu zi ale altora, el nu comite nimic mai puțin decât un sacrilegiu. Unii s-au făcut vinovați de faptul că și-au însușit de pe altarul lui Dumnezeu ceea ce I-a fost dedicat în mod special. Toți credincioșii ar trebui să privească această chestiune într-o lumină corectă. Nimeni dintre cei care ajung la strâmtorare să nu ia banii consacrați scopurilor religioase ca să îi folosească pentru el însuși, liniștindu-și conștiința că îi va pune la loc cândva, în viitor. Cel mai bine ar fi să reducă cheltuielile în conformitate cu venitul, să își restrângă nevoile și să trăiască pe măsura posibilităților, decât să întrebuințeze banii Domnului pentru scopuri lumești. -- Testimonies for the Church 9:246, 247.