Îndrumările referitoare la daruri, date de Duhul Sfânt prin apostolul Pavel, conțin un principiu valabil și pentru zecime: „în ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui.” Se avea în vedere participarea părinților și a copiilor, fiind vizați și cei bogați, și cei săraci. „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.” Când punem deoparte daruri, trebuie să avem în vedere marea bunătate a lui Dumnezeu față de noi.
Ce moment mai potrivit putea fi ales pentru a pune deoparte zecimea și pentru a-l prezenta darurile lui Dumnezeu? În Sabat ne gândim la bunătatea Sa. Contemplăm lucrarea Sa de creație ca o dovadă a puterii Sale de a ne răscumpăra. Inimile noastre sunt pline de recunoștință față de marea Sa dragoste. și, înainte de a începe truda săptămânii, îi restituim ceea ce îi aparține și totodată îi oferim un dar care să ateste recunoștința noastră. În acest fel, acest obicei va fi o predică săptămânală prin care declarăm că Dumnezeu este proprietarul tuturor lucrurilor pe care le deținem și că ne-a numit administratori ai lor, spre slava Sa. Fiecare recunoaștere a obligației pe care o avem față de Dumnezeu ne va întări simțul răspunderii. Recunoștința se aprofundează pe măsură ce o exprimăm, iar bucuria pe care ne-o dă acest lucru înseamnă viață pentru suflet și trup. -- The Review and Herald, 4 februarie, 1902.
Mai întâi zecimea, apoi darurile
Problema darurilor nu este lăsată în seama imboldurilor noastre. Dumnezeu ne-a dat învățături clare în această privință. El a prevăzut zecimile și darurile ca pe o măsură a responsabilității noastre și dorește să I le oferim cu regularitate și sistematic. [...] Fiecare să-și examineze cu regularitate venitul, care este în întregime o binecuvântare de la Dumnezeu, și să pună deoparte zecimea ca un fond special, sacru, pentru Domnul. Acest fond nu trebuie în niciun caz să fie destinat vreunui alt scop; el trebuie destinat numai susținerii lucrării Evangheliei. După ce este pusă deoparte zecimea, să fie hotărâte și darurile, fiecare „după câștigul” lui. -- The Review and Herald, 9 mai, 1893.
Să împlinim în primul rând cerințele lui Dumnezeu
Dumnezeu nu numai că declară că zecimea îi aparține, ci ne spune și cum să o punem deoparte pentru EI: „Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău.” Aici nu ni se spune că trebuie să cheltuim banii pentru noi înșine și să îi aducem lui Dumnezeu ce mai rămâne, chiar dacă s-ar dovedi a fi o zecime cinstită. Partea lui Dumnezeu să fie pusă prima deoparte. -- The Review and Herald, 4 februarie, 1902.
Nu trebuie să îi dăruim ceea ce ne rămâne din venitul nostru, după ce ne-am satisfăcut toate nevoile reale ori imaginare, ci, înainte de a cheltui ceva, trebuie să punem deoparte ceea ce Dumnezeu a prevăzut că îi aparține.
Multe persoane ar da curs tuturor obligațiilor și datoriilor mărunte și l-ar lăsa lui Dumnezeu doar ultimele rămășițe, în cazul în care nu le-au cheltuit și pe acelea. În această situație, cauza Sa ar trebui să aștepte un moment mai convenabil. -- The Review and Herald, 16 mai, 1882.