Mustrarea, avertizarea și făgăduința Domnului sunt prezentate într-un limbaj limpede în Maleahi 3, 8: „Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: «Cu ce Te-am înșelat?» «Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime!» ”
Domnul cerului le cere celor cărora le-a oferit bunătățile Sale să îl pună la încercare. „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.”
Această solie nu și-a pierdut deloc puterea. Este la fel de actuală și importantă ca darurile iui Dumnezeu, care sunt mereu noi și neîntrerupte. Nu e dificil să ne înțelegem responsabilitatea în lumina acestei solii date prin sfântul profet al lui Dumnezeu. Nu suntem lăsați să ne poticnim în întuneric și neascultare. Adevărul este afirmat precis și poate fi înțeles cu claritate de toți cei care doresc să fie cinstiți înaintea lui Dumnezeu. O zecime din tot venitul nostru este a Domnului. El își așază mâna pe partea pe care a specificat să l-o restituim și ne spune: îți voi permite să folosești bunătățile Mele după ce vei pune deoparte zecimea și după ce vei veni înaintea Mea cu daruri.
Domnul cere să-l fie adusă zecimea în vistierie. Această parte să-l fie restituită cu precizie, cu onestitate și credincioșie. Pe lângă aceasta, El ne cheamă să-l aducem daruri. Nimeni nu este obligat să îi aducă Domnului zecimea și darurile. Dar, tot atât de sigur precum e cuvântul pe care ni l-a dat, Dumnezeu va cere cu dobândă ce îi aparține din mâna oricărei ființe umane. Dacă oamenii sunt necredincioși în a-l restitui lui Dumnezeu partea Sa, dacă ignoră porunca pe care le-a dat-o, ei nu vor primi multă vreme binecuvântarea a ceea ce El le-a încredințat. [...]
Domnul i-a dat fiecărui om o lucrare de făcut. Slujitorii Săi trebuie să acționeze împreună cu El. Dacă doresc, oamenii pot să refuze să fie în legătură cu Făcătorul lor. Pot refuza să se predea în slujba Sa și „să pună la schimbător” bunurile ce le-au fost încredințate. S-ar putea ca ei să nu reușească să cultive cumpătarea și tăgăduirea de sine și ar putea uita că Domnul le cere să îi restituie ceea ce le-a încredințat. Toți aceștia sunt ispravnici necredincioși, administratori corupți.
Un administrator corect va face tot ce îi stă în putință pentru a-l sluji lui Dumnezeu; singurul obiectiv ce îi va sta înainte va fi marea nevoie cu care se confruntă lumea. El își va da seama că solia adevărului trebuie răspândită nu numai celor din apropierea lui, ci și celor din zonele îndepărtate. Când oamenii cultivă acest spirit, dragostea de adevăr și sfințirea pe care le vor primi prin adevăr vor alunga zgârcenia, risipa și orice formă de necinste. -- The Review and Herald Supliment, 1 decembrie, 1896.
Un refuz îndrăzneț
„Înțeleg că declari și că nu ar trebui să dăm zecime. Fratele meu, scoate-ți încălțămintea din picioare, întrucât locul pe care stai este sfânt. Domnul a vorbit despre aducerea zecimii. El a spus: «Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea.» [...]
Nu cu mult timp în urmă am primit de la Domnul o lumină precisă în această privință, și anume că mulți adventiști de ziua a șaptea îl înșelau pe Dumnezeu în restituirea zecimilor și a darurilor și mi s-a arătat clar că Maleahi a descris situația exact așa cum este. Atunci, cum de îndrăznește cineva să gândească în sinea lui că ideea de a reține zecimile și darurile este de la Domnul? Fratele meu, unde te-ai îndepărtat de calea Domnului? O, întoarce-te din nou la calea cea dreaptă!” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 60.
Înșelându-L pe Dumnezeu
Dacă numele vostru este scris în registrul bisericii nu înseamnă automat și că sunteți creștini. Trebuie să aduceți darurile voastre pe altarul de jertfă, cooperând cu Dumnezeu în cea mai înaltă măsură, pentru ca El să dezvăluie frumusețea adevărului Său prin voi. Nu refuzați să îi dăruiți Mântuitorului vreun lucru. Totul îi aparține. Nu ați avea ce să îi dăruiți, dacă nu ați fi primit mai întâi de la El.
Egoismul a apărut și și-a însușit ceea ce îi aparține lui Dumnezeu. Aceasta este lăcomie, care, la rândul ei, înseamnă idolatrie. Oamenii acaparează ceea ce primesc de la Dumnezeu, ca și cum ei ar fi stăpânii, pentru a face ce le place. Când li se dă puterea de a strânge averi, ajung să creadă că ceea ce dețin le conferă valoare în ochii lui Dumnezeu. Aceasta este o capcană, o amăgire a lui Satana. Ce rost au fastul și etalarea? Ce obțin bărbații și femeile prin mândrie și îngăduință de sine? „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” Comoara pământească este efemeră. Numai prin Hristos putem câștiga bogățiile veșnice. Bogăția pe care o dă El este deosebit de valoroasă. Odată ce L-ați găsit pe Dumnezeu, sunteți extraordinar de bogați prin contemplarea comorii Sale. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
Puneți-vă întrebarea: Ce fac eu cu talanții Domnului? Vă găsiți în situația în care vi se aplică aceste cuvinte: „Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime”?
Trăim într-o vreme de privilegii solemne și de încredințări sfinte, o vreme în care ni se hotărăște soarta pentru viață sau pentru moarte. Să ne venim în fire. Voi, cei care ziceți că sunteți copii ai lui Dumnezeu, aduceți zecimile la casa vistieriei Sale! Aduceți daruri multe și cu bucurie, fiecare după câștigul lui! Amintiți-vă că Domnul v-a încredințat talanții, pe care trebuie să îi puneți cu sârguință „la schimbător” pentru El. De asemenea, amintiți-vă că slujitorul credincios nu-și atribuie niciun merit. Toată lauda și slava sunt ale Domnului: „Adu la Mine bănuțul tău.” Nu ai obține niciun profit, dacă mai întâi nu ai depune bani la bancă. Nu ai putea obține o dobândă, dacă nu ai avea un capital. Capitalul l-ai primit de la Dumnezeu. Succesul tranzacției vine de la El și Lui 1 se cuvine slava.
O, dacă toți cei care au cunoștință de adevăr ar asculta de acest adevăr! De ce sunt atât de orbiți cei care se află chiar pe pragul lumii veșnice? În general, nu există lipsă de bani printre adventiștii de ziua a șaptea. Însă, mulți adventiști de ziua a șaptea nu reușesc să înțeleagă responsabilitatea ce le revine de a coopera cu Dumnezeu și cu Hristos pentru mântuirea sufletelor. Ei nu manifestă față de lume marea preocupare pe care o are Dumnezeu față de păcătoși. Ei nu profită de oportunitățile ce li s-au oferit. Lepra egoismului a luat biserica în stăpânire. Domnul Isus Hristos va vindeca biserica de boala ei teribilă, dacă și ea va dori să fie vindecată. Remediul se găsește în capitolul 58 din Isaia. -- The Review and Herald, 10 decembrie, 1901.
O problemă gravă
Este un lucru grav acela de a-ți însuși bunurile Domnului și de a-L înșela pe Dumnezeu, fiindcă astfel capacitatea de percepție se pervertește și inima se împietrește. Ce stearpă este experiența religioasă și cât de întunecată este cunoștința celui care nu-L iubește pe Dumnezeu cu o dragoste curată,altruistă și care, prin urmare, nu reușește să-și iubească semenul ca pe sine însuși. [...]
Ultima mare zi le va dezvălui acestora și întregului Univers binele ce putea fi înfăptuit dacă nu și-ar fi satisfăcut înclinațiile egoiste, Înșelându-L astfel pe Dumnezeu cu zecimile și darurile lor. Ei ar fi putut să-și strângă comoara în banca cerului și ar fi putut să o păstreze în pungi care nu se învechesc. În schimb, ei au irosit-o pentru ei înșiși și pentru copiii lor, temându-se că Domnul le-ar putea lua banii sau influența, fiind în acest fel pierduți pentru totdeauna. Aceștia să înțeleagă ce consecințe îi așteaptă dacă rețin ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu. Slujitorul leneș, care nu pune la schimbător banii Domnului, pierde moștenirea veșnică din împărăția slavei. -- The Review and Herald, 22 ianuarie, 1895.
A-L înșela pe Dumnezeu este cea mai mare nelegiuire de care se poate face vinovat un om. Totuși acest păcat este răspândit pretutindeni. -- The Review and Herald, 13 octombrie, 1896.
Fiecare dolar este important
Vă veți însuși ceea ce îi aparține lui Dumnezeu? Veți păstra pentru voi suma de bani despre care Domnul spune că este a Lui? Dacă da, îl înșelați pe Dumnezeu și fiecare dolar păstrat pentru voi este notat în dreptul vostru în cartea cerului. -- The Review and Herald, 23 decembrie, 1890.
De ce unora nu le este oferită binecuvântarea
Frații și surorile mele, grăbiți-vă să îi aduceți lui Dumnezeu zecimea în mod cinstit și să îi aduceți și un dar de mulțumire cu bucurie! Mulți nu vor fi binecuvântați până nu vor restitui zecimea pe care și-au însușit-o. Dumnezeu vă așteaptă să răscumpărați trecutul. Mâna legii sfinte este așezată deasupra tuturor celor care se bucură de binefacerile lui Dumnezeu. Cei care au reținut zecimea să facă un calcul corect și să aducă la Domnul suma de care au privat lucrarea Sa. Dați-o înapoi și aduceți Domnului daruri de mulțumire! „Numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” Dacă recunoașteți că ați făcut rău prin faptul că v-ați însușit pe nedrept bunurile Sale și dacă vă pocăiți de bunăvoie și pe deplin, El vă va ierta nelegiuirea. -- The Review and Herald, 10 decembrie, 1901.
Întunericul adus în biserică
Unii nu reușesc să îi instruiască pe oameni cu privire la toată datoria ce le revine. Ei predică acea parte a credinței noastre care nu provoacă opoziția și nemulțumirea ascultătorilor lor, dar, în felul acesta, nu prezintă întregul adevăr. Oamenilor le place predica lor, însă există o lipsă de spiritualitate, întrucât cerințele lui Dumnezeu nu sunt împlinite. Poporul nu îi aduce zecimi și daruri, care îi aparțin. Această înșelare a lui Dumnezeu, practicată atât de cei bogați, cât și de cei săraci, aduce întunericul în biserici, iar pastorul care trudește împreună cu ei și care nu le arată voința clar descoperită a lui Dumnezeu este condamnat alături de ei, deoarece își neglijează datoria. -- The Review and Herald, 8 aprilie, 1884.
Nerestituirea este notată
Dumnezeu citește gândul lăcomiei din fiecare inimă care își propune să nu îi restituie partea Sa. Dumnezeu îi vede pe cei care, din egoism, neglijează să aducă zecimea și darurile la casa vistieriei, lehova, Domnul, înțelege totul. Așa cum înaintea Sa este scrisă o carte de amintire a celor care se tem de El și care se gândesc la Numele Său, tot la fel este păstrată o dovadă a celor care își însușesc darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu pentru a le întrebuința spre mântuirea sufletelor. -- The Review and Herald, 16 mai, 1893.
Marea pierdere a ispravnicului necredincios
Făgăduința pentru cei care îl cinstesc pe Dumnezeu cu averile lor mai există încă pe paginile sfinte. Dacă poporul Domnului ar fi ascultat cu credincioșie îndrumările Sale, făgăduința s-ar fi împlinit. Dar, când oamenii ignoră cerințele lui Dumnezeu ce le-au fost înfățișate cu claritate, Domnul le permite să meargă pe calea aleasă de ei și să culeagă roadele faptelor lor. Oricine își însușește partea pe care Dumnezeu a pus-o deoparte se dovedește a fi un administrator necinstit. El va pierde nu numai ce nu l-a restituit lui Dumnezeu, ci și partea ce i s-a încredințat pentru a fi a lui. -- The Review and Herald, 4 februarie, 1902.