Ca rezultat al întâlnirilor speciale din biserica__, s-a realizat un progres hotărât în ceea ce privește spiritualitatea, evlavia, binefacerea și lucrarea. S-au ținut cuvântări despre păcatul înșelării lui Dumnezeu cu zecimile și darurile. [...]
Mulți au mărturisit că nu au mai dat zecime de ani de zile. știm că Dumnezeu nu poate să îi binecuvânteze pe cei care îl înșală și că biserica trebuie să sufere consecințele păcatelor membrilor ei în parte. În registrele bisericii noastre sunt înscrise multe nume, și dacă toți l-ar aduce Domnului cu promptitudine și cu onestitate zecimea, care este partea Sa, casieria nu ar duce lipsă de bani. [...]
Pe măsură ce le era înfățișat păcatul înșelării lui Dumnezeu, oamenii au înțeles mai bine datoria și privilegiul ce le revine în această privință. Un frate a spus că nu a mai dat zecime de doi ani și că era deznădăjduit, dar, după ce și-a mărturisit păcatul, a început să aibă speranță. „Ce să fac?”, întreba el.
Eu i-am spus: „Trimite-i casierului bisericii o notă; așa este mai practic.”
El a fost de părere că ce îi cer este destul de ciudat, dar s-a așezat și a început să scrie: „Pentru valorile primite, îmi iau angajamentul să plătesc suma de__.” și-a ridicat privirea spre mine de parcă mi-ar fi spus: Este
aceasta forma potrivită de a-l scrie o scurtă scrisoare Domnului?
„Da” adăugă el, „pentru valorile primite. Nu am primit eu binecuvântările lui Dumnezeu zi de zi? Nu m-au ocrotit îngerii? Nu mi-a dat Domnul toate binecuvântările spirituale și materiale? Pentru valorile primite, îmi iau angajamentul să îi înmânez casierului bisericii suma de 571,50 dolari .” După ce a făcut tot ce ținea de el, era fericit. După câteva zile a luat această scrisoare și a dus zecimea ia casierie. De asemenea, de Crăciun a mai donat 125 de dolari.
Un alt frate a trimis o notă pentru suma de 1.000 de dolari, în speranța că o va plăti în câteva săptămâni, iar un altul a scris o notă pentru suma de 300 de dolari. -- The Review and Herald, 19 februarie, 1889.
Zecimea restantă este proprietatea lui Dumnezeu
Mulți au neglijat să fie cinstiți cu Făcătorul lor. Ei nu au reușit să pună deoparte zecimea săptămânal, așa că ea s-a acumulat, ridicându-se acum la o sumă mare, iar ei nu mai doresc să îndrepte lucrurile. Rețin această zecime restantă și o folosesc în scopuri personale. Însă ea este proprietatea lui Dumnezeu, pe care ei refuză să o depună în vistieria Sa. -- The Review and Herald, 23 decembrie, 1890.
Cei nepăsători să se revanșeze pentru necinstea lor
Cei care au ajuns să fie nepăsători și care rețin zecimile și darurile, să își amintească faptul că blochează calea, astfel că adevărul nu mai poate înainta spre zonele îndepărtate. Sunt datoare să apelez la poporul lui Dumnezeu să se revanșeze pentru necinstea din trecut și să-și aducă zecimea în mod cinstit. -- Manuscript 44, 1905.
Restituirea prin intermediul notelor de plată
Vineri dimineață am vorbit despre zecime. Acest subiect nu a fost prezentat bisericii așa cum trebuie, iar neglijența, împreună cu criza financiară, a determinat apariția unei scăderi însemnate față de nivelul zecimilor de anul trecut. Cu ocazia acestei conferințe, subiectul a fost dezbătut cu grijă în fiecare întâlnire. [...]
Un frate, un om cu influență, delegat din Tasmania, a venit la mine și mi-a spus: „Mă bucur că v-am auzit astăzi vorbind despre zecime. Nu știam că este o chestiune atât de importantă. Nu îndrăznesc să o mai neglijez,” Acum el socotește suma la care se ridică zecimea ce trebuie să o dea pentru ultimii douăzeci de ani și spune că o va restitui în întregime cât mai curând posibil, întrucât nu-și poate îngădui ca la Judecată să vadă în cărțile din ceruri că L-a înșelat pe Dumnezeu.
O soră care venea din biserica din Melbourne a adus 11 lire [54 de dolari] ca zecime restantă, pe care nu înțelesese că era de datoria ei să o dea. Pe măsură ce au primit lumina, mulți au făcut mărturisiri privitoare la datoria ce o aveau față de Dumnezeu și și-au exprimat hotărârea de a o îndeplini. [...] Le-am propus să-și aducă la casierie note de plată în care să promită că vor da zecimea întreagă și corectă de îndată ce vor obține banii necesari. Mulți dădeau din cap aprobator și am încrederea că anul viitor nu vom avea o casierie goală ca acum. -- Manuscript 4, 1893.
Palizi la gândul că au reținut zecimea
Prea mulți oameni au pierdut spiritul de jertfire de sine! Ei și-au îngropat banii în averile trecătoare. Unii oameni binecuvântați sunt puși de Dumnezeu la încercare, ca să vadă cum vor reacționa ei față de privilegiile primite. Ei au reținut zecimile și darurile, iar datoria lor față de Domnul, Dumnezeul oștirilor a devenit atât de mare, încât se îngălbenesc la gândul că trebuie să îi înapoieze Domnului ceea ce îi aparține -- o zecime corectă. Fraților, grăbiți-vă, acum aveți ocazia să fiți onești cu Dumnezeu! Nu amânați! -- General Conference Daily Bulletin, February 28, 1893.
Înainte de noul an
Ce se poate spune despre modul cum v-ați administrat banii? L-ați înșelat pe Dumnezeu cu zecimile și darurile în anul care a trecut? Priviți la cămările voastre pline, la pivnițele pline de bunătăți, pe care vi le-a dat Domnul, și întrebați-vă dacă l-ați înapoiat Dătătorului ceea ce îi aparține! Dacă L-ați înșelat pe Domnul, restituiți-l partea cuvenită! Pe cât posibil, îndreptați-vă trecutul și apoi rugați-L pe Mântuitorul să vă ierte! Îi veți înapoia Domnului ceea ce îi aparține, înainte ca acest an să treacă în veșnicie, cu povara păcatelor lui? -- The Review and Herald, 23 decembrie, 1902.
Restituirea însoțită de pocăință
Dacă a existat din partea voastră o neglijență în a-l înapoia Domnului ceea ce îi aparține, pocăiți-vă din suflet și restituiți ceea ce sunteți datori, ca să nu vină asupra voastră blestemul Său. [...] După ce ați făcut ce ține de voi, fără să mai rețineți nimic din ceea ce îi aparține Făcătorului vostru, puteți să îl rugați să vă asigure resursele prin care să transmiteți lumii solia adevărului. -- The Review and Herald, 20 ianuarie, 1885.
Loialitatea lui Iacov
Iacov a făcut un legământ [Geneza 28, 20-22] pe când era înviorat de rouă câmpului și întărit de prezența și asigurarea lui Dumnezeu. După ce slava Domnului dispăruse, el a fost supus ispitelor, ca orice om din vremea noastră, dar a fost fidel legământului său și nu a nutrit gândul că ar putea fi scutit de angajamentul pe care și-l luase. Ar fi putut să argumenteze la fel ca și oamenii de azi că acea descoperire nu fusese decât un vis, că era extrem de emoționat când a făcut acel legământ și că, prin urmare, nu trebuia să îl respecte. Dar el nu a procedat astfel.
De-abia după mulți ani a îndrăznit lacov să se reîntoarcă în țara lui, însă atunci și-a plătit datoria față de Domnul lui. Devenise un om bogat și o mare parte din avere a trecut din posesia lui în vistieria Domnului.
Mulți oameni din vremea noastră eșuează acolo unde lacov a avut succes. Cei care au primit de la Domnul o sumă mare au cea mai puternică tendință de a o reține, fiindcă trebuie să îi ofere Domnului o sumă corespunzătoare cu venitul lor. lacov a dat zecime din tot ce avea, apoi a mărturisit că a întrebuințat zecimea și l-a dat Domnului profitul ce îl obținuse de pe urma a ceea ce folosise în interes personal în timpul petrecut într-o țară păgână, când nu putuse să dea ce promisese. Era vorba de o sumă mare, dar nu a ezitat; nu putea să se considere stăpân peste ceea ce îi făgăduise lui Dumnezeu, ci a recunoscut că îi aparținea Domnului.
Suma cerută este proporțională cu suma primită. Cu cât este mai mare capitalul încredințat, cu atât mai valoros va fi darul care îl cere Dumnezeu să îi fie restituit. Dacă un creștin are 10 sau 20 de mii de dolari, cerințele lui Dumnezeu îi impun nu numai să dea partea cuvenită, conform sistemului zecimii, ci să aducă înaintea Domnului darurile pentru păcat și darurile de mulțumire. -- Testimonies for the Church 4:466, 467.
Rugăciunea nu înlocuiește darea zecimii
Rugăciunea nu are menirea de a produce o schimbare la Dumnezeu; ea ne aduce pe noi în armonie cu Dumnezeu. Ea nu înlocuiește datoria. Rugăciunea înălțată des și cu ardoare nu va fi primită de Dumnezeu ca înlocuitor al zecimii. Rugăciunea nu ne va plăti datoriile ce le avem față de Dumnezeu. -- Messages to Young People, 248.
Înainte de a fi prea târziu
Nu va mai fi mult până la încheierea timpului de probă. Dacă nu îi slujiți Domnului acum cu loialitate, cum veți privi raportul în care este trecută necredincioșia voastră? Nu peste mult timp, se va face un apel pentru reglarea conturilor și veți fi între ba ți. -- „Cât îi datorezi Domnului meu?” Dacă ați refuzat să fiți cinstiți cu Dumnezeu, vă rog stăruitor să vă gândiți la deficitul ce îl aveți și, dacă e posibil, să reparați pierderea. Dacă acest lucru nu e posibil, rugați-vă cu părere de rău și cu umilință ca Dumnezeu să vă ierte marea datorie, în Numele lui Hristos. Începeți acum să acționați creștinește. Nu mai aduceți nicio scuză pentru faptul că nu ați reușit să îi dați Domnului ceea ce îi aparține. Acum, cât glasul scump al milei se mai face auzit, cât nu este încă prea târziu să îndreptați greșelile, cât ni se spune „astăzi” dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile. -- The Review and Herald, Suplement, 1 decembrie, 1896.