Cei care sunt angajați ca pastori au o responsabilitate solemnă, care este în mod straniu neglijată. Unora le place să predice, dar nu depun niciun efort personal pentru biserici. Există o mare nevoie de instruire în privința datoriilor față de Dumnezeu, mai ales referitor la aducerea unei zecimi cinstite. Pastorii noștri s-ar simți profund nedreptățiți dacă nu ar fi plătiți cu promptitudine pentru lucrarea lor, dar țin ei seama de faptul că trebuie să fie hrană în casa lui Dumnezeu pentru susținerea lucrătorilor? Dacă nu reușesc să-și îndeplinească întreaga responsabilitate de instruire a credincioșilor de a fi cinstiți în a-l da lui Dumnezeu ceea ce Ii aparține, va fi o lipsă de bani în casierie, care va împiedica înaintarea lucrării lui Dumnezeu.
Păzitorul turmei lui Dumnezeu ar trebui să se achite conștiincios de responsabilitatea lui. Dacă, din cauza faptului că nu îi face plăcere, o va lăsa altcuiva să o împlinească, el se va dovedi a fi un lucrător necredincios. Să citească în Maleahi cuvintele Domnului, care își acuză poporul că îl înșală pe Dumnezeu prin reținerea zecimilor. Dumnezeul cel puternic declară: „Sunteți blestemați” (Maleahi 3, 9). Atunci când cel care slujește prin cuvânt și învățătură observă că poporul merge pe o cale care îi va aduce blestemul, va putea el să își neglijeze datoria de a oferi învățături și avertizări? Fiecare membru al bisericii trebuie învățat să dea zecime în mod conștiincios și corect. -- Testimonies for the Church 9:250, 251.
Instruirea noilor convertiți
Lucrătorul nu trebuie să lase nefăcută o parte din activitate din cauza faptului că o consideră dezagreabilă , gândindu-se că o va împlini pastorul ce va veni după ei. Când se întâmplă așa, și un alt pastor îl înlocuiește pe cel dintâi, prezentându-i poporului lui Dumnezeu cerințele Sale, unii se retrag, spunând: „Pastorul care ne-a făcut cunoscut adevărul nu ne-a spus despre aceste lucruri.” și se supără din cauza cuvântului. Unii refuză să accepte sistemul zecimii, se îndepărtează și nu mai merg împreună cu cei care cred și iubesc adevărul. Când li se prezintă alte versete, ei răspund: „Nu așa am fost învățați” și ezită să meargă mai departe. Cât de bine ar fi fost dacă primul sol al adevărului i-ar fi instruit consecvent pe acești convertiți cu privire la toate problemele esențiale, chiar dacă prin truda lui s-ar fi alăturat bisericii mai puțini oameni! Dumnezeu ar fi mai mulțumit să aibă șase oameni convertiți complet la adevăr decât șaizeci așa-ziși convertiți.
Activitatea pastorului cuprinde și instruirea celor ce acceptă adevărul prin truda lui, pe care trebuie să îi învețe cu privire la aducerea zecimii în casa vistieriei, ca o recunoaștere a dependenței lor de Dumnezeu. Noii convertiți ar trebui să fie pe deplin lămuriți în ceea ce privește datoria de a-l înapoia Domnului ceea ce îi aparține. Porunca de a da zecime este atât de clară, încât nu există nicio scuză pentru ignorarea ei. Cel care neglijează să ofere învățătură în această privință nu își îndeplinește cea mai importantă parte a lucrării ca re îi revine.
De asemenea, pastorii trebuie să îi ajute pe oameni să înțeleagă că e important să poarte poverile altora care sunt implicați în lucrarea lui Dumnezeu. Nimeni nu este exceptat de la lucrarea de dăruire. Oamenii trebuie învățați că fiecare departament al lucrării lui Dumnezeu le solicită sprijinul și preocuparea. Marele câmp misionar ne stă înainte, și acest subiect trebuie prezentat cu insistență iar și iar. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu cei care ascultă, ci cei care împlinesc cuvântul vor obține viața veșnică. În același timp, ei trebuie învățați că cei care se împărtășesc cu harul lui Hristos trebuie nu numai să contribuie cu averile lor la înaintarea adevărului, ci și să se predea pe ei înșiși lui Dumnezeu, fără rezervă. -- Gospel Workers, 369-371.
Datoria pastorului
Biserica să numească pastori sau prezbiteri consacrați Domnului Isus, iar aceștia să aibă grijă să fie aleși slujbași care să se ocupe cu credincioșie de lucrarea de strângere a zecimilor. Dacă pastorii demonstrează că nu sunt potriviți pentru sarcina lor, dacă nu reușesc să prezinte bisericii importanța restituirii părții lui Dumnezeu, dacă nu au grijă ca slujbașii aflați în subordinea lor să fie corecți și ca zecimea să fie adunată, pastorii se află într-un pericol serios. Ei neglijează un aspect care determină binecuvântarea sau blestemul asupra bisericii. Ar trebui eliberați din responsabilitatea lor și ar trebui verificați și încercați alții în locul lor.
Solii Domnului trebuie să aibă grijă ca aceste cerințe să fie împlinite cu mare atenție de membrii bisericii. Dumnezeu spune că trebuie să fie hrană în casa Lui, dar dacă banii din casierie sunt sustrași, dacă se consideră că e corect ca oamenii să întrebuințeze zecimea după bunul plac, Domnul nu poate oferi binecuvântare. El nu îi poate sprijini pe cei care cred că pot face ce vor cu ceea ce îi aparține lui Dumnezeu. -- The Review and Herlad, Suplement, 1 decembrie, 1896.
Responsabilitatea slujbașilor bisericii
Este de datoria prezbiterilor și a slujbașilor bisericii să instruiască poporul cu privire la acest subiect și să pună lucrurile în ordine. Ca lucrători împreună cu Dumnezeu, slujbașii bisericii trebuie să înțeleagă temeinic această problemă descoperită clar. Pastorii înșiși trebuie să îndeplinească cu strictețe și în detaliu poruncile Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care dețin poziții de încredere în biserică nu trebuie să fie neglijenți, ci trebuie să aibă grijă ca membrii să își îndeplinească această datorie cu credincioșie. [...] Prezbiterii și slujbașii bisericii să urmeze îndrumările din Cuvântul Sacru și să îi sfătuiască pe membri cu privire la necesitatea de a-și împlini juruințele și de a-și aduce zecimile și darurile. -- The Review and Herald, 17 decembrie, 1889.
Cei săraci să fie învățați să fie darnici
Deseori, printre cei care primesc adevărul se numără și săracii acestei lumi. Cu toate acestea, ei nu trebuie să facă din sărăcia lor o scuză pentru neglijarea datoriilor ce le revin, dacă țin seama de lumina prețioasă ce le-a fost dată. Ei nu ar trebui să îngăduie ca sărăcia să îi împiedice să își adune o comoară în ceruri. Binecuvântarea ce se află la dispoziția celor bogați se află și la dispoziția lor. Dacă sunt corecți în administrarea puținului pe care îl au, comoara lor din cer se va mări corespunzător cu loialitatea lor. Motivația cu care lucrează, nu cantitatea, este cea care hotărăște valoarea darului lor înaintea cerului. -- Gospel Workers, 222.