Cercetăm noi personal Cuvântul lui Dumnezeu cu atenție și cu rugăciune, ca să nu ne îndepărtăm de învățăturile și de cerințele lui? Domnul nu ne va privi cu plăcere dacă reținem ceva, puțin sau mult, din ceea ce trebuie să îi înapoiem. Dacă dorim să cheltuim banii pentru a ne satisface pretențiile, să ne gândim la binele pe care l-am putea face cu banii respectivi. Să punem deoparte pentru Domnul sume mici și mari, pentru ca lucrarea să poată fi începută în zone noi. Dacă vom cheltui în mod egoist banii, care sunt atât de necesari, Domnul nu ne va binecuvânta și nu va putea să ne aducă lauda Sa.
Ca ispravnici ai harului lui Dumnezeu, noi administrăm banii Domnului. Este important, foarte important pentru noi să fim întăriți zi de zi prin harul Său bogat, să ni se dea capacitatea de a înțelege voia Sa și să fim găsiți credincioși și în lucrurile mici, și în cele mari. Când experimentăm acest lucru, slujirea lui Hristos va deveni pentru noi o realitate. Dumnezeu cere de la noi acest lucru, iar noi ar trebui să ne manifestăm recunoștința, pentru ceea ce a făcut El pentru noi, înaintea îngerilor și înaintea oamenilor. Ar trebui să reflectăm bunătatea lui Dumnezeu față de noi, prin laudă și prin fapte de îndurare față de ceilalți. [...]
Înțeleg toți membrii bisericii că tot ceea ce au li s-a oferit pentru a fi întrebuințat și valorificat spre slava lui Dumnezeu? Dumnezeu ține o socoteală strictă în dreptul fiecărei ființe umane din această lume. Iar când vine ziua încheierii socotelilor, ispravnicul credincios nu-și atribuie niciun merit. El nu spune „polul meu” ci „polul Tău a mai adus” încă alți poli. El știe ca, dacă nu i s-ar fi încredințat darul respectiv, nu ar fi putut obține un profit. El consideră că, împlinindu-și conștiincios atribuțiile de administrator, nu a făcut altceva decât să-și facă datoria. Capitalul era de la Domnul și, prin puterea Sa, a reușit să îl valorifice cu succes. Doar a Numelui Său să fie slava! Fără capitalul încredințat, el știe că ar fi putut ajunge la ruină veșnică.
Aprobarea din partea Domnului este primită aproape cu surprindere; este foarte neașteptată. Dar Hristos îi spune: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” -- The Review and Herald, 12 septembrie, 1899.
Cum își pune Dumnezeu administratorii la încercare
Cât de înclinat este omul să se atașeze de lucrurile pământești! Atenția lui este absorbită de case și de terenuri, iar datoria față de semenul său este neglijată. Propria lui mântuire este considerată o chestiune lipsită de consecințe importante, iar cerințele lui Dumnezeu sunt uitate. Oamenii se agață de comorile pământești cu atâta tenacitate, de parcă ar putea să le păstreze pentru totdeauna. Se comportă ca și cum ar crede că au dreptul să facă ce le place cu mijloacele lor financiare, fără să țină cont de porunca Domnului și de nevoile posibile ale semenilor lor.
Ei uită că toate lucrurile despre care spun că le aparțin le-au fost doar încredințate. Ei sunt administratorii harului lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat această comoară ca să-i pună la încercare, ca să-și demonstreze atitudinea față de cauza Sa și ca să-și arate intențiile față de El. Ei administrează banii Domnului nu numai pentru această viață, ci și pentru veșnicie, iar folosirea corectă sau abuzul talanților lor va hotărî poziția și sarcinile ce li se vor încredința în lumea viitoare. -- The Review and Herald, 14 februarie, 1888.
O problemă care ține de practică
Ideea administrării banilor și a bunurilor ar trebui să aibă pentru poporul lui Dumnezeu o importanță practică. [...] Faptul de a aduce daruri le va da viață spirituală miilor de persoane care pretind a mărturisi adevărul și care se plâng că se află în întuneric. Ei se vor transforma din închinători egoiști și lacomi ai lui Mamona, în conlucrători serioși și credincioși ai lui Hristos pentru salvarea păcătoșilor. -- Testimonies for the Church 3:387.
În locul Stăpânului
Slujitorul se identifică de obicei cu stăpânul lui. El își acceptă îndatoririle de ispravnic și trebuie să acționeze în locul stăpânului, făcând ceea ce ar face acesta, dacă ar fi fost prezent. Preocupările stăpânului devin preocupările lui. Poziția de administrator este una de încredere, întrucât stăpânul îi acordă acestuia încredere. Dacă în vreun aspect acționează în mod egoist și întrebuințează în scopuri personale profitul obținut prin investirea bunurilor Domnului, el trădează încrederea ce i s-a acordat, -- Testimonies for the Church 9:246.
Folosirea egoistă a bogățiilor dovedește necredincioșia ispravnicului față de Dumnezeu și îl condamnă ca fiind nepotrivit pentru cele ce îi vor fi încredințate în ceruri. -- Testimonies for the Church 6:391.