Dumnezeu nu constrânge pe nimeni să îl iubească și să respecte Legea Sa. Prin planul de răscumpărare, El le-a arătat oamenilor o dragoste indescriptibilă. El ne-a dăruit comorile înțelepciunii Sale și ne-a oferit cel mai valoros dar al cerului pentru a ne determina să îl iubim și să fim în armonie cu voința Sa. Dacă refuzăm o astfel de dragoste și dacă nu îl vom invita să ne conducă, ne îndreptăm singuri spre ruină, iar în cele din urmă vom îndura moartea veșnică.
Dumnezeu vrea ca inima noastră să îi slujească plină de bucurie. El ne-a dat capacitatea de a raționa, ne-a înzestrat cu talanții puterii, banilor și influenței, pentru a-i folosi spre binele omenirii, ca să putem manifesta spiritul Său înaintea lumii. Oportunități și privilegii prețioase ne sunt puse la dispoziție și, dacă le neglijăm, îi înșelăm pe ceilalți și pe noi înșine și îl dezonorăm pe Făcătorul nostru. Ar fi bine ca în Ziua Judecății să nu fim trași la răspundere pentru șansele ratate și privilegiile neglijate. Interesul nostru veșnic depinde de îndeplinirea cu sârguință a datoriei prezente, prin valorificarea talanților pe care ni i-a încredințat Dumnezeu pentru salvarea sufletelor. [...]
Poziția și influența noastră în societate, oricât ar fi ele de apreciate, nu trebuie să devină o scuză pentru folosirea greșită a resurselor Domnului. Binecuvântările speciale de ia Dumnezeu ar trebui să ne stimuleze să îi slujim Lui cu toată inima și cu toată dragostea, însă mulți dintre cei care sunt binecuvântați în acest fel îl uită pe Dătător și devin nechibzuiți, sfidători și risipitori. Ei îl dezonorează pe Dumnezeul cerului și exercită o influență care aduce blestemul și nimicirea asupra celor cu care se asociază. Ei nu caută să ușureze suferințele celor în nevoie. Nu contribuie la zidirea lucrării lui Dumnezeu. Ei nu caută să îndrepte greșelile celor neștiutori, să ia apărarea văduvei și a orfanului sau să facă dovada unui caracter nobil înaintea celor mari și a celor mici, manifestând un spirit de bunăvoință și virtute. Dimpotrivă, ei își asupresc angajații, le opresc prin înșelăciune plata cuvenită pentru muncă, îi amăgesc pe cei naivi, jefuiesc văduvele și își adună o comoară pătată cu sângele acestora. Ei vor trebui să dea socoteală înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Acești oameni nu împlinesc voia Tatălui din cer și vor auzi porunca aspră: „Depărtați-vă de la Mine, voi, toți care lucrați fărădelege.” -- The Review and Herald, 14 februarie, 1888.
Dezvăluiri uimitoare
Ce dezvăluiri vor fi făcute în Ziua Judecății! Se va constata că mulți dintre cei care s-au numit creștini nu L-au slujit pe Dumnezeu, ci pe ei înșiși. Eul a fost principala lor preocupare; slujirea de sine a fost lucrarea lor de o viață. Trăind pentru satisfacerea sinelui și pentru un cât mai mare câștig personal, ei și-au denaturat și și-au diminuat capacitățile și puterile ce le-au fost încredințate de Dumnezeu. Nu au fost cinstiți cu Dumnezeu. Viața lor a însemnat o lungă înlănțuire de înșelăciuni. Aceștia se plâng acum în fața lui Dumnezeu și a semenilor, spunând că nu sunt apreciați și binecuvântați așa cum cred ei că ar trebui să fie. Însă necredincioșia lor va fi dată în vileag în acea zi în care Domnul va judeca toate cazurile. El va reveni „și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-l slujește.”
În ziua aceea, vor fi dezamăgiți cei care cred că Dumnezeu va accepta daruri neînsemnate și o slujire fără tragere de inimă. Dumnezeu nu își va pune pecetea pe lucrarea niciunui om, fie el mare sau mic, bogat sau sărac, dacă nu este făcută cu toată inima, cu credincioșie și din dorința de a-L lăuda pe Dumnezeu. Dar cei care au făcut parte din familia lui Dumnezeu de pe pământ, care s-au străduit să aducă onoare Numelui Său, au câștigat o experiență care îi va face împărați și preoți ai lui Dumnezeu; ei vor fi primiți ca slujitori credincioși. Lor le vor fi adresate cuvintele: „Bine, rob bun și credincios..., intră în bucuria stăpânului tău.” -- The Review and Herald, 5 ianuarie, 1897.
Nu vorbe, ci fapte
Când cazurile tuturor oamenilor ajung înaintea lui Dumnezeu, nu este pusă niciodată întrebarea „Ce convingeri au spusei că au?” ci „Ce au făcut ei? Sunt împlinitori ai Cuvântului? Au trăit pentru ei înșiși? Ori s-au deprins cu fapte de binefacere, de bunătate și de dragoste, punându-i pe alții pe primul loc și lăsându-se pe ei la urmă, pentru ca alții să fie binecuvântați?”
Dacă raportul arată că astfel a fost viața lor, că au fost caracterizați de blândețe, renunțare la sine și bunătate, vor primi binecuvântata asigurare și aprobare din partea lui Hristos: „Bine..., veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”
Hristos a fost întristat de evidenta noastră dragoste de sine și de indiferența față de necazurile și de nevoile celorlalți. -- The Review and Herald, 13 iulie, 1886.
Făgăduința făcută ispravnicului credincios
Este foarte important să-ți arunci pâinea pe ape. Aceasta înseamnă să oferi continuu daruri. Dumnezeu va asigura mijloace astfel încât administratorul credincios căruia i-au fost încredințate să aibă din belșug din toate lucrurile și să poată împlini orice faptă bună. „După cum este scris: «A împrăștiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.» Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre” (2 Corinteni 9, 9.10). Domnul va purta de grijă seminței semănate cu mâna plină și darnică. Acela care se îngrijește să îi dea sămânță lucrătorului Său îi va da acestuia și ceea ce îl va ajuta să coopereze cu Dătătorul seminței. -- Testimonies for the Church 9:132.