Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

Capitolul 31

șiretlicurile lui Satana

[AUDIO]

Pe măsură ce poporul lui Dumnezeu se apropie de necazurile zilelor din urmă, Satana se consultă cu consecvență cu îngerii lui pentru a pune la cale un plan prin care credința poporului credincios să fie zădărnicită. El vede că bisericile cu renume sunt deja adormite prin puterea lui amăgitoare. Prin raționamente false și prin minuni înșelătoare, el poate să le țină mai departe sub control. De aceea, își trimite îngerii cu capcanele lor la cei care așteaptă a Doua Venire a lui Hristos și care se străduiesc să țină poruncile lui Dumnezeu.

Marele înșelător spune: „Trebuie să avem grijă la cei care atrag atenția poporului la Sabatul lui lehova. Ei îi vor determina pe mulți să înțeleagă cerințele Legii lui Dumnezeu, iar aceeași lumină care descoperă adevăratul Sabat descoperă și slujirea lui Hristos din Sanctuarul ceresc și arată că ultima lucrare pentru mântuirea omului se află în desfășurare. țineți în întuneric mintea poporului până la încheierea lucrării și vom reuși să luăm în stăpânire și lumea, și biserica. [...]

Duceți-vă, împovărați-i cu grijile acestei vieți pe cei care dețin terenuri și bani. Înfățișați-le lumea în cea mai atrăgătoare lumină, ca să-și strângă comoara aici și ca să se atașeze de lucrurile pământești. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să-i împiedicăm pe cei care lucrează pentru cauza lui Dumnezeu să obțină mijloace care ar putea fi folosite împotriva noastră. Să păstrăm banii la noi. Cu cât vor strânge mai mulți bani, cu atât mai multe pagube vor produce împărăției noastre, îndepărtându-i de la noi pe supușii noștri?Determinați-i să le pese mai mult de bani decât de zidirea împărăției lui Hristos și de răspândirea adevărului pe care noi îl urâm. Atunci nu va mai trebui să ne fie teamă de influența lor, căci știm că fiecare persoană egoistă și lacomă va cădea sub puterea noastră și, în final, se va despărți de poporul lui Dumnezeu.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 472-474.

Mai mult decât pierdere pământească

Satana este arhiamăgitorul. Rezultatele cedării în fața ispitelor lui sunt mai grave decât orice pierdere pământească pe care am putea-o avea; da, chiar mai rele decât moartea însăși. Cei care ating succesul cu prețul teribil al supunerii față de voința și planul lui Satana vor descoperi că au făcut un schimb cât se poate de rău. În negocierea cu Satana, totul se obține cu un preț foarte mare. Avantajele pe care le prezintă el sunt un miraj. Marile așteptări a căror împlinire el o promite sunt aduse la realitate cu prețul a tot ceea ce e bun, sfânt și curat. Satana să fie mereu întâmpinat prin cuvintele: „Stă scris”. „Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit și-ți merge bine.” [...]

Calea pregătită celor răscumpărați ai Domnului este cu mult mai presus de planurile și de practicile lumești. Cei care merg pe ea trebuie să arate prin faptele lor că au principii curate. -- Signs of the Times, 24 februarie, 1909.

O experiență religioasă mărginită

Cei bogați sunt ispitiți să-și întrebuințeze mijloacele pentru a-și îngădui eul, pentru a-și satisface pretențiile, pentru a se împodobi pe ei înșiși sau casele lor. În aceste scopuri, așa-zișii creștini nu ezită să cheltuiască nestingheriți și chiar în mod excesiv. Dar când sunt solicitați să dăruiască pentru vistieria Domnului, pentru cauza Sa și pentru îndeplinirea lucrării Sale pe acest pământ, mulți șovăie. Expresia feței lor, care strălucea de interesul față de planurile pentru satisfacerea de sine, nu se mai luminează de bucurie când cauza lui Dumnezeu face apel la dărnicia lor. Având probabil impresia că nu au încotro, oferă cu zgârcenie o sumă mică, mult mai mică decât cea pe care o cheltuiesc pentru capriciile lor inutile. Dar nu manifestă dragoste reală față de Hristos și nici interes intens pentru salvarea sufletelor prețioase. Nu e de mirare că viața creștină a acestei categorii de oameni este, în cel mai bun caz, o experiență mărginită și defectuoasă! Dacă nu își vor schimba stilul de viață, lumina lor se va preface în întuneric. -- The Review and Herald, 16 mai, 1882.